Cerere de deschidere a procedurii. Sesizarea instanţei ulterior radierii societăţii comerciale.
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului nu poate fi iniţiată faţă de o societate comercială a cărei radiere a fost dispusă de judecătorul delegat la registrul comerţului.
Casa de Asigurări de Sănătate a Jud.Constanţa a solicitat instanţei deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea S.C. D & R IMPEX S.R.L. Constanţa, în vederea recuperării unei creanţe certe, lichide şi exigibile de 461.898 lei reprezentând contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate şi majorări.
Instanţa a reţinut că procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 64/ 1995 nu poate fi iniţiată faţă de o entitate fără capacitate procesuală de folosinţă.
Acest atribut, definit în doctrină ca exprimarea în plan procesual a capacităţii civile de folosinţă a unei persoane şi concretizat prin totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceasta şi le poate asuma în cursul unui proces, este indispensabil în identificarea părţilor acţiunii civile.
Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării existenţei acesteia.
În speţă, prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa, nr. 13997/ 14.1.2001 s-a constatat dizolvarea de drept a societăţii pârâte, iar prin încheierea nr. 12378/ 27.03.2002 s-a dispus radierea persoanei juridice.
În consecinţă, la data sesizării instanţei cu prezenta acţiune, debitoarea nu mai avea capacitate de folosinţă şi, pe acest considerent, nu mai putea avea capacitate procesuală într-o procedură de faliment judiciar.
(sentinţa civilă nr. 4030 COM/ 17.06.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 968/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţa comercială)
Curtea de Apel Craiova
Autoritate de lucru judecat. Cauze juridice diferite Licitaţie - distincţia dintre procesul verbal de licitaţie şi actul de adjudecare - efecte diferite. Momentul transferului proprietăţii. Efectul deschiderii procedurii insolvenţei asupra executării...
Curtea de Apel Ploiești
Deschiderea procedurii insolvenţei şi efectele pe care le produce hotărârea de deschidere a procedurii. Imposibilitatea trecerii la procedura falimentului în cazul casării sentinţei de deschidere a procedurii.
Tribunalul Harghita
Compensare creanţă
Curtea de Apel Iași
Sechestru asigurător. Corelarea prevederilor art. 908 din Codul comercial cu dispoziţiile art. 592 Cod procedură civilă
Curtea de Apel Ploiești
Răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 138 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei