Plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală

SENTINŢA PENALĂ Nr. 56/1 februarie 2010

Constată că prin cererea înregistrată sub nr.4828/260/2009 pe rolul Judecătoriei Moineşti, jud. Bacău, SC M, I. SRL a formulat plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07.2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului şi a ordonanţei nr.359/II/2/2009 a Primului Procuror al Parchetului în contradictoriu cu intimaţii L. G. D.,L. V. ,G. A. E., M. M., I. E. S., M. V., desfiinţarea ordonanţelor şi reţinerea spre judecare a cauzei şi în subsidiar trimiterea cauzei la Parchet pentru redeschiderea urmăririi penale.

In plângerea formulată în termen legal, arată petenta că soluţia procurorului nu este temeinică şi legală şi se bazează pe depoziţiile martorilor care sunt subiective şi nu pe expertiza contabilă care are valoare probatorie mai mare faţă de obiectul plângerii.

Din actele dosarului instanţa reţinut următoarele:

Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07.2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de L. G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.215 alin. 1 Cod penal deoarece nu s-a dovedit existenţa faptei, L. G. D,,L. V. ,G. A. E., M. M., I. E. S., M. V.,pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.249 Cod penal deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sub aspectul laturii obiective şi subiective.

Soluţia a fost menţinută prin ordonanţa nr.359/II/2/2009 a Primului Procuror al Parchetului ,1a plângerea petentei

L. G. D.,L. V. ,G. A. E., M. M., I. E. S., M. V. au avut calitatea de foşti salariaţi ai SC M. I. SRL, exercitându-şi funcţia în cadrul serviciului contabilitate , având printre alte atribuţii şi întocmirea facturilor fiscale către clienţi. Reprezentantul societăţii petente a invocat faptul că aceştia nu au completat corespunzător facturile prin identificarea datelor personale ale acestora , aspect ce a condus la imposibilitatea recuperării debitelor restante . Se arată de asemenea că L. G. a achiziţionat marfa în numele societăţii conform unui număr de 9 facturi, marfă care nu a intrat în sediul societăţii. Din studiul probelor de la urmărirea penală , inclusiv a expertizei (filele 60-79 dosar) rezultă că pentru perioada solicitată pentru a fi supusă verificării , ianuarie  2005-ianuarie  2007  ,  pentru  toate  facturile  de  aprovizionare  cu materiale s-au întocmit note de intrare recepţie şi au intrat în gestiunea SC M. I. SRL. la întocmirea documentelor de livrare nu s-au respectat prevederile art.2 şi 6 din Legea nr.82/1991 , reactualizată .

Facturile  au  fost  înregistrate  în  contabilitatea  firmei la  rubrica  clienţi  şi reprezintă debite restante în valoare de 574.856 lei şi 37,385 lei.

Deficienţele constau în : la cumpărători persoane fizice nu s-au completat decât numele şi localitatea , fără adresă , act de identitate , CNP , la cumpărători persoane juridice , nu s-au completat decât numele şi localitatea , tară adresă , număr de înregistrare la Registrul Comerţului, Codul Unic de înregistrare Fiscală , cont bancar şi bancă , la rubrica întocmit pe toate facturile nu este consemnat numele şi prenumele ,CNP celui care a completat documentul , pentru cumpărătorii persoane fizice ,numele cumpărătorului nu este acelaşi cu numele delegatului înscris pe factură şi care a semnat de primire a mărfii.(fila 62 dosar urmărire penală).

Conform art. 17 Cod penal, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Pentru existenţa art 249 Cod penal este necesară încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Astfel facturile care nu cuprind toate elementele pot sta la baza unei răspunderi civile pentru persoanele care au beneficiat de serviciile şi produsele petentei în cadrul unui litigiu comercial şi nu se îndeplineşte condiţia cauzării a unei tulburări însemnate în bunul mers al SC M. I. SRL sau o pagubă patrimoniului acesteia.

In ceea ce priveşte cele 9 facturi fiscale pe baza cărora L. D. a achiziţionat marfa de la SC V. SRL , SC D. SRL şi SC H. SRL C,acestea au fost achitate cu file CEC completate integral de către administratorul societăţii M. G. şi aşa cum rezultă din depoziţia martorei A.V. , o parte din marfa a fost dusă la domiciliul administratorului şi o parte la o biserică din zonă unde se construia o casă praznicală.

