Moştenirea prin retransmitere

Decizie 1216 din 12.12.2012

Mostenirea prin retransmitere – are aplicare ori de câte ori persoana care o invoca dovedeste capacitatea succesorala în sensul art. 654 Cod civil a autorului sau în momentul deschiderii primei mosteniri, precum si propriile drepturi succesorale asupra mostenirii acesteia din urma.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Gaesti la data de 10.10.2011, sub nr. 3389/232/2011, reclamantul P.A. a chemat în judecata pe pârâtii Comisia Locala de fond funciar Visina, Comisia Judeteana de fond funciar Dâmbovita, P.Z., P.V., P.P., P.D si L.M., solicitând modificarea titlurilor de proprietate nr. 153164/07.03.2008, nr. 159702/30.10.2009 si nr. 153387/07.11.2007, urmând ca reclamantul sa fie trecut pe aceste titluri de proprietate, alaturi de ceilalti mostenitori, obligarea Comisiei Locale de fond funciar Visina sa întocmeasca documentatia necesara pentru modificarea titlurilor de proprietate, înaintarea acesteia catre Comisia Judeteana de fond funciar Dâmbovita si obligarea acesteia din urma sa întocmeasca noi titluri de proprietate în care sa fie trecut si reclamantul, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, reclamantul a aratat ca terenul de 10,9 ha si terenul de 2,5 ha, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile de proprietate nr. 153164/07.03.2008 si nr. 159702/30.10.2009, provin de la defuncta P.N., mama defunctei lui sotii P.E. si a pârâtei P.Z., ceilalti pârâti fiind copii lui.

A mai aratat reclamantul ca sotia lui a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, considerând ca este îndreptatit sa fie trecut pe cele doua titluri de proprietate, deoarece sotia lui a decedat ulterior soacrei lui, operându-se retransmiterea.

Prin sentinta civila nr. 1437/11.05.2012 Judecatoria Gaesti a admis actiunea, a constatat nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate nr. 153164/07.03.2008, nr. 159702/30.10.2011 si nr. 153387/07.11.2007 si a obligat pârâtele comisiile locale de fond funciar sa întocmeasca documentatia necesara pentru eliberarea noilor titluri de proprietate, iar Comisia Judeteana Dâmbovita sa elibereze noi titluri de proprietate în care sa figureze si reclamantul P.A. alaturi de pârâti.

Pentru a pronunta aceasta sentinta civila instanta de fond a retinut ca reclamantul si pârâtii, în calitate de mostenitori ai defunctei P.N., au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 19,1714 ha, înregistrata sub nr. 384/30.03.1998, ca pentru suprafata de 19,17 ha ce a apartinut defunctei P.N., reclamantul a formulat o noua cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, înregistrata sub nr. 108/19.09.2005, ca în baza acestor cereri pârâtilor, în calitate de mostenitori ai defunctei P.N., le-au fost eliberate titlurile de proprietate nr.  153164/07.03.2008 pentru 10,9 ha teren situat pe raza comunei Visina, nr. 159702/30.10.2011 pentru 2,05 ha teren vegetatie forestiera situat pe raza comunei Visina si nr. 153387/07.11.2007 pentru 0,52 ha teren cu vegetatie forestiera situat pe raza comunelor Uliesti / Visina, ca din certificatele de deces depuse la dosar rezulta ca P.N. a decedat la data de 20.04.1986, iar fiica acesteia si sotia reclamantului, P.E., a decedat la data de 13.07.1994, si ca, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a apartinut defunctei P.N., a revenit mostenitoarelor acesteia, respectiv numita P.E. si pârâta P.Z..

S-a mai retinut ca atât reclamantul, cât si pârâtii, mai putin pârâta P.Z., mostenitori ai defunctei P.E. în calitate de descendenti de gradul I si, respectiv, sot supravietuitor, au dobândit prin mostenire de la aceasta toate drepturile aflate în patrimoniul defunctei, inclusiv dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a apartinut defunctei P.N., ca retransmiterea drepturilor succesorale în cazul mostenirilor succesive opereaza ca o consecinta logica a manifestarii dreptului de optiune succesorala prin acceptarea succesiunii, în cauza nefiind incidente dispozitiile referitoare la retransmiterea dreptului de optiune succesorala prevazute în art. 692 - 693 din Codul civil si, respectiv, art. 1105 din noul Cod civil, ca în conditiile în care partile nu au contestat calitatea reclamantului de mostenitor al defunctei lui sotii, iar reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei P.N., se constata ca pârâtii nu erau singurii îndreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a apartinut defunctei P.N., si ca, în cauza, devin incidente dispozitiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, care sanctioneaza cu nulitatea absoluta cele trei titluri de proprietate emise fara includerea reclamantului printre cei îndreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate.

