Ordin de protecţie

( Tribunalul Mehedinţi – d.c.113/A/MF/18.11.2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin, la data  de 12.07.2013, sub nr. 9665/225/2013, reclamanta D.N.F. a solicitat să se dispună emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului Y. M., cetăţean iranian,  în baza căruia acesta să  fie obligat  la păstrarea  unei  distanţe minime determinate atât faţă  de reclamantă  cât şi  faţă  de minorii Y.M. şi Y.M., proveniţi din căsătoria cu pârâtul; interzicerea pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, corespondenţă  cu reclamanta, de asemenea să îi  fie interzisă  orice legătură  personală cu  cei doi minori.

În fapt a arătat că  la data  de 15.01.2008, s-a căsătorit cu pârâtul, iar din relaţia de căsătorie cu acesta au rezultat minorii Y.M. şi Y.M. Prin sentinţa civilă nr.650/18.09.2012, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 9420/225/2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti să  se facă  de către ambii părinţi, domiciliul minorilor fiind stabilit la reclamantă, pârâtul urmând să  aibă legături  personale cu minorii odată  la două luni, ultimele două  săptămâni din această perioadă, când tatăl acestora îi va lua şi îi va aduce la domiciliul reclamantei; pârâtul  fiind obligat la plata unei  pensii de întreţinere în sumă  de 500 de lei, până  la majoratul acestora.

În motivarea acţiunii  arată  că  la data  de 27.06.2013, orele 19:00 pârâtul, după  ce s-au întors împreună din localitatea Corlăţel, jud. Mehedinţi, unde acesta s-a deplasat  împreună  cu Executorul judecătoresc G.G.C. pentru  a pune în executare sentinţa civilă  nr. 650/18.09.2012 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul  nr. 9420/225/2012, respectiv de a lua cei doi minori timp de 2 săptămâni la domiciliul lui, pârâtul a venit la reclamantă şi fără  nici un motiv a început să  îi  adreseze injurii şi să  o  lovească.

De asemenea, a mai  arătat  reclamanta că  a fost  înjunghiată de către pârât  cu  un corp tăietor  înţepător, de faţă fiind şi minorul Y.M., în vârstă de 5 ani, care a rămas puternic traumatizat, pârâtul văzând că reclamanta sângera, a fugit  din locuinţă. La foarte puţin timp a venit mama reclamantei care văzând-o  în ce stare era a sunat la ambulanţă.

Reclamanta, pentru fapta pârâtului, a formulat plângere penală  la data  de 28.06.2013 înregistrată  pe rolul  Parchetului de pe lângă  Judecătoria Dr. Tr. Severin, sub nr. 2842/P/2013. 

A mai arătat că  cei  doi  minori, din cauza comportamentului  agresiv al pârâtului nu  sunt de acord să  locuiască  2 săptămâni cu tatăl  lor. 

În dovedirea celor arătate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială

La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri:  sentinţa nr. 650/18.09.2012 pronunţată  de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul  nr. 9420/225/2012, bilet de externare din spital, copie proces-verbal încheiat de BEJ G.G.C. din data de 27.06.2013, certificat medico-legal nr.425/2013, examinare psihologică, evaluare psihologică şi proces verbal de contravenţie seria MH nr.001897, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, proces verbal din dosarul de executare 308/E/2013, certificat  medico-legal, referat cu  propunere de urmărire penală, examinare psihologică  pentru  minorul Y. M. şi  pentru minora Y.M.

În drept, cererea a fost motivată  pe  disp. art.1, 3, 4, 23-15 din legea 217/2013 şi completată  prin Legea 25/13.03.2012.

Pârâtul nu  a formulat întâmpinare în apărare. 

În scop probator instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială  cu martori.

În considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, prin sentinţa civilă sentinţei civile nr.505/10.09.2013 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a admis cererea reclamantei, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul sentinţei minori si familie nr.650 din 18.09.2012 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin, pronunţată în dosarul nr. 9420/225/2012  rezultă că părţile s-au căsătorit la  15.01.2008, din căsătoria acestora rezultând minorii Y.M. născut la 08.06.2008 şi Y.M. născută la 03.09.2013, căsătoria fiind desfăcută prin divorţ la 18.09.2012, cu stabilirea unui program de vizită a  minorilor pentru pârât, domiciliul minorilor fiind stabilit la reclamantă.

Prin certificatul medico legal nr. 425 din 15.07.2013 emis de SML Mehedinţi (fila 31) s-a concluzionat că reclamanta D.N.F. prezintă leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur şi lovire cu corp tăietor înţepător, leziuni ce pot data din 27 iunie 2013  şi necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii. Din foaia de observaţie  nr. 219966 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr.Tr.Severin, act ce a stat si la baza emiterii certificatului medico legal, reiese că reclamanta a fost internată în secţia chirurgie generală în perioada 27.06. - 04.07.2013 cu diagnosticul traumatism cranio cerebral acut închis, plagă înţepată tăiată paraombilicală dreaptă în etaj superior, traumatism toracic anterior, contuzie în zona inferioară a spatelui, contuzie echimoză cot stâng  în urma unei agresiuni.

În urma agresiunii suferite la 27.06.2013 reclamanta a depus o plângere la politie la 28.06.2013  înregistrată sub nr. 2842/P/2013- fila 8 .

Din declaraţiile martorilor audia?i în cauză, respectiv T.N. fila 38 si B.M. fila 48 si înscrisurile depuse de părţi la dosar (procese verbale de executare, rezolu?ii ale procurorului) a rezultat că după despărţirea prin divor? a părţilor între acestea există o stare tensionată pe fondul neînţelegerilor cu privire la  legăturilor personale pe care reclamantul doreşte să le aibă cu minorii rezultaţi din căsătorie.

Din declaraţiile martorei T.N. ce se coroborează cu concluziile certificatul medico legal medico legal nr. 425 din 15.07.2013, cu interogatoriul pârâtei existent la fila 83 din dosar, procesul verbal de audiere a minorului Y. M. procesul verbal  din 27.06.2013 încheiat de executorul judecătoresc G.G.C. în dosarul de executare nr. 308/E/2013 şi examinarea psihologică nr. 463/15.05.2013  a minorului  Y. M., a rezultat că în contextul relaţiilor tensionate deja existente la data de 27.06.2013 între părţi, după o încercare de întrevedere a tatălui cu minorii cu ajutorul autorită?ilor, care a fost tranşată amiabil de păr?i, reclamanta cu minorii si pârâtul s-au deplasat împreună  în locuinţa reclamantei din Dr.Tr.Severin,  unde pârâtul  a agresat-o pe pârâtă lovind-o de pereţii locuinţei şi înţepând-o în abdomen cu un obiect tăietor înţepător, în timp ce cei doi minori se aflau în casă, aceste evenimente fiind percepute de minorul de sex masculin al părţilor în vârstă  de 5 ani, Y.M.

Din analiza materialului probator de la dosar, s-a reţinut că pârâtul a avut un comportament agresiv în raport cu reclamanta în prezenţa celor doi minori ai părţilor, care este evident, periculos şi de natură să menţină o stare de fapt încordată, putând avea urmări grave asupra vieţii reclamantei şi minorilor, situaţie în care instanţa are posibilitatea şi implicit sarcina de a interveni prompt în vederea emiterii unui ordin de protecţie ca fiind o măsură eficace în ocrotirea vieţii şi intereselor reclamantei şi minorilor.

Din  probele administrate rezultă că prin comportamentul sau pârâtul a perturbat  viaţa minorilor, creând un stres acestora.

Conform art. 23 din Legea 217/2003:

1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora

Conform alin 3 al aceluiaşi articol pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

 Conform  art. 24 din Legea 217/2003 durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

 Conform art.27 alin 7 din Legea 217/2003 judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.

 Conform art. 29 din Legea 217/2003 ordinul de protecţie este executoriu.

 Conform art. 30 din Legea 217/2003:

(1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

(2) Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

(3) Recursul se judecă cu citarea părţilor.

(4) Participarea procurorului este obligatorie.

Conform art. 31 din Legea 217/2003:

(1) Ordinul de protecţie se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.

(2) Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei.

(3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

(4) Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Conform art. 32 din Legea 217/2003:

 (1) Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

(2) În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada unei stări de pericol  actuale pentru ea si pentru copiii săi, stare creata de fostul soţ, pârâtul în spe?a. În raport de considerentele de  mai sus instanţa apreciază că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă şi să dispună emiterea ordinului de protecţie în conformitate cu art.26 alin.1 literele d, f, din Legea 217/22.05.2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată şi completată prin Legea 25/13.03.2012,  cu următoarele măsuri provizorii: 

- obligarea pârâtului pe o perioada de 6 luni de a  păstra o distanta minima  de 200 de metri  faţa de reclamantă, de cei doi minori, precum si faţa de  domiciliul si reşedinţa  acestora. 

- interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondenta  a pârâtului  cu reclamanta  pe o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecţie. Totodată, instanţa, în conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.217/22.05.2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată şi completată prin Legea 25/13.03.2012 , a dispus şi măsura provizorie privind obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecţie.

Cu privire la cererea de a interzice orice legătura personală  a pârâtului cu cei doi minori, instanţa a constatat că o astfel de măsura excede cadrului procesual dedus judecăţii, prin Legea 217/2003 modificată şi completată, măsurile ce se pot  dispune fiind unele exprese si provizorii.

De altfel prin dispunerea obligării pârâtului  pe o perioada de 6 luni de a  păstra o distanta minimă de 200 de metri  faţa de reclamantă, de cei doi minori, precum si faţa de  domiciliul si reşedinţa  acestora, punerea în executare a titlului executoriu ce se referă la legăturile personale dintre tată  şi cei doi minori nu se va mai putea realiza pe perioada ordinului de protecţie, dând eficacitate astfel interesului superior al minorilor, ce se referă la satisfacerea nevoilor copiilor într-un anumit moment impus în raport cu persoana lor prin crearea unei stări de bine si de echilibru pentru aceştia, acesta fiind sensul interesului superior al minorului, ocrotit în legislaţia  românească  prin dispoziţiile Noului Cod Civil, a Legii nr.272/2004, Legii nr.18/90 (Convenţia pentru apărarea drepturilor copilului).

În baza art. 453 C.proc civ. a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţei  nr. 00108/din 08.08.2013- fila 82.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac exercitată, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea disp.art.26 (1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, faţă de împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a făcut altceva decât să se apere împotriva acţiunilor de violenţă exercitate asupra sa de către fosta soţie.

 Recurentul a făcut referire la probele administrate în cauză care susţin criticile formulate, arătând că prin acţiunea exercitată în acest litigiu, urmăreşte să fie îndepărtat de copiii săi, iar instanţa în lipsa unor probe suficiente a considerat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a pronunţa soluţia atacată.

 Intimata-reclamantă D.N.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

 La întâmpinare au fost depuse rezoluţiile din data de 24.05.2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr.983/II/2/2013 şi din data de 15.03.2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr.3743/P/2012.

 Tribunalul Mehedinţi, prin decizia nr. 57/R/MF din 10.10.2013, în baza art. 457 cod procedură civilă, a respins ca inadmisibil recursul civil – Minori şi familie privind pe recurentul-pârât Y.M. împotriva sentinţei civile nr.505/10.09.2013 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin în contradictoriu cu intimata-reclamantă D.N.F., având ca obiect ordin de protecţie.

Pârâtul Y.M. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr.9970/101/2013.

În motivele de apel susţine că  hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea disp. art. 22 alin.7  cod procedură civilă şi art.26 (1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, faţă de împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a făcut altceva decât să se apere împotriva acţiunilor de violenţă exercitate asupra sa de către fosta soţie.

Apelantul a făcut referire la probele administrate în cauză care susţin criticile formulate, arătând că prin acţiunea exercitată în acest litigiu, urmăreşte să fie îndepărtat de copiii săi, iar instanţa în lipsa unor probe suficiente a considerat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a pronunţa soluţia atacată.

Intimata-reclamantă D.N.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect a fost admisă cererea sa, întrucât din întreg probatoriul administrat a rezultat faptul că atât ea cât şi minorii sunt în pericol din cauza comportamentului agresiv al pârâtului Y.M. Mai arată că este adevărat că pentru dezvoltarea normală şi firească, minorii trebuie să aibă legături personale cu părintele căruia nu  i-au fost încredinţaţi, însă din momentul în care minorii au nevoie de consiliere psihologică pentru a putea avea legături personale cu tatăl lor este evident că a intervenit o problemă gravă, acută în comportamentul copiilor.

Aprecierea apelantului că a  încercat în permanenţă să păstreze legătura cu minorii, însă ea este cea care s-a opus, este total eronată, întrucât copii au fost cei care au refuzat să locuiască cu tatăl lor. Practic, atitudinea pârâtului faţă de ea şi minori, atitudine violentă  verbală şi fizică, a determinat atitudinea rezervată a minorilor. Din referatele de evaluare efectuate cu ocazia examinării minorilor de către un specialist în psihologie, a rezultat că minorii sunt dominaţi de un sentiment de spaimă, determinat de tatăl lor. De altfel, s-a recomandat de către psiholog ca minorul Y. M. să urmeze 10 şedinţe de consilier psihologică.

Se încearcă de către apelant să se demonstreze că în realitate ea este cea vinovată şi provoacă scandaluri.

Apelantul pârâtul Y.M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei ca nelegală şi netemeinică.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 477-482 c.pr.civ., tribunalul constată că este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:

Prin reglementarea ordinului de protecţie în legislaţia românească s-a creat o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă şi care poate genera situaţii de comitere împotriva sa a unor infracţiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viaţă.

Pentru că ingerinţa asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, legea a permis luarea acestei măsuri doar în anumite condiţii şi pe o perioadă limitată de timp.

Astfel în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată un ordin de protecţie se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: se constată comiterea unui act de violenţă în accepţiunea art. 4 din acelaşi act normativ, actul de violenţă este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei şi actul este unul de violenţă în familie în accepţiunea oferită de art.5.

Plecând de la aceste condiţii impuse de lege raportat la cauza dedusă judecăţii, tribunalul constată că în privinţa intimatei reclamante în mod corect instanţa de fond a analizat îndeplinirea acestora şi a concluzionat că se impune emiterea ordinului de protecţie. Astfel deşi judecătorul fondului doar enumeră probele ce i-au format convingerea, tribunalul constată că din analiza acestora rezultă că între apelant şi intimată există o situaţie conflictuală ce a generat un comportament agresiv al apelantului faţă de fosta soţie conform certificatului medico–legal nr. 425/15.07.2013 şi declaraţiei martorei T.N.

În ceea ce priveşte emiterea ordinului de protecţie a minorilor rezultaţi din relaţia de căsătorie a părţilor, tribunalul constată că prin sentinţa civilă nr.650 din 18.09.2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi şi s-a încuviinţat ca pârâtul Y. M. să aibă legături personale cu minorii, o dată la două luni, respectiv ultimele două săptămâni din această perioadă, când pârâtul îi va lua şi îi va aduce, de la şi la domiciliul reclamantei.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că apelantul a avut dificultăţi în ceea ce priveşte exercitarea dreptului recunoscut de lege astfel că a procedat la executarea silită a sentinţei încheindu-se în acest sens mai multe procese verbale de executare.

Astfel, din aceste procese verbale rezultă cu certitudine pe de o parte intenţia apelantului de a stabili şi dezvolta relaţii personale cu minorii în mod efectiv iar pe de altă parte atitudinea ostilă a intimatei reclamante care a încercat să îngrădească exercitarea dreptului recunoscut de lege de către apelantul pârât. Aşa fiind în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 27.06.2013 în prezenţa psihologului a fost menţionat faptul că nu s-a permis accesul apelantului în locuinţa minorilor iar accesul s-a realizat cu forţa şi după aproximativ 30 minute a sosit şi debitoarea, iar în procesul verbal încheiat în data de 29.04.2013 s-a consemnat că iniţial copii au fost de acord să meargă împreună cu tatăl lor însă intimata reclamantă a devenit agresivă,  a smuls copii din braţele tatălui şi a declarat că nu va respecta hotărârea.

Aceste aspecte coroborate cu faptul că în cauză nu există dovezi din care să rezulte că apelantul pârât a comis un act de violenţă împotriva minorilor în accepţiunea art. 4 din Legea nr. 217/2003, act de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea acestora duc la concluzia că în cauză nu se impune luarea măsurii de protecţie.

Pe cale de consecinţă nu poate fi primită motivarea instanţei de fond în sensul că, prin comportamentul său pârâtul a perturbat viaţa minorilor creând un stres acestora, atâta vreme cât din probatoriul administrat în cauză nu a reieşit cu certitudine acest aspect la crearea situaţiilor conflictuale dintre părţi contribuind şi intimata reclamantă prin atitudinea agresivă şi ostilă faţă de fostul soţ.

De altfel, copii au asistat la un singur astfel de episod consumat între părţi, iar din menţiunile cuprinse în procesul verbal de executare silită din 29.04.2013 rezultă că aceştia au început să plângă urmare a comportamentului mamei faţă de tatăl creditor.

Este adevărat că la dosarul cauzei există fişe de examinare psihologică pentru fiecare minor întocmite în data de 15 mai 2013 din care rezultă că minorii au tulburări emoţionale depresive anxioase cu simptome psihotice însă acestea trebuie privite în contextul situaţiei conflictuale dintre soţi şi având în vedere vârsta fragedă a acestora şi faptul că au rămas la reclamanta intimată şi  nu au mai avut legături personale cu tatăl lor .

Instanţa are în vedere de asemenea că în astfel de situaţii interesul superior al minorilor trebuie considerat ca fiind primordial şi că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său părintesc de a păstra legături personale cu proprii copii în interesul superior al acestora.

Şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenţie a statuat, în cauza Monory contra României că relaţia dintre părinţi şi copii intră în sfera vieţii de familie, în sensul art.8 iar posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, măsurile carte stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art.8 şi deci ar trebui să îndeplinească condiţiile prevăzute de paragraful 2 respectiv amestecul să fie prevăzut de lege, să fie necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Cum în cauză nu a rezultat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de textul art. 23 şi pentru că ingerinţa asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, iar legea a permis luarea acestei măsuri doar în anumite condiţii şi pe o perioadă limitată de timp tribunalul constată că apelul este fondat şi va fi admis.

Va fi schimbată sentinţa civilă  nr.505/10.09.2013 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, admisă în parte cererea şi înlăturate dispoziţiile sentinţei referitoare la instituirea ordinului de protecţie în favoarea minorilor, respectiv cele care dispun obligarea pârâtului la a păstra o distanţă de 200 m faţă de minori.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Domenii speta

Spete similare