Sentinta civila

Dosar nr. 1717/239/2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRLĂU

JUDECATORIE

Sentinţa civilă Nr. 1196/2011

Şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE A. G.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent SC. M. T. SRL LA C. R. A. B. şi pe intimat A.  R.  R.  A.  B., intimat A. R. R. A. B., având ca obiect plângere contravenţionala

La apelul nominal făcut în şedinţa publică :lipsă părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită.

Dezbaterile la fond au avut loc în şedinţa publică din 21.10.2011,susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată cînd,din lipsă de timp pentru deliberare,amînă pronunţarea pentru 28.10.2011 şi pentru astăzi,cînd,

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul J. H. la data de 07.09.2011 sub nr.1717/239/2011, petenta S.C. M. T. SRL, având J37/305/3010, CUI RO 27811853, reprezentată de M. M. în calitate de administrator, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Iaşi,  ( C. de a. R. B.) a chemat în judecată pe intimata A. R. R.-A.R.R.-A. B., solicitând instanţei ca, pe baza probelor ce se vor administra, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AIR nr.0196258, încheiat de intimată la data de 11.08.2011 şi comunicat la data de 29.08.2011 şi exonerarea petentei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 8000 lei.

În motivarea în fapt a plângerii formulate, petenta a arătat că la data de 11.08.2011, conducătorul autoutilitarei proprietatea petentei, cu nr. de înmatriculare ......, numitul B. E.M., a fost oprit în trafic de un inspector ARR-Agenţia B., fiind întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, seria AIR nr.0196258, în care s-a reţinut săvârşirea de către petentă a două contravenţii, respectiv cea prev. de art.8 alin.1 pct.6 din OG 37/2007 cu modificările ulterioare ( nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă, cu 2 ore şi 37 minute) şi cea prevăzută de art.8 alin.1 pct.31 din OG 37/2007 cu modificările ulterioare (neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, pentru perioada 14.07.2011-11.08.2011).

Petenta a precizat că  la momentul constatării contravenţiilor, conducătorul auto a încercat să-I explice agentului constatator faptul că din culpa sa exclusivă nu a fost respectat timpul de odihnă, societatea întocmind cursa astfel încât acesta să poată respecta prevederile legal în domeniu, aspect reţinut şi în cuprinsul procesului-verbal. De asemenea, conducătorul auto a prezentat inspectorului de trafic contractul de muncă, valabil începând cu data de 09.08.2011, explicându-i acestuia faptul că, dat fiind faptul că a fost angajat de petentă cu doar două zile în urmă, se află în imposibilitate de  a prezenta diagramele tahografice aferente perioadei anterioare de angajare.

Petenta a invocat o serie de motive de nulitate a procesului-verbal de contravenţie întocmit, respectiv: lipsa menţiunilor cu privire la organul la care se depune plângerea, în cuprinsul procesului-verbal fiind indicat ARR B. şi nu Judecătoria Hârlău, aspect care apare ca o încălcare abuzivă a drepturilor petentei, în conformitate cu prevederile art.16 alin.1 din OG nr.2/2001; lipsa unui martor care să semneze procesul-verbal, petenta fiind lipsă în momentul constatării contravenţiilor, încălcându-se astfel prevederile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001. În acest sens, petenta a precizat că deşi organul constatator a reţinut o imposibilitate a identificării unui martor, acest motiv nu poate fi reţinut ca temeinic, având în vedere faptul că fapta a fost constatată pe un drum naţional, la o oră în care traficul era foarte intens. De asemenea, sub aspectul criticilor de nelegalitate, a învederat lipsa datelor de identificare a persoanei care reprezintă societatea contravenientă, agentul constatator trecând doar CNP-ul administratorului, aspect ce contravine, în viziunea petentei, dispoziţiilor art.16 alin.6 din OG nr.2/2001, precum şi insuficienta descriere a faptei, fapt care determină imposibilitatea instanţei de a aprecia în concret modalitatea săvârşirii contravenţiei şi implicit, gravitatea acesteia şi existenţa sau gradul de culpă al petentei în comiterea acesteia, astfel cum prevede imperativ art.16 din OG nr.2/2001.

Petenta a solicitat, totodată, ca instanţa să dispună cel puţin nulitatea absolută parţială a procesului verbal de contravenţie, având în vedere inexistenţa celei de-a doua contravenţii reţinute în sarcina acesteia, respectiv neprezentarea diagramelor tahografice pentru perioada 14.07.2011-11.08.2011. Astfel, petenta a precizat că, dat fiind faptul că şoferul autoutilitarei era angajat de doar 3 zile, cartelele şi diagramele fiind proprii fiecărui şofer, precum şi faptul că autoutilitara nu fusese folosită în perioada reţinută în procesul-verbal, fapta apare ca inexistentă, aceste diagrame neexistând în fizic, astfel încât şoferul nu avea ce să prezinte cu ocazia controlului efectuat.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului, având în vedere gradul concret de vinovăţie a petentei, pericolul social al faptelor săvârşite, precum şi intenţia şi gradul de implicare a şoferului în comiterea faptei.

