Condiţiile liberării provizorii sub control judiciar

Prin Încheierea din 27.03.2013 pronunţată de Judecătoria Oradea s-a dispus, în baza art. 160/8/a alin. 6 Cod procedură penală respingerea ca neîntemeiata a cererii de  liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.C.N.,  în prezent în Arestul I.P.J. Bihor, măsură luată prin încheierea de arestare preventivă nr. 47/25.10.2012 a Judecătoriei Oradea (mandat de arestare preventivă nr. 44/25.10.2012);

In baza art 192 al.2 C.p.p., a fost obligat inculpatul I.C.N. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a  reţinut următoarele:

Inculpatul I.C.N., a fost arestat preventiv prin încheierea 47/25.10.2012, întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.143 C.p.p. existând probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, precum şi de art.148 al.1 lit. f C.p.p. Astfel, s-a reţinut faptul ca inculpatul I.C.N., impreuna cu fratele sau, inculpatul I.O., au procurat substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, în înţelesul art. 2 lit. e, din L. 194/2011, atât vrac ( pe care ulterior le-au cântărit şi ambalat ), sau chiar gata ambalate în plicuri cu diverse gramaje, de la diverse persoane fizice din ţară, substanţe ce le parveneau în principal prin intermediul firmelor de curierat rapid.

S-a retinut de asemenea ca aceste substanţe, sunt comercializate direct sau indirect de catre fratii I în cantităţi foarte de mari, pe raza mun. Oradea, Se mai arata ca pentru o perioada de timp, inculpaţii au vândut aceste substanţe în magazinul Euphoria Shop, iniţial deschis pe strada Moscovei din Oradea şi mai apoi pe strada Emilian Chitul din Oradea, magazin administrat iniţial de Intreprinderea Familială I., iar mai apoi de Intreprinderea Familială M.-T., considerata ca fiind o societate paravan, folosită de fraţii I., care plăteau chiria, precum şi toate celelalte cheltuieli necesare desfăşurării activităţii infracţionale. Ulterior, inculpaţii ar fi comercializat aceste substanţe în cartierul Ioşia, din mun. Oradea, unde locuiau si alte persoane (de asemenea inculpatii in cauza) într-un apartament închiriat de fraţii I.

La percheziţia domiciliară efectuată în cursul zilei de 25.10.2012,  la domiciliul inculpatului I.C.N. s-a descoperit cantitatea de 1.865 plicuri si 155 grame materie vegetală de culoare verde precum şi 57 grame pulbere de culoare albă, pregătite pentru a fi vândute consumatorilor din mun. Oradea, precum şi suma de 10.850 lei şi 80 euro provenite din vânzarea acestor substanţe, iar la percheziţia domiciliară efectuată în cursul zilei de 25.10.2012,  la domiciliul fratelui sau, inculpatul I.O. s-a descoperit cantitatea de 48 plicuri, apreciate ca fiind rămase din momentul în care erau deschise încă magazinele mai sus-menţionate.

La percheziţia domiciliară efectuată în cursul zilei de 25.10.2012, în imobilul de pe str. Oneştilor, unde a fost găsit coinculpatul MTCL, s-a descoperit cantitatea de 222 plicuri cu diverse substanţe cu caracter psihoactiv pregătite pentru vânzare.

Aceasta situaţie de fapt mai sus descrisă a rezultat din coroborarea  mijloacelor de probă administrate în cauză până la aceea data, respectiv din: procese-verbale de percheziţii domiciliare, planşe foto, concluziile  Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj  Napoca, din care rezultă că toate substanţele vândute sunt din categoria celor care au efect psihoactiv; procesele-verbale privind activitatea autorizată a investigatorilor şi informatorilor acestora, convorbirile telefonice interceptare şi înregistrate în mod autorizat ale inculpaţilor, procese-verbale de depistare,  declaraţiile martorilor şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor.

Prin urmare, probele administrate de organele de urmărire penală, au condus la presupunerea rezonabilă că inculpatul I.C.N. este autorul infracţiunilor  pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Astfel, in ceea ce priveşte condiţiile de fond prev. la art. 143 C.pr.pen., s-a apreciat că există indicii temeinice că inculpatul I.C.N. a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, reţinute în sarcina sa, aceste probe constând în special in: declaraţiile martorilor în vol. II dos. Up,  procesele – verbale de constatare, depistare şi dovezi de ridicare prezente în vol. I dos. Up, declaraţiile învinuiţilor,  procese - verbale de percheziţii domiciliare, constatări tehnico – ştiinţifice,  procesele – verbale de redare integrală în formă scrisă a convorbirilor telefonice şi a SMS – urilor care au legătură cu cauza, etc , iar in ceea ce priveşte condiţia prev. la art. 148 al. 1 lit. f C.pr.pen.,  instanţa constată că inculpaul I.C.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. si ped. de  art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 18 din Legea nr. 508/2004  şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu aplic. art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 8 ani.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.160/2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.

