INSTANTA
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea inregistrata la 7.03.20.11, reclamantul R A a chemat in judecata parata R R D solicitand acordarea unui program de legaturi personale cu minorul R A G.
Prin intampinare parata este de acord cu admiterea actiunii insa cu precizarea ca minorul sa nu doarma la reclamant intrucat este un copil sensibil care se afla sub tratament medical.
Din actele dosarului, instanta retine ca actiunea este fondata.
Astfel, reclamantul, ca tata al minorului RA Gare aceleasi drepturi si indatoriri ca si parata cu privire la copilul sau,conform art. 97 din Codul Familiei.
Or, in categoria drepturilor parintesti intra si cel de a avea legaturi personale cu acesta,inclusiv sub forma luarii acestuia la domiciliul reclamantului sau al bunicilor paterni.
Chiar daca minorul s-a aflat in diferite perioade sub tratament medical, nu s-a facut dovada ca acesta urmeaza un tratament medical permanent si ca acesta nu poate fi administrat decat de parata.
Fata de acestea, sunt intrunite conditiile prevazute de art. 99 din Codul Familiei pentru admiterea actiunii si stabilirea unui program de legaturi personale cu minorul A G.
1
Judecătoria Moinești
Reincredintare minori
Curtea de Apel Iași
Principiul respectării interesului superior al copilului la luarea oricărei măsuri de ocrotire a acestuia. Ascultarea copilului
Curtea de Apel Iași
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti – art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor co...
Curtea de Apel Târgu Mureș
Stabilire domiciliu minor
Judecătoria Slatina
Divort minori