A mai învederat petenta şi faptul că şoferul angajat a fost instruit cu privire la respectarea timpului legal de odihnă zilnică, cursa fiind astfel planificată încât acesta să poată respecta acest timp, astfel încât apare ca inechitabil suportarea de către societate a consecinţelor unei fapte comise de un angajat de numai 2 zile şi care a şi demisionat. Petenta a arătat că se află la prima abatere de acest fel, societatea începându-şi activitatea de transport din luna februarie 2011, apreciind că sancţiunea avertismentului este cea care corespunde cel mai bine scopului avut în vedere de legiuitor în momentul inserării sancţiunilor în actul normativ. Totodată, petenta a învederat că, având în vedere faptul că societatea se află la început de drum, o cifră de afaceri foarte mică şi un singur angajat permanent, sancţiunea aplicată ar avea un  impact negativ în evoluţia economică a societăţii, existând riscul întreruperii activităţii acesteia în situaţia menţinerii sancţiunii aplicate.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr.2/2001, OG nr.37/2007 cu modificările ulterioare.

În dovedire, petenta a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri, în acest sens ataşând la plângerea formulată următoarele înscrisuri: copie proces-verbal de contravenţie seria AIR nr.0196258 din data de 11.08.2011, copie contract individual de muncă nr.07/09.08.2011, copie comandă de transport din data de 09.08.2011, copie diagramă tahograf din data de 10.08.2011, dovada de comunicare a procesului-verbal de contravenţie, cerere de încetare a contractului de muncă din data de 22.08.2011 ( filele 8-23).

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata Autoritatea Rutieră Română- A.R.R. în termen legal a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nelegală şi nefondată, procesul-verbal de contravenţie fiind temeinic şi legal întocmit, şi, în consecinţă, menţinerea sancţiunii contravenţionale a amenzii, în cuantumul stabilit în actul de control.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că excepţia de nulitate invocată de petentă referitoare la indicarea greşită  în cuprinsul actului constatator a organului la care se depune plângerea, respectiv ARR-A. B., în loc de Judecătoria Hârlău, este neîntemeiată, având în vedere faptul că, deşi articolul de lege care prevedea faptul că plângerea se introduce la organul din care face parte agentul constatator a fost declarat neconstituţional, în termen de 45 zile de la publicarea deciziei C. C., Parlamentul ar fi trebuit să pună în discuţie articolul declarat neconstituţional şi să modifice legea, lucru care însă nu s-a întâmplat. Prin urmare, intimata arată că acest articol este suspendat şi nu anulat, iar, pe de altă parte, în Decizia Curţii Constituţionale nu se stipulează în mod expres faptul că petenta trebuie să adreseze plângerea numai instanţei judecătoreşti. Intimata a precizat, de asemenea, că acesta este un motiv de nulitate relativă şi nu absolută, petentei nefiindu-i îngrădite drepturile la apărare, având în vedere faptul că aceasta şi-a exercitat dreptul de a formula plângere în termen legal, prin depunerea acesteia direct la instanţa de judecată , astfel încât nu s-a demonstrat vătămarea produsă, în cuprinsul procesului-verbal fiind înscrisă menţiunea că plângerea se trimite de îndată judecătoriei în raza căreia s-a comis contravenţia.

În ceea ce priveşte invocarea motivului de nulitate referitor la nerespectarea prevederilor art.16( 7) din OG nr.2/2001, intimata a arătat că necompletarea rubricii Alte Menţiuni operează ca o condiţie de nulitate atunci când momentul constatării şi momentul încheierii procesului-verbal de contravenţie coincid, iar procesul-verbal se încheie în prezenţa reprezentantului legal, în speţă nefiind incidentă însă această situaţie. Este lipsit de relevanţă locul unde se încheie procesul-verbal, la sediul agenţiei sau în trafic, pentru că legea distinge între două momente distincte, respectiv cel al constatării contravenţiei şi cel al întocmirii procesului-verbal. Întocmirea ulterioară a procesului-verbal nu constituie motiv de nulitate, având în vedere faptul că acesta se poate încheia atât în prezenţa, cât şi în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale şi a probelor administrate de agentul constatator, în speţă faptele reţinute fiind constatate personal de acesta.Referitor la lipsa obiecţiunilor reprezentantului legal al societăţii, intimata a arătat că acestea sunt acoperite de menţiunile înscrise de agentul constatator, nerespectarea disp.art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 fiind sancţionată cu nulitatea relativă, ceea ce presupune dovada vătămării produse.

A mai arătat intimata că în speţă au fost respectate şi disp.art.19 alin.3 din acelaşi act normativ, fiind precizat în cuprinsul procesului - verbal motivul lipsei obiecţiunilor şi a lipsei unui martor. Rolul martorului asistent la încheierea procesului-verbal este de a atesta că acesta s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal şi nu s-a încălcat dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni. A mai arătat intimata şi faptul că în practica constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat că art.19 alin.1 şi 3 nu încalcă dreptul la apărare , contravenientul beneficiind de toate garanţiile dreptului la apărare prin promovarea plângerii împotriva actului de constatare şi sancţionare contravenţională.

