Abandon de familie

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr…./P/2013 din data de 18.12.2012 înregistrat la data de 21.12.2012 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr…/207/2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. BRG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, faptă prev. şi sancţionată de art.305 al.1 lit.c C. penal.

În motivarea actului de sesizare s-a reţinut că, la data de 18.06.2012 numita JMFa solicitat cercetarea numitului BRG pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, întrucât nu a achitat pensia de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr.88 din 11.01.2010 a Judecătoriei Caracal în favoarea minorei  BAA, de la data pronunţării sentinţei civile şi până în prezent.

Prin procesul verbal din data de 18.06.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal s-a sesizat din oficiu în temeiul art.221 alin.1 C.pr. penală şi art.231 alin.5 rap. la art.305 alin.2 C. penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de abandon de familie de către  inculpatul BRG în dauna minorei în vârstă de 5 ani.

S-a reţinut că, numita JMFa trăit în concubinaj cu numitul BRGîn perioada 2005-2009, iar din relaţia acestora a rezultat minora BAA născută la data de ….2007.

Prin sentinţa civilă nr… din data de 11.01.2010 a Judecătoriei Caracal s-a dispus încredinţarea spre creştere şi educare a minorei BAA, mamei sale JMF, stabilindu-se totodată ca inculpatul să fie obligat să-i plătească minorei suma de 175 lei cu titlu de pensie de întreţinere.

Se mai arată în actul de sesizare că de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti şi până la data formulării plângerii penale inculpatul BRG nu a achitat nici o sumă de bani datorată minorei, acumulând o restanţă totală de 5250 lei.

Din declaraţiile martorilor HO, JM, PGşi SFrezultă că inculpatul BRG nu a plătit pensia de întreţinere în favoarea minorei de la data pronunţării sentinţei civile şi până în prezent, deşi acesta avea posibilităţi materiale, întrucât acesta a lucrat în Italia.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei , arătând că nu a achitat pensia de întreţinere în perioada 2010-2012, deoarece a fost plecat în Italia, iar de la data revenirii în ţară şi până în prezent nu a avut posibilităţi materiale faţă de acest lucru.

Fapta reţinută în actul de sesizare din faza de urmărire penală a avut următoarele mijloace de probă:  plângerea şi declaraţia părţii vătămate JMF(filele 6, 10-11 d.u.p.), declaraţie martori  HO(filele 12-13 d.u.p.),  JM (filele 14, 15 d.u.p.), PG(filele 16, 17 d.u.p.), SF(filele 18, 19 d.u.p.), înscrisuri (filele  7-11 d.u.p.), declaraţii inc.( fila 21 d.u.p.)

Fiind audiat de către instanţa de judecată, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea disp. art. 320¹ C.p.p. recunoscând în totalitate fapta aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei şi solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate in faza de urmărire penală.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Inculpatul BRG şi numita J. F. au  trăit în concubinaj în perioada 2005-2009, iar din relaţia acestora a rezultat minora BAA născută la data de ….2007.

Prin sentinţa civilă nr.. din data de 11.01.2010 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr../207/2009 s-a dispus încredinţarea spre creştere şi educare a minorei BAA mamei JM F. şi s-a  obligat inculpatul  la plata unei pensii lunare de întreţinere  în cuantum de 175 lei în favoarea minorei, începând cu data introducerii acţiunii 12.11.2009 până la majoratul acesteia.

De la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la  data de  3.07.2012 când s-a formulat plângere penală, inculpatul BRG nu a achitat cu rea-credinţă nici o sumă de bani  datorată minorei, acumulând o restanţă totală de 2550 lei.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul a lucrat în Italia în perioada în care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere  şi deşi, avea cunoştinţă că a fost obligat la plata pensiei de întreţinere  şi avea posibilităţi materiale în acest sens, nu a achitat-o pe o perioadă mai mare de 2 luni, de la momentul stabilirii acesteia.

Fiind audiat in cursul urmăririi penale, inculpatul a  recunoscut săvârşirea faptei penale.

Mai mult, inculpatul, fiind audiat de către instanţa de judecată, a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta săvârşită aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.

 Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că inculpatul, deşi apt de muncă şi obţinând în mod sporadic venituri, nu a plătit pensia de întreţinere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească o perioadă de timp foarte lungă, necontribuind nici în alt mod la întreţinerea minorei, se confirmă în cauză reaua - credinţă a inculpatului.

Din cele expuse, instanţa reţine ca dovedit faptul că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat, cu respectarea condiţiilor de vinovăţie cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Instanţa apreciază că fapta inculpatului BRG , începând cu luna ianuarie 2010  şi până iulie 2012 nu a achitat cu rea-credinţă pensia de întreţinere stabilită prin sentinţa civilă nr…/ll.0ll.2010, pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul ../207/2009, cu rea-credinţă, în favoarea minorei BAA născută la data de ...2007 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de 305 alin.1, litera c) din Codul penal.

Sub aspectul laturii obiective infracţiunea de abandon de familie are ca element material inacţiunea inculpatului, constând în neplata cu rea-credinţă timp de cel puţin două luni a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Inacţiunea a avut ca urmare încălcarea relaţiilor de convieţuire socială din cadrul familiei, relaţii care implică realizarea obligaţiei de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la aceasta. Între elementul material şi urmare există raport de cauzalitate ce reiese din însăşi materialitatea faptei.

Cu privire la latura subiectivă inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul şi urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei deoarece, deşi cunoştea obligaţia de a plăti pensia de întreţinere, fiind capabil de muncă şi obţinând venituri, nu a achitat o perioadă lungă de timp pensia de întreţinere şi nu a contribuit în alt mod la întreţinerea minorei.

Vinovăţia inculpatului este dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia părţii vătămate JMF(filele 6, 10-11 d.u.p.), declaraţie martori  HO(filele 12-13 d.u.p.),  JM (filele 14, 15 d.u.p.), PG(filele 16, 17 d.u.p.), SF(filele 18, 19 d.u.p.), înscrisuri (filele  7-11 d.u.p.), declaraţii inc.( fila 21 d.u.p.)

Din analiza fişei de cazier judiciar al inculpatului (fila 25 ) rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reţinând: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 1 an la 3 ani sau amendă penală), gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite (generat de nerespectarea dispoziţiilor legale privind relaţiile sociale referitoare la convieţuirea socială din cadrul familiei, relaţii care implică realizarea obligaţiei de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la aceasta, asociată cu forma de vinovăţie cu care au fost săvârşite faptele - intenţia directă), persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale).

Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 345 alin. 2 C.p.p. să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 305 alin. 1 lit. c C.p. la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv prev. de art. 52 C.p.

Instanţa nu va reţine în favoarea inculpatului disp. art. 74 si 76 C.p. referitoare la reţinerea şi aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare având ca efect coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conduita inculpatului de recunoaştere a faptei comise constituind o atitudine firească, urmare a evidenţei ce rezultă din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală.

Existenţa uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C.p. nu obligă instanţa de judecată să o considere drept circumstanţă atenuantă judiciară şi să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.

Reţinerea împrejurării invocate drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei care va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, precum şi de orice alte elemente privitoare la persoana inculpatului.

Instanţa va da însă eficienţă dispoziţiilor art. 320¹ alin. 7 Cod de procedură penală în sensul că va pronunţa condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Cu respectarea limitelor astfel stabilite, în temeiul art. 305 alin. 1 lit. c C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., instanţa va aplica inculpatului C. I., pentru infracţiunea de abandon de familie, pedeapsa de 8 luni închisoare.

Sub aspectul executării pedepsei instanţa consideră că scopul preventiv şi educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executare, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C.p.. În consecinţă, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 8 luni închisoare, încadrându-se deci în dispoziţiile art. 81 alin. 1 lit. a C.p.. Din fişa de cazier judiciar existentă la dosar rezultă că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat pentru o infracţiune intenţionată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, şi în consecinţă nu este recidivist, îndeplinind astfel cerinţa prevăzută de art. 81 alin. 1 lit. b) C. p.. În privinţa scopului preventiv şi educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanţa consideră că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenţie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanţa apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar altera relaţiile de familie ale inculpatului şi ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale şi profesionale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenţia asupra importanţei  respectării relaţiilor în societate în relaţia cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a suspenda executarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat în baza art. 82 alin. 1 C.p..

Instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.p., având în vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului (fără antecedente penale). Instanţa nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d şi e.

Aşadar, criteriile de individualizare au în vedere stabilirea şi aplicarea pedepsei indiferent dacă e vorba de pedeapsa principală, complementară sau accesorie, iar prevederea unor pedepse care din cauza aplicării ope legis rămân în afara controlului judiciar încalcă principiul fundamental conform căruia „restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o” (art. 53 al. 2 din Constituţia României).

Pe fondul unei practici neunitare în ceea ce priveşte aplicarea jurisprudenţei CEDO, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat un recurs în interesul legii care a consfinţit faptul că „interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal”.

Astfel, în acest context, faţă de criteriile enumerate mai sus şi de toate aspectele legale şi jurisprudenţiale menţionate, instanţa apreciază că în cauză se impune îndepărtarea inculpatului de la activităţile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii.

Instanţa constată că prin Legea nr. 278/4.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71 C.p., respectiv alin. 5, potrivit căruia „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii (...), se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”. Această dispoziţie legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menţionate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare, pedepselor principale cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă şi că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durata executării pedepsei principale. În consecinţă, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiţionat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condiţiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiţionat.

Prin introducerea dispoziţiei legale menţionate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoţi şi o pedeapsă suspendată condiţionat, însă, în acest caz, şi executarea acestora este suspendată, pe toată durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În consecinţă, instanţa va dispune aplicarea pedepselor accesorii, urmând ca ulterior să dispună suspendarea executării acestora, având în vedere că şi executarea pedepsei principale va fi suspendată condiţionat.

În temeiul art. 359 C.p.p. instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa constată că partea vătămată minoră, prin reprezentanta sa legală JM, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5250  lei (fila 18 .).

Instanţa reţine că pentru exercitarea acţiunii civile în cadrul unui proces penal se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii: a) infracţiunea să cauzeze un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiune şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate; c) prejudiciul să fie cert şi nereparat; d) să existe cerere de constituire ca parte civilă.

În cauză se constată că infracţiunea dedusă judecăţii prin însăşi natura urmărilor pe care le produce nu poate genera prejudicii materiale, excluzând de plano posibilitatea exercitării acţiunii civile. Se reţine în acest sens în principal faptul că infracţiunea reglementată de dispoziţiile art. 305 alin. 1 lit. c C. p. este infracţiune de pericol şi nu de rezultat, urmarea socialmente periculoasă a unei astfel de fapte constând în starea de pericol generată pentru valorile sociale ocrotite prin normele de incriminare şi nu într-un rezultat concret, material, nefiind îndeplinită astfel prima condiţie din cele expuse în paragraful anterior.

Întrucât condiţiile impuse de normele care reglementează acţiunea civilă în procesul penal trebuie îndeplinite în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele duce la respingerea acţiunii civile fără a mai fi necesară analiza celorlalte.

În sensul respingerii acţiunii civile ca inadmisibilă într-o astfel de situaţie s-a pronunţat şi Tribunalul Suprem prin decizia de îndrumare nr. 1/1968 în sensul ca infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudiciu prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni, instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.

Mai mult, instanţa reţine că în prezent există o hotărâre judecătorească prin care este stabilită cu caracter irevocabil obligaţia inculpatului de plată a pensiei de întreţinere, hotărâre care poate fi pusă în executare silită în condiţiile Codului de procedură civilă, neimpunându-se ca şi prin prezenta sentinţă inculpatul să fie obligată la aceeaşi prestaţie.

În consecinţă, baza art. 14 şi 346 C.p.p. instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de partea vătămată prin  reprezentantul legal JM, ca inadmisibilă, întrucât infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este infracţiune de pericol, nesusceptibilă de producerea unui prejudiciu material concret.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, întrucât inculpatul este cel din a cărui culpă procesuală au fost generate acestea.

În baza art. 193 alin. 1 C.p.p.  întrucât  inculpatul BRG, este în culpă procesuală, instanţa îl va obliga,  la plata sumei de 300 lei către partea vătămată JMF(în caliatate de reprezentată legală a minorului BAA)  cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către aceasta.

Postat 31.03.2013

Domenii speta

Spete similare