Pretentii

Sentinţă civilă 2493 din 18.09.2012


INSTANTA

Dupa ce a deliberat in secret in Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., instanta a adoptat urmatoarea hotarare:

I. Procedura de judecata

A. Cererea de chemare in judecata

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B la 05.09.2011 sub numar de dosar X/2011, repartizat in mod aleatoriu prezentului complet (civil nr. 8), reclamanta S.C. G - P S.R.L. a chemat in judecata pe paratii S.C. AS S.A. si E C solicitand obligarea paratilor la plata sumei de 1425 lei, reprezentand contravaloarea  daunelor materiale produse ca urmare a avarierii autoturismului cu nr. de inmatriculare X si manopera, cu cheltuieli de judecata.

In fapt, reclamanta a invederat ca, la data de 23.02.2011, in jurul orei 13,30 in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel Astra Caravan cu nr. de inmatriculare X proprietatea reclamantei a fost lovit de un alt autoturism, marca Daewoo Matiz  cu nr. de inmatriculare Xcondus de paratul E C. Tamponarea s-a produs din culpa paratului fiindu-i avariata bara de protectie din fata a autoturismului. Vinovatia in producerea accidentului revine paratului E C care avea polita de asigurare RCA incheiata cu parata SC AS SA Reclamanta a sustinut ca, a formulat documentatia necesara obtinerii despagubirilor care i-a fost respinsa. Intrucat a fost necesar sa-si repare singura masina, a fost nevoita sa apeleze la instanta de judecata deoarece nu a putut sa rezolve litigiul pe cale amiabila.

In drept, reclamanta a invocat art. 998 si urm. C. civ si legea privind asigurarile.

Actiunea a fost legal timbrata cu 125  lei, taxa judiciara de timbru, raportat la art. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997 si cu timbru judiciar mobil, in valoare de 1,5 lei, in temeiul art. 1 si 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

B. Apararile formulate

1. Parata SC Astra Sa a formulat intampinare (f. 21) prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In fapt, parat a aratat ca, sa data de 23.02.2011 a avut loc un accident de circulatie in care au fost implicate autoturismul marca Daewoo cu nr. de inmatriculare Xproprietar SC M SRL conducator auto la data evenimentului fiind E C si autoturismul marca Opel cu nr. de inmatriculare X proprietar G SRL. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Lirei. Culpa in producerea accidentului a dost stabilita in sarcina conducatorului auto X, proprietar SC M SRL asigurat RCA la Astra care a deschis dosarul de daune VS XDA 000130 insa a fost respins la plata.  Din documentele existente la dosarul de daune VS XDA 000 130 si din fotografiile  reprezentand autovehiculele implicate in accident , precum si din avariile existente la nivelul ambelor autovehicule avarii care ar fi rezultat in acea coliziune au rezultat cateva aspecte semnalate ca si suspiciuni de catre Directia Daune, suspiciuni ce privesc realitatea evenimentului care ar fi avut loc intre cele doua vehicule. Directia de daune a semnalat spartura din bara de protectie fata la Opel X in raport cu zgaraietura de pe bara spate la autovehiculul Matiz. Opinia inspectorului de daune si a Directiei Daune raportata la schita desenata de conducatorii auto pe formularul de Constatare Amiabila, neacordare de prioritate intr-o intersectie ,,in cruce" si cu o banda pe sens se lasa cu avarii grave si nicidecum cu avariile consemnate in formular si vizibil in fotografii. Formularul Constatare amiabila de Accident completat de cei doi conducator auto nu prezinta situatia de fapt in urma careia sa fi rezultat avariile existente la nivelul celor doua autovehicule care ar fi implicate in eveniment ce constituie obiectul dosarului de daune cu nr. X  . Conducatorul de auto X D mentioneaza in avizarea de daune ca auto Daewoo Matiz l-a lovit in partea din fata ori, este de notorietate ca este invers, respectiv auto Opel X loveste, iar lovitura sa ar trebui sa fie violenta iar consecintele evident sunt altele. Conducatorul auto Daewoo Matiz Xasigurat RCA Astra a declarat neacordarea de prioritate si a bifat casuta corespunzatoare in formularul Constatare amiabila de Accident in schimb ,,urmele de coliziune" nu demonstreaza realitatea evenimentului si consecintele acestuia. Din analiza fotografiilor efectuate cu prilejul deschiderii dosarului de daune rezulta presupunerea ca avariile existente la nivelul celor doua autoturisme puteau sa fie rezultatul unor evenimente anterioare independente unul de celalalt si nicidecum evenimentul ce constituie obiectul dosarului de dauna deschis la societatea de asigurare. Culpa asiguratului RCA Astra, respectiv E C conducatorul autoturismului Xa fost alocata nejustificat prin formularul de constatare amiabila de accident acest fapt rezultand din constatarile efectuate cu ocazia deschiderii dosarului de daune. Parata a sustinut ca, dinamica producerii accidentului nu s-a produs asa cum au declarat conducatorii auto implicati in eveniment.

