Contract asociere în participatiune. Cerere de restituire a bunurilor mobile. Ordonanta presedintiala.

Sentinţă civilă 11293 din 18.11.2009


TIP SPETA: SENTINTA CIVILA

AUTOR: JUDECATORIA IASI

DOMENIU ASOCIAT: CERERI.

Dosar nr. 19214/245/2009

DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 11293/18.11.2009

TITLU:  Contract asociere în participatiune. Cerere de restituire a bunurilor

mobile. Ordonanta presedintiala.

Prin cererea formulata în procedura ordonantei presedintiale, reclamanta S.C.

S. F. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. M.K S.R.L la restituirea urmatoarele unor

bunuri mobile indicate despre care  a aratat ca sunt proprietatea sa si sunt retinute

abuziv de pârâta

În motivare, reclamanta a aratat ca la 01.01.2008 a încheiat cu pârâta un

contract de asociere în participatiune, colaborând în vederea realizarii obiectului

comun de activitate-spalarea si curatarea ( uscata) articolelor textile si produselor din

blana. Reclamanta asociat pasiv a adus ca aport bunurile indicate la art.2(1) din

contract, între care bunurile indicate anterior. Activitatea s-a desfasurat la sediul

pârâtei.. La un moment dat partile au decis încetarea colaborarii si rezilierea în fapt a

contractului. La 09.07.2009, administratorul pârâtei a refuzat sa-i permita reclamantei

preluarea bunurilor indicate, care ramasesera la sediul pârâtei, motivând refuzul prin

faptul ca anumite facturi emise de pârâta nu fusesera achitate de clienti si hotarând

sa retina aceste bunuri pâna la efectuarea platii. În realitate conduita pârâtei care

retine bunurile, si se si foloseste de ele, este motivata de dorinta de a paraliza

concurenta. Urgenta restituirii bunurilor este data de faptul ca în prezent activitatea

reclamantei, cu bunurile preluate, este redusa la nici 20%, în conditiile în care a

închiriat un spatiu comercial fiind obligata sa achite chiria si utilitatile iar pe de alta

parte exista temerea ca reclamanta ar putea aduce bunurile în starea de a nu mai

putea fi utilizate.

În drept art.581 C.proc.civ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în fata instantei de

judecata.

Analizând lucrarile dosarului, instanta retine:

La data de 01.01.2008 s-a încheiat reclamanta  în calitate de asociat pasiv si

pârâta în calitate de asociat gerant contractul de asociere în participatiune depus la

fila 6 dosar. În cuprinsul acestui contract se prevede ca reclamanta contribuie cu un

aport constând în bunurile si valorile mentionate la art.2 (1) din contract, între care

1calandru IPSO, 1 masina de spalat IPSO, 1 masina de spalat ARISTON, 1 centrifuga,

pastrându-si dreptul de proprietate asupra acestora si având dreptul la restituirea

bunurilor aduse în asociatie sau la despagubiri în cazul nerestituirii ( art.1, 2 alin.2 si

3 alin. 2 lit.c). De asemenea potrivit art.7 alin. (1). Lit. a si d, contractul înceteaza, între

altele, prin hotarârea comuna a partilor si prin denuntarea unilaterala a contractului

cu un preaviz de 30 de zile. Obiectul contractului în privinta asociatului gerant este

de a oferi asociatului pasiv o participatie la beneficiile si pierderile întregului sau

comert.

Instanta apreciaza ca sunt îndeplinite în speta conditiile pentru admiterea

cererii de ordonanta presedintiala prevazute de art.581 C.proc.civ. Astfel, examinând

aparenta dreptului, se constata ca, potrivit contractului dintre parti, reclamanta

pastreaza dreptul de proprietate asupra bunurilor aduse ca aport, aparenta de

proprietar în favoarea reclamantei fiind sustinuta si de facturile de la filele 10-11 

dosar si totodata reclamanta fiind îndreptatita la restituire la încetarea contractului

care poate înceta prin acord sau denuntarea unilaterala cu respectarea unui termen

de preaviz. Pe de alta parte nici o clauza din contract nu prevede dreptul pârâtei de a

retine respectivele bunuri în legatura cu vreo creanta nerealizata asupra clientilor.

Pe de alta parte masura restituirii are caracter urgent, bunurile indicate fiindu-i

necesare reclamantei pentru realizarea obiectului sau de activitate, spalarea si

curatarea ( uscata) articolelor textile si produselor din blana, potrivit certificatului de

înregistrare de la fila 17 dosar. În acest sens instanta are în vedere natura

respectivelor bunuri precum si declaratia martorei audiate, angajata la societatea

reclamanta. Pârâta nu a negat detentia bunurilor si nu a oferit nici o explicatie în

acest sens.

Pentru aceste considerente, instanta va admite cererea si va dispune obligarea

pârâtei la restituirea bunurilor mobile indicate în actiune, ca masura vremelnica si

care nu prejudeca fondul raporturilor dintre parti, în privinta continuarii raporturilor

contractuale, a titularului dreptului de proprietate, a existentei si exigibilitatii

creantei reclamantei la restituire cu titlu definitiv. Partile pastreaza nestirbita

posibilitatea de a obtine clarificarea acestor aspecte pe calea procedurii de drept

comun, pe rolul instantei fiind de altfel înregistrat dosarul nr. 21468/245/2009 având

ca obiect "reziliere contract- repunere în situatia anterioara "