Răspunderea civilă contractuală a Direcţiei Silvice pentru defrişările nelegale efectuate în perioada existenţei unui contract de pază. Caracterul consensual al contractului de pază şi limitele răspunderii.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Găeşti sub nr. 2487/232 din data de 25.10.2006, reclamantul P.C. a chemat în judecată D.S. Dâmboviţa solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 290.591.700 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos defrişat nelegal în perioada 15 martie 2006 – 12.09.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 486/25.03.2008 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 2487/232/2006 a fost admisă acţiunea reclamantului, iar pârâta D.S. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 26.040,25 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos precum şi cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1232/11.11.2008 a Tribunalului Dâmboviţa a fost admis recursul declarat de pârâta D.S. Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 486/2008 a Judecătoriei Găeşti, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea soluţiei instanţei de recurs se arată că, deşi instanţa a admis obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta recurentă, a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei fără ca expertul să revină cu răspunsul la obiecţiuni şi fără ca instanţa să motiveze în vreun fel revenirea asupra dispoziţiei de admiterea obiecţiunilor ce fusese luată prin încheierea de şedinţă din 15.01.2008.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor administrarea probei cu o nouă expertiză în cauză fiind numit expert Costoaie Traian. raportul de expertiză care a concluzionat că în perioada cu responsabilitate legală de pază conform documentelor pentru organele silvice, cuprinsă între 16.03.2006 , când s-a achitat contravaloarea serviciului de pază, şi 18.09.2006, când se încheie actul de control 5108, prejudiciul suferit de reclamant este de 43.373,23 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 1961/04.11.2009 pronunţată de către Judecătoria Găeşti după casarea primei sentinţe s - a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantului, aceasta a fost admisă prin obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamant din culpa pârâtei în perioada 23.06.2006 – 12.09.2006, prejudiciu ce se ridică la suma de 43.373,23 lei aşa cum a fost stabilit  prin raportul de expertiză, sumă la care au fost majorate pretenţiile reclamantului potrivit consemnărilor din încheierea şedinţei publice din 14.10.2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul este proprietarul mai multor suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră iar în baza dispoziţiilor OUG 139/2005, ce au modificat dispoziţiile O.G. 96/1998, şi a adresei nr. 10721/27.02.2006 emisă de Ocolul Silvic Valea Mare, proprietarului P.C. i s-a pus în vedere ca până la data de 10.03.2006 să încheie contract de pază cu Ocolul Silvic Valea Mare, în caz contrar fiind încălcată dispoziţia legală, iar proprietarul nu se mai poate bucura de serviciile de pază din partea angajaţilor Ocolului Silvic.

Prin chitanţa 0430564 din 15.03.2006, a reţinut instanţa de fond, P.C. achită suma de 555,13 lei reprezentând contravaloarea contractului de pază pentru suprafaţa de 12,44 ha, chitanţa fiind eliberată de Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Târgovişte. Anterior achitării contravalorii acestor servicii, în baza dispoziţiilor legale în vigoare, proprietarul de pădure P.C. solicitase Direcţiei Silvice Târgovişte efectuarea unor controale pentru a se constata tăierile ilegale din proprietatea sa, prin actul de control nr. 1 din 13.03.2004 stabilindu-se numărul copacilor, esenţa acestora, respectiv volumul de arbori tăiaţi ilegal.

Prin adresa nr. 5060 din 18.09.2006 Ocolul Silvic Valea Mare îi comunică reclamantului că, datorită imposibilităţii de efectuare a pazei în suprafaţa de pădure pe care o deţine în punctul Potocel, restul proprietarilor de pădure nu au înţeles să încheie contracte de prestări servicii de pază, s-a hotărât încetarea, începând cu 12.09.2006, activităţii de a asigura paza pentru care reclamantul achitase contravaloarea, „urmând ca pagubele produse în perioada 23.06.2006 – 12.09.2006 să fie suportate de Ocolul Silvic Valea Mare”, totodată urmând a se restitui şi suma rămasă din valoarea contractului.

Mai reţine instanţa de fond că, prin adresa 4861/08.09.2006, acelaşi Ocol Silvic Valea Mare, aflat în subordinea Direcţiei Silvice Târgovişte, îi comunicase numitului P.C. rezilierea contractului de prestări silvice încheiat cu acest Ocol Silvic, după efectuarea controlului de fond care va avea loc la 12.09.2006 şi restituirea sumei rămasă din valoarea contractului.

