Omor calificat

Sentinţă penală 395 din 01.10.2009


Titlul: Drept penal. Omor calificat

Dosar nr. 206/121/2009

Prin Sentinţa penală nr. 395/01.10.2009 a Tribunalului Galati, definitiva prin decizia penala nr 481 din 09.02.2010 a Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie s-a dispus:

Condamnă pe inculpatul C G, în prezent deţinut la Penitenciarul la Penitenciarul Galaţi, la o pedeapsă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, d, e Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 174 al. 1 Cod penal raportat la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal (faptă din 11.12.2007).

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului C G pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, d, e Cod penal.

Conform art. 350 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului C G.

Potrivit art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C G prin prezenta hotărâre, durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 13.01.2009 la zi.

Ia act că partea vătămată G F C nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza disp. art. 14 Cod procedură penală combinat cu art. 998 C. civ. obligă pe inculpatul C G la plata sumei de 606,02 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

Potrivit art. 189 Cod procedură penală onorariul apărător din oficiu în sumă de 400 lei va fi avansat BA Galaţi din fondul Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare către stat.

În baza disp. art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul C G la plata sumei de 1164 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 135/P/2008 din 19.01.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C G pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 174 al. 1 C. pr. pen. raportat la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

Inculpatul C G şi partea vatamata G F C au trait in concubinaj aproximativ 24 ani iar din relatia lor au rezultat 4 copii. In toamna anului 2007, datorita violentei manifestata de inculpat pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice, partea vatamata impreuna cu doi dintre copii (minori), au parasit reşedinta din comuna V, jud. Galati şi s-au adăpostit la Centrul Social Comunitar pentru Mama şi Copilul Abuzat din mun. Galati.

In perioada urmatoare, inculpatul nu a avut posibilitatea sa afle unde s-a mutat partea vatamata insa, in momentul în care partea vatamata a revenit la locuinţa din comuna V pentru a-şi lua o parte din bagaje, a luat la cunoştinţă de faptul ca fiica minora urma sa fie data la Scoala Generala nr. 7. Ulterior, inculpatul a reuşit sa identifice centrul unde locuia partea vatamata împreună cu fiicele minore şi a inceput sa tina legatura telefonic cu concubina şi să o viziteze. De precizat ca, dupa plecarea partii vatamate de la reşedinta sa, inculpatul nu a mai locuit nici el in comuna V, adapostindu-se la diverşi prieteni pe raza mun. Galati sau comunei Sendreni.

La data de 11.12.2007, in juru1 ore1or 09,45-10,00, incu1patu1 a sunat-o pe partea vatamata G F C şi s-au intalnit in zona centru1ui precum şi a Scolii Generale Nr. 7. Ca şi in alte dati, inculpatul C a solicitat partii vatamate sa se intoarca la domiciliu. Inculpatul avea asupra sa intr-o borseta, invelit in ziar, un cutit de bucatarie pe care, aşa cum susţine, îl folosea la taierea alimentelor. La propunerea inculpatului, partea vătămată a fost de acord să intre în scara unui bloc să stea de vorbă şi să fumeze o ţigară.

Astfel, inculpatul şi partea vătămată au intrat în scara blocului I 2, de pe str. Siderurgiştilor şi au stat de vorbă aproximativ 10 minute despre posibilitatea împăcării şi despre faptul că una din fiicele lor fugise de la adăpost. La un moment dat, liftul a venit la parter, moment în care inculpatul a împins-o pe partea vătămată în lift. A pornit liftul şi, apucând-o de gât pe partea vătămată, a reproşat acesteia plecarea de la locuinţa comună. A scos cuţitul pe care-l avea asupra sa şi a lovit-o pe partea vătămată de mai multe ori peste torace. Partea vătămată, în încercarea de a se apăra, a împreunat braţele pe piept, fiind lovită cu cuţitul în zona braţelor. Strigătele de ajutor ale părţii vătămate au fost auzite de martorele T M – femeie de serviciu şi R M – locatar.

Martora T M, crezând că cineva s-a blocat în lift, a strigat că vine imediat, moment în care inculpatul a încetat acţiunea de agresare a părţii vătămate, a deschis liftul şi a coborât pe scări.

