Fond funciar

Sentinţă civilă 293 din 23.01.2013


Cu cererea înregistrată la nr.7919/207/03.12.2012 reclamanta M.R. a chemat in judecată pârâtele P. N..  Primăria Gostavăţu jud.Olt - -Comisia locală  pentru  aplicarea Legilor fondului funciar  şi  Prefectura Olt--Comisia Judeţeană pentru  aplicarea Legilor fondului funciar, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să  constate  nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate nr..0/88 deoarece nu este trecută data emiterii, titlurilor de proprietate nr…88/16.06.1996 şi nr…/88/24.06.2008 pentru că numita P.N.E. nu era îndreptăţită al reconstituire, aceasta fiind renunţătoare la succesiunea conform certificatului de moştenitor nr../20.06.1973 iar Comisiile să fie obligare să elibereze un nou titlu d de proprietate numai pe numele M.M.L..

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că  au fost eliberate trei titluri de  proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren, 1,52 ha , primul titlu neavând trecută data emiterii , al doilea titlu , nr…./88/16.03.1996  şi al treilea titlu cu acelaşi număr are o altă dată a emiterii respectiv 24.06.2008.

Precizează reclamanta că toate cele 3 titluri de proprietate sunt identice in ceea ce priveşte cuprinsul , singurele diferenţe fiind cu privire la număr şi data emiterii.

Pe de altă poarte, reclamanta arată că este moştenitoarea defunctului M. M.L., în calitate de soţie supravieţuitoare , care la rândul său a  fost moştenitorul autoarei M. M.,  decedată la 8 oct.1972.

Precizează că succesiunea de pe urma autoarei s-a dezbătut iar M. L. c , în calitate de fiu a cules întreaga moştenire, conform certificatului de moştenitor nr. 245/20.06.1973.

Ceilalţi descendenţi de gradul I, respectiv M.G., M. I.şi P. E. au renunţat la  succesiunea conform declaraţiilor autentice nr…/1973 , ../1973 şi …/1973.

Renunţătorii la moştenire nu pot beneficia de reconstituirea dreptului d de proprietate in baza lg.18/1991 , deoarece sunt consideraţi străini de moştenire.

De asemenea, reclamanta arată că din certificatul de moştenitor eliberat cu ocazia dezbaterii succesiunii autoarei M.M. rezultă că unicul moştenitor este M.L., în calitate de fiu, cu o cotă de 1/1, cealaltă descendentă P.M.E. care este trecută pe titlurile de proprietate fiind renunţătoare.

Mai mult, conform certificatului de  moştenitor nr. 357/4.04.1995, s-a dezbătut succesiunea şi de pe urma autorului M.L. iar in  masa succesorală a fost introdusă  suprafaţa de teren .

În dovedirea acţiunii, reclamanta a ataşat la dosar titlurile de proprietate nr…/88,nr. …/88/16.06.1996 şi nr…./88/24.06.2008,  certificatele de  moştenitor nr. …/4.04.1995 şi nr. …/20.06.1973,  ( BNP Caracal) , sentinţa civilă nr. ../14.02.1996 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosar nr…/1995.

LA data de 19.12.2012, reclamanta precizează acţiunea in sensul că solicită instanţei să constate nulitatea absolută parţială şi a actelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, motivat de faptul că pârâta P.M.E. nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru că este renunţătoare la succesiunea conform certificatului de moştenitor nr. ../20.06.1973, renunţarea fiind un act de opţiune succesorală cu caracter indivizibil privind atât bunurile prezente ale autorului cât şi cele viitoare, nefiind permisă renunţarea doar cu privire la unele bunuri şi acceptarea altora.

În acelaşi timp, menţionează că art.13 din Lg.18/1991 repune în termenul de acceptare a suc cesiunii, prin formarea cererii de reconstituire, numai pe moştenitorii autorului, acceptanţi şi neacceptaţi, noţiune  ce exclude pe renunţători.

La termenul de judecată din 19.12.2012, reclamanta îşi precizează acţiunea , solicitând să fie introduşi în cauză şi moştenitorii defunctului M. G. , respectiv M.S.M. G., şi I. E. R., M. G. fiind şi el moştenitor al autorului M. M.L., în prezent fiind decedat, instanţa încuviinţând cererea , după ce a fost pusă în discuţia părţilor.