A reţinut instanţa de fond că, din toate aceste înscrisuri amintite de instanţă, rezultă cu certitudine că între cele două părţi s-a încheiat o înţelegere prin care Ocolul Silvic se angaja să asigure paza proprietăţii reclamantului P.C., iar acesta să achite contravaloarea acestor servicii, obligaţie îndeplinită potrivit chitanţei din 15.03.2006 emisă chiar de pârâtă.

De asemenea instanţa de fond a reţinut că existenţa unui contract între cele două părţi mai este dovedită de conţinutul adresei 4861/08.09.2006 prin care Ocolul Silvic Valea Mare îi comunică reclamantului rezilierea contractului de prestări silvice încheiat. Rezultă astfel că acest contract de prestări servicii este un contract consensual pentru a cărei încheiere valabilă este necesar simplul acord de voinţă al părţilor, legea necondiţionând, pentru o încheiere valabilă, respectarea unei anumite forme ca în cazul contractelor solemne.

Având în vedere dispoziţiile legale în vigoare, rezultă că în privinţa obligaţiei de pază părţile nici nu puteau conveni altceva decât prevedea legea, din conţinutul actelor emise după încheierea acordului de voinţă rezultând că fiecare dintre părţi înţelesese în ce constau atât drepturile cât şi obligaţiile.

Mai mult decât atât, în executarea obligaţiei de pază angajaţii Ocolului Silvic au şi procedat la întocmirea unor acte de control cu privire la proprietatea reclamantului intrată în paza şi administrarea pârâtei, primul act de control încheiat după înţelegerea intervenită între părţi fiind cel din 23.06.2006 în care s-a constatat o valoare totală a prejudiciului de 10.153,34 lei. Acest proces verbal a fost urmat de cel din data de 06.07.2006 când se încheie un proces verbal de predare primire între cele două părţi pentru suprafaţa de 12,44 ha teren vegetaţie forestieră ce a avut la bază concluziile actului de control de mai sus.

În executarea aceluiaşi contract de prestări servicii pârâta încheie un act de control la 01.09.2006, stabilind volumul de masă lemnoasă sustras faţă de ultimul control efectuat ( 23.06.2009) şi contravaloarea prejudiciului.

În condiţiile în care pârâta hotărăşte rezilierea unilaterală a contractului, comunică reclamantului proprietar că la 12.09.2006 urmează să se efectueze un ultim control de fond, control care nu s-a mai efectuat deoarece nu există dovada acestuia, respectiv încheierea vreunui act de control.

Reclamantul se adresează cu o petiţie Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la data de 07.09.2006 la care i se răspunde cu adresa 6631/09.10.2006 din care rezultă că s-a luat act de toate demersurile făcute de reclamant ca urmare a constatării tăierilor ilegale, răspuns care conţine menţiunea „pentru pagubele produse, conform O:u:g. 139/2005, despăgubirea se va face de către Ocolul Silvic Valea Mare către dumneavoastră. Pentru pagubele produse până la apariţia O.U.G. 139/2005, vă veţi adresa instanţei de judecată pentru stabilirea modului de despăgubire.

Instanţa de fond reţine că această concluzie cuprinsă în răspunsul la petiţia reclamantului s-a bazat pe analizarea tuturor înscrisurile depuse de reclamant la sediul Direcţiei Silvice Târgovişte sau al Ocolului Silvic Valea Mare, a tuturor înscrisurilor emise de către Ocolul Silvic Valea Mare precum şi prin raportare la dispoziţiile legale ce reglementează acest domeniu.

Totodată răspunsul cuprinde şi menţiunea ca reclamantul să se adreseze instanţei de judecată care să analizeze legalitatea contractului de prestări servicii, care nu a fost semnat de Direcţia Silvică Târgovişte, dar pentru care s-a încasat contravaloarea serviciilor.

