Fara titlu

JUDECĂTORIA AGNITA

SENTINŢA CIVILĂ NR.13/18.01.2010

Domeniu asociat: somaţie de plată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.11.2009 sub nr. de  mai sus creditoarea …… a solicitat instanţei în contradictoriu cu debitorul … emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 605,64 lei, cu actualizarea lor la data efectivă a plăţii şi cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt creditoarea a arătat că a încheiat cu debitorul contractul de utilizare a drumurilor naţionale nr. 69/10.04.2006 pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. …., debitorul obligându-se să achite în 4 rate trimestriale tariful, urmând ca în caz de neplată să suporte penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% per zi. Din acest tarif, debitorul nu a achitat ultimele 3 rate, ceea ce reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În drept creditoarea a invocat prevederile Legii nr. 295/2002 şi OG nr.51/2004.

În dovedirea celor susţinute creditoarea a cerut proba cu înscrisuri şi a depus la dosar copie a contractului nr. 69/10.04.2006 cu anexă (f.6-7), copie a unei adrese către debitor datată 31.10.2008 (f.8) şi fişa de calcul a penalităţilor datorate (f.8).

Acţiunea a fost taxată cu 39 lei şi timbrată cu 1,5 lei.

Deşi legal citat, debitorul nu s-a prezentat, dar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivare debitorul a arătat că a încheiat contractul indicat de creditoare, însă autoturismul în cauză s-a defectat ulterior, astfel că debitorul nu a mai avut comenzi de transport, de unde rezultă că nu a mai efectuat nici deplasări în afara localităţii cu el încât nici rovignetele nu i-au mai fost necesare deoarece nu a mai beneficiat de serviciile prevăzute în contract. În aceste condiţii, debitorul nu a mai achitat restul ratelor, astfel încât creditoarea nu a mai emis pe numele său facturi, ceea ce face să nu existe o datorie a debitorului faţă de creditoare.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisuri pentru creditoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale nr. 69/13.01.2006 (f.6-7), prin care creditoarea s-a obligat ca, prin încasator, să elibereze debitorului rovignete valabile pentru fiecare perioadă aferentă ratelor stabilite (art.1 pct.2 şi art.2 pct.1), iar debitorul s-a obligat să achite în 4 rate trimestriale tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (art.1 pct.1 şi art.2 pct.2).

Conform Anexei B a contractului, prima rată se achita la încheierea contractului, iar scadenţele celorlalte 3 rate erau 09.07.2006, 09.10.2006, respectiv 09.01.2007, în coloana a treia a anexei arătându-se clar perioada pentru care urma să fie valabilă fiecare din cele 3 rovignete ce urmau a fi emise.

Creditoarea a afirmat că ultimele trei rate stabilite conform contractului nu au fost achitate, iar debitorul, a recunoscut expres neplata, invocând caracterul nedatorat al acestora.

Potrivit art.1 alin.2 din OG nr. 15/2002, în forma în vigoare la data încheierii contractului în discuţie, „Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor romani şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România”. Din textul legal rezultă cu claritate că toţi utilizatorii reţelei de drumuri naţionale trebuie să achite acest tarif.

Alin. 10 şi 11 ale aceluiaşi articol stabilesc soluţiile aplicabile diverselor situaţii ce pot apare pe parcursul duratei de valabilitate a rovignetei. În special relevant în prezenta cauză, alin.11 arată că „ În cazul radierii din circulaţie a vehiculului, utilizatorului roman i se va returna, la cererea scrisă a acestuia, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., contravaloarea tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare.”

În aceste condiţii, situaţia invocată de debitor, în sensul că autoturismul pentru care a încheiat contractul s-a defectat şi nu a mai fost utilizat, chiar dincolo de faptul că nu a fost dovedită, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei. Astfel, autoturismul putea fi reparat şi folosit, după cum putea fi radiat din circulaţie dacă nu mai putea fi folosit, debitorul putând în acest caz să solicite restituirea tarifului. Situaţia nefolosirii reţelei de drumuri naţionale, din orice alte motive decât cele indicate la alin.10 şi 11, nu reprezintă, în viziunea legiuitorului, o justificare pentru restituirea tarifului, aceasta deoarece ar fi aproape imposibil de dovedit cu certitudine că niciodată, timp de 9 luni, autovehiculul nu a fost folosit pe un drum naţional, ori că a fost folosit măcar o dată.

Conform art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atesta drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Se observă de aici că nici al doilea motiv invocat de debitor, respectiv caracterul neîntemeiat al acţiunii datorită lipsei unor facturi ulterioare, nu este întemeiat. Astfel, aşa cum debitorul a recunoscut, între părţi s-a încheiat un contract scris (f.6-7) prin care debitorul s-a angajat să achite, în 4 rate, tariful. În plus, este de domeniul evidenţei că executarea obligaţiei de plată a tarifului nu poate depinde de bunul plac al debitorului care recunoaşte în întâmpinare că încasatorul emitea facturi doar în momentul plăţii fiecărei rate.

Pe  de altă parte, acţiunea creditoarei a fost trimisă recomandat prin poştă instanţei la data de 13.11.2009 (f.10), iar scadenţa celor 3 rate au fost 09.07.2006, 09.10.2006, respectiv 09.01.2007. Având în vedere că dreptul creditoarei este un drept de creanţă, plătibil în 3 rate, fiecare prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958. Cum termenul a început să curgă la scadenţa fiecărei rate potrivit art. 7 alin.1 din acelaşi decret, se constată că pentru ratele 2 şi 3 acest termen s-a împlinit la data de 09.07.2009, respectiv 09.10.2009, ambele anterioare datei sesizării instanţei. În aceste condiţii, cu privire la aceste rate, precum şi privitor la penalităţile aferente lor, potrivit principiului accesorialităţii (accesorium sequit principale), cererea creditoarei urmează a fi respinsă.

Faţă de cele menţionate anterior, se constată că suma reprezentând rata 4 solicitată de creditoare cu titlul de debit este certă, în sensul art.1 alin.1 din OG nr.5/2001 şi art. 379 alin.3 C.pr.civ., fiind constatată prin chiar contractul părţilor, semnat de către debitor.

De asemenea, suma solicitată este clar identificată în aceeaşi Anexă B a contractului, coroborată cu art.2 pct.9 din contract, astfel că are şi caracterul unei creanţe lichide în sensul art.379 alin.2 şi 4 C.pr.civ.

Cum scadenţa acestei rate, în valoare de 96,5 lei, a fost la data de 09.01.2007,  se reţine că aceasta este şi exigibilă.

Fiind întrunite aşadar condiţiile art.1 alin.1 din OG nr.5/2001 cu privire la această rată, instanţa urmează a admite cererea sub acest aspect şi suma debitorul să achite creditoarei suma de 96,5 lei reprezentând rata 4 din contract.

Cu privire la penalităţi, art.3 pct.1 din acelaşi contract arată că pentru neplata ratelor la scadenţă, debitorul datorează penalităţi de întârziere de 0,15% per zi, ce pot depăşi debitul.

Constatând aşadar că, prin simpla semnare a contractului, debitorul s-a angajat să plătească penalităţi de întârziere pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată a ratelor, sumă care la rândul său este una certă, lichidă şi exigibilă în sensul art.379 C.pr.civ., astfel încât sunt îndeplinite condiţiile art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, instanţa urmează a admite cererea creditoarei şi cu privire la penalităţile de întârziere şi a soma debitorul să achite suma de 91,29 lei reprezentând penalităţi aferente ratei 4.

În ceea ce priveşte solicitarea creditoarei de a se dispune actualizarea creanţelor la data plăţii, potrivit art. 3712 alin.3 C.pr.civ., la cererea creditorului, organul de executare procedează la actualizarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, prin raportare la rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie şi până la data plăţii efective a obligaţiei.

Se observă aşadar că nu este necesară o actualizare din partea instanţei, prin chiar titlul executoriu, fiind suficientă o cerere în acest sens a creditoarei adresată organului de executare. Pentru aceste motive, cererea creditoarei de actualizare a creanţei în raport cu rata inflaţiei urmează a fi respinsă.

În concluzie, faţă de toate cele arătate mai sus, în baza art.6 alin.2 din OG nr.5/2001 instanţa va admite în parte cererea creditoarei, respectiv doar cu privire la rata 4 din debitul principal şi penalităţile de întârziere aferente acesteia şi va soma debitorul să achite acesteia suma totală de 187,79 lei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei sentinţe.

Faţă de solicitarea creditoarei de a i se acorda cheltuieli de judecată în cuantum de 40,5 lei şi soluţia de admitere în parte ce urmează a fi dată cererii principale, se constată că debitorul este cel care a căzut în pretenţii în sensul art. 276 C.pr.civ. astfel că, în baza acestui text, instanţa urmează a obliga debitorul să achite creditoarei suma de 12,55 lei reprezentând cheltuieli de judecată justificate de către creditoare şi proporţionale pretenţiilor admise, anume taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar (f.9).

Domenii speta

Spete similare