Împotriva sentintei civile a instantei de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâta P.V., sustinând ca în temeiul dispozitiilor Codului civil este exclusa orice posibilitate ca ginerele sa-si poata mosteni soacra, cu exceptia situatiei în care ar beneficia de o dispozitie testamentara în favoarea sa, ceea ce nu este cazul în speta, ca nu exista nici situatia unor mosteniri succesive în sensul ca sotia reclamantului a mostenit-o pe mama sa, iar acesta o mosteneste pe sotie, ca legile fondului funciar sunt legi speciale si ca termenele înlauntrul carora mostenitorii pot formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sunt termene speciale de optiune succesorala, iar cererile adresate comisiei de fond funciar sunt acte de acceptare a mostenirii.

S-a mai aratat ca sotia reclamantului a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, ca i-a fost emis titlul de proprietate care face obiectul dosarului de partaj succesoral în care reclamantul are calitatea de parte ca sot supravietuitor, ca pentru terenurile care figureaza în cele trei titluri de proprietate a caror nulitate absoluta se solicita a se constata sotia reclamantului nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si ca reclamantul nu are calitatea de a promova actiunea câta vreme nu a îndeplinit procedura prevazuta de Legea fondului funciar si nu a solicitat sa-i fie reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctei sotii.

În termen legal, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, aratând ca, în cauza, opereaza institutia retransmiterii, ca sotia sa a decedat ulterior mamei sale, astfel ca se impune înscrierea sa în cele trei titluri de proprietate si ca la dosar exista înscrisuri care dovedesc faptul ca a uzat de dispozitiile legilor speciale.

Examinând sentinta civila în raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului, ca si de dispozitiile legale incidente în cauza, tribunalul va admite recursul pentru urmatoarele considerente:

Din petitul actiunii reiese ca intimatul-reclamant a solicitat modificarea titlurilor de proprietate nr. 153164/07.03.2008, nr. 159702/31.10.2009 si 153387/07.11.2007 emise de pe urma defunctei P.N.în sensul de a fi inserat si acesta alaturi de ceilalti mostenitori ai defunctei, motivat de faptul ca în cauza a operat institutia retransmiterii drepturilor succesorale.

Este adevarat ca sotia intimatului-reclamant a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de mostenitoare a defunctei sale mame în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis si titlul de proprietate pentru terenul solicitat si care face obiectul dosarului de partaj succesoral nr. 2325/232/2009.

Cât priveste cele trei titluri de proprietate a caror modificare se solicita, acestea au fost emise ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 169/1997 pentru terenuri ramase de pe urma aceleiasi defuncte, potrivit cererii nr. 384/30.03.1998.

Cum decesul soacrei reclamantului a avut loc în anul 1986 iar al sotiei reclamantului, care este fiica defunctei P.N., în anul 1994 sotul acesteia ar fi putut beneficia alaturi de alti mostenitori de retransmiterea partii din mostenirea defunctei P.N.numai daca în patrimoniul sotiei exista dreptul de optiune succesorala instituit de Lege nr. 169/1997.

Ori, având în vedere ca legile fondului funciar stabilesc fiecare în parte prin dispozitii imperative termenul înlauntrul caruia mostenitorii pot formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si ca prin cererea pe care o fac comisiei mostenitorii sunt considerati ca au acceptat mostenirea si cum la data intrarii în vigoare a Legii nr. 169/1997 sotia reclamantului era decedata nu se poate retine ca acesta are beneficiul retransmiterii partii din mostenirea soacrei sale.

Cât priveste cel de-al doilea motiv de recurs, precum ca reclamantul-intimat nu a îndeplinit procedura prealabila instituita de legea fondului funciar si acesta este fondat.

Prin cererea nr. 384/30.03.1998 ca si prin cererea nr. 108/19.09.2005intimatul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 19,14 ha teren ramas de pe urma defunctei P.N.si care reprezinta suprafata ce depaseste cele 10 ha de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Asa cum rezulta din adresa nr. 4636/24.01.2006 cererea a fost respinsa de catre Comisia locala de fond funciar iar într-o atare situatie se impunea ca intimatul sa urmeze procedura prevazuta de legea speciala.

Prin urmare, fata de cele retinute, tribunalul apreciMostenirea prin retransmitere – are aplicare ori de câte ori persoana care o invoca dovedeste capacitatea succesorala în sensul art. 654 Cod civil a autorului sau în momentul deschiderii primei mosteniri, precum si propriile drepturi succesorale asupra mostenirii acesteia din urma.

Prin urmare, fata de cele retinute, tribunalul apreciaza ca solutionarea favorabila a demersului juridic promovat de reclamantul-intimat nu este judicioasa, instanta de fond retinând o situatie care nu se circumscrie dispozitiilor legale în materie si pe cale de consecinta, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, va admite recursul.

aza ca solutionarea favorabila a demersului juridic promovat de reclamantul-intimat nu este judicioasa, instanta de fond retinând o situatie care nu se circumscrie dispozitiilor legale în materie si pe cale de consecinta, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, va admite recursul.