Fara titlu

Judecătoria Mediaş

Sentinţa civil nr.2470/18.12.2009

Domeniu asociat - acţiune în constatarea preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului

Constată că , prin acţiunea civilă înregistrată iniţial pe rolul acestei instanţe la data de 29.12.2008 , reclamanţii K. M. şi T. A. , cu domiciliul procesual ales în M. , str. Ş. S. , nr.- , bl.- , sc. - , et.- , ap. - , jud. S. , au solicitat , în contradictoriu cu pârâţii S. R. prin C. L. M. şi M. M. prin P. , ca , prin sentinţa ce se va pronunţa:

1)să se constate  că  imobilul  înscris  în CF nr.x M., nr. top x , proprietatea  reclamanţilor  , a trecut  în proprietatea Statului fără  titlu  legal şi – pe cale de consecinţă -  să se constate inexistenţa  dreptului  de proprietate al pârâţilor asupra  acestui  imobil.

2)să se constate  nulitatea  absolută  a deciziei  administrative emisă de consiliul local , prin care s-a dispus în baza Decretului  nr. 223/1974, înscrierea dreptului de proprietate  asupra imobilului în favoarea Statului , concomitent  cu radierea dreptului de proprietate al  reclamanţilor  asupra imobilului  în litigiu.

3)să se constate nulitatea  absolută a încheierilor de CF nr. 370/1984 şi 1982/1976 prin care pârâtul  şi-a întabulat  dreptul  de proprietate  asupra terenului şi construcţiei  înscrise  în C.F. nr.x M.  şi să se dispună restabilirea situaţiei  anterioare de carte funciară;

4) obligarea  pârâţilor  să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie  imobilul înscris în C.F. nr. x M.  cu nr. top x, situat  administrativ  în M., str. P.  de J., nr. -. 

5)obligarea pârâţilor  la plata cheltuielilor  de judecată.

În motivarea acţiunii se învederează următoarele :

Asupra  imobilului  din litigiu  reclamanţii  au devenit  proprietari  prin cumpărare  în  anul 1976 ; în  anul 1984 reclamanţii au părăsit  ţara în  mod legal şi în baza legislaţiei în vigoare  imobilul  a fost  preluat  în  proprietate de Statul  Român ; decizia administrativă de preluare  nu a fost  niciodată  comunicată  reclamantei, aşa că, nu au avut  posibilitatea  să o atace  cu plângere la instanţa de judecată ;

Se mai susţine că preluarea imobilului  de către stat s-a făcut  în baza unei legi  abuzive  şi ilegale în raport cu prevederile constituţiei , ale codului civil în vigoare la acea vreme , şi cu tratatele internaţionale la care România era parte .

În  drept , s-au  invocat prevederile  art. 480-481 Cod  civil; art. 6 din L. nr. 213/1998; D nr. 22381974; Constituţia RSR ; art. 11 din Declaraţia  Universală a Drepturilor  Omului şi art. 1 din primul  Protocol Adiţional  al Convenţiei ; art. 274 din Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată , pârâtul  M.  M.  a invocat , pe de o parte lipsa calităţii sale procesuale pasive , argumentat de faptul că S.  R. nu poate sta în judecată prin C. L.  M. . Pe de altă parte , s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare , în condiţiile în care sunt incidente prevederile legii speciale , Legea 10/2001 , care impune urmarea unei proceduri administrative obligatorii .

Pe fondul cauzei , pârâtul solicită respingerea acţiunii , arătând că reclamanţii trebuie să facă dovada preluării abuzive a imobilului revendicat .

Prin sentinţa civilă nr. 1194/22.05.2009 pronunţată de Judecătoria Mediaş în primul ciclu procesual s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a S. R., şi s-a respins acţiunea reclamanţilor . Totodată , s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.500 lei .

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii .

Prin decizia civilă nr. 548/1.10.2009 a Tribunalului Sibiu s-a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1194/22.05.2009 , aceasta fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe .

În considerentele deciziei s-a reţinut că raportul juridic dedus judecăţii vizează acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun , art. 480-481 C.civ., şi că se impune ca instanţa de fond să aplice Decizia 33/2008 a Î.C.C.J., care a statuat că , în cazul în care sunt neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , convenţia are prioritate , iar aceasta poate prevala în acţiunile în revendicare în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice .

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa , cu ocazia rejudecării cauzei , a reţinut următoarele :

Imobilul înscris  în CF nr.x M., nr. top x ( extras - fila 13 dosar iniţial ) este proprietatea S. R. , dreptul de proprietate al acestuia fiind înscris în cartea funciară în baza încheierii 370/1984 .

Anterior preluării de către stat , imobilul identificat mai sus a fost proprietatea reclamanţilor , care îl dobândiseră prin cumpărare , potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2842/8.11.1976 ( filele 14-15 dosar iniţial ).

Imobilul în litigiu este în prezent ocupat de numitul M. N. - L. , în baza contractului de închiriere nr. 8/2007 ( filele 51-54 dosar iniţial ) .

În 1984 reclamanţii au părăsit în mod legal România , imobilul în litigiu fiind preluat de S. R. în baza Decretului 223/1974 , prin decizia administrativă nr. 12/9.01.1984 emisă de fostul C. P. al J. S.( fila 44 dosar iniţial ).

