Lichidator judiciar. Cerere de angajare de persoane de specialitate.
Conform art. 21 din Legea nr. 64/1995 republicată, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul va putea desemna persoane de specialitate. Numirea şi nivelul retribuţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării judecătorului sindic.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi lichidatorului, care va putea angaja persoane de specialitate cu încuviinţarea judecătorului sindic.
Lichidatorul desemnat al S.C. M S.R.L. Constanţa a solicitat încuviinţarea judecătorului sindic pentru angajarea, ca persoană de specialitate, a unui consilier juridic.
Cererea a fost admisă, fiind încuviinţată angajarea persoanei nominalizate de lichidator, precum şi cuantumul onorariului cuvenit pentru activitatea pe care o va desfăşura.
S-a reţinut că pe parcursul derulării procedurii au fost nominalizaţi succesiv mai mulţi lichidatori şi că situaţia complexă a speţei implică activitatea unui jurist , cu atât mai mult cu cât parte din imobilele debitorului în faliment au un statut juridic incert.
(încheierea nr. 8550 COM/ 09.12.2002 , irevocabilă prin nerecurare)
Tribunalul Iași
Contestaţie la hotărârea adunării creditorilor prin care a fost aprobat raportul de evaluare a bunurilor
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Tribunalul Constanța
1.Contestaţia la măsura administratorului judiciar de respingere a unei cereri de plată, debite anterioare deschiderii procedurii
Tribunalul Gorj
Procedura insolvenţei
Curtea de Apel Iași
Interpretarea și aplicarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția lipsei de interes în formularea recursului