Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 9311 din 23.11.2012


Plângere contravenţională

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe din data de 10.04.2012, petentul, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 27.03.2012 în timp ce intenţiona să intre în incinta sucursalei BCR Mioriţa, care se apropia de ora închiderii, a fost interpelat de un membru al unui echipaj de poliţie, ocazie cu care i-au fost solicitate actele la control aducându-i-se la cunoştinţă faptul că ar fi depăşit neregulamentar un alt autoturism pe strada Ştefan cel Mare din Bacău, sens în care i-a fost întocmit procesul verbal contestat.

Petentul a mai arătat că întocmirea procesului verbal contestat a fost un abuz din partea agenţilor în condiţiile în care aceştia din urmă veneau de pe strada Ştefan cel Mare iar petentul venea de pe strada 22 Decembrie pentru a intra pe strada Mioriţei. Totodată, petentul a mai arătat că procesul verbal este evaziv în condiţiile în care pe strada Ştefan cel Mare sunt foarte multe treceri de pietoni şi că echipajul de poliţie a confundat autoturismele în trafic.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile Constituţiei României şi art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În dovedirea acţiunii, petentul a depus, în copie: carte de identitate fila 7, dovada de circulaţie fila 7, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, este scutită şi de plata timbrului judiciar.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal şi depusă prin serviciul registratură la data de 23.05.2012, intimată a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea procesului verbal ca fiind legal şi temeinic întocmit.

În motivare a arătat că aplicarea sancţiunilor şi întocmirea procesului verbal de contravenţie a fost făcută în mod nemijlocit de agentul constatator care a constatat fapta ex propriis sensibus. Intimata a mai arătat că petentul a consemnat la momentul aducerii la cunoştinţă a faptei reţinute în sarcina sa că se grăbeşte să închidă unitatea bancară.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art.115 - 118 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU şi OG nr.2/2001.

În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: raport agent constatator IPJ - Serviciul rutier fila 26.

În temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

La termenul din 07 septembrie 2012, instanţa a încuviinţat pentru petent proba cu un martor dat de conducătorul autoturismului cu numărul, care prin adresa din 28.09.2012 a IPJ s-a dovedit a fi H M.

La termenul din 16.11.2012 instanţa a procedat la audierea martorului H G T ca fiind persoana care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare la data constatării pretinsei contravenţii în sarcina petentului a cărei declaraţie se află la fila 41.

La termenul din 16.11.2012 instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi, apreciindu-le legale, concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 27.03.2012 de către agentul constatator al intimatului INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în suma de 280 lei şi cu suspendarea dreptului de conduce autoturisme pe drumurile publice.

S-a reţinut că în data de 27.03.2012, ora 17.20, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare pe strada Ştefan cel Mare din Municipiul Bacău dinspre Calea Moldovei către Bvd. Unirii efectuând manevră de depăşire neregulamentară a autoturismului marca Peugeot cu numărul de înmatriculare peste marcajul longitudinal care separă sensurile de mers circulând pe sens opus şi peste marcajul de trecere pentru pietoni faptă prevăzută de art.120 alin.1 lit. e) şi i) din Hotărârea nr. 1391 din  4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în continuare HG nr.1391/2006 şi sancţionată de art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în continuare OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  fila 8, raport agent constatator IPJ fila 26.

De asemenea, s-a menţionat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 140 lei.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  a fost semnat de către petent, agentul constatator menţionând că acesta se grăbeşte să închidă unitatea bancară.

În drept, potrivit art.120 alin.1 din HG nr.1391/2006 se interzice depăşirea vehiculelor: lit.e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje şi lit.i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere, iar potrivit art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002  constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depăşirea.

 După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr. 1974474 din 27.03.2012, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 şi 17 din acelaşi act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa de judecată reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării juridice până la proba contrară. 

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanţa administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Instanţa reţine faptul că, inclusiv în cauza Anghel contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanţele pot folosi prezumţiile pentru stabilirea vinovăţiei unei persoane, dacă aceste prezumţii sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei şi păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce defineşte contravenţia, conform legislaţiei interne, şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzaţie în materie penală” are drept consecinţe incidenţa în respectiva cauză a prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură petentul şi a obligaţiei autorităţilor statului de a proba faptele reţinute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanţa mai reţine că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiţii, se bucură de prezumţia de temeinicie, prezumţie care, deşi neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat şi în practica instanţelor judecătoreşti, astfel că poate fi calificată drept o prezumţie prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea Anghel împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumţia de temeinicie menţionată este însă una relativă, legea permiţând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.

De altfel, instanţa are obligaţia de a respecta prezumţia de nevinovăţie care presupune, totodată, nemijlocire şi contradictorialitate.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii contravenţionale în cuantum de 280 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenţie la regimul circulaţiei pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de petent a fost formulată o „acuzaţie în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO. Pe cale de consecinţă, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul, se impune cu forţă superioară.

Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept şi reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenţiei ce face obiectul procesului în faţa instanţei. Prin urmare această sancţiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie rutieră şi îndeosebi faţă de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispoziţiilor legale pentru participanţii la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franţa, 7 decembrie 1999).

De asemenea, instanţa aminteşte că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatările personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

În ceea ce priveşte prezumţia de legalitate şi temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenţii statului, Curtea EDO a arătat că în principiu astfel de prezumţii pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută şi exclusivă. O hotărâre prin care se stabileşte vinovăţia unei persoane, nu poate să se întemeieze exclusiv pe prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Astfel, deşi, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei este recunoscută în principiu de către instanţă, aceasta nu poate înfrânge singură prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este instituită de art. 6 paragraf 2 CEDO.

