Competenţă materială

 Competenţă materială

 Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila reclamanta UP a chemat în judecată pe pârâţii MB şi SR, solicitând să se constate valabilitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren şi construcţii situat în Brăila, şi să fie obligat pârâtul MB la restituirea în natura a imobilului sau să acorde în compensare bunuri sau servicii în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

 Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

 S-a reţinut că prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care prevăd la art. 26 alin. 3 că, secţia civilă a tribunalului de la sediul unităţii notificate este competentă să o soluţioneze.

 Tribunalul Brăila a stabilit că nu este competent să soluţioneze cauza dedusă judecăţii pentru următoarele considerente:

 Legea 10/2001 reglementează restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, în condiţiile acestui act normativ, a imobilelor preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945-22.12.1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii 139/1940.

 Potrivit prevederilor art. 22 alin. 1 din lege “persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”. Totodată prin art. 26 alin. 3 din legea menţionată se precizează că “decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului...”.

 Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea 10/2001, s-a reţinut că atribuţia secţiei civile a tribunalului constă în a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură, impunându-se ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună şi direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. Dacă restituirea în natură nu este posibilă instanţa analizează posibilitatea acordării persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori despăgubiri.

 Din acţiunea dedusă judecăţii şi din precizările orale ale reclamantei, prin avocat, consemnate în încheierea de şedinţă din 1.11.2010 a Judecătoriei Brăila, a rezultat că aceasta nu a urmat procedura de restituire reglementată de Legea 10/2001, solicitând restituirea ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, potrivit prevederilor dreptului comun în materia revendicării, reprezentat de dispoziţiile art. 480 şi art. 481 Cod civil.

 În motivarea acţiunii reclamanta a făcut referire la dispoziţiile legii speciale, pentru a-şi întemeia cererea de acordare de bunuri în compensare sau despăgubiri. S-a apreciat însă că această cerere nu este de natură a atrage competenţa specială prevăzută de Legea 10/2001.

 Atât timp cât reclamanta nu a urmat procedura administrativă obligatorie prevăzută de dispoziţiile Legii 10/2001, s-a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din legea specială, derogatorii de la dreptul comun, relativ la competenţa de soluţionare a unei cereri de restituire a unui imobil preluat abuziv.

 În ceea ce priveşte competenţa materială de drept comun, s-au reţinut prevederile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, potrivit căruia tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

 S-a observat astfel că delimitarea competenţei de primă instanţă între tribunal şi judecătorie se face după criteriul valorii obiectului litigiului. Instanţa de fond a reţinut ca valoarea a imobilului aflat în litigiu suma de  270.000 lei, inferioară sumei de 500.000 lei.

Domenii speta

Spete similare