Dreptul la vizitare copil parinte separat şi rude

Sentinţă civilă 981 din 18.12.2013


Posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile luate şi care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8. Obligaţiile pozitive impuse statului de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea reunirii părintelui  cu copilul său.

Totodată, legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele cere nu locuieşte cu acesta şi minor. În realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se ţină cont şi de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul şi de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copilului, de capacitatea sa de a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu părintele, specifică sexului şi vârstei.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte educarea şi creşterea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.

SENTINŢA CIVILĂ  NR. 981 din  ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 18.12.2013

Prin cererea formulată şi înregistrată la această instanţă la data de 24.04.2013, reclamanta V.A., în contradictoriu cu pârâtul C.M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să-i permită a avea legături personale cu minorii C.M., şi C.F., prin stabilirea unui program de vizitare a minorilor, după cum urmează:

-Trimestrial, la revenirea în ţară a reclamantei, la sfârşit de săptămână, de vineri, orele 14.00 şi până duminica, orele 18.00, cu posibilitatea reclamantei de a lua minorii la domiciliul acesteia;

-În perioada vacanţei de vară,  o lună zi 15 zile, în fiecare an, cu posibilitatea reclamantei de a lua minorii la domiciliul acestei şi de a pleca cu aceştia în ţară şi în străinătate, fără a fi necesar acordul celuilalt părinte;

precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, părţile au fost căsătorite, iar din relaţia de căsătorie au rezultat minorii minorii C.M., şi C.F.

Prin sentinţa civilă nr. 1202/2009 a Judecătoriei Lieşti s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi, minorii fiind încredinţaţi reclamantei spre creştere şi educare. Ulterior, pârâtul a formulat acţiune în instanţă, prin care a solicitat încredinţarea celor doi minori, acţiune respinsă în faţa instanţelor de fond şi apel, dar admisă în recurs de către Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 261/09.05.2012.

La data de 24.04.2013, reclamanta a formulat cerere prin care solicită încuviinţarea de legături personale cu cei minori, după un program indicat, cu posibilitatea de a-i lua la domiciliul acesteia şi de a pleca cu aceştia în ţară şi în străinătate fără a fi necesar acordul celuilalt părinte. De asemenea, intervenienţii au formulat cerere prin care au solicitat încuviinţarea de legături personale cu cei minori, după un program indicat, cu posibilitatea de a-i lua la domiciliul acestora.

Prin încheierea din data de 17.10.2013 s-a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară, formulată de intervenienţii  V.M. şi V.C..

Din declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă şi intervenienţi, rezultă faptul că reclamanta nu reuşeşte să ia legătura cu minorii deoarece nu i se permite de către pârât, că aceasta plătește pensie alimentară pentru minori, îndeplinindu-şi obligaţiile de părinte şi mai mult trimite suplimentar bani şi pachete pentru copii. Minorii sunt influenţaţi de pârât şi bunica paternă, iar soţul pârât procedează în acest sens din răzbunare. Mai rezultă faptul că reclamanta are posibilități materiale şi poate plimba copii în vacanţă.

Din declaraţiile martorilor propuşi de pârât, rezultă faptul că reclamanta a fost lăsată să vadă minorii şi că bunicilor materni nu li se oferă acest drept, motivat de faptul că nici pârâtului, la rândul său, nu i-a fost permis. Pârâtul are posibilităţi materiale de creştere şi educare a minorilor, fiind angajat ca muncitor la o întreprindere. Mai rezultă faptul că minorii au fost bucuroşi când au văzut-o pe reclamantă.

Din interogatoriul luat pârâtului, reiese faptul că minorii au fost crescuţi în casa bunicilor materni până la momentul punerii în executare a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite pe cale judecătorească şi că pârâtul este de acord cu admiterea acţiunii reclamantei în sensul de a-i permite să aibă legături personale cu minorii în modalitatea solicitată, dar că nu este de acord cu acţiunea formulată de intervenienţi.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului, reiese faptul că acesta locuieşte împreună cu mama şi cei doi minori într-un imobil, proprietatea mamei acestuia, format din 4 camere, o bucătărie şi un hol, mobilate cu strictul necesar, în condiţii de igienă satisfăcătoare, cu praf pe mobilă şi neaerisită. Se mai menţionează faptul că veniturile pârâtului constau în salariul în cuantum de 1100 lei, bonuri de masă, pensia de întreţinere de 215 lei şi alocaţiile de stat de 84 lei. De asemenea, se arată că au fost primite mai multe sesizări de la mama şi bunica maternă a minorilor referitoare la faptul că nu sunt lăsate să ţină legătura cu copii, aşa cum ar fi firesc pentru o bună creştere şi dezvoltare.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei, reiese faptul că aceasta locuiește într-o casă, formată din 3 camere plus dependinţe, mobilate cu tot necesarul, condiţii de igienă corespunzătoare, bine aerisite şi luminoase şi că doreşte să ţină legătura cu cei minori şi să implice în creşterea şi educarea lor.