Pârâta a încercat să se apere, faţă de aceste înscrisuri depuse la dosar, prin aceea că Ocolul Silvic nu are personalitate juridică, ci numai Direcţia Silvică şi în acest sens toate demersurile trebuiau făcute la sediul acesteia, că reclamantul a exploatat pădurea proprietatea sa anterior încheierii contractului, fără a încunoştinţa Ocolul Silvic Valea Mare, astfel încât nu este cert prejudiciul cu privire la momentul producerii lui, iar cu privire la adresa emisă de către I.T.R.S.V. prin care se recunoaşte o culpă a pârâtei în producerea prejudiciului în dauna reclamantului, pârâta arată că nu poate fi interpretată drept o dovadă a stabilirii vinovăţiei sale.

În privinţa perioadei pentru care instanţa de fond a apreciat că poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei, se au în vedere actele de control încheiate de către reprezentanţii pârâtei, după încheierea contractului de prestări servicii, aşa cum au fost avute în vedere şi de expert la momentul calculului prejudiciului.

Astfel, instanţa a reţinut că primul act de control a avut loc la 23.06.2006 şi a durat până la 06.07.2006 şi a stabilit că din proprietatea reclamantului a fost tăiat fără drept un volum total de masă lemnoasă de 204,921 m.c. în valoare totală de 29.057,62 lei, acest control raportându-se la ultimul control efectuat de aceiaşi reprezentanţi ai pârâtei la 26.03.2004, perioadă în care, de asemenea, pădurile se aflau, potrivit legii, în paza Direcţiilor Silvice  şi după ce reclamantul sesizase numeroasele tăieri ilegale de arbori din proprietatea sa.

După controlul încheiat la 06.07.2006, are loc un alt control în perioada 01.09.2006 – 11.09.2006, în urma căruia se încheie actul de control înregistrat sub nr. 5108/18.09.2006 şi în care se concluzionează că în perioada 06.07.2006 – 01.09.2006 din proprietatea reclamantului s-au tăiat fără drept 620 buc. arbori cu un volum total de 110.213 m.c. şi cu o valoare totală de 14.315,61 lei.

Deşi pârâta a precizat că printre arborii reţinuţi ca tăiere ilegală s-ar fi aflat şi arbori tăiaţi de către reclamant prin intermediul Ocolului Silvic Rucăr Păpuşa, susţinându-se că reprezentantul Ocolului Silvic Valea Mare ar fi încheiat în acest sens cu Ocolul Silvic Rucăr Păpuşa un document,  nu a făcut dovada acestor susţineri.

Chiar în cele două acte de control ale reprezentanţilor Direcţiei Silvice Târgovişte s-a consemnat că pădurarul însărcinat cu paza proprietăţii reclamantului a desfăşurat o activitate slabă în acest sens, nefiind consemnate însă eventuale urme de tăiere care să poarte marcajul acelui Ocol Silvic Rucăr Păpuşa.

Expertul în lucrarea sa, în legătură cu acest aspect, a arătat că a identificat câteva cioate marcate cu marcă rotundă de diametru mai mare decât cel al mărcilor Ocoalelor Silvice ce administrează pădure de stat, însă nu a putut stabili cui îi aparţinea acel marcaj deoarece vopseaua nu se mai poate identifica, însă expertul mai precizează că în arhivele Ocolului Silvic Valea Mare nu se găseşte nici o autorizaţie de exploatare, nici un proces verbal de predare primire sau de control pentru perioada anterioară anului 2004, deşi reclamantul a depus mai multe sesizări cu privire la sustragerea de arbori din proprietatea sa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâta criticând sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală. Primul motiv de recurs invocat este acela al naturii juridice a litigiului dintre părţi. Pârâta consideră că în mod greşit instanţa de fond a calificat litigiul dintre părţi ca fiind unul de natură civilă, în realitate fiind un litigiu de natură comercială deoarece Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este o persoană juridică ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, în această calitate săvârşind fapte şi acte de comerţ. Din acest punct de vedere se invocă greşita compunere a completului de judecată şi se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei de către Judecătoria Găeşti ca litigiu comercial.

Un al doilea motiv de recurs este acela al lipsei procedurii prealabile de conciliere în conformitate cu prevederile art. 720 alin.(1) Cod procedură civilă. Se arată de către recurentă că, fiind vorba de un litigiu de natură comercială, procedura prealabilă era obligatorie, iar faţă de prevederea invocată acţiunea este prematur formulată.

Un al treilea motiv de recurs vizează tardivitatea majorării pretenţiei reclamantului la data de 14.10.2009, modificarea pretenţiilor putând fi formulată decât la primul termen de judecată după cuantificarea prejudiciului, potrivit dispoziţiilor art. 132 teza I C.proc.civ. şi cu acordul părţilor.

Un al patrulea motiv de recurs priveşte schimbarea de către instanţa de fond a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii. Astfel, arată recurenta, hotărârea dată s-a întemeiat pe prezumţia că între părţi a existat o convenţie încheiată în temeiul OUG nr. 139/05.10.2005 fără a se ţine cont de împrejurarea că între părţile din proces nu a existat un raport juridic contractual care să constituie premisa pentru obligarea la plată şi nici nu s-a stabilit modalitatea de despăgubire. Proprietarul de pădure, arată recurenta, avea obligaţia legală de a încheia un contract pentru asigurarea serviciilor silvice, dar nu cu Ocolul Silvic Valea Mare ci cu Direcţia Silvică.

Mai arată recurenta că, în conformitate cu decizia de casare, instanţa de fond avea obligaţia de a stabili perioada de responsabilitate legală de pază; concluziile greşite ale expertului privind această perioadă au fost preluate de către instanţa de judecată care nu a reţinut astfel cum era corect că, în perioada 16.03.2006 – 23.06.2006 nu s-a efectuat paza deoarece nu s-a făcut predarea suprafeţei de către proprietar către Ocolul Silvic, culpa fiind a proprietarului astfel încât Direcţia Silvică nu putea fi obligată la plata materialului lemnos defrişat în această perioadă.

De asemenea, se mai arată în motivele de recurs, modul de calcul al prejudiciului a fost nelegal deoarece expertul a reţinut volumul lemnos din actele de control şi a calculat o valoare actualizată a acestuia în funcţie de actele normative în vigoare la momentul efectuării expertizei, corect fiind ca valoarea materialului lemnos să fie cea din anul 2006 de la data preluării suprafeţei în pază de către Ocolul Silvic.

Recurenta consideră că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este nelegală şi pentru că nu a ţinut cont de împrejurarea că  în anul 2006 proprietarul a exploatat material lemnos din pădure prin intermediul Ocolului Silvic privat Rucăr Păpuşa fără ca pe durata exploatării să aibă loc predarea pazei pădurii către acest ocol silvic privat. Deşi acest aspect a fost arătat şi în faţa instanţei de fond, proba cu adresă către Ocolul Silvic Rucăr Păpuşa a fost respinsă de către instanţa de fond.

Se solicită de către recurentă casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În calea de atac a recursului reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare, iar părţile nu au depus înscrisuri noi.

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1961/04.11.2009 pronunţată de către Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 3593/232/2008 a fost admisă cererea reclamantului, pârâta fiind obligată la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamant din culpa pârâtei în perioada 23.06.2006 – 12.09.2006, prejudiciu ce se ridică la suma de 43.373,23 lei aşa cum a fost stabilit  prin raportul de expertiză, pârâta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond, ea concordă cu toate actele existente la dosarul cauzei şi nu este contestată ca atare nici de către recurenta pârâtă.

Recursul declarat de către pârâta recurenta apare ca fiind nefondat prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la încadrarea în drept a situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de fond.

Natura litigiului de faţă este una civilă şi nu comercială cum se invocă prin primul motiv de recurs. Obligativitatea încheierii contractelor de pază a fost instituită prin lege şi nu a prezentat un scop comercial în sine, situaţie în care acestor contracte le este aplicabilă legislaţia civilă şi nu legislaţia comercială. Chiar dacă aceste contracte au fost întocmite între proprietarii de păduri şi Direcţiile silvice preponderente au fost aspectele civile ale acestor contracte ele fiind supuse regulilor civile şi nu celor comerciale. Acest motiv de recurs invocat la acest moment, după rejudecarea pricinii, apare mai mult ca un motiv de tergiversare a soluţionării cauzei decât ca un motiv de nelegalitate a sentinţei pronunţate.

Al doilea motiv de recurs vizează lipsa procedurii prealabile prevăzută de dispoziţiile art. 720 alin.(1) C.proc.civ. fiind în strânsă legătură cu primul motiv de recurs. Doar dacă tribunalul ar fi considerat că litigiul are natură comercială s-ar fi pus problema existenţei aceste proceduri care vizează exclusiv litigiile comerciale, dar cum litigiul este unul civil nu se pune problema procedurii prealabile.

