Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 416 din 04.05.2016


Prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 2587056, încheiat la data de 24.11.2015, contravenienta ŞCF a fost sancţionată cu amendă în valoare de 500 lei, conform art.32 alin.(l) lit.(a) din O.G. 34/2008, proces-verbal ce a fost trimis prin poştă cu confirmare de primire la data de 26.11.2015, care a fost semnat de martorul HV.

S-a reţinut în sarcina petentei faptul că, la data de 20.11.2015 ora 19.07, a apelat în mod nejustificat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sesizând un incendiu la locuinţa vecinului său, iar în urma deplasării organelor de poliţie s-a constat că fapta sesizată nu se confirmă.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere petenta ŞCF.

Instanţa reţine faptul că, la data de 20.11.2015, agenţii constatatori au fost sesizaţi de către dispeceratul de serviciul de la SNUAU 112 din cadrul I.P.J. Suceava cu privire la faptul că numita ŞCF a anunţat un incendiu produs la locuinţa vecinului său GG, că deplasându-se în zona denumită Molid de pe raza satului Stulpicani,  l-au identificat pe numitul HV angajat al primăriei Stulpicani, care face parte din formaţia civilă de pompieri Stulpicani, afirmând că la ora 19 a fost anunţat de către petentă că în zonă s-ar fi produs un incendiu, însă nu a constat vreun incendiu.

Din raportul agentului constatator rezultă că locuinţa numitului GG este situată la circa 100 mm de locuinţa petentei, că în curtea acestuia se află un imobil aflat în construcţie, iar la momentul deplasării agenţilor constatatori l-au găsit pe GG împreună cu o echipă de muncitori şi care au declarat că, în după amiaza respectivă au făcut curăţenie şi au adunat resturi transportându-le în grădină şi le-au dat foc, şi care l-au supravegheat până s-a stins, iar agenţii constatatori au observat nemijlocit că în grădina numitului GG a fost făcut un foc, însă era izolat şi stins.

Din declaraţia martorei DV rezultă că aceasta locuieşte în imediata vecinătate a lui GG, iar la data de 20.11.2015 orele 17.00 a văzut un foc în grădina lui GG, respectiv erau nişte tineri care au dat foc la nişte deşeuri de polistiren cât şi recipiente, în care era depozitat iniţial silicon şi care produceau zgomot şi a mai precizat că afară era vânt şi exista pericolul să ia foc casele din jur datorită scânteilor de la foc, că a strigat la acei tineri să stingă focul, însă nu au luat-o în seamă. A mai precizat că şi petenta şi soţul ei i-au atenţionat pe acei tineri să înceteze cu focul şi au spus că în caz contrar vor sesiza poliţia şi în final au procedat în acest sens, însă a arătat că la faţa locului organele de poliţie au venit cam după o oră când focul era deja stins şi probabil că acei tineri au stins focul deoarece li s-a spus că se va anunţa poliţia dacă nu sting focul.

Faţă de probatoriul administrat instanţa apreciază că petenta şi-a dovedit susţinerile, respectiv s-a făcut dovada faptului că la momentul sesizării agentului constatator aceasta nu a acţionat în mod nejustificat, ci că într-adevăr la locuinţa vecinului său GG s-a dat foc la deşeuri, producându-se un foc deschis şi existând posibilitatea propagării unui incendiu la locuinţele învecinate, printre care şi cea a petentei.

În consecinţă, instanţa, în contextul celor sus menţionate, constatând că intimata nu a făcut dovada celor reţinute în procesul verbal de contravenţie contestat, respectiv petenta, prin probele propuse şi-a dovedit susţinerile, respectiv nevinovăţia, în temeiul prev. art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea şi va anula procesului-verbal de contravenţie.