2. Paratul E C nu a formulat intampinare, dar s-a prezentat in fata instantei pentru administrarea probei cu interogatoriu.

C. Probe

Reclamanta a depus la dosar inscrisuri (filele 4-14).

Parata SC Astra SA a depus la dosar dosarul de daune (filele 25-46), alte inscrisuri (filele 119-124, 126-127) .

In prezenta cauza a fost administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul paratului E C, raspunsurile la interogatoriu fiind atasate la dosar la filele 62- 64-65), proba testimoniala cu martorul  X, declaratia acesteia fiind consemnata si atasata la dosar la fila 71.  In cauza s-a efectuat expertiza tehnica-auto, raportul de expertiza fiind atasat la dosar la filele 98-103. In urma admiterii obiectiunilor la raportul de expertiza, a fost depus la dosar suplimentul la raportul de expertiza (filele 132 si raspunsul la obiectiuni –fila 145.

In temeiul art. 138 C.proc. civ. in cauza s-a dispus suplimentarea probatoriului cu  interogatoriul paratului E C, raspunsurile la interogatoriu fiind atasate la dosar la filele 149, 157 si cu proba testimoniala cu martorul X.

II. Solutia instantei

In urma analizarii probelor, instanta a retinut urmatoarele:

A. In fapt, la data de 23.02.2011 intre autoturismul cu Opel Astra Caravan cu nr. de inmatriculare X proprietatea reclamantei S.C. G - P S.R.L. condus de X  si autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de inmatriculare Xcondus de paratul E C a avut loc un incident rutier cu privire la care conducatorii auto au completat formularul Constatare Amiabila de accident.

Potrivit formularului completat de cei doi conducatori auto, la data de 23.02.2011 paratul E C conducea autovehicul marca Daewoo Matiz cu nr. de inmatriculare Xasigurat RCA Astra pe strada Lirei din B, iar  intr-o intersectie nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului Opel Astra X cu care a intrat in coliziune. Potrivit mentiunilor din formular, autovehiculul proprietatea reclamantei ar fi suferit urmatoarele avarii: bara fata, numar de inmatriculare fata, iar autoturismul marca Daewoo Matiz nu ar fi prezentat nici un fel de avarii.

Autoturismul cu nr. de inmatriculare  X  proprietatea reclamantei a necesitat reparatii in valoare de 610,64 lei.

Intrucat prin formularul de constatare amiabila de accident, culpa producerii evenimentului a fost stabilita in sarcina paratului E C, al carui autoturism era asigurat RCA  la societatea parata Astra SA, reclamanta a solicitat acesteia plata despagubirilor.  Parata SC Astra SA a deschis dosarul de daune nr. X, iar in urma analizarii avariilor prezentate de  cele doua autoturisme in raport de cele consemnate in formularul Constatare amiabila de accident, s-a stabilit ca avariile existente  la nivelul celor doua autoturisme puteau fi rezultatul unor evenimente anterioare independente unul de celalalt.

Desi parata a fost convocata la conciliere,  societatea de asigurare nu a dat curs invitatiei.

B. In drept, in ceea ce priveste legea aplicabila se retine ca, potrivita art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind codul civil, actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, savarsirii sau producerii lor.

Asadar, spetei de fata ii sunt aplicabile urmatoarele dispozitii legale:

Articolul 41 din Legea 136/1995 are urmatorul enunt: in asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde in baza legii fata de tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil.

Articolul 998 din Codul civil, conform caruia orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.

Articolul 999 C.civ., potrivit cu care omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

C. Concluzia instantei: Raportand textele de lege mai sus enuntate la situatia de fapt retinuta, instanta constata ca prezenta actiune este neintemeiata. Solutia instantei se intemeiaza pe urmatoarele argumente:

Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare in judecata angajarea raspunderii civile delictuale a paratului E C, solicitandu-se  ca, impreuna cu societatea de asigurare  pentru raspundere obligatorie RCA sa plateasca  contravaloarea reparatiilor si a manoperei pe care le-a suportat pentru repararea autoturismului sau, Opel Astra cu nr. de inmatriculare X intemeiata pe raspunderea civila delictuala a paratului asigurat E C..

In temeiul art. 129 alin. 1 teza finala si 723 C.pr.civ., reclamanta avea obligatia de a proba pretentiile deduse judecatii.

Pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratului E C sub forma solicitata de reclamanta si implicit obligarea societatii de asigurare RCA la plata de daune,  reclamanta ar fi trebuit sa probeze indeplinirea conditiilor cumulative cerute in acest scop, anume: a). existenta unei fapte ilicite savarsita de paratul E C, b). savarsirea faptei cu vinovatie, c). sa se fi provocat reclamantei un prejudiciu, d). intre fapta si prejudiciu sa existe o legatura de cauzalitate.

Probele administrate in cauza releva ca nu este indeplinita  conditia existentei legaturii de cauzalitate dintre fapta  ilicita savarsita de paratul E C - neacordare de prioritate din data de 23.02.2011 si prejudiciul invocat de reclamanta reprezentand contravaloarea avariilor prezentate de autoturismul Opel Astra cu nr. de inmatriculare X. Concluzia instantei are  la baza  raportul de expertiza tehnica auto efectuat in cauza si depus la dosar la filele 99-103 si suplimentul de expertiza.

Astfel, se retine in raportul de expertiza tehnica auto ca avariile produse la autoturismul Daewoo Matiz a carei bara de protectie spate este de rigiditate scazuta sunt nesemnificative, respectiv zgarierea spoilerului in partea dreapta asa cum se prezinta  in fotografiile existente in baza de date ale societatii de asigurari, iar la autoturismul Opel Astra Caravan care a intrat in bara spate a celuilalt autoturism s-a identificat avarierea spoilerului fata de rigiditate scazuta -spargerea spoilerului in partea stanga fata langa numarul de circulatie. Expertul precizeaza in raportul de expertiza  ca, din punct de vedere tehnic,  a fost dificil si este dificil  de explicat cum s-a putut produce aceasta avarie la bara de protectie fata a autoturismului Opel Astra Caravan deoarece o bara de protectie originala s-ar fi putut deforma si nicidecum sparge, urmarea contactului cu o bara mai putin dura ca cea autoturismului Daewoo Matiz. In concluzie, expertul a apreciat ca, avaria produsa autoturismului Opel Astra Caravan, proprietatea reclamantei, poate fi rezultatul coliziunii dintre cele doua autoturisme –fiind posibila datorita calitatii indoielnice a barei de protectie.

Prin suplimentul la raportul de expertiza  (fila 135) expertul a precizat ca, avaria de forma unei gauri produsa in bara de protectie a autoturismului Opel Astra cu nr. de inmatriculare X  nu putea fi rezultatul coliziunii dintre cele doua autoturisme implicate in evenimentul din 23.02.12011 in circumstantele prezentate.

Prin raspunsul la obiectiunile depuse la dosar –fila 145 expertul a precizat ca,  atat prin raportul de expertiza cat si in suplimentul de expertiza  nu  a negat producerea unor avarii in urma coliziunii dintre cele doua autoturisme implicate in evenimentul din 23.02.2011. Insa, avaria produsa barei de protectie fata a autoturismului reclamantei nu putea fi nicidecum de forma rotunda, motivat de faptul ca, sub bara de protectie spate a unui autoturism Daewoo Matiz nu exista o intaritura (corp dur) de forma cilindrica care ar putea produce deformarea, respectiv spargerea de forma rotunda.

Desi partile au invocat ca exista o contradictie intre concluziile raportului de expertiza, instanta apreciaza ca, aceasta contradictie nu exista, iar concluziile raportului de expertiza nu pot fi citite decat in sensul ca in urma evenimentului din data de 23.02.2011 au existat avarii ca urmare ca coliziunii dintre cele doua autoturisme, insa, avaria produsa barei de protectie fata a autoturismului reclamantei nu putea fi nicidecum de forma rotunda.

Instanta nu va retine declaratia martorului X-fila 156 in sensul ca, la momentul incidentului instructorul auto a luat ceva din zapada bara de plastic sau numarul, intrucat nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba si contravine concluziilor obiective retinute in raportul de expertiza tehnica auto.

Raspunderea  delictuala nu poate fi retinuta decat daca au fost probate toate conditiile raspunderii civile delictuale, nu doar in baza unor simple prezumtii.

In consecinta, constatand ca reclamanta nu a reusit sa probeze existenta cumulativa a conditiilor prevazute de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratilor, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea avand ca obiect pretentii, formulata de reclamanta SC G –P SRL in contradictoriu cu paratii SC AS SA si E C.

Asupra cheltuielilor de judecata

Fata de solutia la care a ajuns instanta in urma deliberarii, avand in vedere dispozitiile art. 274 C.pr.civ. care prevad ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, instanta urmeaza sa respinga cererea formulata de reclamanta si sa admita cererea  paratei SC. Astra Sa privind acordarea cheltuielilor de judecata. In acest sens,  reclamanta va fi obligata la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu expert.

012/ 2 ex.

5

Domenii speta