Cu privire la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată la termenul din data de 14.10.2009 tribunalul constată că la acest termen nu a fost modificată acţiunea astfel cum susţine recurenta ci, conform dispoziţiilor art. 132 alin. 2 C.proc.civ. s-a majorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, situaţie în care cererea nu se socoteşte modificată ci doar se consemnează în încheierea de şedinţă. Instanţa de judecată a procedat conform textului de lege invocat nefiind vorba de tardivitatea unei astfel de cereri iar instanţa neavând obligaţia să acorde termen sau să comunice părţilor situaţia ivită.

Cu privire la susţinerea recurentei intimate cum că instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, respectiv că între părţi nu a existat un raport contractual în baza căruia Direcţia Silvică să asigure paza pentru terenurile reclamantului, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat câtă vreme chiar la solicitarea Ocolului Silvic Valea Mare, unitate fără personalitate juridică, dar în subordinea recurentei, reclamantul intimat a procedat la plata sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază pentru anul 2006, iar pârâta recurentă a încasat suma de bani şi a eliberat chitanţa în acest sens. Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond este vorba de un contract consensul care avea nevoie de forma scrisă doar pentru a face dovada faţă de terţi a existenţei raporturilor contractuale, dar care se încheie valabil doar prin simplul acord de voinţă al părţilor. Chiar dacă acest acord de voinţă  a avut loc cu Ocolul Silvic Valea Mare şi nu cu Direcţia Silvică, el este legal încheiat cu atât mai mult cu cât obligativitatea lui rezulta din legea în vigoare la acel moment. De altfel, toate actele ulterioare confirmă existenţa acestui acord de voinţă şi efectele lui cu privire la părţi.

De asemenea, tribunalul consideră că în mod corect a fost stabilită de către instanţa de fond perioada de responsabilitate legală a recurentei pârâte, aceasta fiind 16.03.2006 – 18.09.2006 şi nu 23.06.2006 – 18.09.2006 astfel cum susţine recurenta. Plata serviciilor de pază a fost făcută de către reclamantul pârât la data de 16 martie 2006 şi drept urmare efectele contractului trebuiau să se producă de la acea dată cu atât mai mult cu cât anterior acestei date, paza pădurii a fost tot în sarcina Direcţiei Silvice prin Ocolul Silvic Valea Mare, iar prin adresa către reclamant acesta a fost înştiinţat că nu se va mai efectua paza dacă nu plăteşte contravaloarea contractului. Drept urmare reclamantul intimat s-a achitat de toate obligaţiile pe care le avea în timp ce pârâta intimată nu şi-a îndeplinit obligaţia de pază creând în acest mod un prejudiciu contractual reclamantului.

Cu privire la modul de calcul al materialului lemnos tribunalul constată că raportul de expertiză a respectat dispoziţiile legale fiind normal ca suma din anul 2006 să fie reactualizată deoarece doar în acest mod se acoperă în întregime paguba creată reclamantului intimat.

Tot neîntemeiat este şi motivul de recurs ce vizează neluarea în calcul a tăierilor efectuate de către Ocolul Silvic privat Rucăr Păpuşa. Aceasta a fost o susţinere a pârâtei care trebuia dovedită tot de către pârâtă. Cum din probele administrate nu a rezultat existenţa unor astfel de tăieri, în mod corect, instanţa de fond nu a ţinut cont de această susţinere. În realitate, cum expertul a ţinut cont la calcularea masei lemnoase defrişate doar de procesele verbale încheiate de către reprezentanţii pârâtei recurente, respectiv ai Ocolului Silvic Valea Mare, procese verbale prin care s-au consemnat doar cioatele arborilor tăiaţi nelegal, rezultă că expertul nu a avut în vedere la calcul cioate provenite din tăieri legale, respectiv eventuale cioate ce ar fi provenit de la o exploatare făcută de reclamantul intimat prin intermediul Ocolului Silvic Privat Rucăr Păpuşa.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge recursul ca nefondat  menţinând sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică.

Tribunalul urmează a admite cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenţii urmează a plăti şi cheltuielile de judecată ocazionate celeilalte părţi.

Domenii speta

Spete similare