Martorele T M şi R M au găsit-o pe partea vătămată căzută în lift şi sângerând puternic în zona braţelor. A fost chemat în ajutor şi martorul M G care a şi chemat salvarea, partea vătămată fiind transportată la spital.

După comiterea faptei, inculpatul a aruncat cuţitul de care s-a folosit la comiterea faptei într-o grădină din zona blocului I 2 fără a mai putea fi recuperat.

Ulterior datei de 11.12.2007, inculpatul s-a mai prezentat la Centrul Social Comunitar pentru Mama şi Copilul Abuzat unde pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a provocat scandal şi a proferat ameninţări la adresa personalului, sens în care a fost sancţionat contravenţional şi s-a întocmit dosar penal.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate G F C, au rezultat următoarele:

- partea vătămată a prezentat plăgi cicatrizate tăiat-înţepătoare hemitoracice stângi nepenetrante anterioare şi posterioare şi plăgi tăiat înţepate cicatrizate la nivelul membrelor superioare, cu secţiuni de nerv ulnar stâng şi nerv radial drept;

- leziunile au putut fi produse prin loviri active repetate cu corp tăietor-înţepător (plăgile de pe antebraţe prin apărare pasivă);

- traumatismul poate data din 11.12.2007;

- leziunile nu au pus în primejdie viaţa;

- necesită pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii;

- pentru aprecierea sechelelor urmează să revină pentru examinare după 1 an şi 6 luni de la data primei examinări. (raport, file 17-18 dosar u.p.).

Partea vătămată G F C a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 606,02 lei (f. 30 dosar instanţă) reprezentând cheltuieli pentru îngrijiri medicale acordate părţii vătămate G F C.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei (decl. inc. f. 43-53 dosar u.p.).

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a refuzat să dea declaraţie, arătând că nu a studiat dosarul, deşi în cauză acest drept i s-a acordat – aspect recunoscut de inculpat în memoriul depus la dosar (adrese-f. 153 vol. I dosar instanţă, f. 5 vol. II dosar instanţă, memoriu-f. 9 vol. II dosar instanţă).

Vinovăţia inculpatului este dovedită cu probele administrate în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului (f. 2-3 dosar u.p.), planşa fotografică (f. 4-12 dosar u.p.), proces-verbal verificare şi declaraţii parte vătămată G F C (f. 13-16 dosar u.p), raport de constatare medico-legală (f. 17, 18 dosar u.p.), declaraţii martori R M, M G, T M (f. 21-31 dosar u.p., f. 59-61 vol. I dosar instanţă), copie proces-verbal de contravenţie (f. 32 dosar u.p.), copii acte premergătoare (f. 33-42 dosar u.p.), proces-verbal şi declaraţii inculpat C G (f. 43-50 dosar u.p.).

Inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea prev. de art. 20 C.p. raportat la art. 174 al. 1 C.p. rap. la art. 175 al. 1 lit. i C.p. în infracţiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 182 al. 1, 3 C.p., având în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală  (f. 17-18 dosar u.p.) din care rezultă că leziunile cauzate nu i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi au necesitat 70-80 zile, îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cererea nu va putea fi primită, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin latura sa subiectivă, omorul se deosebeşte de infracţiunea de vătămare corporală gravă – în cazul omorului, făptuitorul acţionând cu intenţie – directă sau indirectă de a ucide.

Atât în literatura de specialitate (V. Dongoroz – „Codul penal adnotat”, Bucureşti, 1937, vol. III pag. 64), cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului, trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete şi îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri, aplicate cu mare intensitate, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea acestuia după săvârşirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

În prezenta cauză, intenţia inculpatului de a ucide a fost concretizată prin acte specifice infracţiunii de omor, inculpatul acţionând cu o violenţă deosebită, iar lovirea părţii vătămate cu cuţitul de bucătărie nu a fost desăvârşită decât datorită faptului că partea vătămată s-a apărat şi a parat parte din lovituri cu braţele – în condiţiile în care aceasta era îmbrăcată cu un cojoc. De asemenea, partea vătămată a strigat după ajutor, făcând posibilă încetarea agresiunii şi intervenţia martorilor T M, R M şi M G.

