Din succesiunea derulării secvenţelor evenimentului rutier produs rezultă că, inculpata a ales manevra cea mai neinspirată, continuând depăşirea autoturismului ce rula în faţa sa, în ciuda faptului că şoferul acestuia a accelerat, iar în faţa sa se ...

Drept penal

Decizie penală

Infracţiuni

Din succesiunea derulării secvenţelor evenimentului rutier produs rezultă că, inculpata  a ales manevra cea mai neinspirată, continuând depăşirea autoturismului ce rula în faţa sa, în ciuda faptului că şoferul acestuia a accelerat, iar în faţa sa se afla victima însoţită de fiica sa minoră. Cu toate că într-o asemenea ipoteză, conduita normală de adoptat era aceea de a se replia şi de a reintra pe banda sa de circulaţie, inculpata a continuat manevra de depăşire, ignorând pericolul iminent apărut, apreciind cu uşurinţă  că va putea executa depăşirea în condiţii de siguranţă.

Neglijenţa gravă de care a dat dovadă inculpata impunea o reacţie mai fermă din partea primei instanţe, reacţie evidenţiată în pedeapsa aplicată.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 23/A/2 martie 2010)

Prin sentinţa penală nr.254 din 5 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în baza art.184 alin. 2 şi 4 Cod penal, a fost condamnată inculpata T.A.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, în dauna părţii vătămate V.L. la 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 Cod penal, punându-se totodată în vedere inculpatei disp. art. 83 Cod penal.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 al. 2 Cod penal, rap. la art. 64 lit. a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

S-a admis în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă şi în baza art. 998 Cod civil, rap. la art. 14 şi 346 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată să plătească în favoarea acesteia 11.000 lei, despăgubiri civile, din care 1.000 lei, despăgubiri materiale, iar  10.000 lei, daune morale.

S-a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea inculpatei la plata unei rente lunare de întreţinere faţă de partea civilă.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 72/2006,  inculpata a fost obligată  să plătească părţii  civile Spitalul Judeţean Bistriţa, suma de 8788 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate, iar în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Doctor Octavian Fodor Cluj Napoca, suma de 13.497,94 lei, cu acelaşi titlu.

În baza art. 193 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată să plătească părţii civile suma de 1.755,46 lei, cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpată a fost obligată să plătească în favoarea statului suma de  900 lei, cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi partea vătămată.

Apelul declarat în cauză de partea civilă este tardiv, astfel încât în baza dis.art.379 pct.1 lit.”a” Cod procedură penală, acesta va fi respins ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond rezultă că partea vătămată, constituită parte civilă, a participat la cele mai multe dintre termenele stabilite în cauză, aceasta fiind prezentă în instanţă şi cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, respectiv la termenul din 12 februarie 2009, fiind asistată de apărătorul ales.

În aceste condiţii, termenul de declarare a apelului  era de 10 zile , conform dis.art.363 Cod procedură penală, în speţă , în raport cu partea civilă, acesta curgând de la pronunţare, potrivit alin.3 al textului legal mai sus invocat.

În concret, pronunţarea hotărârii s-a făcut la data de 5 martie 2009, dată de la care a început să curgă termenul de apel, iar partea civilă a  declarat calea de atac la data de 15 iulie 2009, astfel cum rezultă din menţiunile efectuate pe scriptul depus la dosarul cauzei.

În speţă, nu sunt operante dispoziţiile art.364 Cod procedură penală, referitoare la repunerea părţii civile în termenul de apel, deoarece  aceasta nu a făcut dovada faptului că întârzierea în promovarea căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

În ciuda faptului că în susţinerea cererii de repunere în termen, partea civilă a depus la dosarul cauzei acte medicale, din care rezultă că aceasta a fost internată în  cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa diferite perioade de timp, aceste documente nu fac dovada  împiedicării părţii în a declara calea de atac.

Astfel, din biletele de externare depuse la dosarul cauzei rezultă că partea civilă a fost internată în cadrul Secţiei Recuperare medicală , Medicină fizică şi Balneologie din cadrul unităţii sanitare mai sus menţionate, în perioadele 12-23 ianuarie 2009 şi respectiv 27.04 – 7 mai 2009. Ambele documente sunt însă lipsite de relevanţă sub aspectul ce interesează momentul declarării apelului, întrucât ulterior primei internări, partea vătămată s-a prezentat în instanţă la data de 12 februarie 2009, termen la care s-a dezbătut fondul cauzei.

Cea de-a doua perioadă de internare medicală din intervalul 27.04 – 7.05.2009, excede cu mult  celor 10 zile în care partea civilă avea posibilitatea să declare apelul, în condiţiile în care termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data de 5 martie 2009.

În plus, este de observat că, partea civilă a promovat calea de atac doar după ce s-a prezentat în faţa instanţei de apel, la data de 11 iunie 2009, ocazie cu care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător.