Referitor la motivul de nulitate absolută invocat de petentă privind lipsa datelor de identificare ale persoanei care reprezintă societatea, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere prevederile art.17 din OG 2/2001 care sancţionează cu nulitatea absolută numai lispa menţiunilor privind denumirea şi sediul persoanei juridice şi nu şi pentru incompleta identificare a reprezentantului acesteia, de vreme ce răspunderea contravenţională incumbă persoanei juridice şi nu reprezentantului său sau pentru lipsa nr. de înregistrare la O.R.C, având în vedere noile reglementări care prevăd ca identificare a unei firme Codul Unic de Înregistrare, în cuprinsul procesului-verbal , în partea de subsol, fiind menţionate expres datele ce trebuie trecute în procesul-verbal pentru persoanele juridice, respectiv denumire, sediu şi CUI.

 În ceea ce priveşte situaţia de fapt şi motivele invocate sub acest aspect de către petentă, intimata a arătat că  probatoriul depus de aceasta nu este în măsură să o exonereze de răspundere, pentru contravenţiile constatate O.G.37/2007 prevăzând că răspunderea revine operatorului de transport şi nu conducătorului auto, invocând, în acest sens, dispoziţiile art.8 din OG 37/2007 cu modificările ulterioare, precum şi prevederile Regulamentului CE nr.3820/85 modificat prin Regulamentul CE nr.561/2006 al Consiliului Europei. A preciza intimata şi faptul că, dacă acele contravenţii au fost săvârşite din vina şoferului, societatea are posibilitatea de a-l  sancţiona sau se poate întoarce cu acţiune împotriva lui pentru recuperarea prejudiciului creat, dar acest lucru nu exonerează persoana juridică de răspundere.

Invocând dispoziţiile art.38 din Ordinul MTCT nr.1892/2006, intimata a precizat că în speţă operatorul de transport avea obligaţia legală de a asigura diagramele/înregistrările la bordul autovehiculului, ori la momentul controlului nu s-au prezentat aceste digrame  şi nici nu s-a făcut dovada staţionării vehiculului sau dovada unei alte situaţii. De asemenea, intimata a precizat că elementul constitutiv al contravenţiei este reprezentat tocmai de inexistenţa la bordul autovehiculului a înscrisurilor solicitate, independent de existenţa acestora în orice alt loc, ca efect al demersurilor întreprinse de societatea petentă. În conformitate cu prevederile art.15 pct.7 lit. C din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85, precum şi cu prevederile deciziei Comisiei Europene 230/12.04.2007, toţi operatorii de transport sunt obligaţi să înmâneze o dovadă a activităţii şoferului, la plecarea acestuia în cursă, respectiv tipizatul care se completează cu datele de identificare ale conducătorului auto, pe care se menţionează dacă acesta a avut o perioadă de concediu sau o altă situaţie şi reprezintă o dovadă în scopul justificării lipsei diagramelor la bordul autovehiculului, putând duce la evitarea sancţionării contravenţionale. Or, arată intimata, la momentul controlului, la bordul autovehiculului nu exista această fişă de activitate a şoferului.

 Învederând că faptele reţinute prin procesul-verbal de contravenţie îndeplinesc, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale contravenţiei, intimata a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă ca nefondată. 

 În drept, intimata a invocat dispoziţiile art.115-118 Cod de pr.civ.,

OG .nr.2/2001, Ordinul 1892/2006 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, OG 37/2007 cu modificările ulterioare privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor pentru perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Intimata ARR- A. B. a anexat la întâmpinarea formulată următoarele înscrisuri: copie proces-verbal seria AIR nr.0196258 din data de 11.08.2011, dovada comunicării procesului-verbal, formular de control în trafic  seria AETR nr.0011273 din data de 11.08.2011 emis de ARR, licenţa nr.18576 emisă de ARR pentru transportul rutier public de mărfuri în trafic internaţional, copii permis de conducere şofer B. E. -I. şi copie certificat de înmatriculare al autoutilitarei marca Mercedes Benz, fişă contravenţii conducători auto, vizualizare diagrame verificate săptămânal privind pe şoferul B. E.-I. pentru săptămâna 08.08.2011-14.08.2011 ( filele 33-42 dosar).

În temeiul art.242 alin.2 Cod de pr.civ, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În condiţii de procedură legal îndeplinită, în temeiul art.159 ind.1 alin.4 Cod de pr.civ., instanţa a verificat şi constatat competenţa materială şi teritorială exclusivă de a soluţiona prezenta cauză, conform art.10 din OG nr.37/2007 şi art.32 alin.1 din OG nr.2/2001.

La termenul de judecată din data de 21.10.2011, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că, în conformitate cu prevederile art.167 alin.1 Cpc, acestea sunt pertinente, utile şi concludente pentru soluţionarea cauzei.

De asemenea, avocat B. R. A., cu împuternicire avocaţială la dosarul cauzei pentru petentă ( seria IS/189340/201 ‚din data de 06.09.2011- fila 7), a depus , în susţinerea plângerii, practică judiciară în materie, respectiv sentinţa civilă nr.199/2008 a J. M. şi decizia civilă nr.1007/R din 29.06.2009 a T. V.