Chiar dacă în concluziile raportului de constatare medico-legală se arată că leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, activitatea inculpatului se circumscrie tentativei la infracţiunea de omor calificat.

Inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, intenţie ce rezultă din zona anatomică vizată – zona toracelui, obiectul folosit – cuţit, modalitatea în care a acţionat – lovind partea vătămată puternic şi repetat. Intensitatea loviturilor (în acest sens – leziunile de la nivelul antebraţului stâng şi drept, cu secţiune de nerv ulnar şi radial) a fost diminuată datorită instinctelor părţii vătămate, care a încercat să pareze loviturile aplicate de inculpat – astfel încât urmarea socialmente periculoasă nu s-a produs datorită părţii vătămate.

Astfel, în drept, fapta inculpatului C G care, în dimineaţa de 11.12.2007, pe fondul relaţiilor conflictuale mai vechi, în timp ce se afla în loc public – scara blocului I 2, situat pe str. Siderurgiştilor nr. 2, municipiul Galaţi, a aplicat părţii vătămate G F C – concubină, mai multe lovituri cu cuţitul în zona hemitoracică stângă şi la nivelul membrelor superioare, cu secţiune de nerv ulnar stâng şi nerv radial drept (în timpul acţiunilor de apărare ale părţii vătămate), cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 70-80 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 al. 1 C.p. în referire la art. 175 al. 1 lit. i C.p.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului C G prin prezenta hotărâre vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C.p., urmând a se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului (fila 77 vol. I dosar instanţă) rezultă că are antecedente penale fără a fi recidivist.

Ultima dată, prin sentinţa penală nr. 1514/07.06.1994 a Judecătoriei Galaţi a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postexecutorie. A fost arestat la 23.10.1993 şi liberat condiţionat la data de 06.10.1995, cu un rest rămas neexecutat de 748 zile.

Având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptei comise, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită, urmarea produsă, atitudinea inculpatului - imediat după comiterea faptei acesta a abandonat-o pe partea vătămată, a fugit de la locul faptei aruncând cuţitul de care s-a folosit la comiterea faptei într-o grădină din zona blocului I 2 şi ulterior datei de 11.12.2007 s-a mai prezentat la Centrul social Comunitar pentru mama şi copilul abuzaţi unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a provocat scandal şi a proferat ameninţări la adresa personalului, sens în care a fost sancţionat contravenţional şi i s-a întocmit dosar penal (f. 32-42 dosar u.p.) – dar şi atitudinea acestuia pe parcursul cercetării judecătoreşti (a se vedea şi nota telefonică – fila 17 vol. II dosar instanţă) se apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins prin aplicarea acesteia în limitele prevăzute de lege pentru fapta comisă, cu executarea efectivă a acesteia.

În privinţa pedepsei accesorii ce va fi aplicată inculpatului în temeiul art. 71 C.p., instanţa reţine că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, d, e C.p.

Raportat la aceleaşi considerente, urmează a-i aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, d, e C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatul C G a fost cercetat în stare de arst preventiv, fiind reţinut pentru 24 ore prin ordonanţa nr. 2 din 13.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi (fila 66 dosar u.p.) şi arestat preventiv prin încheierea de şedinţă din 14.01.2009 pronunţată în dosarul nr. 119/121/2009 al Tribunalului Galaţi (fila 70 dosar u.p.), emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 3/U/14.01.2009.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată periodic, în conformitate cu disp. art. 300 ind. 1 C.p.p. respectiv art. 300 ind. 2 C.p.p. în referire la art. 160 ind. b C.p.p. şi, constatându-se legalitatea şi temeinicia acesteia, s-a dispus menţinerea măsurii.

În baza art. 350 C.p.p. va menţine starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C.p. urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C G prin prezenta hotărâre, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13.01.2009 la zi.

În privinţa laturii civile a cauzei, urmează a se lua act că partea vătămată G F C nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (faptă, vinovăţie, prejudiciu cert, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu) în baza art. 14 C.p.p. combinat cu art. 998 C. civ. va obliga pe inculpatul C G la plata sumei de 606,02 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.