Prin sentinţa penală nr. 224/12.11.2008 s-a dispus în baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnarea inculpatului CM la 6 luni închisoare cu aplic. art. 81-82 cod penal privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, reţinîndu-se de către instanţa de fond, în baza probei cu înscrisuri administrată şi reprezentată de adresa nr. 260620/04.03.2008 emisă de către Serviciul Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, că la data constatării faptei inculpatul figura cu permisul de conducere reţinut.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul CM, susţinînd că în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, solicitînd achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cod pr.penală rap.la art. 10 lit. a cod pr.penală.
Tribunalul, examinînd apelul declarat în raport de motivele de apel formulate dar şi de disp. art. 371 şi 378 cod pr.penală, a constatat că apelul este fondat, reţinînd că în speţă elementul constitutiv al infracţiunii şi care intră în conţinutul laturii obiective nu este intrunit motivat de faptul că faţă de fapta anterioară care a atras suspendarea permisului de conducere a fost dispusă neînceperea urmăririi penale faţă de inculpat, aspect cunoscut şi de către acesta în urma unei audienţe la procuror, organul judiciar necomunicandu-i această soluţie pentru a putea solicita restituirea permisului de conducere.
A mai reţinut tribunalul că soluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a comunicat inculpatului abia la 18.01.2008, fără însă a se dispune comunicarea acesteia şi organelor abilitate deşi există o astfel de obligaţie conform disp. art. 278 alin. 3 cod pr.penală.
S-a concluzionat de către instanţa de control judiciar că la data de 16.01.2008 inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice avînd ştiinţa că perioada în care i-a fost interzis dreptul de a conduce a expirat, nedobîndirea permisului de conducere fiind o chestiune administrativă în sarcina organului judiciar abilitat.
Judecătoria Bârlad
Infractiuni privind circulatia pe drumuri publice
Judecătoria Bârlad
conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice
Judecătoria Caransebeș
Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Judecătoria Târgu Bujor
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe;conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Tribunalul Călărași
Art.180 alin 2 C.p. şi art.180 alin 1 C.p. Loviri şi alte violenţe. Recurs