Analizând plângerea formulată, pe baza probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 11.08.2011, numitul C. Ţ. D. în calitate de inspector trafic la A. R. R.A. B., a întocmit procesul verbal seria AIR nr.0196258, prin care a dispus sancţionarea petentei S.C. M.T. S.R.L. cu sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum total de 8000 lei.

Prin procesul-verbal de contravenţie încheiat s-a reţinut că "în urma controlului din data de 11.08.2011, orele 14, pe DN 28B, km 35+200 ( sens de mers intrare în localitatea Deleni) a fost oprit pentru a fi verificată /controlată autoutilitara cu nr. de înmatriculare ....... ( deţinută şi utilizată de operatorul de transport rutier SC M. T. SRL, în baza licenţei nr.18576 şi a copiei conforme seria CCM nr.0354434), condusă de numitul B. E.- I. Acesta, în calitate de conducător auto, nu a putut prezenta în trafic numărul necesar de diagrame tahografice aferente perioadei 14.07.2011-11.08.2011 ( pentru 28 zile); acesta a prezentat doar un număr de 3 digrame tahografice pentru datele de 09.08.2011, 10.08.2011 şi 11.08.2011. În urma analizării informatice a diagramelor tahografice aferente perioadei 09.08-10.08.2011/10.08.2011-11.08.2011 s-a constatat şi nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu 2 ore şi 37 minute. Timpul de odihnă zilnică efectuat a fost de doar 6 ore şi 23 minute, deci cu 2 ore şi 37 minute mai puţin faţă de prevederile legale de 9 ore. Conducătorul auto a şi recunoscut, de fapt, acest lucru".

Faptele astfel descrise au fost încadrate în dispoziţiile art.8 alin.1 pct.31 şi pct.6 din OG nr.37/2007, modificată prin OG 21/2009 şi Legea 52/2010 şi sancţionate în conformitate cu prevederile art.9 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ, cu amendă în cuantum de 4000 lei pentru contravenţia prev. de art.8 alin.1 pct.31 şi cu amendă în acelaşi cuantum, de 4000 lei, pentru contravenţia prev. de art.8 alin.1 pct.6 din OG nr.37/3007 cu modificările ulterioare.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa competentă să soluţioneze plângerea va verifica legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi modul de individualizare a sancţiunii aplicate.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal,  prin prisma motivelor de nulitate invocate de petentă, instanţa reţine următoarele:

1.În ceea ce priveşte motivul de nulitate a procesului-verbal de contravenţie referitor la lipsa menţiunilor cu privire la organul la care se depune plângerea, în cuprinsul acestuia fiind indicat ARR-A. B. şi nu Judecătoria Hârlău, aceasta din urmă fiind singurul organ competent să soluţioneze plângerea formulată, instanţa reţine următoarele:

Din cuprinsul art.16 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, reiese că una dintre dispoziţiile obligatorii pe care trebuie să le conţină procesul-verbal de contravenţie o constituie menţionarea organului la care se depune plângerea.

În această privinţă, instanţa reţine că plângerea contravenţională poate fi depusă fie la organul din care face parte agentul constatator, potrivit art.32 alin.1 din OG 2/2001, fie direct la instanţa de judecată competentă, respectiv judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, astfel cum rezultă din Decizia 953/2006 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr.53 din 23.01.2007.

În cuprinsul procesului-verbal contestat agentul constatator a menţionat posibilitatea depunerii plângerii la organul din care face parte agentul constatator, respectiv ARR- A. B., dar nu s-a indicat şi posibilitatea introducerii plângerii direct la instanţa de judecată.

Instanţa constată că nemenţionarea instanţei de judecată competente în cuprinsul procesului-verbal nu este prevăzută în dispoziţiile art.17 din OG 2/2001 care prevăd cauzele de nulitate absolută şi expresă, astfel încât sancţiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă, care operează în condiţiile art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.

Prin urmare, pentru a opera nulitatea relativă sub acest aspect, este necesar ca petentului să i se fi produs o vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.

Or, având în vedere faptul că, în termenul legal, petenta  a introdus plângerea la instanţa de judecată competentă, instanţa constată inexistenţa unei vătămări a petentei şi, în consecinţă, apreciază că în cauză nu operează nulitatea relativă cu privire la aspectele invocate.

2. Referitor la motivul de nulitate a procesului-verbal de contravenţie având în vedere lipsa unui martor care să semneze actul de constatare şi sancţionare contravenţională, în condiţiile în care petenta nu a fost de faţă la încheierea acestuia, instanţa apreciază că nici sub acest aspect nu operează nulitatea, având în vedere următoarele considerente:

 Potrivit dispoziţiilor art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenţie ce formează obiectul cauzei de faţă, instanţa constată că petenta nu a fost de faţă la încheierea acestuia, fapt consemnat de către agentul constatator la rubrica contravenient, am luat la cunoştinţă,  prin menţiunea lipsă reprezentant legal.

