Calitatea de „ beneficiar” al serviciului public de radiodifuziune, în temeiul art. 40 alin. 3 din Lg. 41/1994

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 8  octombrie  2012, reclamanta S. R. de R. , cu sediul în B., str. G. B. nr.--- a chemat în judecată pe pârâta SC G. C.  SRL, având sediul în M.,str. F.  jud. S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 477,52 lei,  reprezentând  taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 390 lei, aferentă perioadei decembrie  2009- martie  2011 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 87,52 lei, stabilite la data de 28.09.2012. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că potrivit art.40 alin.3 din Legea 41/1994 persoanele juridice au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. În aplicarea art. 40 alin.4 din Legea 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi care stabileşte cuantumul taxei pe categorii de plătitori , modalitatea de încasare şi de calcul al penalităţilor de întârziere. În conformitate cu prevederile HG 977/2003 taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia o dată cu plata energiei electrice consumate, iar potrivit art. 6 alin.1,2 din HG 977/2003, pentru neplata la termen a taxei se percep penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.

Faţă de cele arătate ,conclude reclamanta, pârâta să fie obligată la plata sumelor solicitate.

În drept, s-au invocat art.112 C. pr. civilă; art. 40 alin.3,4 din Legea 41/1994 ; HG 977/2003.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, ataşând în sensul acesta o situaţie de calcul al penalităţilor de întârziere ; situaţia facturilor emise de E T. S. SA, precum şi extras din registrul comerţului.

Pârâta , fiind citată, a depus întâmpinare – fila 26 dosar, solicitând respingerea cererii reclamantei pe considerentul că firma îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu comercial care nu beneficiază de servicii de radiodifuziune, iar în secundar să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a comunicat un răspuns la întâmpinare – fila 32 dosar, arătând  că S. R. de R. funcţionează ca serviciu public autonom de interes naţional , nefiind o societate comercială , iar taxa izvorăşte şi  este datorată în temeiul legii , fapt  ce denotă caracterul absolut al prezumţiei instituite de legiuitor, cu consecinţa dispensării de obligaţia de a mai proba faptul prezumat de lege. Cât priveşte sintagma „beneficiar al serviciilor” reclamanta a solicitat a se avea în vedere sensul astfel cum a fost explicitat în cadrul deciziei nr.297/2004 a Curţii Constituţionale respectiv a deciziei nr. 1930/02.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele :

Din înscrisurile de la filele 5-20 dosar , rezultă că în perioada decembrie 2009 – martie 2011, furnizorul de energie electrică  S.C.  FFEE „E. F. T. S. S.A.- Ag. S. , o dată cu facturarea energiei electrice consumată de societatea pârâtă a facturat şi costul taxei radio-tv.

Prin acţiunea de faţă , reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 477,52 lei, reprezentând taxa radio datorată pe perioada amintită, precum şi plata penalităţilor de întârziere.

În justificarea cererii sale, reclamanta a arătat că obligaţia de plată a taxei izvorăşte din lege , şi prin urmare, independent de faptul că pârâta a beneficiat sau nu de astfel de servicii, taxa trebuie plătită.

Din această perspectivă este de menţionat că Legea 41/1994 prevede la art. 40 alin.3 că : „ persoanele juridice din  România, inclusiv filiale, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii ” pentru ca apoi, la alin.4 să se dispună că cuantumul taxelor, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare şi scutire, penalităţile de întârziere  se stabilesc prin hotărâre a  Guvernului.

În sensul acesta  au fost emise două hotărâri, HG 977/2003 pentru activitatea de radiodifuziune  şi HG 978/2003 pentru cea de televiziune.

În cadrul HG 977/2003 la art.3 se stabileau  condiţiile de impunere a acestei taxe de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice, iar în controlul de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , hotărârea fiind atacată în justiţie, prin decizia nr.2102/2009 ce a fost publicată şi în Monitorul Oficial nr.691/2009, s-a dispus anularea art. 3 pe considerentul că taxa nu poate fi impusă,  nefiind datorată,  decât dacă persoana juridică deţine un receptor radio şi  beneficiază  efectiv de serviciul respectiv.

 Aşa fiind,  şi faţă de împrejurarea că şi  legea , la alin. 3 al art. 40 , face precizarea că taxa este datorată numai în ipoteza în care persoanele juridice sunt beneficiarii serviciilor respective, aserţiunile reclamantei ce se circumscriu reglementării anterioare intervenirii acestei anulări nu pot fi împărtăşite,  şi ca atare, simpla facturare unilaterală, fără a avea ca temei cel puţin  beneficiul serviciului pentru care se cere plata taxei, nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii pârâtei.

Considerente de fapt şi de drept, pentru care acţiunea reclamantei urmează a fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare