Încredinţare minor.criterii

Singurul criteriu după care instanţa se călăuzeşte pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori este interesul acestora şi pentru determinarea interesului copilului trebuie să se ţină seama de întregul complex de împrejurări menite să-i asigure o  dezvoltare fizică, morală şi intelectuală armonioasă. (sent.civ.2689/08.04.2004)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 18.12.2003, reclamantul  Ţ.D. a chemat în judecată pe pârâta Ţ.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce  va pronunţa în contradictoriu şi cu Autoritatea Tutelară sector 2 Bucureşti, să dispună, din vina pârâtei, desfacerea căsătoriei încheiată la data de 11.07.1987, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului T.A. născut la data de 25.11.1989, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestuia,  cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.37 alin.2,  art.40 C.fam., art.42 alin.1 şi 3 C.fam reclamantul  arată că după naşterea copilului, soţia sa a devenit distantă, rece nu s-a mai ocupat de treburile casnice şi nici de îngrijirea minorului iar după decesul părinţilor săi, motivând că este o persoană foarte religioasă, a încercat să impună reguli privind regimul de viaţă, respectiv postul,  atât în ceea ce priveşte alimentaţia cât şi relaţiile intime.

A susţinut reclamantul că toate încercările sale de a o determina pe pârâtă să-şi schimbe comportamentul şi să adopte o conduită adecvată vieţii de familie au eşuat, astfel că relaţiile de familie s-au deteriorat continuu iar la începutul lunii ianuarie 2003 a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minorul.

Prin întâmpinarea - cerere reconvenţională, depusă la dosar în data de 19.02.2004, pârâta-reclamantă a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi şi încredinţarea minorului către mamă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestuia.

A susţinut pârâta-reclamantă că motivele de divorţ invocate de reclamantul-pârât sunt nereale, adevăratul motiv al deteriorării relaţiilor de familie fiind  comportamentul reclamantului, fire autoritară şi care provoca scandaluri ori de câte ori încerca să-l determine  să revină la o atitudine normală faţă de viaţa de familie, el fiind acela care a părăsit domiciliul conjugal şi a refuzat reluarea convieţuirii.

În dovedirea motivelor de divorţ, părţile au solicitat, instanţa încuviinţând, administrarea probelor cu înscrisuri şi testimonială, în cauză fiind dispusă şi efectuarea anchetei sociale.

S-au depus la dosar originalul certificatului de căsătorie şi copia certificatului de naştere al minorului, adeverinţe privind  veniturile părţilor.

În cauză au fost audiaţi martorii Ş.I., B.D., N.M. şi N.C. declaraţiile lor,  luate sub prestare de jurămând fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, s-a efectuat ancheta socială la domiciliile ambilor soţi.

În data de 18.03.2004, în conformitate cu dispoziţiile art.42 alin.1 C.fam şi  art.1441 C.proc.civ., instanţa a procedat la ascultarea minorului  T.A. în vârstă de 14 ani,  care a declarat că doreşte să fie încredinţat tatălui.

La solicitarea minorului, instanţa a procedat la reascultarea sa la termenul de astăzi, minorul declarând că s-a răzgândit şi că doreşte să rămână cu mama sa, pentru a fi mai aproape de foştii colegi de şcoală, urmând să se mute înapoi la tatăl său dacă va considera că îi era mai bine înainte.

Analizând materialul probator administrat în cauză faţă de dispoziţiile art.38 alin.1 C.fam.,  instanţa constată că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei, pe care nici unul dintre soţi nu o mai doreşte, nemaifiind posibilă.

Cât priveşte culpa, instanţa apreciază că  vinovaţi  de destrămarea relaţiilor de familie sunt  atât reclamantul-pârât  cât şi pârâta-reclamantă, între soţi neexistând o comunicare reală,  fiecare având de mai mult timp o viaţă personală care îl excludea pe celălalt.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă faptul că viaţa de cuplu a soţilor nu a ieşit cu nimic în evidenţă, martorii neputând declara, din constatări proprii,  nimic relevant cu privire la motivele de divorţ invocate în acţiunea principală şi în cererea reconvenţională.