În fine, solicitarea de repunere în termen formulată de partea civilă, este cu atât mai nejustificată cu cât aceasta a avut apărător ales la judecarea pricinii în primă instanţă.

Pe de altă parte însă, instanţa de apel  nu poate primi  nici solicitarea  formulată de apărătorul părţii civile, de extindere a efectelor apelului  declarat în cauză de parchet în ceea ce o priveşte.

Potrivit disp.art.373 Cod procedură penală, instanţa de apel examinează cauză prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea. Din analiza textului legal invocat rezultă că cererea apelantei este nejustificată din două considerente.

Sub un prim aspect, este de observat faptul că textul legal mai sus menţionat devine incident în raport  cu părţi care nu au declarat apel în cauză, ori, în speţă, partea civilă are calitatea de apelantă.

Pe de altă parte, prin acceptarea solicitării părţii civile, respectiv prin modificarea  hotărârii atacate sub aspectul laturii civile, s-ar ajunge la a se crea o situaţie mai grea  intimatei.

În fine, cu toate că, potrivit disp.art.14 Cod procedură penală, repararea pagubei se face  potrivit dispoziţiilor legii civile, apelanta Vrâncean Liana nu poate achiesa la apelul declarat de parchet, întrucât calea de atac promovată de acesta din urmă nu vizează latura civilă a cauzei.

Pentru toate aceste considerente, apelul părţii civile urmează a fi respins, ca tardiv.

Apelul declarat în cauză de parchet este întemeiat, sub ambele aspecte invocate.

Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă cu evidenţă starea de fapt reţinută de prima instanţă prin hotărârea apelată,  aceasta statuând în mod corect asupra existenţei  infracţiunii ,a condiţiilor concrete în care a fost comisă aceasta şi  a culpei exclusive a inculpatei în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a părţii civile.

În raport însă de cele mai sus menţionate, pedeapsa aplicată inculpatei intimate este prea blândă, situaţie în care aceasta nu răspunde cerinţelor legale în ceea ce priveşte scopurile pedepsei, cel de prevenţie specială ca şi cel de prevenţie generală.

Probaţiunea cauzei a relevat că inculpata este exclusiv vinovată de producerea accidentului, angajându-se în depăşire în pofida faptului că nu o putea efectua în mod regulamentar, depăşind limita de viteză admisă, cu toate că, a observat-o din timp pe partea vătămată, iar la locul săvârşirii faptei există un indicator de presemnalizare a unei treceri pentru pietoni, care obliga la reducerea vitezei.

Din succesiunea derulării secvenţelor evenimentului rutier produs rezultă că, inculpata  a ales manevra cea mai neinspirată, continuând depăşirea autoturismului ce rula în faţa sa, în ciuda faptului că şoferul acestuia a accelerat, iar în faţa sa se afla victima însoţită de fiica sa minoră. Cu toate că într-o asemenea ipoteză, conduita normală de adoptat era aceea de a se replia şi de a reintra pe banda sa de circulaţie, inculpata a continuat manevra de depăşire, ignorând pericolul iminent apărut, apreciind cu uşurinţă  că va putea executa depăşirea în condiţii de siguranţă.

Neglijenţa gravă de care a dat dovadă inculpata impunea o reacţie mai fermă din partea primei instanţe, reacţie evidenţiată în pedeapsa aplicată.

În raport de toate elementele mai sus relevate, instanţa de control judiciar apreciază că în cauză se impunea aplicarea unei pedepse sporite, în măsură să realizeze scopul reeducării inculpatei, dar şi cel al prevenţiei generale.

Ca urmare, admiţând, potrivit disp.art.379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, apelul declarat în cauză, tribunalul va desfiinţa în parte hotărârea atacată, în latura penală, majorând pedeapsa aplicată inculpatei intimate de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

Pe de altă parte însă, în raport de persoana inculpatei, de lipsa de antecedente penale a acesteia şi de conduita corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, se apreciază că schimbarea modalităţii de executare a pedepsei este nejustificată, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia fiind prea împovărătoare pentru inculpată.

În sensul celor de mai sus, tribunalul a avut în vedere atât împrejurarea că fapta imputată inculpatei este una comisă din culpă, cât şi practica constantă a acestei instanţe în aprecierea pericolului social  al faptelor de natura celei dedusă judecăţii.În consecinţă, se va menţine modalitatea de individualizare a executării pedepsei, modificându-se doar , potrivit dis.art.82 Cod penal termenul de încercare  stabilit, de la  2 ani şi 6 luni la 3 ani.

În fine, tribunalul apreciază că în raport de persoana inculpatei, în cauză nu se impune  limitarea dreptului electoral, de a alege, pentru considerentele expuse în apelul parchetului, situaţie în care, se va face aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.”a” teza a II-a şi lit.”b” Cod penal.

Potrivit disp.art. 371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând  încă că nu există şi alte temeiuri pentru desfiinţarea  hotărârii atacate.

Ca urmare, celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate vor fi menţinute.

Domenii speta

Spete similare