Art. 278^1 Cpp

Sentinţă penală 80/2014 din 18.02.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa penală Nr. 80/2014

Şedinţa publică de la 18 Februarie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.M.

Grefier L.V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti.

Pe rol judecarea cauzei penale privindu-i pe petent B.I.Ş şi pe intimat M.GH având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr __/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns petentul şi intimatul.

 Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că a fost înaintat dosarul de urmărire penală, acesta fiind ataşat la dosarul cauzei.

Petentul depune la dosarul cauzei copia adresei nr. __/P/2013 din data de __ prin care i-a fost comunicată rezoluţia nr.__/P/2013 din data de __, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.__/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __, referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanţa declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri:

Petentul solicită admiterea plângerii arătând că nu este prima dată când intimatul îl ameninţă cu moartea, petentul temându-se pentru viaţa sa. De asemenea, deşi s-a mai împăcat în trecut cu intimatul de această dată nu mai este  dispus să se împace întrucât intimatul a pătruns în domiciliul său.

Intimatul arată că a mers acasă la petent pentru a-l convinge să o primească înapoi în locuinţă pe mama sa întrucât aceasta a alungat-o din casă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii, menţinerea rezoluţiei şi obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă:

La data de  __ a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Cărbuneşti sub numărul …/31772014 plângerea formulată de petentul B.I.Ş. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr.__/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __.

În  motivarea plângerii a arătat petentul în esenţă că soluţia nu este legală întrucât  intimatul a pătruns de mai multe ori în domiciliul său şi l-a ameninţat cu moartea.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept iar în dovedire petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr.__/P/2013 din data de __ prin care i-a fost comunicată rezoluţia nr.__/P/2013 din data de __, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.__/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __, referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

Din oficiu instanţa a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti să înainteze dosarul de urmărire penală, acesta fiind ataşat la dosarul cauzei.

Examinând plângerea formulată de petent în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, instanţa  va respinge plângerea pentru următoarele considerente:

La data de __ a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti sub numărul __/P/2013 plângerea prin care petentul solicita tragerea la răspundere penală a intimatului pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare constând în aceea că intimatul ar fi pătruns în curtea casei petentului şi l-ar fi ameninţat cu un cuţit.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat audierea martorilor G.I. şi G.M., aceştia fiind audiaţi în cauză.

De asemenea, în cursul actelor premergătoare au mai fost audiaţi intimatul şi martorele M.T. şi P.V., fiind depuse la dosarul cauzei mai multe înscrisuri.

Prin rezoluţiei nr.__/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __ s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat reţinându-se că fapta de ameninţare nu există iar infracţiunii de violare de domiciliu îi lipseşte unul dintre elementele constitutive.

Pentru a adopta această soluţie, procurorul a avut în vedere starea de fapt expusă în cuprinsul referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, respectiv că la data de __ intimatul s-a deplasat intr-adevăr la locuinţa petentului însă nu cu intenţia de a pătrunde fără drept în locuinţa acestuia ci pentru a-l ruga să o primească în locuinţă pe martora M.T., mama petentului, la solicitarea acesteia care este şi proprietara imobilului. În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare din niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză nu a fost dovedită existenţa acestei infracţiuni.

Instanţa apreciază că soluţia procurorului  este legală şi temeinică. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea petentului  în sensul că ar fi fost ameninţat cu moartea de către intimat, aceasta nu se coroborează cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză, nici chiar persoanele a căror audiere în calitate de martori a solicitat-o petentul neconfirmând cele susţinute de acesta.

Referitor la infracţiunea de violare de domiciliu se constată că intimatul a pătruns în curtea locuinţei petentului, care îi este nepot şi la care obişnuia să vină în vizită, la solicitarea martorei M.T., sora intimatului şi mama petentului, pentru a-l convinge pe intimat să îi permită martorei  să revină în locuinţa asupra căreia deţine dreptul de proprietate.

Având în vedere atitudinea petentului care i-a solicitat intimatului să părăsească curtea locuinţei acesta aplecat, astfel cum rezultă din declaraţia martorei P.V..

Prin urmare, având în vedere starea de fapt reţinută prin coroborarea probelor administrate în cauză, în mod corect a dispus procurorul neînceperea urmăririi penale faţă de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art.2781 alin.8 lit.a) C.proc.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B.I.Ş. în contradictoriu cu intimatul M.GH. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr.__/P/2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti la data de __-.

Menţine rezoluţia atacată ca legală şi temeinică.

În temeiul art.192 alin.3 C.proc.pen. obligă petentul la plata a 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată  în şedinţă publică, astăzi, 18.02.2014.

Preşedinte,

I.M.

Grefier,

L.V.