Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr. 272/2004. Plasament în regim de urgenţă. Îndeplinirea condiţiilor pentru încetarea măsurii.

Sentinţă civilă 1623 din 20.07.2011


Când împrejurarile care au stat la baza luarii masurii de plasament în regim de urgenta fata de minora s-au modificat masura înceteaza prin reintegrarea copilului în familia sa.

Interesul superior al copilului trebuie sa prevaleze în toate demersurike si deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele nationale cât si prin cele internationale în materie, respectiv art. 2 din Legea 272/2004 si art. 3 din Conventia natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrata la instanta la data de 15.04.2011 reclamanta D. G. A. S. P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii L. P. si L.(B.) F. mentinerea plasamentului în regim de urgenta pentru copilul L. E. nascuta la data de 26.12.1997.

Motivându-si actiunea reclamanta a aratat ca minora se afla în sistemul  de protectie fiind preluata în regim de urgenta, ca din discutiile purtate cu reprezentantii politiei Moreni a reiesit faptul ca minora a fost gasita în repetate rânduri apelând la mila publicului fapt pentru care parintii acesteia au fost sanctionati contraventional pentru încurajarea cersetoriei, ca minora a declarat ca este obligata de catre mama sa sa mearga la cersit, iar daca refuza tatal sau o agreseaza fizic si ca minora a fost plasata la centrul de primire în regim de urgenta pentru copilul strazii, abuzat, neglijat si exploatat Târgoviste.

În dovedirea actiunii reclamanta a atasat la dosarul cauzei dispozitia de plasament în regim de urgenta si fisa de semnalare cu privire la situatia copilului.

Actiunea este întemeiata, pe dispozitiile art. 56 lit. c, art. 58 alin 1 lit. c art.64 si art. 66 alin. 1 si 2 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

La data de 11.05.2011 parintii au formulat cerere reconventionala prin care solicita reintegrarea copilului în familie motivând ca îndeplinesc conditiile materiale si morale pentru cresterea si îngrijirea copilului.

S-a dispus efectuarea în cauza a referatului de ancheta sociala.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport de dispozitiile legale incidente în cauza tribunalul va respinge actiunea si va admite cererea reconventionala pentru urmatoarele considerente:

Plasamentul copilului în regim de urgenta dispus în conditiile art. 64-66 din Legea 272/2004 este o masura luata pentru situatii care reclama interventia rapida si totodata este o masura cu caracter temporar si provizoriu iar împrejurarile care o justifica trebuie sa se datoreze culpei parintilor care l-au neglijat pe copil.

În speta, copilul a fost gasit în repetate rânduri apelând la mila publica fapt pentru care parintii au fost sanctionati contraventional pentru încurajarea cersetoriei.

În situatia când împrejurarile care au stat la baza luarii masurii de plasament în regim de urgenta fata de minora s-au modificat, masura de protectie speciala înceteaza.

Ancheta sociala efectuata la data de 15.06.2011 la domiciliul parintilor copilului contine propunerea de reintegrare a minorei în familie, propunere ce se coroboreaza si cu dorinta copilului exprimata cu ocazia audierii acestuia.

Prin urmare tribunalul considera ca împrejurarile care au stat la baza luarii masurii de protectie speciala s-au modificat având în vedere si faptul ca pe tot parcursul litigiului parintii si-au manifestat disponibilitatea de a se ocupa de îngrijirea si supravegherea minorei.

Ramâne deschisa calea reclamantei de a desfasura o supraveghere atenta asupra minorului si familiei sale în mediul familial ca si posibilitatea sesizarii din nou a instantei judecatoresti în masura în care survin împrejurari de natura a crea convingerea ferma în sensul ca minora este neglijata de parinti sau se afla într-o stare de pericol.

Având în vedere dispozitiile art. 30 din legea nr. 272/2004 potrivit carora copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai ca si faptul ca interesul superior al copilului trebuie sa prevaleze în toate demersurile si deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele nationale cât si prin cele internationale în materie, respectiv art. 2 din Legea nr. 272/2004 si art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la data de 20.11.1989 si notificata de România prin Legea nr. 18/1990, tribunalul apreciaza ca actiunea este neîntemeiata, urmând sa o respinga si va admite cererea de reintegrare a copilului în familie.