Sentinta civila

Hotărâre 1062 din 27.11.2008


I N S T A N Ţ A,

 

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, petentul *, a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimatele I.P.J. Iaşi judeţul Iaşi şi Poliţia Hârlău judeţul Iaşi, anularea procesului-verbal de contravenţie seria nr , încheiat de intimata I.P.J. Iaşi - Poliţia oraşului Hârlău la data de 22.03.2008.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că, solicită nulitatea procesului verbal atacat, motivat de faptul că a fost acroşat de maşina poliţiei fără niciun motiv şi fără să fi fost semnalizat anterior.

În continuare, petentul a solicitat instanţei să dispună anularea procesului-verbal mai sus menţionat, acesta fiind încheiat în mod nelegal în lipsa sa.

În dovedire, a fost solicitată proba cu acte şi martori.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare în cauză, solicitând instanţei să respingă cererea petentului, ca neîntemeiată.

A arătat intimata că petentul a fost surprins conducând cu viteza de 116 km/oră prin localitate cu o motocicletă neagră fără a avea plăcuţă cu numere de înmatriculare, fiind înregistrat cu aparatul radar.

A fost ataşată la dosarul cauzei toată documentaţia care a stat la baza încheierii procesului verbal atacat.

A precizat intimata faptul că acest proces verbal s-a încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, coroborând susţinerile petentului cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Poliţiei Oraşului Hârlău judeţul Iaşi, invocată din oficiu de instanţă, reţine că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că Poliţia Oraşului Hârlău nu are personalitate juridică. De aceea, la termenul de judecată din data de * a fost scoasă din cauză intimata Poliţia Oraşului Hârlău, rămânând în calitate de intimată doar I.P.J. Iaşi judeţul Iaşi.

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria  nr , încheiat de intimată la data de *, petentul a fost sancţionat contravenţional, potrivit prevederilor art. *, cu amendă în cuantum total de 1250 lei, pentru săvârşirea contravenţiei constând în depăşirea vitezei admise în localităţi cu peste 50 km la oră, nerespectând semnalele regulamentare ale poliţistului şi refuzând să oprească.

Instanţa, analizând planşa foto ataşată la dosar, reţine faptul că petentul se deplasa cu viteza de 116 km/oră .

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la susţinerile petentului, instanţa constată că la dosarul cauzei se află documentaţia care cuprinde planşa foto, care face dovada că petentul a încălcat limita de viteză în localitate, atestatul agentului constatator din cuprinsul procesului verbal prin care acesta este autorizat să desfăşoare activităţi de utilizare şi exploatare a aparaturii radar, precum şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, instalat pe maşina cu nr. de înmatriculare *. Cât priveşte faptul că în cuprinsul procesului verbal de contravenţie nu a fost trecut seria aparatului radar şi nr. maşinii pe care a fost montat, instanţa reţine că este trecut nr. casetei video pe care s-a făcut înregistrarea, respectiv caseta nr. 67/22.03.2008. Din coroborarea celorlalte mijloace de probă rezultă că, într-adevăr, petentul a depăşit cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum.

În acest sens, instanţa reţine că dispoziţiile invocate de petent sunt sancţionate cu nulitatea relativă a procesului verbal. Instanţa stabileşte că cele invocate de către petent nu au produs contravenientului o vătămare care să fie înlăturată doar prin anularea procesului verbal.

Analizând prezenta plângere, instanţa constată că cele constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenţie se coroborează cu toate declaraţiile şi înscrisurile administrate în prezenta cauză, inclusiv planşa foto.

În acest sens, analizând declaraţiile martorilor propuşi de petent, instanţa reţine că şi aceştia au confirmat faptul că petentul avea viteză la momentul când a trecut prin dreptul aparatului radar. În ceea ce priveşte susţinerile acestora referitoare la faptul că poliţistul nu a efectuat semnul regulamentar de oprire, instanţa le va înlătura motivat de faptul că aceste probe nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în prezenta cauză. Astfel, din documentaţia care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie atacat, instanţa reţine că poliţistul a efectuat în timp util semnalul regulamentar de oprire, dar numai viteza excesivă a petentului a lăsat acest semnal fără niciun rezultat.

Instanţa reţine că fapta petentului constând în deplasarea cu viteza de 116 km/oră prin localitate şi neoprirea la semnalul regulamentar al poliţistului constituie contravenţie care se sancţionează conform dispoziţiilor art. *.

Instanţa reţine şi faptul că au fost respectate dispoziţiile alin. 3 ale art. 21 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În considerarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere şi fişa de cazier auto al petentului, ataşată la dosarul prezentei cauze, reţinând că petentul nu este la prima abatere de acest gen, săvârşind în mod frecvent fapte contravenţionale de genul celor reţinute şi în cuprinsul actualului proces verbal de contravenţie.

Instanţa reţine că numai prin aplicarea şi executarea efectivă a sancţiunii amenzii contravenţionale se poate realiza scopul prevăzut de legiuitor şi care constă în determinarea contravenientului de a respecta pe viitor toate prevederile legale.

În consecinţă, având în vedere că petentul se face vinovat de săvârşirea faptelor mai sus menţionate, instanţa apreciază drept neîntemeiată prezenta plângere formulată de către petent împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria nr , încheiat de intimată, urmând a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge plângerea formulată de petentul *, în contradictoriu cu intimata I.P.J. Iaşi judeţul Iaşi, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, *.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Red./tehnored. P.C.M.

4 ex.