Nu s-a făcut dovada comportamentului agresiv al reclamantului-pârât şi nici a  neimplicării pârâtei-reclamante în viaţa de familie, însă faptul că cei doi soţi aveau preocupări diferite, erau rareori văzuţi împreună, reclamantul-pârât venind târziu acasă iar pârâta-reclamantă petrecându-şi mult timp la biserică unde mergea zilnic chiar dacă nu totdeauna asista la slujbă, evidenţiază că atitudinea soţilor, unul faţă de celălalt, era cel puţin una de indiferenţă, între părţi ne mai existând de multă vreme prietenia şi afecţiunea reciprocă ce caracterizează relaţiile de familie.

În aceste condiţii şi cum nici unul dintre soţi nu mai doreşte continuarea căsniciei, instanţa urmează să admită în parte atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională şi, în temeiul art.37 alin.2 C.fam., va desface căsătoria încheiată la data de 11 iulie 1987.

În ceea ce priveşte încredinţarea minorului T.A., dincolo de atitudinea sa oscilantă, instanţa va dispune încredinţarea către pârâta-reclamantă, pentru următoarele considerente:

Singurul criteriu după care instanţa se călăuzeşte pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori este interesul acestora şi pentru determinarea interesului copilului trebuie să se ţină seama de întregul complex de împrejurări menite să-i asigure o  dezvoltare fizică, morală şi intelectuală armonioasă.

 În acest context, instanţa reţine că amândoi părinţii şi-au îndeplinit îndatoririle faţă de copil, sunt foarte ataşaţi de minor, exagerând chiar în a-i satisface toate capriciile.

Totodată, instanţa reţine că amândoi părinţii pot oferi minorului cele mai bune condiţii de dezvoltare  fizică, morală şi intelectuală, beneficiind de condiţiile materiale necesare şi având o conduită morală ireproşabilă.

Ataşamentul şi interesul părinţilor, preocuparea lor pentru creşterea copilului chiar în perioada în care relaţiile dintre soţi au devenit  tensionate, sunt incontestabile,  însă uşurinţa cu care, în interval de o lună de zile, invocând argumente care nu ţin de relaţiile cu părinţii, acesta se decide să locuiască când cu unul când cu celălalt, evidenţiază că între minorul Tudor Alexandru şi părinţii săi nu s-au stabilit încă legături afective trainice.

În vârstă de 14 ani, minorul a speculat şi speculează  momentul de criză din viaţa cuplului, încercând să obţină cât mai multe beneficii, consecinţa fiind aceea a scăderii interesului pentru pregătirea şcolară (aspect susţinut de mamă şi necontestat de tatăl său), astfel că se impune o supraveghere mai atentă şi mai strictă  a acestuia.

Cum din declaraţiile martorilor a rezultat că mama a fost părintele care l-a supravegheat mai mult pe minor şi s-a preocupat de performanţele sale şcolare, fiind mai severă,  instanţa apreciază că este în interesul copilului să fie încredinţat mamei astfel că, având în vedere şi ultima opţiune a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art.42 C.fam., va dispune încredinţarea minorului T.A., născut la data de 25.11.1989, spre creştere şi educare pârâtei-reclamante.

În conformitate cu dispoziţiile art.42 alin.3, 86 şi 94 C.fam. va obliga pârâtul la plata  sumei de 1.500.000 lei cu titlu de pensie lunară  de întreţinere în favoarea fiului său, în cuantum de 1.000.000 lei lunar, începând cu data pronunţării hotărârii – 08.04.2004, până la intervenirea unei cauze legale de modificare a condiţiilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea prezentei hotărâri.

Întrucât reclamantul-pârât nu a fost de acord cu menţinerea de către soţie a numelui dobândit prin căsătorie, iar aceasta nu a invocat şi nu a dovedit existenţa unor motive temeinice pentru ca instanţa să încuviinţeze să poarte în continuare numele de Ţ.,în conformitate cu dispoziţiile art.40 alin.3 C.fam., se va dispune revenirea pârâtei-reclamante la numele purtat anterior căsătoriei.

Domenii speta

Spete similare