JUDECĂTORIA AGNITA
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 7/13 Ianuarie 2010
Domeniu asociat: plângere contravenţională
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:
La data de 17.08.2009, petentul .. din com. …, jud. Sibiu, a sesizat prezenta instanţă sub dosar număr unic ../174/2009, în contradictoriu cu intimatul … cu plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal seria AP nr.0900185 întocmit la data de 20.07.2009.
În motivarea plângerii petentul arată că cele reţinute în actul constatator nu se confirmă. El nu a săvârşit nicio abatere sau greşeală ci doar a intervenit între părinţii săi, nelăsându-şi tatăl să o lovească pe mama sa. Plângerea contravenţională nu a fost motivată în drept şi este scutită de taxa de timbru, anexându-se acesteia procesul verbal (fila 5).
Intimatul legal citat a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea procesului verbal de constatare, însoţită de raportul agentului de poliţie.
Prin adresa depusă de …. se arată că procesul verbal nu a fost semnat de petentul … în momentul întocmirii acestuia, deoarece era violent şi într-o avansată stare de ebrietate, fapt pentru care a fost întocmit în prezenţa martorului asistent.
În data de 22.07.2009, petentul s-a prezentat la post unde a semnat procesul verbal menţionat mai sus şi în acest mod a luat cunoştinţă despre fapta contravenţională comisă, încadrarea juridică şi cuantumul sancţiunii primite.
Acestuia i-a fost adus la cunoştinţă şi faptul că poate să conteste actul în termen de 15 zile de la data primirii. A primit o copie a procesului verbal întocmit pe numele său. Petentul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.000 lei pentru provocare şi participare la scandal în 20.07.2009.
Legea prevede un termen de 15 zile de la comunicare pentru a se putea face plângere împotriva actului.
Petentul a depăşit acest termen, el împlinindu-se în data de 06.08.2009, zi nelucrătoare, respectiv joi, şi a depus plângerea contravenţională în data de 17.08.2009, deci
cu 11 zile întârziere, nemaifiind în termen.
Ca atare, instanţa va admite excepţia tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale invocată din oficiu şi va respinge plângerea ca tardiv introdusă, menţinând în acelaşi timp actul atacat precum şi amenda aplicată.
Judecătoria Cornetu
Sentinta Civila
Judecătoria Onești
plângere contraventionala
Judecătoria Bârlad
Plangere contravetionala Lg.61/1991. Aplicarea dispozitiile art.21, alin.3) din O.G.2/2001 cu modificarile la zi, potrivit carora „Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol socia...
Judecătoria Onești
Plângere rezolutie procuror
Tribunalul Bistrița Năsăud
Pentru a constitui act apt pentru întabulare înscrisul ce consfinţeşte actul juridic (privit ca negotium) nu trebuie să conţină descrierea imobilelor înscrise în cartea funciară, ci imobilele care urmează să fie înscrise sau transcrise trebuie indivi...