JUDECATORIA BARLAD
SENTINTA CIVILA Nr. 3338
de la 19 Decembrie 2008
Plangere contraventionala. Forta probanta a procesului verbal de contraventie pana la proba contrara. Sarcina probei rasturnata. Prezumtie nevinovatie. Procesul-verbal nefiind valabil decat daca este insotit de dovada tehnica a inregistrarii cu aparatul radar a vitezei cu care se deplasa autoturismul condus de catre petent, iar faptul neconservarii probei video datorita trecerii termenului de 6 luni, nu absolva organul constatator al contraventiei care a aplicat sanctiunea, de obligatia sa.
Sub nr. 1641/189/2008 a fost inregistrata la aceasta instanta plangerea formulata de petentul SI impotriva procesului-verbal seria PCA nr. 3399452 incheiat la data de 02.05.2008 de IPJ Vaslui.
In motivare petentul a contestat viteza de 107 Km/h mentionata de agentul constatator si a solicitat buletin de verificare metrologica a aparatului radar si ordinul de serviciu al politistului care patrula pe portiunea de drum respectiva.
Solicita admiterea probei cu inscrisuri si martori.
Depune la dosar procesul-verbal de contraventie contestat si dovada retinerii permisului de conducere.
Potrivit relatiilor comunicate de catre I.P.J. Vaslui agentul sef MM din cadrul SPR este autorizat pentru a desfasura activitati de supraveghere video a traficului rutier cu aparatura de masurare a vitezei tip PYTHON II, aparat care la data de 02.05.2008 avea verificarea metrologica valabila.
Inspectoratul Judetean de Politie Vaslui- Serviciul Politiei Rutiere nu a putut comunica instantei fotografiile cu fapta petentului , intrucat a expirat perioada de 6 luni in care se pastreaza caseta cu inregistrarea video, iar aceasta a fost reintrodusa in exploatare.
Instanta constata urmatoarele :
Prin procesul-verbal de contraventie seria PCA nr. 3399452 din 02.05.2008 I.P.J. Vaslui – Serviciul Politiei Rutiere i-a aplicat petentului SI sanctiunea contraventionala a amenzii in cuantum de 450 RON si i-a retinut permisul in vederea suspendarii, pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 102 alin. 3 si art. 108 alin. 1 lit. d pct 3 din OUG 195/2002, constand in aceea ca in ziua de 02.05.2008 ,orele 10:03 a condus pe DE 581 , in localitatea Badeana, cu viteza de 107 Km/h.
Potrivit art. 154 alin. 2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice nerespectarea regimului de viteza se constata de catre politisti cu mijloace tehnice certificate, in conditiile legii.
Desi procesul-verbal se bucura in genere de forta probanta pana la proba contrara, in cazul de fata sarcina probei este rasturnata, procesul-verbal nefiind valabil decat daca este insotit de dovada tehnica a inregistrarii cu aparatul radar a vitezei cu care se deplasa autoturismul condus de catre petent, iar faptul neconservarii probei video datorita trecerii termenului de 6 luni, nu il absolva pe intimat de obligatia sa.
In consecinta, instanta apreciind ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a petentului, aplicabila si in materie contraventionala, iar procesul-verbal este lovit de nulitate in lipsa probei video, instanta va admite plangerea contraventionala formulata de SI si anuland procesul-verbal seria PCA nr. 3399452 din 02.05.2008 va exonera pe acesta de la plata amenzii aplicate de 450 RON.
1
Judecătoria Moinești
Plângere contravenţională
Judecătoria Tulcea
Plangere contraventionala
Judecătoria Mangalia
Plângere contravențională; obligaţie fiscală de declarare: declaraţia COD 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; culpa intimatei
Judecătoria Corabia
Neîndeplinirea masurilor dispuse de autoritatea competenta : asigurarea de sisteme de protectie fonica a surselor generatoare de zgomot si solicitarea si obtinerea autorizatiei de mediu pentru activitatile de hotel si restaurant. Contraventie prevazu...
Tribunalul Satu Mare
Plangere contravenţională. Apel. Contravenţii prevăzute şi sancţionate de art. 10 lit. g), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, resp