Din raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică şi psihoeducaţională a minorilor rezultă faptul că minora V.F. apare ca fiind ataşată de tată, în care vede sprijin şi sursă de afecţiune, având încredere în disponibilitatea acestuia, care îi oferă, împreună cu bunicii paterni condiţii bune pentru satisfacerea nevoilor de hrană, îmbrăcăminte, de cunoaştere şi de satisfacere a nevoilor personale. Se mai precizează că minora are o percepere confuză în ceea ce priveşte protecţia şi disponibilitatea mamei, că nu are o legătură constantă şi o comunicare funcţională cu aceasta, fiind resimţită ca o situaţie de abandon şi generând minorului sentimente de tristețe. Totodată, se recomandă pentru dezvoltarea psihosocială a copilului să se dezvolte relaţii şi cu mama, părinţii trebuind să asigure dragostea şi înţelegerea lor şi evitarea deformării imaginii celuilalt părinte, să se menţină copilul în familia tatălui, să fie evitată prelungirea exagerată a proceselor de încredinţarea/vizitare minor, iar pentru început, întâlnirile copilului cu mama să se desfăşoare în prezenţa tatălui, precum şi să fie menţinută relaţia copilului cu ambii părinţi, fiind interesul superior al acestuia.

În acord cu dispoziţiile art. 401 Cod civil, părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînţelegere între părinţi instanţa de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.

Potrivit art. 14 şi art. 15 din Legea 272/2004 – privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

„ART. 14

(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

(2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

(3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

(4) În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

(5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.

ART. 15

(1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.”

 Tot astfel, potrivit art. 401 Cod civil – „părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au drepturi de a avea legături personale cu acesta”.

În acelaşi sens, se va reţine şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 din CEDO. Astfel, în jurisprudenţa sa (cauza Monory contra României şi Ungariei, Tiemann împotriva Franţei şi Germanii, Bronda împotriva Italiei, Olsson împotriva Suediei), Curtea a statuat că posibilitatea tatălui/mamei şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile luate şi care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8. Obligaţiile pozitive impuse statului de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea reunirii tatălui cu copilul său.

Totodată, legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele cere nu locuieşte cu acesta şi minor. În realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se ţină cont şi de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul şi de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copilului, de capacitatea sa de a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu mama, specifică sexului şi vârstei.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte educarea şi creşterea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.

În speţă, pârâtul a fost de acord cu stabilirea unui program de vizitare însă nu în modalitatea solicitată de reclamantă, susţinând că programul propus nu ar corespunde interesului superior al minorului şi programului său zilnic de viaţă, întrucât minorii se odihnesc în week-end şi au de făcut lecţii în timpul şcolii.

Ori, asemenea motive nu sunt apreciate de instanţă ca fiind întemeiate atâta timp cât până la desfacerea căsătoriei ambii părinţi s-au ocupat de copii lor minori, motiv pentru care instanţa apreciază susţinerile pârâtului ca fiind nefondate.

Tot astfel, raţiunea noilor reglementări legislative în raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori este aceea de a responsabiliza ambii părinţi adică de a-i determina să evite manifestările, certurile, violenţele, antipatiile existente între ei şi care s-ar răsfrânge negativ asupra copiilor şi de a înceta să mai folosească minorii ca pe o armă pentru a-şi satisface propriile interese.

Faptul că minorii au un program zilnic prestabilit – odihnă, activităţi şcolare – nu poate conduce la stabilirea unui program de vizitare de către părintele cu care acesta nu locuieşte, în mod restrictiv, atâta timp cât indiferent la care din părinţi se află minorul, aceştia au obligaţia de a respecta modul de viaţă al minorilor cât şi activităţile conexe în care aceştia sunt antrenaţi.

Faţă de motivele prezentate, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă, precum şi cererea de intervenţie voluntară în interes propriu şi a încuviinţat ca aceştia să aibă legături personale cu minorii conform programului stabilit.

Împotriva, sentinţei pârâtul a declarat apel

Prin Decizia civilă nr. 277 din 03.06.2014 Tribunalul Galaţi a respins apelul declarat de pârât ca fiind nefundat.