Din depoziţia aceleaşi martore reiese că materialele respective au fost au fost folosite pentru renovarea sediului societăţii şi ridicarea un», r adăposturi pentru animale.

Pe cale de consecinţă petenta nu a fost dusă în eroare de către L. , prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă , conform art.215 Cod penal. Instanţa va retine ca pentru a exista infracţiunea de neglijenta în serviciu este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a atribuţiilor de serviciu sa se fi produs cu vinovăţie sub forma culpei (neglijenta) Culpa simpla (sau neglijenta) ca forma a vinovăţiei, se caracterizează prin aceea ca făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale deşi putea si trebuia sa-1 prevadă. Aprecierea vinovăţiei sub forma culpei urmează a se stabili după observarea criteriilor prevăzute de lege: daca făptuitorul trebuia sa prevadă rezultatul faptei

sale si daca putea sa-1 prevadă.

Criteriul obiectiv care se propune în doctrina penala in stabilirea obligaţiei de prevedere este cel al împrejurărilor în care se săvârşeşte fapta, pentru a observa daca orice om normal si atent din categoria făptuitorului avea în momentul săvârşirii faptei posibilitatea sa prevadă rezultatul.

In speţa din analiza materialului probator administrat rezulta ca persoanele care lucrau în contabilitatea firmei nu aveau o fişă a postului clar delimitată iar circuitul actelor contabile era lăsat la latitudinea mai multor funcţionari . Analizând aşadar existenta obligaţiei de prevedere prin raportare la circumstanţele producerii faptei, se poate aprecia ca nici un salariat care oricât de prudent si diligent ar fi fost, nu ar fi putut sa prevadă producerea rezultatului păgubitor al faptei.

Faţă de cele arătate anterior , în baza art.278 indice 1 al.8 lit.a C.p.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC M, I. SRL împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07,2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului şi a ordonanţei nr.359/11/2/2009 a Primului Procuror al Parchetului

Va fi menţinută ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07.2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

în baza art. 192 alin.2 C.p.pen. va fi obligată petenta SC M. I. SRL la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului Bîlbîie Petru, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.

înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt.

înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpatul trebuie achitat.

Faptele inculpatului în concret, nu întrunesc gradul de pericol social ale unor infracţiuni.

Art. 181 alin. 2 C.p.p. prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

De asemenea, în ceea ce priveşte persoana inculpatului, din declaraţiile martorilor nu rezultă că aceasta ar fi o persoană cu un comportament imoral în familie sau în societate chiar dacă a mai fost condamnat pentru o infracţiune tot asupra părţii vătămate.

Tocmai de aceea avându-se în vedere că în caz de condamnare ar trebui ca noua pedeapsă să fie cu executare în regim de detenţie se impuneau probe solide in acuzarea sa.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 lei daune morale şi 5000 lei contravaloarea geamului distrus .

Conform facturii de la fila 10 dosar urmărire penală , un geam este de 124,68 euro , preţ de care seva ţine seama că distrugerea este a geamului efectiv şi nu a tâmplăriei în totalitate.

Conform art. 998 C.civ., orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărei greşeala s-a ocazionat, a-1 repara, iar conform art. 999 din acelaşi cod omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat pentru fapta sa, dar si pentru acela cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

Dispoziţiile legale menţionate, cai 2 folosesc termenul general de "prejudiciu", fara a distinge in raport cu caracterul material sau moral al acestuia, trebuie interpretate in sensul ca urmează sa fie reparate atât prejudiciile materiale cat si cele morale cauzate prin fapte ilicite.

Partea vătămată eu a dovedit contravaloarea hainelor rupte , situaţie pentru care vor fi respinse despăgubirile civile.

In ceea priveşte daunele morale , în literatura juridica, s-a conchis ca dauna morala consta in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sănătatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.

Instanţa trebuie sa aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor

morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura in care i-a fost afectata situaţia familiala, profesionala si sociala,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

In baza art.278 indice l al.8 lit.a C.p.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC M. I. SRL împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07.2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului şi a ordonanţei nr.359/II/2/2009 a Primului Procuror al Parchetului în contradictoriu cu intimaţii L. G,G. A. ş.a..

Menţine ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din data de 29.07.2009 din dosar nr.2496/P/2007 a Parchetului Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

In baza art.192 alin.2 C.p.pen. obligă petenta SC M. I. SRL la plata a 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.02.2010

Domenii speta

Spete similare