Plangere in baza art 278 indice 1 cpp admis de instanta de fond. Respinerea ca nefondate a recursurilor declarate de procuror si faptuitor

Plângere formulată conform art. 278 1 Cod pr. penală, admisă de instanţa de fond prin desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale ( în baza dispoziţiilor art. 10 lit.d Cod pr.penală ) şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale. Respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de către procuror şi făptuitor. Greşita reţinere de către procuror a inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 271 alin.2 Cod penal, conform deciziei penale nr. 87 din 25.03.2009 pronunţată în dosarul nr. 1292/262/2008 de către Tribunalul Dâmboviţa.

Prin sentinţa penală nr. 897/15.09.2008 pronunţată în dosarul nr. 1292/262/2008, s-a admis plângerea formulată de B. L., în calitate de curator al numitei J. E., iar în baza art. 2781 alin.8 lit. b Cod proc. penală a fost desfiinţată rezoluţia din 21.03.2008 dispusă în dosarul nr.708/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, confirmată prin rezoluţia din 12.05.2008 de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi a trimis cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului J. V., pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prev. de art. 271 alin.2 Cod penal, cu privire la sentinţa civilă nr. 542/8.07.2003 pronunţată în dosarul nr. 574/2002 al Judecătoriei Moreni.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât procurorul, cât şi făptuitorul J. V. primul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece nu poate fi vorba de două fapte de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, întrucât de la data punerii în posesie (19.10.2005) făptuitorul, deşi condamnat, în baza disp.art.271 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 81-83 Cod penal, la pedeapsa amenzii penale, prin decizia penală nr.83/3.04.2007 a Tribunalului Dâmboviţa, (dar care nu a dispus restabilirea situaţiei anterioare, deşi era obligată din oficiu), nu a renunţat la folosirea terenului în litigiu, teren care nici măcar temporar nu a fost în posesia părţii vătămate. 

De asemenea, partea vătămată nu a solicitat continuarea executării începută la 19.10.2005 şi deci lipseşte situaţia premisă pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal, iar refuzul continuu al făptuitorului de a respecta o hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr.542/8.07.2003) şi împiedicarea părţii vătămate de aşi folosi imobilul nu limitează dreptul părţii vătămate la acces la justiţie (art. 6 par. 1 pct. 1 din C.E.D.O.). 

Făptuitorul critică soluţia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece în cauză lipseşte situaţia premisă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de disp. art. 271 alin.2 Cod penal – continuarea executării silite (prescrisă în termenul de 3 ani conform art. 6 din Decretul 167/1958), solicitând menţinerea soluţiei procurorului ca fiind corectă.

Examinând cauza în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de motivele de recurs formulate şi de dispoziţiile art. 3856 alin.3 şi art. 38514 Cod proc. penală, tribunalul apreciază ca fiind nefondate recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Situaţia de fapt a fost stabilită corect şi complet de prima instanţă şi a aplicat în mod legal dispoziţiile prevăzute de art. 2781 Cod proc. penală, referitoare la plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr.543 din 8.07.2003 a Judecătoriei Moreni, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.191/27.01.2005 a Curţii de Apel Ploieşti, persoanei vătămate J. E. i-a fost atribuită în proprietate terenul în suprafaţă de 165 m.p., situat în pct. „Acasă”, pe raza satului Ogrea din comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa.

Prin procesul-verbal de executare silită din 19.10.2005 întocmit de executorul judecătoresc R. O.A., persoana vătămată a fost pusă în posesie pe terenul mai sus descris, ocazie cu care a fost prezent şi făptuitorul J. V. ce a refuzat să semneze procesul-verbal de executare silită, motivând că raportul de expertiză A. E. G., ar fi fals.

Din plângerea depusă la organul de poliţie la data de 15.08.2007, cât şi cea depusă la instanţă la 1.06.2008, coroborate cu procesele-verbale întocmite de acelaşi organ de poliţie la 21.09.2007 şi  16.10.2007, şi cu „contestaţia” făptuitorului la plângerea persoanei vătămate, a rezultat că J. V. nu a respectat sentinţa civilă nr. 542/2003, (pusă în executare silită), împiedicând folosirea terenului prin blocarea căii de acces către imobil (conform procesului-verbal al organului de poliţie din 16.10.2007, gardul este legat cu lanţ, iar ţăruşii ce delimitează proprietatea celor două părţi şi fixaţi acolo cu ocazia punerii în posesie, acum lipsesc).

Aşa cum în mod just a reţinut prima instanţă – argumentaţia sa fiind însuşită în integralitate, practic, prin refuzul continuu al făptuitorului de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, se încalcă grav dreptul de proprietate al persoanei vătămate, (prin imposibilitatea exercitării efective), drept garantat şi protejat atât de Constituţie, cât şi de dispoz. art. 6 par. 1 din C.E.D.O.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că în cauză nu este exclusă posibilitatea sancţionării din nou a făptuitorului, deşi acesta a mai fost sancţionat prin decizia penală nr.83 din 3.04.2007, chiar fără o nouă punere în posesie, fapta fiind repetată, deoarece sentinţa civilă nr.542/2003, definitivă şi irevocabilă în ianuarie 2005, a fost pusă imediat în executare (conform procesului verbal de executare silită din 19.10.2005), producând consecinţe pentru viitor, „continuarea executării silite” fiind, evident, solicitată continuu de către persoana vătămată.

Domenii speta

Spete similare