De asemenea, instanţa constată că deşi încheierea actului constatator în lipsa petentei nu a fost confirmată de un martor asistent, agentul constatator a respectat dispoziţiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, în sensul că a precizat motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Astfel, inspectorul de trafic din cadrul A.R.R. a menţionat faptul că la faţa locului nu s-a putut identifica nici un alt martor , decât alt agent constatator, care, potrivit dispoziţiilor OG nr.2/2001, nu poate semna în calitate de martor. De asemenea, agentul constatator a precizat că nici conducătorul auto, numitul B. E. -I. nu a dorit să semneze în această calitate.

Prin urmare, instanţa reţine că în speţă au fost respectate, cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenţie, dispoziţiile art.19 din OG nr.2/2001, agentul constatator inserând toate menţiunile impuse de acest text de lege. Instanţa observă,  totodată, demersurile efectuate de acesta în vederea găsirii unui martor asistent care să semneze procesul-verbal, respectiv şoferul autoturismului oprit pentru control, care însă a refuzat să-şi asume o astfel de calitate.

 De altfel, chiar în situaţia în care agentul constatator nu ar fi respectat dispoziţiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, sancţiunea ar fi o nulitate relativă, care ar opera doar în situaţia în care s-ar dovedi o vătămare care să poată fi înlăturată numai prin anularea actului, conform art.105 alin.2 Cod de pr.civ.

 Prin urmare, chiar dacă am considera, astfel cum susţine petenta, că motivul inserat în cuprinsul procesului-verbal pentru a justifica lipsa unui martor asistent nu este temeinic, având în vedere că faptele contravenţionale au fost constatate pe un drum naţional, la o oră în care traficul era foarte intens şi, prin urmare, agentul constatator a încălcat prevederile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii ar fi, astfel cum am arătat, nulitatea relativă, întrucât cazurile de nulitate absolută sunt prevăzute expres de prevederile art.17 din acelaşi act normativ, între acestea neregăsindu-se şi situaţia invocată de petentă.

Instanţa apreciază că rolul martorului asistent nu este acela de a confirma situaţia de fapt reţinută de agentul constatator, ci acela de a confirma faptul că procesul-verbal a fost încheiat în vreuna din situaţiile prevăzute de art.19 din O.G. nr.2/2001, respectiv în lipsa contravenientei, cum este cazul în cauza dedusă judecăţii.

În aceste condiţii, îi revenea petentei sarcina probei producerii unei vătămări, care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, or, în cauză, o astfel de dovadă nu a fost făcută, petenta însăşi recunoscând în cuprinsul plângerii formulate faptul că nu a fost de faţă la constatarea contravenţiei şi întocmirea procesului-verbal.

 Vătămarea invocată de petentă, respectiv faptul că lipsa unui martor asistent a produs acesteia un prejudiciu real, având în vedere susţinerile făcute de şoferul autoutilitarei proprietatea petentei, cu privire la vina sa exclusivă în nerespectarea timpului legal de odihnă, cât şi cele referitoare la perioada de când era angajat, nu poate fi avută în vedere de instanţă, întrucât, astfel cum am menţionat anterior, rolul martorului asistent nu este acela de a confirma situaţia de fapt reţinută de agentul constatator.

3. În ceea ce priveşte cauza de nulitate referitoare la lipsa din cuprinsul procesului-verbal a datelor de identificare a persoanei ce reprezintă societatea contravenientă, agentul constatator inserând în actul de sancţionare doar CNP-ul administratorului societăţii petente, încălcând astfel dispoziţiile art.16 alin.6 din OG nr.2/2001,  instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte contravenientul persoană juridică, articolul 17 al OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sancţionează cu nulitatea absolută şi expresă lipsa denumirii şi a sediului contravenientei.

Analizând procesul-verbal ce formează obiectul cauzei de faţă, instanţa constată că în cuprinsul acestuia agentul constatator a inserat menţiunile referitoare la denumirea şi sediul petentei, persoană juridică, precum şi Codul Unic de Înregistrare al acesteia la Oficiul Registrului Comerţului.

În ceea ce priveşte datele de identificare ale reprezentantului persoanei juridice, având în vedere faptul că aceste menţiuni nu sunt prevăzute în cuprinsul art.17 din OG nr.2/2001 printre cauzele de nulitate absolută, în cazul în care aceste date lipsesc, sancţiunea care ar putea interveni ar fi nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenţie.

În speţă însă, instanţa apreciază că prin inserarea Codului Numeric Personal al reprezentantului legal al petentei, precum şi prin indicarea numelui şi a prenumelui acestuia, agentul constatator a oferit suficiente date pentru identificarea acesteia, astfel încât nu suntem nici  în  prezenţa unei cauze de nulitate relativă.

Chiar în situaţia în care am aprecia că lipsa domiciliului reprezentantului legal al petentei ar atrage nulitatea relativă ( ceea ce însă nu se impune), petenta ar fi avut sarcina de a dovedi producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, or, în speţă, o asemenea dovadă nu a fost făcută de societatea contravenientă.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că motivul de nulitate invocat nu este întemeiat, procesul-verbal fiind legal întocmit şi sub acest aspect.