Din analiza dispoziţiilor art.160/2 al.2  Cod procedură penală, instanţa de fond a constatat că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocaţie a acestuia, urmând a fi analizată de la caz la caz.

Caracterul facultativ al acordării liberării provizorii rezultă şi din formularea art. 23 alin.10 din Constituţia României potrivit căruia persana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie.

În speţă,  instanţa de fond a constatat că ar fi îndeplinită condiţia cerută de art.160/2 al.1 C.p.p., infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, sub încadrarea juridică amintită, fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar infracţiunea de iniţiere, constituire ori aderare la un grup, fiind sancţionată cu pedeapsa cuprinsă între 3 şi 15 ani închisoare, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii (respectiv de la 3 la 8 ani).

Astfel, au fost reţinute de procuror şi de instanţă cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă ca fiind împrejurări concrete ale faptelor ce ar fi fost comise de inculpat, comiterea infracţiunilor în mod organizat, continuând activitatea infracţională cu toate că i s-a adus la cunoştinţă de către autorităţile statului că activitatea desfăşurată de el este interzisă de lege, vânzarea unor cantităţi însemnate de substanţe cu efect psihoactiv, unui număr mare de persoane, cei mai mulţi fiind elevi, (cu atât mai mult cu cât inculpatul avea calitatea de profesor), persoane care în urma consumului repetat a acestor substanţe li s-a afectat în mod negativ starea de sănătate şi viaţa socio-familială, ajungând să recurgă la tot feluri de tertipuri pentru a-şi face rost de bani pentru a-şi procura substanţele cu efect psihoactiv, faţă de care cei mai mulţi deveniseră dependenţi, inculpatul (alaturi de ceilalti coinculpati) realizând serioase venituri ilicite din astfel de activităţi infracţionale, toate aceste aspecte denotă faptul că inculpatul sfidează ordinea publică şi nu au avut nici o reţinere că ar putea fi prins de către autorităţile statului, în condiţiile în care faptele de genul celor pentru care este cercetat au luat amploare, conturează gradul ridicat de pericol social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Instanţa de fond a constatat ca fiind vădit nefondate susţinerile aparatorului inculpatului, potrivit cărora, inculpatul I.C.N., daca ar revenii la fostul sau loc de munca sau daca si-ar gasii un alt loc de munca ar exista o garantie in plus ca acesta nu va recurge la fapte de genul celor retinute in actul de sesizare a instantei.

Astfel, inculpatul I.C.N.  avea calitate de profesor de sport si in timpul in care este acuzat de procurori ca ar fi savarsit faptele pentru care a fost trimis in judecata, fapte pentru care de altfel se afla in stare de arest preventiv, iar cautarea sau chiar gasirea unui alt loc de munca nu poate sa schimbe cu nimic aceasta situatie si nici nu e de natura sa convinga instanta de faptul ca inculpatul ar avea un pericol social mai scazut, prin urmare nu exista nici o garantie ca in viitor s-ar schimba ceva din acest punct de vedere, dinpotriva, intrarea in contact cu tinerii elevi, creduli, naivi si usor de influentat de un anturaj nefavorabil, i-ar putea trezii din nou interesul de a-si forma o noua retea sau de a-si reactiva reteaua care se presupune ca exista in prezent. Chiar daca aparatorul inculpatului incearca sa se prevaleze in mod constant de calitatea lui I.C.N. de profesor, instanta, ca si in cazul inculpatului I O considera acest aspect ca fiind o imprejurare care imprima faptei un caracter mult mai grav, intrucat orice cadru didactic are obligatia legala si morala de a se dedica trup si suflet la corecta dezvoltare fizica si psihica a elevilor, si nicidecum de a profita de lipsa lor de experienta de viata si de curiozitatea tipic adolescentina, pentru a le distruge practic sanatatea psihica si nu numai, cu scopul de a se imbogatii din aceasta activitate. In ce priveste declaratia inculpatului I C potrivit careia ar fi posibil sa-si gaseasca un alt loc de munca, asa cum instanta a aratat mai sus, acest aspect este irelevant.

De asemenea ca si in cazul inculpatului IO, avocatul a sustinut ca inculpatul I.C.N. nu ar fi stiut faptul ca activitatea desfasurata de acesta este in afara legii, deoarece nu i s-a adus la cunostinta de catre autoritati. A mai aratat ca si dupa arestarea inculpatilor din prezenta cauza, magazine de genul celor detinute de inculpatii I, au continuat sa functioneze in mun. Oradea precizand totodata ca oamenii nu trebuie neaparat sa consume substante etnobotanice pentru a se simtii rau, astfel ca si  o cantitate de alcool (tuica sau Wiskey) poate fi de natura sa faca oamenii sa se simta rau.

