Prin sentinţa penală nr. 1605/31.05.2012 instanţa a dispus condamnarea inculpatului P.E.A. la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru o infracţiune concurentă şi a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 25.05.2010, în timp ce se afla la barul aparţinând SC M din satul T., inculpatul minor a observat că gestionara a aşezat bani într-o Biblie de pe un raft, şi a hotărât să spargă barul pentru a sustrage banii şi alte produse. În cursul nopţii următoare, inculpatul a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului şi a spart, cu o şurubelniţă, un ochi de geam, pătrunzând prin spaţiul creat în interior. Inculpatul a scos dintr-o ladă frigorifică nişte cârnaţi şi a mâncat trei bucăţi, a luat şi a aprins o lanternă electrică, după care s-a deplasat din magazin în încăperea în care funcţiona barul, a luat din Biblie 1000 de lei, după care a părăsit locaţia, cheltuind banii pe băuturi alcoolice şi dulciuri.
La data de 7.11.2010, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul minor P. a revenit la magazinul părţii vătămate, a pătruns în interior în acelaşi mod, a consumat doi cârnaţi şi un pahar de iaurt, după care a pus alţi 12 cârnaţi într-o sacoşă. Într-o altă sacoşă pus o cutie cu margarină, un pistol cu apă, o lanternă, o unghieră, două pachete cu cărţi de joc şi o pâine. Inculpatul a spart apoi geamul situat între magazin şi bar şi a pătruns în barul părţii vătămate, sustrăgând patru ciocolate, cinci prăjituri, o sticlă de 2 litri cu suc şi o brichetă, precum şi suma de 4090 de lei dintr-o cutie. Inculpatul a cheltuit banii în acelaşi mod ca şi prima dată.
În seara zilei de 15.11.2010, inculpatul a pătruns din nou, prin efracţie, în magazinul părţii vătămate, cu intenţia de a sustrage din nou bunuri, însă un martor care locuia în apropiere a auzit zgomotul geamului spart şi i-a anunţat pe administratorul şi gestionara barului. Aceştia s-au deplasat la bar şi l-au găsit pe inculpat ascuns sub tejghea, anunţând organele de poliţie.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanţa a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, gravitatea şi urmările acesteia, valoarea prejudiciului total, împrejurările în care actele au fost comise, perseverenţa infracţională a inculpatului, motivaţia comiterii faptelor, pentru a face rost de bani pe care să îi cheltuie pe dulciuri şi băuturii alcoolice, modul de operare constant, inconştienţa de care a dat dovadă, acţionând primitiv pentru satisfacerea unor impulsuri primare, circumstanţele sale personale, astfel cum rezultă din referatul de evaluare, antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o altă faptă contra patrimoniului comisă în aceleaşi împrejurări în dauna părţii vătămate, dar şi vârsta inculpatului la data comiterii faptei. La stabilirea sporului de 6 luni închisoare pe care l-a adăugat pedepsei anterioare, în aplicarea regulilor de sancţionare a concursului de infracţiuni, instanţa a ţinut cont de de perseverenţa infracţională şi de lipsa oricărei urme de responsabilitate a inculpatului în repetarea aceleiaşi fapte, la diferite intervale de timp, în dauna aceleiaşi părţi vătămate, în aceleaşi condiţii.
Instanţa a dispus, în temeiul art. 865 alin. 2, art. 861 alin. 1 şi 2 şi 862 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în vedere vârsta inculpatului şi lipsa unor date în sensul că ar mai fi comis alte fapte după ce a luat contact cu procesul penal, având în vedere şi datele din referatul de evaluare privind evoluţia sa ulterioară şi perspectivele sale de reintegrare în societate.
Judecătoria Toplița
Furt calificat
Judecătoria Bacău
Furt calificat
Judecătoria Oradea
Complicitate la furt calificat , furt calificat
Judecătoria Reghin
Furt calificat
Judecătoria Rupea
Penal - furtul calificat (art. 209 C.p.) - şi art. 192 C.p.