Prin sentinţa penală nr. 3856/16.12.2009 a Judecatoriei Iasi, instanţa a dispus: “Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul N. I., deţinut în executarea pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 832/2006 a Tribunalului Iaşi, pentru infracţiunea de tâlhărie.
Fixează termen la data de 12.01.2010..”
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 832/2006 a Tribunalului Iaşi s-a aplicat persoanei condamnate N.I. pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, dispunându-se emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1011/06/2007. Pedeapsa a început a fi executată la data de 28.12.2005 şi expiră la data de 27.08.2012. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1623 de zile, la data de 15.12.2009, data întocmirii procesului verbal, acesta executând 1623 de zile de închisoare, din care 174 de zile ca urmare a muncii prestate.
În perioada detenţiei, persoana condamnată s-a adaptat corespunzător la sistemul de norme şi reguli specifice aşezământului de detenţie, s-a încadrat în programul zilnic ordonat, a îndeplinit cu conştiinciozitate sarcinile repartizate, a manifestat seriozitate în relaţiile cu celelalte persoane private de libertate, cadre ale unităţii şi alte persoane cu care acesta a intrat în contact. A participat la activităţile cultural educative şi moral religioase de câte ori a fost solicitat, a fost inclus în derularea programelor obligatorii INSTAD şi PROLIB; a fost recompensat de 7 ori şi a fost sancţionat o singură dată cu avertisment, sancţiune ridicată.
Anterior, petentul a mai executat trei pedepse cu închisoarea, fiind liberat condiţionat tot de atâtea ori.
Pentru antecedentele penale, comisia a considerat că deţinutul nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi a propus amânarea la 12.01.2010.
Propunerea comisiei este întemeiată. Astfel, conform art. 59 Cod penal, liberarea condiţionată se poate acorda după executarea a cel puţin două treimi din durata pedepsei care nu depăşeşte 10 ani, dacă deţinutul este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale ale acestuia. În cazul de faţă, deşi a fost executată fracţia de pedeapsă şi a avut o bună conduită, participând şi la activităţile lucrative, nu este îndeplinită ultima condiţie prevăzute în textul de lege sus-menţionat, respectiv antecedenţa sa este una bogată, anterior executând trei pedepse cu închisoarea în regim penitenciar, aspect care denotă lipsa de reeducare morală în penitenciar.
Curtea de Apel Constanța
Cameră preliminară. Plângere penală. Clasarea cauzei fată de executorul judecătoresc pentru nerespectarea atributiunilor de serviciu în cadrul procedurii de executare silită.
Tribunalul București
Contestaţie la executare. Existenţa unei proceduri de contestare a titlului de creanţă nu înlătură posibilitatea formulării contestaţiei la executare (pentru motive ce ţin de executarea silită, iar nu de existenţa obligaţiilor fiscale), instanţa ...
Judecătoria Brașov
Legalitate executare silita. Culpa partii in neschimbarea domiciliului fiscal din evidentele fiscale. Tardivitate contestatie indreptata impotriva executarii silite.Aparari de fond in contestatia la executare.
Tribunalul Covasna
Întoarcere executare silită
Judecătoria Tulcea
contestaţie la executare SC 2060 -2016