Prin cererea formulată, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu
pârâta S.D. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată aceasta din
urmă să-i achite o sumă de bani reprezentând plată nedatorată.
A motivat reclamantul că printr-o hotărâre judecătorească au fost
partajate bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei şi a fost obligat să-i
plătească pârâtei sultă, iar aceasta din urmă să-i achite lui cheltuieli de
judecată.
Reclamantul a depus în contul pârâtei diferenţa dintre sulta pe care o
datora şi suma pe care aceasta trebuia să o achite cu titlu de cheltuieli de
judecata. A solicitat pârâtei să-i dea o declaraţie prin care să confirme plata
datoriei, care îi era necesară în vederea întabulării dreptului de proprietate
asupra apartamentului ce-i fusese atribuit în urma partajului, dar aceasta, cu
rea-credinţă, a refuzat, astfel că pentru a se elibera de obligaţia de plată, a
fost nevoit să urmeze procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii, urmată
de validarea acesteia de către instanţă, plătind încă o dată, aceeaşi sumă cu
toate spezele şi dobânzile la zi.
Fiind îndeplinite cerinţele art. 1092 C. civ., instanţa a admis acţiunea
şi a obligat pârâta să-i achite reclamantului suma reprezentând plată
nedatorată.
Tribunalul Buzău
COMERCIAL: Acţiune în constatarea existenţei dreptului de proprietate al unei societăţi comerciale asupra suprafeţelor de teren , astfel cum sunt identificate prin numerele cadastrale individualizate prin documentaţia tehnică întocmită
Judecătoria Târgu Bujor
Acţiune revocatorie
Tribunalul Tulcea
Comercial –contestaţie tabel definitiv consolidat
Judecătoria Oradea
cerere de revizuire
Tribunalul Gorj
Anulare act administrativ