 Pentru a forma convingerea instanţei, dincolo de  orice îndoială rezonabilă, că petentul ar fi săvârşit fapta reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, prezumţia de legalitate şi temeinicie a acestuia ar trebui susţinută şi cu alte elemente probatorii, în vederea coroborării acestora. Intimata trebuie să prezinte probe în sprijinul acuzaţiei pe care o formulează.

Pe cale de consecinţă, intimata nu a produs probe care, prin coroborarea cu prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal,  să fie de natură a forma convingerea instanţei cu privire la săvârşirea faptei de către petent, mai presus de orice îndoială rezonabilă şi să fie apte astfel de a înlătura prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 6 CEDO.

În ceea ce priveşte procesul-verbal contestat de petent, instanţa reţine că agenţii de poliţie nu au întocmit documentaţie suplimentară şi nu au procedat la audierea distinctă a pretinsului contravenient, nu au audiat nici o altă persoană deşi, faţă de ora şi locul săvârşirii pretinsei contravenţii, respectiv pe o artera  din centrul oraşului, la o oră la care se prezumă că traficul este destul de intens, o astfel de sarcină nu apare ca fiind excesivă. Instanţa apreciază că se putea proceda şi la audierea altor persoane, care, datorită naturii contravenţiei, ar fi putut să perceapă direct şi nemijlocit faptele (eventual chiar pietonul care se angajase în traversarea străzii). În măsura în care nu s-ar fi identificat nici o persoană care să poată dă relaţii despre fapta săvârşită de petent, agenţii statului ar fi trebuit să menţioneze acest aspect. Numai în măsura în care agenţii de poliţie ar fi administrat un minim de probatoriu care să indice vinovăţia petentului, ar fi revenit acestuia sarcina de a proba lipsa de temeinicie a acelor dovezi.

Probatoriul care se impune a fi administrat într-o astfel de cauză, cu un grad redus de complexitate, nu trebuie să se instituie în sarcina agenţilor statului o sarcină excesivă, fiind suficientă producerea unui mijloc de probă  care să se coroboreze cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. De asemenea, valoarea acestei prezumţii poate să fie diferită în funcţie de posibilitatea reală a agentului de  a administra şi probe suplimentare. Or, în speţă, faţă de momentul şi locul constatării pretinsei contravenţii, precum şi faţă de natura acesteia, ar fi putut să administreze probe (chiar şi planşe foto sau înregistrare video) sau să indice motive temeinice care l-au împiedicat în acest demers, întocmirea doar a raportului agentului constatator nefiind suficient pentru a susţine prezumţia de temeinicie a procesului verbal contestat.

În condiţiile în care intimata nu a probat vinovăţia petentului mai presus de orice îndoială rezonabilă, nu a operat o răsturnare a sarcinii probei, iar a cere petentului să producă probe în faţa instanţei echivalează cu o cerere de demonstrare a nevinovăţiei; cu toate acestea, petentul a înţeles să se folosească de depoziţia martorului fila 41 ca fiind persoana care conducea autoturismul cu numărul, depoziţie care este da natură să creeze un dubiu cu privire la veridicitatea celor consemnate de organele statului în condiţiile în care acesta din urmă a arătat prin audierea nemijlocită în faţa instanţei că petentul era într-o coloană de maşini în ziua reţinută în procesul verbal contestat, coloană în care se putea deplasa fără a încălca marcajul longitudinal, că în locul în care s-a întâlnit cu petentul în trafic nu era nicio trecere de pietoni şi că nu a sesizat niciun echipaj de poliţie în zonă.

Dubiul care există asupra procesului verbal contestat şi care operează în favoarea petentului,  rezultă din faptul că agentul constatator nu individualizează trecerea de pietoni pretins a fi încălcată de către petent, o formulare de genul a încălcat o trecere de pietoni şi o formulare de genul a condus pe contrasens circulând de pe o stradă pe alta nu poate reprezenta o descriere a faptei de natură a susţine temeinicia procesului verbal contestat.

Astfel, probatoriul administrat este de natură a potenţa prezumţia de nevinovăţie a petentului şi a combate cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

Petentul a afirmat că permisul de conducere este foarte important pentru el, fiindu-i absolut necesar pentru a îşi aduce copilul la şcoală. În ceea ce priveşte fapta care îi este imputată, petentul a avut o atitudine sinceră şi a arătat că nu a călcat marcajul longitudinal deoarece spaţiul îi permitea să se deplaseze în coloană fără a-l călca.

În condiţiile în care, în cauză, intimata nu a produs nici o probă în sprijinul prezumţiei de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi faţă de atitudinea petentului astfel cum a fost menţionată mai sus, există un dubiu rezonabil cu privire la existenţa faptei, a locului săvârşirii acesteia şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie.

Aşadar, fiind înlăturată prezumţia de validitate şi legalitate a procesului verbal contestat, fiind înlăturată forţa probantă de care se bucură acesta, dar nefiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în materie contravenţională, prin oferirea posibilităţii fiecărei părţi implicate în a-şi dovedi susţinerile şi, ţinând seama că prin procesul verbal de contravenţie acesteia i-a fost aplicată sancţiunea amenzii de 280 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa  va considera că plângerea formulată de petentul DC împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor dedusă judecăţii este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va anula procesul verbal de constatare a contravenţiei, exonerând petentul de la plata amenzii contravenţionale stabilite prin procesul verbal amintit anterior în cuantum de 280 lei şi de la executarea măsurii reţinerii permisului de conducere.

În temeiul art.275 şi următoarele din Codul de procedură civilă, instanţa urmează să reţină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.