Stabilire paternitate. Data de la care se datorează pensia de întreţinere.

Decizie 6 din 06.01.2010


Stabilire paternitate. Data de la care se datorează pensia de întreţinere.

Prin sentinţa civilă nr. 2116/16.06.2009 pronunţată de Judecătoria R. în dosarul nr. 2394/284/2007, s-a admis cererea formulata de reclamanta D.F.D., împotriva pârâtului I.M.C., Autoritate Tutelară fiind Primăria T.; s-a stabilit că  pârâtul I.M.C., fiul lui M. şi al S., născut la data de 10.10.1963 în Bucureşti, sector 3, având CNP …, este tatăl minorei D.T., născută la data de 10 aprilie 2006; s-a încuviinţat, ca pe viitor, minora să poarte numele tatălui şi anume  acela de „I.” şi în consecinţă eliberarea unui nou certificat de naştere, în care la rubrica „Numele şi prenumele tatălui minorei” se va trece numele şi prenumele pârâtului, acela de I.M.C.; s-a încredinţat minora D.T. spre creştere şi educare mamei reclamante D.F.D.; s-a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere, în favoarea  minorei, în cuantum de 130 lei lunar, începând cu data de 16 iunie 2009 şi până la majoratul acesteia, a obligat pe acelaşi pârât la plata sumei de 13.095,57 lei  reprezentând cheltuieli de judecată.

 Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta a demonstrat că minora D.T., născută la 10.04.2006, este fiica pârâtului, aceasta urmând a fi încredinţată mamei care prezintă ataşament, afectivitate şi preocupare continuă şi constantă faţă de minoră, spre deosebire de pârât, care a negat paternitatea.

Ca urmare, pârâtul a fost obligat şi la plata unei pensii de întreţinere raportat la venitul minim pe economie, începând cu data pronunţării hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta solicitând acordarea pensiei de întreţinere începând cu data introducerii acţiunii.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 63, 86 - 94 Codul familiei.

La data de 30.09.2009, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat iar la data de 30.09.2009 a formulat cerere de apel solicitând, totodată, respingerea în termenul de declarare a căii de atac cu motivarea că hotărârea a fost primită de soţia sa, cu care nu este în relaţii bune.

Apelanta, la rândul său, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac şi respingerea apelului ca tardiv formulat.

 Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 295 Cod procedură civilă, reţine că, urmare a stabilirii paternităţii minorei D.T., pârâtul a fost obligat şi la plata unei pensii de întreţinere începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti, deşi reclamanta a solicitat obligarea la plata pensiei prin acţiunea introdusă la data de 23.02.2007.

Potrivit deciziei de îndrumare  a Plenului fostului Tribunal Suprem nr. 19/23.12.1965, obligatorie, pensia de întreţinere pentru copilul din afara căsătoriei, în cazul în care a fost cerută odată cu acţiunea în stabilirea paternităţii, se acordă de la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, în cauza de faţă, pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreţinere începând cu data de 23.02.2007, data introducerii acţiunii prin care

s-a solicitat acest lucru.

Astfel, urmează ca în baza art. 286 Cod procedură civilă să fie admis apelul declarat de reclamantă potrivit celor de mai sus.

 În baza art. 274 Cod procedură civilă intimatul va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, respectiv onorariu avocat şi transport către Judecătoria R., pentru depunere motive apel şi Tribunalul Dâmboviţa, pentru susţinerea apelului.

Onorariul de avocat a fost redus de la 7000 lei la 3000 lei având în vedere că în cauză au fost doar patru termene de judecată, nu s-au administrat probe, cauza fiind de complexitate redusă.

De asemenea, cheltuielile de xerox nu au fost acordate în cuantumul solicitat deoarece nu s-au efectuat astfel de copii.

În ceea ce priveşte cererea pârâtului de repunere în termenul de declarare a căii de atac instanţa reţine că hotărârea judecătorească i-a fost comunicată la domiciliu la data de 5.08.2009, semnând de primire soţia sa, I.D., potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă.

Ca atare, procedura de comunicare a fost legal îndeplinită iar afirmaţiile pârâtului că nu este în bune relaţii cu soţia sa, de care s-a şi despărţit în fapt, sunt fără relevanţă şi nedovedite, în ceea ce priveşte existenţa unui alt domiciliu.

În consecinţă, această cerere va fi respinsă iar apelul va fi respins ca tardiv formulat, peste termenul de 15 zile stabilit de art. 284 Cod procedură civilă. (Decizia civilă nr. 6 din 06.01.2010)