Reclamanţii invocă în susţinerea acţiunii lor faptul că preluarea de către stat a imobilului a operat fără  un  titlu valabil , pentru următoarele motive :

- pe de-o parte , pentru că decizia administrativă nu a fost comunicată reclamanţilor, ceea ce atrage lipsirea de efecte juridice a acesteia ;

- pe de altă parte, întrucât Decretul 223/1974 a fost un act normativ anticonstituţional care încălca dreptul de proprietate garantat prin Constituţia din 1965 , prin Codul civil ( art. 480 - 481) şi prin legislaţia internaţională la care ţara noastră aderase ( Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 1948 ).

În concepţia Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia ( art. 6 ) care a fost asimilată şi în aplicarea Legii 10/2001 , valabilitatea titlului  prin care statul a preluat bunurile  este  condiţionată  de conformitatea actului  juridic  de înstrăinare şi respectiv de preluare cu constituţia, tratatele  internaţionale la care România era parte şi cu legile în vigoare  la momentul preluării de către stat.

Analizând titlul statului în speţă, obţinut prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974  privind reglementarea unor bunuri – care se baza pe concepţia că  „ în  Republica Socialistă România  construcţiile  şi terenurile pot  fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară’’ – în spiritul constituţiei din 1965 – în vigoare la data preluării – de a nu permite discriminări între cetăţenii români , nici măcar după cum au domiciliul în România sau în străinătate şi care este conturat de următoarele dispoziţii legale :

- ale art. 36 alin. 1 din Constituţie conform căruia „ dreptul de proprietate  personală este ocrotit  de lege, obiect al acestui drept putându-l constitui printre altele şi „ casa de locuit, gospodăria de  pe lângă ea şi terenul pe care  ele se află’’ ( art. 36 alin. 2)

- şi ale art. 17  alin. 1 din Constituţie, potrivit  căruia „ cetăţenii R.S.R., fără deosebire de naţionalitate , rasă , sex sau religie , sunt egali în drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale’’,se apreciază că o asemenea concepţie era neconstituţională.

Un alt argument în sprijinul tezei încălcării , în speţă , a regimului constituţional de ocrotire a proprietăţii  personale îl constituie faptul că Decretul 223/1974 a fost conceput ca o sursă de îmbogăţire a patrimoniului imobiliar al statului sub pretextul schimbării domiciliului de către particulari , întrucât dobânditorul construcţiei nu putea fi decât statul român, ceea ce  trădează o expropriere în folosul statului fără menţionarea interesului obştesc ce justifica un asemenea transfer de proprietate. 

În concluzie  imobilul în  litigiu  a fost preluat de către stat fără un titlu valabil.

Aşadar , este vorba de un imobil preluat de Statul Român fără titlu valabil, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării , care poate fi inclus în categoria bunurilor prevăzute de art. 2 alin.1 lit. „i” din Legea 10/2001 , care se referă la „ orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării , precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat „.

Din perspectiva Legii 10/2001 , imobilele preluate abuziv , indiferent în posesia cui se află în prezent , se restituie în natură în starea care se află la data cererii de restituire ( potrivit art. 9 din lege ).

În ceea ce priveşte calea de urmat pentru ca imobilul pretins de reclamanţi să revină acestora în deplină proprietate şi posesie , instanţa de recurs a dat o dezlegare , în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi a revendica acest imobil , în condiţiile dreptului comun , în considerarea Deciziei 33/2008 a Î.C.C.J., care a statuat că , în cazul în care sunt neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , convenţia are prioritate , în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice - dezlegare care , în lumina dispoziţiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ. , este obligatorie pentru judecătorul fondului . Pentru aceleaşi argumente , va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare urmată de reclamanţi în cauză .

Din perspectiva articolului 1 al protocolului Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului „ nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional” .

Reclamanţii au fost lipsiţi de proprietatea lor din momentul preluării abuzive a imobilului , fapt ce reprezintă o ingerinţă în dreptul acestora faţă de bunul lor , în sensul articolului 1 din Protocolul 1 , care consacră dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale , fără ca situaţia de fapt să fie rezultatul satisfacerii unor imperative ale interesului general .

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse , va fi admisă acţiunea reclamanţilor, în sensul că se va constata preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului înscris în CF x M. nr.top. x , nulitatea deciziei administrative nr. 12 emise la data de 9.01.1984 de fostul C. P. al J. S. , nulitatea încheierilor de carte funciară nr. 370/1984 şi 1982/1976 privind imobilul înscris în CF x M. nr.top. x .

Se va dispune restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară , prin radierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilul înscris în CF x M. nr.top. x , şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra acestuia  .

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S. R. , invocată prin întâmpinare , instanţa reţine că instanţa de recurs a recunoscut , în considerentele deciziei de casare , calitatea procesuală pasivă a S. R. , în considerarea ipostazei de proprietar tabular al acestuia asupra imobilului în litigiu .

Totodată , instanţa de recurs a reţinut că , dat fiind faptul că imobilul face parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale , statul va fi reprezentat de M. M. , în temeiul art. 5 din Legea 213/1998 şi al art. 21 din Legea 215/2001 .

 Ca atare , în lumina dispoziţiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ. mai sus amintite , se va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S. R. .

Reclamanţii au achitat o taxă judiciară de timbru de 1500 lei , cu toate că acţiunea dedusă judecăţii este scutită de taxă de timbru , în temeiul art. 15 lit. „r” din Legea 146/1997.

Ca atare , în baza art. 23 alin. 1 lit. a din aceeaşi lege se va dispune restituirea către reclamanţi a sumei de 1.500 lei plătită cu titlu de taxă judiciară de timbru .

În baza art. 274 C.proc.civ. pârâţii , având culpă procesuală , vor fi obligaţi să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 12.000 lei .

Domenii speta

Spete similare