Comisia locală de fond funciar Gostavăţu a formulat întâmpinare , solicitând respingerea acţiunii reclamantei, ca netemeinică şi nelegală pentru că titlurile de proprietate au fost eliberate conform actelor ataşate.

În apărare, Comisia locală a  ataşat cererea numiţilor M.L.şi P.E. privind reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile lg.18/1991, nr. 164/12.03.1991 şi nr. 824/15.03.1991, copie registru agricol titular M. M. pe anii 1959 – 1963, fişa premergătoare eliberării titlului de proprietate, titlul de proprietate nr. 15849/88, extras centralizator titlul de proprietate.

Potrivit art. 137 CPC , instanţa se va pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, având in vedere că face de prisos soluţionarea în fond .

Excepţia este întemeiată.

Astfel, instanţa constată că numitului M.L. şi  pârâtei P.E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Lg.18/1881, în calitate de moştenitori ai autoarei M.M. pentru suprafaţa de 1,52 ha teren  pe raza com. Gostavăţu sat Slăveni din care  1,2024 ha în extravilan  în T 31 P 18 , T 31 P 41, P 34/2 P 29, T 44/9 P 25 iar 0,3176 ha teren intravilan în T 29 P 4 , T 39, P 38, şi T 39 P 38, cu titlul nr. ../88/16.03.1996 aşa cum rezultă şi din extrasul centralizator, titlul de proprietate in ordinea alfabetică existent la OCPI Olt.

Cu toate acestea, reclamantul a ataşat la dosar şi titlul de proprietate nr. ..88, fără data emiterii precum şi titlul de proprietate nr. ./88/emis la 24.06.2008.

În acest ultim exemplar al titlului de proprietate se face menţiunea că este un duplicat al titlului de proprietate.

Prin  urmare, constatarea nulităţii parţiale a acestui duplicat este inadmisibilă, atâta timp cât originalul al cărui duplicat este, nu este modificat sau anulat.

Pe de altă  parte, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. ..88 este inadmisibilă deoarece lipsa datei sau chiar şi  numărul acestui titlu pot fi corectate nu prin constatarea nulităţii absolute ci prin modificarea titlului respectiv având în vedere că cele două erori privind data şi numărul sunt erori materiale  şi nu sunt urmarea unor încălcări legale imperative care să afecteze însăşi validitatea titlului.

Pe de altă parte, instanţa constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este întemeiată chiar şi în ceea ce priveşte prevederea din titlul de proprietate referitoare al reconstituirea dreptului de proprietate şi pârâtei P. M.E.

Din registrul agricol pe anii 1959 – 1963 rezultă că terenul în suprafaţă de 1,52 ha pentru care numitului M.L.şi pârâtei P. M. E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru  această suprafaţă de  teren a aparţinut mamei lor M. M., decedată la 8 oct.1972.

Din certificatul de moştenitor nr. 245/20.06.1973 rezultă că singurul moştenitor acceptant a fost M.L. deoarece  ceilalţi trei descendenţi direcţi gr.I, M. G., M. I., şi P. E. au renunţat expres la moştenire conform declaraţiilor autentice nr.1184/1973 , nr.1182/1973 şi nr.1183/1973.

Intr-adevăr, aşa cum susţine şi reclamanta, pârâta P. E. nu era îndreptăţită, de aceea, conform art.696 C.civ./1864 , aplicabil în  cauză conform art. 6  al.2 NCC şi art. 91 din Lg. nr. 71/2011 şi art. 13 din Lg. nr.18/1991 pentru că a renunţat  la titlul de moştenitor în mod expres.

Cu toate acestea, instanţa constată că, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului d e proprietate nr. 15849/88/16.03.1996 este inadmisibilă, având în vedere că potrivit art.111 C.civ. acţiunea în constatare este admisibilă numai în cazul în care nu există o acţiune în realizarea dreptului .

Astfel, acţiunile în constatare sunt acele acţiuni prin care reclamantul solicită instanţei să constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa.

Art.111 CPC consacră această particularitate a acţiunilor în constatare dispunând că partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept dar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului , acţiunea în constatare fiind astfel singura acţiune care este tratată în acest cod , individualizând-o prin dispoziţiile speciale menţionate faţă de reglementarea de drept comun  din art.109 CPC.

Din dispoz.art.111 CPC rezultă explicit că legiuitorul a condiţionat exercitarea acestei acţiuni, în cazul ambelor cazuri reglementate, de inexistenţa posibilităţii de a apela la o acţiune in realizarea dreptului.

În acelaşi timp, în literatura juridică s-a precizat că scopul reglementării acestei acţiuni  prin care s-a dat preferinţă realizării dreptului este acela de a înlătura definitiv neînţelegerile privitoare la dreptul respectiv şi numai în  măsura in care acest lucru nu este posibil permite introducerea unei cereri în constatarea dreptului.

În acelaşi timp atât în literatura de specialitate cât şi în practica judecătorească s-a precizat că în aprecierea caracterului subsidiar al acţiunii în constatare trebuie să se albă în vedere  că art.111 CPC se referă la toate mijloacele de realizarea dreptului inclusiv contestaţia la executare şi nu numai mijloacele de drept comun cum ar fi acţiunea de drept comun, în revendicare.

Ori, instanţa constată că  dintre mijloacele de realizare  ale dreptului  reclamantei  care a fost afectată prin reconstituirea dreptului de proprietate şi pârâtei P. E.  pentru terenul rămas de pe urma autoarei M. M., deşi este renunţătoare la moştenirea acesteia face parte  şi acţiunea în partajare care este o acţiune în realizare .

O astfel de concluzie se impune şi din interpretarea prevederilor Lg. fondului funciar nr.18/1991, nr. 169/1996, nr.1/2000,  nr.245/207 din care rezultă că în principiu aceste legi nu creează drepturi noi foştilor deţinători ai terenurilor sau moştenitorilor lor ci doar recunoaşte existenţa dreptului d de proprietate al acestora asupra terenurilor deţinute înainte de cooperativizarea agriculturii.

Această concluzie se impune având în vedere dispoz. art. 8 şi urm. din Lg.18/1991, art.1  şi Lg. nr.1/2000.

 Numai cu titlul de excepţie se constituie dreptul de proprietate unor persoane care , de exemplu anterior cooperativizării agriculturii nu au mai deţinut terenuri, cum este cazul reglementat de art. 19 din Lg.nr.18/1991 sau art. 36 din aceeaşi lege.

Acest principiu este aplicabil şi în cazul moştenitorilor având în vedere că ei sunt repuşi în  termenul de acceptare, aşa cum rezultă din prevederile art. 13 al.2 numai cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor şi titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

Prin urmare, instanţa apreciază că chiar dacă P. M.E. este trecută pe titlul de proprietate  nu înseamnă , potrivit dispoziţiilor legale menţionate, că i s-a şi recunoscut o cotă parte din terenul  in suprafaţă de 1,52 ha , un asemenea drept urmând să fie stabilit numai in cazul acţiunii de partaj, acţiune de drept comun la care reclamanta poate apela conform art.13 din Lg.18/1991.

În acest fel  se ajunge la realizarea dreptului  soţului său M.L. privind terenul rămas de pe urma autoarei M.  M. şi se înlătură definitiv neînţelegerile cu pârâta cu privire ala cest teren.

Un alt argument în sensul inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate este şi acela că această nulitate fiind o sancţiune se aplică numai atunci când nu există o altă cale de menţinere a raportului juridic al cărui izvor este actul juridic a cărei nulitate se solicită să fie constatată.

Ori, potrivit art. 978 C.civ./1864, actul juridic  se interpretează în sensul în care el poate avea un efect iar nu în acela ce nu ar putea produce nici unul.

În acelaşi timp, respingerea acţiunii reclamantei se impune având în vedere şi practica CEDO care este reticentă la desfiinţarea unor titluri de proprietate după  scurgerea unor perioade mari de timp de la data emiterii lor .

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa urmează să-l respingă tot ac inadmisibil, având în vedere că este un capăt de cerere accesoriu cel prin care reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate  emis anterior care, aşa cum s-a precizat, urmează să fie respins, ca inadmisibil.

Ori, obligarea comisiilor locale să emită un nou titlu de proprietate este admisibilă numai în cazul in care titlul de proprietate anterior a fost anulat.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să admită excepţia şi să  respingă acţiunea .

Postat 31.01.2013