Instanta de fond a considerat neîntemeiate aceste din urma sustineri, intrucat se retine faptul ca inculpatul a detinut un magazin de desfacere pe Str. Moscovei din Oradea, ulterior a fost deschis un altul pe Str. Emilian Chitul din Oradea, iar mai apoi, dupa ce acesta a fost inchis (ca urmare a interventiei legislative), se retine ca inculpatul a inchiriat un apartament in cartierul Iosia, unde prin intermediul unor coinculpati ar fi continuat sa valorifice clandestin acele substante cu potential efect psihoactiv. Deci nu se poate sustine sub nici o forma ca inculpatul nu a stiut ca este in afara legii sa distribui sau sa vinzi astfel de substante.

In ce priveste efectele psihoactive ale alcoolului, aceasta comparatie nu poate fi primita de instanta. Este de notorietate faptul ca este interzisa comercializarea de alcool catre minori, de asemenea alcoolul are un regim legal special (controlat) de productie si comercializare, iar efectele produse de consumul de alcool nu suporta comparatie cu cele produse de asa numitele etnobotanice, a caror comercializare este in mod expres interzisa.

In continuare aparatorul inculpatului a solicitat pentru egalitate de tratament eliberarea provizorie a acestuia, aratand ca in aceasta cauza au fost trimisi in judecata in stare de arest preventiv sase inculpati, dintre care patru au fost pusi in libertate provizorie si arata ce cei eliberati au prezentat un pericol social mai mare, fiind cei care au vandut efectiv consumatorilor substantele cu efect psihoactiv, iar inculpatul E. era distribuitor la nivel national, vanzand zeci sau sute de kilograme de astfel de substante.

Nici aceasta sustinere s-a apreciat că nu este fondata. Astfel vanzatorii reprezinta ultima veriga a unei astfel de organizatii, care sant de regula persoane fara ocupatie, racolate de cei care au initiat  gruparea, in acelasi mod ca si in cadrul vanzatorilor de stupefiante de mare risc. Si in cazul acestora din urma, mai grave sant faptele organizatorilor (cei care culeg si profiturile uriase), si nu a simplilor „vanzatori de cartier”, care de regula sant si consumatori si prin aceasta activitate i-si asigura eventual dozele proprii.

De mentionat ca in rechizitoriul Parchetului, fratii I. sunt acuzati de initierea si organizarea faptelor retinute.

In ce-l priveste pe inculpatul E., care a fost pus in libertate provizorie, acesta nu este acuzat prin rechizitoriul Parchetului decat de doua fapte de livrare a acestor produse catre fratii I., instanta neputand lua in considerare realele acuzatii aduse celui dintai prin declaratiile  avocatului.

Mai mult, cei patru inculpate care au fost pusi in libertate provizorie, au recunoscut toate faptele retinute in rechizitoriu si au solicitat aplicarea procedurii recunoasterii de vinovatie in ce-I priveste.

 Prin urmare motivele care au determinat instanta sa acorde liberarea provizorie sub control judiciar a unor coinculpati in prezenta cauza au fost determinate de faptul ca acestia au avut o pondere mult mai mica in ce priveste faptele de care acestia au fost acuzati, de asemenea, in rechititoriu se arata ca acestia au fost persoane care fara a avea un loc de munca au aderat la gruparea infractionala, care a fost initiata si dezvoltata de inculpatul I.C.N.  (alaturi de fratele sau I.C.).

De mentionat si faptul ca in faza de jucecata nu a fost audiat nici un martor, iar lasarea in libertate a inculpatului I.C.N., pune problema existentei unor reale suspiciuni ca va lua legatura cu martorii pe care ar putea sa-i influenteze, ceea ce ar duce la ingreunarea procesului penal si ar afecta grav posibilitatea instantei de a putea afla adevarul, avand in vedere si imprejurarea ca inculpatul recunoaste doar partial faptele de care este acuzat, in sensul ca nu recunoaste chiar amploarea activitatilor de care este acuzat si profiturile foarte mari care se sustine le-ar fi obtinut, or acesta amploare si implicit profiturile aferente urmeaza a fi probate in urma audierii martorilor. Instanta va avea in vedere si faptul ca majoritatea martorilor sant consumatori, persoane foarte tinere, cel mai probabil unii dintre ei consumatori dependenti si in prezent, ceea ce i-i fac deosebit de vulnerabili si usor de manipulat. 

O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpaţilor. În acest sens s-a pronunţat CEDO, care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţa de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptei ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale şi legătura cu familia.

Nu este necesar în acest sens să existe deja în cauză probe care să stea la baza unei condamnări a inculpaţilor, ci doar un minimum de probe sau indicii temeinice care să justifice o atare măsură preventivă. În speţă, astfel de probe sau indicii temeinice există.