4. În ceea ce priveşte ultimul motiv de nulitate invocat de petentă prin plângerea formulată, respectiv insuficienta descriere a faptei în cadrul procesului-verbal, fapt de natură a crea o imposibilitate pentru instanţă de a aprecia în concret modalitatea de săvârşire, gravitatea contravenţiilor şi , mai ales, gradul de culpă al petentei, în conformitate cu dispoziţiile art.16 din OG nr.2/2001, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de contravenţie va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, a orei şi a locului în care a fost săvârşită, lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită şi data comiterii acesteia fiind sancţionată cu nulitatea absolută şi expresă, de dispoziţiile art.17 din OG nr.2/2001.

Analizând conţinutul procesului-verbal de contravenţie, instanţa constată că în cuprinsul acestuia au fost inserate menţiunile referitoare la faptele contravenţionale impuse de textul de lege anterior indicat, precum şi faptul că agentul constatator a descris în mod corespunzător faptele reţinute în sarcina petentei, procesul-verbal conţinând elementele pe baza cărora să se poată cerceta de către instanţă dacă, în realitate, s-a comis o asemenea faptă şi dacă, în concret, se poate angaja răspunderea contravenţională a acesteia, astfel încât instanţa apreciază ca fiind neîntemeiat şi acest motiv de nulitate invocat de petentă.

 De asemenea, analizând actul de sancţionare sub aspectul legalităţii sale, instanţa constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.17 din OG 2/2001, referitoare la menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenţiei, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile OG 37/2007, a căror încălcare a fost constatată prin procesul-verbal de contravenţie contestat au drept scop asigurarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în vederea  evitării producerii de accidente şi a desfăşurării traficului rutier în condiţii optime.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art.8 alin.1 pct.6  din OG 37/2007, respectiv nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă, instanţa reţine  că cele constatate prin procesul-verbal de contravenţie sunt susţinute de probele administrate de intimată, respectiv formularul de control în trafic seria AETR nr.0011273 din data de 11.08.2011( fila 37), fişa de consemnare a contravenţiilor conducătorului auto B. E. I. de la data de 09.08.2011 până la data de 11.08.2011 ( fila 38), precum şi de digramele tahografice depuse la dosarul cauzei ( filele 39-42).

De asemenea, instanţa constată că probele administrate se coroborează şi cu susţinerile conducătorului auto B. E. I., care a recunoscut, cu ocazia constatării contravenţiei, săvârşirea acesteia, aspect consemnat de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, precum şi cu susţinerile petentei din cuprinsul plângerii contravenţionale, aceasta recunoscând, de asemenea, nerespectarea timpului de odihnă zilnică redusă de către şoferul angajat al acesteia.

Potrivit dispoziţiilor  art.8 din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului CE nr.561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr.3821/85 şi (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului , conducătorul auto are obligaţia de a respecta perioadele de repaus zilnic şi săptămânal ( alin.1), pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci şi patru de ore de după perioada de repaus  zilnic sau săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci şi patru de ore este de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.

Prin urmare, având în vedere faptul că  timpul de odihnă zilnică redusă este de cel puţin 9 ore, în speţă conducătorul auto B. E. I. înregistrând un timp de odihnă zilnică redusă de doar 6 ore şi 23 minute, instanţa constată îndeplinirea, sub aspectul laturii obiective, a elementelor constitutive ale contravenţiei sus-menţionate.

 De asemenea, instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.9 alin.1 lit.c din OG 37/2007, subiectul activ al contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din acelaşi act normativ este operatorul de transport, în speţă petenta SC M. T. SRL.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine culpa societăţii petente cu privire la nerespectarea timpului de odihnă zilnică redus de către prepusul acesteia, şoferul B. E. I., având în vedere lipsa de diligenţă a petentei cu privire la luarea tuturor măsurilor pentru instruirea personalului în sensul respectării dispoziţiilor legale, în conformitate cu prevederile art.38 lit.b,i,s din Ordinul nr.1892/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora.

Astfel, deşi în plângerea formulată petenta a învederat instanţei faptul că şoferul angajat a fost instruit cu privire la respectarea timpului legal de odihnă zilnică, aceasta nu a administrat dovezi în acest sens, prin care să probeze că şi-a îndeplinit obligaţiile legale în mod corespunzător, sarcina probei privind acest aspect revenindu-i în temeiul art.1169 Cod de pr.civ.

Prin urmare, având în vedere faptul că legea prevede în mod expres răspunderea contravenţională a petentei în cazul comiterii contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 pct.6  din OG 37/2007, precum şi faptul că petenta nu a administrat probe prin care să facă dovada lipsei oricărei culpe a  acesteia în îndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau în calitate de angajator, instanţa constată că în cauză au fost probate elementele constitutive ale contravenţiei, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Instanţa notează, totodată, că petenta are posibilitatea de a exercita o acţiune în regres împotriva angajatului acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art.998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală, în măsura în care apreciază existenţa unei culpe din partea acestuia, pentru recuperarea prejudiciului adus societăţii.

 Reţinând că fapta este contravenţie şi că răspunderea pentru săvârşirea acesteia revine petentei, instanţa va proceda la analiza modului de individualizare a sancţiunii aplicate.

Analizând pericolul social al acestui gen contravenţii, instanţa constată că dispoziţiile legale, inclusiv cele comunitare, adoptate pentru reglementarea acestui domeniu de activitate, respectiv O.G. nr. 37/2007, Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1892/2006 şi Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, au ca obiectiv prioritar verificarea condiţiilor de muncă ale conducătorilor auto, creşterea siguranţei rutiere şi respectarea principiilor concurenţei loiale între întreprinderi/operatorii de transport rutier. Instanţa aminteşte că această contravenţie, definită prin "nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă", nu este o contravenţie de rezultat, ci una de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relaţiilor sociale pe care legea le protejează. Raportat la scopul dispoziţiilor legale amintite, această contravenţie este de natură a aduce atingere fiecăruia dintre cele trei categorii de obiective protejate de lege. Dintre acestea, instanţa apreciază că punerea în pericol a siguranţei circulaţiei rutiere, prin desfăşurarea activităţii de conducere pe drumurile publice în condiţii de oboseală fizică şi psihică a conducătorului auto, prezintă o periculozitate deosebită, prin posibilitatea, ca, din cauza oboselii, şoferul să -şi piardă concentrarea, atenţia, să adoarmă, creând astfel riscul producerii unor accidente de natură a pune în pericol grav viaţa şi integritatea corporală nu doar a şoferului, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic şi consideră că o astfel de faptă contravenţională prezintă un pericol social deosebit de ridicat.Gradul sporit de pericol social se reflectă în însuşi minimul în cuantum ridicat - 4.000 lei - al amenzii contravenţionale prevăzută de lege pentru acest gen de fapte şi duce la concluzia că fapta este considerată chiar şi de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită. Prin urmare, luând în considerare aceste aspecte, , instanţa consideră că sancţiunea amenzii în cuantum minim de 4000 lei este în măsură să corespundă pe deplin gradului de pericol concret al faptei săvârşite, astfel încât va reţine că operaţiunea de individualizare s-a realizat în acord cu prevederile legale în materie.

 În ceea ce priveşte cea de-a doua contravenţie reţinută în sarcina petentei,  cu ocazia controlului efectuat în trafic de către inspectorii ARR-Agenţia Botoşani asupra autoutilitarei cu nr. de înmatriculare ....... aparţinând societăţii petente, condusă de numitul B. E. I., prin procesul-verbal de contravenţie ce formează obiectul cauzei de faţă  s-a constatat imposibilitatea prezentării de către şofer a numărului necesar de diagrame tahografice, aferente perioadei 14.07.2011-11.08.2011 ( respectiv pentru 28 zile anterioare).

Fapta astfel descrisă a fost încadrată în dispoziţiile art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007 cu modificările aduse prin OG nr.21/2009 şi Legea nr.52/2010 şi sancţionată cu amendă în cuantum de 4000 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.9 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ.

În conformitate cu dispoziţiile art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007pentru stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora,  cu modificările aduse prin OG 21/2009 şi prin Legea nr.52/2010, constituie contravenţie neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, iar potrivit dispoziţiilor art.9 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ, sancţiunea pentru această faptă constă în  amendă contravenţională  de la 4000 la 8000 lei, aplicabilă operatorului de transport.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanţa reţine faptul că, la data constatării contravenţiei, numitul B. E. I., în calitate de şofer al autoutilitarei cu nr. de înmatriculare ......... aparţinând petentei, a prezentat un număr de doar 3 diagrame tahografice aferente zilelor de 09.08., 10.08 şi 11.08.2011, deşi acesta avea obligaţia legală de a prezenta diagramele aferente celor 28 de zile precedente, astfel cum se prevede în art.15 pct.7 lit.c din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85, astfel cum a fost modificat prin prin Regulamentul CEE nr.561/2006.

Astfel, situaţia de fapt reţinută de agentul constatator prin actul de sancţionare contravenţională, este susţinută de probele depuse de intimată, respectiv formularul de control în trafic seria AETR nr.0011273 din data de 11.08.2011, precum şi copiile  diagramelor tahografice aferente zilelor de 09-11.08.2011( filele 35, 40-41). De altfel, chiar petenta, în cuprinsul plângerii formulate, recunoaşte faptul că la data constatării contravenţiei şoferul B. E. I. a prezentat inspectorului de trafic doar 3 diagrame tahografice, aferente zilelor de 09.08., 10.08 şi 11.08.2011, precizând însă că acesta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a prezenta alte diagrame, având în vedere faptul că sus-numitul fusese angajat de societatea petentă de doar trei zile, cartelele şi diagramele fiind proprii fiecărui şofer.

În ceea ce priveşte apărarea petentei în sensul că, dat fiind faptul că şoferul fusese angajat foarte recent, acesta nu avea posibilitatea reală de a prezenta diagramele aferente celor 28 zile precedente, instanţa urmează a o înlătura ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Din interpretarea normelor legale sus-menţionate ( respectiv art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007pentru stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora,  cu modificările aduse prin OG 21/2009 şi prin Legea nr.52/2010) şi  art.15 pct.7 lit.c din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85, astfel cum a fost modificat prin prin Regulamentul CEE nr.561/2006, instanţa constată că legiuitorul a impus în sarcina operatorului de transport obligaţia legală de a pune la dispoziţia şoferului angajat al acestuia diagramele aferente celor 28 zile precedente, astfel încât acesta să le poată prezenta în ipoteza efectuării unui control în trafic de către inspectorii ARR.