Pentru toate aceste motive s-a apreciat că nu se justifică admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aşa cum a solicitat-o inculpatul, singura măsură preventivă cu adevărat eficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal, dar şi pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică, pe care îl prezintă inculpatul la acest moment, fiind continuarea stării de arest.

Având în vedere temeiul arestării preventive (art.148 lit. f C.p.p.) şi constatarea că acest temei subzistă şi în prezent, existând în continuare probe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, fiind vorba de acuzaţii grave referitoare la unele fapte în legătură cu care, în condiţiile actuale, de criză şi recesiune economică, o eventuală punere în libertate provizorie, chiar sub control judiciar, ar putea crea impresia generală că organele judiciare sunt îngăduitoare cu astfel de fapte, lucru care nu poate fi acceptat.

Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt învinuiţi inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul I.C.N., solicitând casarea încheierii pronunţată de Judecătoria Oradea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi rejudecând cauza, solicită admiterea pe fond a cererii şi consecinţa punerii in libertate.

Examinând încheierea atacata prin prisma recursurilor declarate în cauza, cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prev. de art. 3859 Cod de procedură penală, Tribunalul, cu opinie majoritara, apreciază ca acestea sunt neîntemeiate, urmând a le respinge.

Astfel, în mod legal şi temeinic, prin încheierea penală din 25.03.2013, pronunţată de Judecătoria Oradea,  în baza art. 1608a alin. 6 C.pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de  liberare provizorie sub  control judiciar formulată de inculpatul I C.

Tribunalul reţine că inculpatul a I C a formulat prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar la data de 18.03.2013, în condiţiile în care anterior, la data de 08.03.2013, a formulat o cerere similară, respinsă de Judecătoria Oradea prin încheierea din 11.03.2013, încheiere menţinută prin  d.pen.  nr. 76/R/ 14.03.2013 a Tribunalului Bihor. Cu alte cuvinte, inculpatul a formulat prezenta cerere la doar 4 zile de la data la care-i fusese respinsă  o cerere similară anterioară.

În cele două cereri formulate, inculpatul a învederat aceleaşi motive, singurul argument în plus în susţinerea noii cereri (confirmat inclusiv în declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de recurs) fiind acela că între timp, prin încheierea din 18.03.2013, pronunţată de Judecătoria Oradea,  in baza art. 1608a alin. 2 C.pr.pen., s-au admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de coinculpaţii MTCL, HL şi LID. Or, în cele 4 zile scurse de la data soluţionării definitive a cererii sale anterioare până la data formulării noii cereri, toate elementele ce privesc faptele pentru care inculpatul IC este cercetat, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului, avute în vedere în motivarea soluţiei de respingere a cererii sale anterioare au rămas neschimbate, fiind pe larg expuse în încheierea din 11.03.2013 a Judecătoriei Oradea şi în  d.pen.  nr. 76/R/ 14.03.2013 a Tribunalului Bihor.

Elementul nou invocat  – faptul că au fost admise între timp cereri similare formulate de alţi coinculpaţi în aceeaşi cauză – nu poate sta la baza admiterii cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, cât timp toate circumstanţele analizate de Judecătoria Oradea prin încheierea din 11.03.2013 şi verificate de Tribunalul Bihor prin  d.pen.  nr. 76/R/ 14.03.2013 au rămas neschimbate.

Un astfel de motiv nu poate justifica admiterea cererii inculpatului IC pe considerentul egalităţii de tratament dintre inculpaţi, pentru că la alegerea măsurii preventive, sunt avute în vedere circumstanţe privitoare la fapta şi persoana celui faţă de care se ia o astfel de măsură şi nu circumstanţele, diferite de altfel, privitoare la ceilalţi coinculpaţi.

O prevede în mod expres art 136 alin 8 C.pr.pen., conform căruia, alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele si alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

O astfel de concluzie se desprinde şi din cuprinsul deciziei nr. 17/2011 pronunţată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform acesteia, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului. Potrivit aceleiaşi decizii, în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanţa trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului, trebuind să fie reţinute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanţele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate, liberarea provizorie putând fi dispusă indiferent de temeiul care a stat la baza arestării preventive, după constatarea îndeplinirii condiţiilor formale de admisibilitate, precum şi îndeplinirea cerinţelor de legalitate, temeinicie şi oportunitate.

Cum elementul nou invocat nu poate susţine, el însuşi, temeinicia cererii inculpatului IC din 18.03.2013, Tribunalul, cu majoritate, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b  c.pr.penală va respinge ca nefondat recursul  penal declarat de inculpatul I.C.N. împotriva Încheierii penale din 27.03.2013 pronunţată de Judecătoria  Oradea, pe care o menţine în totalitate, obligând pe  recurent să plătească  suma de 200 RON, cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Domenii speta

Spete similare