Instanţa apreciază că această obligaţie revine operatorului de transport pentru a putea face dovada respectării de către şoferii angajaţi a timpului legal de odihnă zilnică, precum şi a celorlalte obligaţii legale.

De asemenea, constatând faptul că numitul B. E. I. fusese angajat recent de către societatea-petentă, respectiv la data de 09.08.2011 ( astfel cum rezultă din copia contractului de muncă nr.07 din data de 09.08.2011-fila 9), instanţa apreciază că petenta avea obligaţia de a pune la dispoziţia acestuia numărul necesar de diagrame, chiar dacă pentru zilele precedente respective autoturismul fusese condus de un alt prepus, şi nu de către şoferul verificat în trafic.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei în sensul că autoutilitara nu fusese folosită în perioada reţinută în procesul-verbal, anterior angajării şoferului oprit în trafic de către agentul constatator, instanţa nu o va lua în considerare, având în vedere faptul că în cauză petenta nu a administrat nici o probă aptă de a dovedi această situaţie de fapt. Totodată, instanţa reţine că nici la momentul constatării contravenţiei şoferul autoutilitarei nu a invocat aceste aspecte, acesta neavând asupra sa vreo dovadă din care să rezulte faptul că autoutilitara nu fusese utilizată de societatea petentă anterior datei de 09.08.2011, deşi societatea avea obligaţia de a pune la dispoziţia prepuşilor şoferi, la plecarea acestora în cursă, astfel de înscrisuri doveditoare, în conformitate cu prevederile art.15 pct.7 lit.c din Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/85, astfel cum a fost modificat prin  Regulamentul CEE nr.561/2006,

Faţă de aspectele învederate, instanţa apreciază că fapta întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art.8 alin.1 pct.31din OG nr.37/2007 cu modificările ulterioare, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi din punct de vedere al laturii subiective, societatea petentă aflându-se în culpă , având în vedere că legea instituie în sarcina acesteia obligaţia de a pune la dispoziţia şoferului numărul necesar de diagrame sau, eventual,  dovada imposibilităţii prezentării acestora, în cazul în care autoturismul respectiv nu mai fusese folosit pentru efectuarea operaţiunilor de transport.

Referitor la proporţionalitatea sancţiunii aplicate, instanţa reţine că agentul constatator a aplicat sancţiunea amenzii în cuantum de 4000 lei şi pentru această contravenţie, prevăzută de art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007 cu modificările ulterioare. Ţinând seama de dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care constituie dreptul comun în materie contravenţională, instanţa poate să aprecieze inclusiv asupra naturii şi cuantumului sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Conform art. 21 alin. (3) din OG 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, având în vedere faptul că amenda aplicată petentei este în cuantumul minim prevăzut de lege, având în vedere că prin săvârşirea contravenţiei petenta a încălcat prevederile OG nr.37/2007 care stabileşte cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihna ale conducatorilor auto care efectueaza operaţiuni de transport rutier, în scopul "îmbunătăţirii condiţiilor sociale pentru lucrătorii cărora li se aplică, precum şi în scopul îmbunătăţirii siguranţei rutiere în general" aşa cum este prevăzut în art. 17 din Regulamentul CEE nr. 561/ 2006 şi a evitării producerii de accidente rutiere, fapta prezentând un pericol social sporit, instanţa apreciază că sancţiunea aplicată acesteia a fost corect individualizată.

Faţă de considerentele expuse, instanţa reţine că în cazul ambelor contravenţii sancţiunile aplicate sunt corect individualizate, apreciind, totodată, că în cauză nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, având în vedere că faptele, în concret, prezintă un grad ridicat de pericol social.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei în sensul că amenda aplicată ar avea un impact negativ asupra evoluţiei economice a societăţii, având în vedere situaţia financiară dificilă a acesteia şi cifra mică de afaceri, existând riscul întreruperii activităţii, instanţa constată că în cauză petenta nu a făcut dovada acestor susţineri, prin înscrisuri doveditoare, deşi sarcina probei îi revenea acesteia şi, prin urmare, în aprecierea modului de individualizare a sancţiunilor aplicate, nu va avea în vedere aspectele învederate şi nesusţinute de un probatoriu apt de a forma convingerea instanţei asupra situaţiei financiare precare a petentei.

 Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C M. T. S.R.L.  împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AIR nr.0196258 din data de 11.08.2011 întocmit de intimata A. R. R.-A. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C M. T. S.R.L., având J37/305/3010, CUI RO 27811853, reprezentată de M. M. în calitate de administrator, cu sediul în municipiul  şi cu sediul procesual ales în Iaşi,  ( Cabinet de avocat R.B.) împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AIR nr.0196258 din data de 11.08.2011 întocmit de intimata A. R. R.-A. B., cu sediul procesual ales la ARR-A. B. municipiul Bacău, judeţul Bacău.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi. 04.11.2011.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare