Infracţiunea de înşelăciune săvârşită prin emiterea de file cec fără existenţa provizionului la tras [art. 215 alin. (4) c. pen.]. Necesitatea constatării neechivoce a faptului că beneficiarul a cunoscut lipsa disponibilului bănesc în conturile emiten

Prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că în cazul în care beneficiarul CEC-ului are cunoştinţă, în momentul emiterii filei, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. deoarece îi lipseşte un element esenţial, şi anume inducerea în eroare a beneficiarului de către trăgător, element constitutiv prevăzut de art. 215 alin. (1) C. pen. În absenţa acestui element constitutiv, fapta este, însă susceptibilă de a fi încadrată potrivit prevederilor art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, conform cărora constituie infracţiune emiterea unei file CEC fără a avea la tras disponibilul suficient sau, după ce a emis CEC-ul şi mai înainte de împlinirea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în totul sau în parte asupra disponibilului avut. În mod netemeinic a procedat prima instanţă schimbând încadrarea juridică a faptei reţinute în rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., fără a cerceta declaraţiile părţii civile, beneficiare a filei CEC şi fără a se pronunţa asupra acestei probe, astfel încât, să constate, în mod neechivoc, dacă partea civilă a cunoscut sau nu la momentul emiterii CEC-ului, dacă există disponibilul necesar, în condiţiile în care, aceeaşi parte civilă a primit filele CEC doar semnate de inculpat, însă, necompletate cu sumele de bani datorate, aceste sume de bani fiind completate ulterior emiterii de către partea civilă, beneficiarul filelor CEC.

Prin sentinţa penală nr. 238/04.07.2012, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 2089/252/2010, în baza art. 215 alin. (1), (4) C. pen. aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.[…], administrator firmă, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă agravată şi continuată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului nr. 2263/P/2009, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. 2089/252/04.10.2011, a fost trimis în judecată inculpatul M.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea 59/1934, reţinându-se faptul că în urma derulării unor raporturi comerciale între societatea administrată de inculpat – SC D. SRL şi SC S. SRL din Galaţi, acesta a predat  filele CEC seria  BPOS1AA  nr. 0195526 pentru suma de 17.137 lei şi seria BPOS1AA nr. 0195527 pentru suma de 59.702, 78 lei care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire a aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) din C. pen.

În faza de judecată a fost audiat inculpatul care a recunoscut starea de fapt reţinută în rechizitoriu, solicitând ca la judecarea sa să fie făcută aplicarea art. 3201 din C. pr. pen., au fost audiaţi martorii B.R., H.G., s-a luat un supliment de declaraţie inculpatului, au fost depuse de către apărătorul ales al inculpatului note de şedinţă, practică judiciară a Curţii de Apel Alba Iulia, contracte, facturi, ordine de plată în legătură cu raporturile comerciale dintre SC  R.G.T. SRL. şi  SC S. SRL.

La termenul de judecată din 15 mai 2012, în baza art. 334 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului M.D. din infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen; s-a dispus citarea inculpatului, cât şi a părţii vătămate SC S. SRL din Galaţi, cu menţiunea de a indica dacă înţelege să se constituie parte civilă în cauză şi cu ce sumă.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.D.  în calitate de reprezentant legal al SC R.G.T. SRL a încheiat, cu SC S. SRL din Galaţi contractul cadru  nr. 101/53/23.06.2009. Anterior acestui contract, între SC S. SRL şi SC R.G.T. SRL s-au derulat şi alte raporturi comerciale începând cu luna noiembrie 2007.

În luna august 2009 SC S. SRL Galaţi face în baza noului contract cu nr. 101/57/03.08.2009 o nouă livrare de marfă de această dată beneficiar fiind SC D. SRL Pentru această marfă a fost emisă factura nr. 02033 din data de 18.08.2009 pentru suma de 59.702,78 lei, având înscrisă expres menţiunea cu privire la data scadenţei şi a modului de plată: scadenţă la 20 de zile la data 06.09.2009 prin ordin de plată.

Atât pentru sumă de 17.137,24 lei, cât şi pentru suma de 59.702,78 lei, inculpatul lasă administratorului SC S. S.R.L filele CEC seria BPOS1AA nr. 0195526 şi respectiv seria BPOS1AA  nr. 0195527, fără ca acestea să fie completate, ci doar semnate.

Potrivit afirmaţiilor inculpatului, cele două file CEC au fost lăsate cu titlu de garanţie administratorului SC S. SRL, însă instanţa de fond a reţinut faptul că nici la data scadenţei (şi nici ulterior), plata nu a fost efectuată într-un alt mod. Potrivit art. 14 din contract, pentru garantarea obligaţiei de plată cumpărătorul putea lăsa vânzătorului un bilet la ordin sau o filă CEC, însă aceste instrumente trebuiau să fie „operabile” în cazul nerespectării termenului de plată.

Din declaraţia martorului B.R. administratorul SC S. S.R.L reiese faptul că inculpatul a fost contactat telefonic în repetate rânduri pentru a se stabili modul în care urma să fie efectuată plata.

Din declaraţia inculpatului coroborată cu date cuprinse în extrasele de cont ale SC D. SRL rezultă că inculpatul a vândut (către SC S.T. SRL) şi încasat preţul pentru marfa livrată de SC S. SRL fără ca mai apoi să achite acestei societăţi nici măcar o parte din datoria pe care o avea.

Mai mult, din extrasul de cont rezultă că inculpatul personal este cel care figurează că a ridicat în repetate rânduri sumele de bani virate (19 aug., 27, aug şi 02, septembrie) în contul SC R.G.T. SRL  de către SC S.T. SRL. Astfel, în perioada în care societăţile inculpatului aveau datorii scadente faţă de SC S. SRL inculpatul ridică personal bani din contul societăţii sale debitoare (SC R.G.T. SRL), lăsând astfel fără provizia necesară acel cont. Mai mult, acei bani ridicaţi de inculpat sunt chiar bani obţinuţi prin revânzarea produselor preluate de la SC S. SRL către SC S.T. SRL, aspect recunoscut de însuşi inculpat în suplimentul de declaraţie dat în faţa instanţei.

Martorul B.R. a arătat faptul că a procedat la introducerea la plată, la începutul lunii octombrie 2009, a celor două file CEC seria BPOS1AA nr. 0195526 şi respectiv seria BPOS1AA nr. 0195527 doar în urma discuţiilor avute cu inculpatul care l-a asigurat că are disponibil în cont. Tot ca urmare a acestor discuţii cu inculpatul, martorul B.R. a fost cel care a completat filele CEC, care iniţial au fost doar semnate de inculpat.

Inculpatul a recunoscut înmânarea celor două file CEC administratorului B.R., dar a susţinut că acestea au avut scopul de a garanta plata sumelor pentru care au fost emise, plata urmând a se face prin alte modalităţi. Această afirmaţie a inculpatului nu se coroborează cu alte probe, fiind contrazisă de declaraţia martorului B., iar împrejurarea că inculpatul a formulat în permanenţă promisiuni privind achitarea debitelor create, fără ca în concret să realizeze acest lucru nu fac decât dovada lipsei de credibilitate şi a relei credinţe a acestuia. O dovada a relei credinţe şi a intenţiei de a obţine pentru sine un folos material injust rezultă şi din împrejurarea că inculpatul a revândut marfa achiziţionată, încasând preţul acesteia, însuşindu-şi sumele respective de bani şi creând astfel un prejudiciu pe seama SC S. SRL

Cecurile constituie instrumente de plată şi nu un mod de garantare a viitoarelor plăţi. Cu toate acestea, în practică, cecului i se substituie o altă funcţie, aceea de instrument de garanţie. De regulă, creditorul este îndreptăţit să ceară executarea în natură a obligaţiei, iar atunci când acest lucru nu se mai poate realiza, să apeleze la alte mijloace juridice destinate să asigure această obligaţie, respectiv garanţii. Ca atare, el are dreptul să procedeze la valorificarea garanţiei reprezentată de fila CEC.

Chiar dacă în contractele încheiate (art. 14) s-a prevăzut faptul că puteau fi lăsate cu titlul de garanţie  bilete la ordin şi file CEC la scadenţă acestea trebuiau să fie „operabile”.

Aşadar, indiferent că cecul a fost emis ca un instrument de garanţie şi nu unul de plată, inculpatul avea obligaţia fie de a efectua plata printr-un alt mod, fie de a asigura disponibilul necesar în contul societăţii sale la momentul scadenţei.

În aceste condiţii, încălcând dispoziţiile legii, inculpatul a indus în eroare partea contractantă, determinând-o să continue derularea relaţiilor contractuale, prezentându-i file cec, deşi ştia că acestea nu aveau acoperire.

Inculpatul a emis un număr de două file cec pentru plata mărfii achiziţionate de la SC S. SRL, într-un interval relativ scurt de timp, astfel că este evidentă rezoluţia infracţională unică a inculpatului, intenţia de a crea aparenţa bonităţii sale şi convingerea părţii vătămate că preţul poate fi încasat la scadenţa.

Potrivit art. 215 alin. (4): „Emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alineatul 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatul doi”.

Astfel, această normă incriminatoare se referă în exclusivitate la emiterea unui cec în condiţiile, scopul şi cu urmarea expres arătate în text.

În drept, fapta săvârşită cu intenţie directă de către inculpatul M.D. – constând în aceea că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis un număr de 2 file CEC, cunoscând faptul că nu există disponibil pentru decontarea acestora, cu scopul de a obţine pentru sine un folos material injust cauzând părţii vătămate SC S. S.R.L un prejudiciu în valoare totală de 76.840 lei - întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune ce a fost reţinută în sarcina sa.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, fapta inculpatului care cunoscând că societatea a cărei administrator era nu are disponibil bănesc, a emis două file cec în valoare de 76.840 lei fără acoperire, şi a indus în eroare în acest mod partea vătămată care a considerat această situaţie mincinoasă ca fiind reală şi căreia i-a produs un prejudiciu, întruneşte elementul material al infracţiunii de înşelăciune prin emitere de file CEC.

Urmarea imediată a constat în pricinuirea unei pagube părţii vătămate care a fost prejudiciată cu suma de 76.840 lei ca urmare a imposibilităţii de încasare a cecurilor, emise fără acoperire.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit prin emiterea filelor CEC.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj şi inculpatul.

În memoriul cuprinzând motivele de recurs, procurorul arată că sentinţa este netemeinică şi nelegală sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, arătând că în cauză nu este dovedită intenţia inculpatului de inducere în eroare a părţii civile, că în cazul în care s-ar reţine infracţiunea de înşelăciune şi prejudiciul ar fi de 301.812, 04 lei încadrarea juridică ar fi for cea de la alin. (5) al ar. 215 şi competenţa ar fi revenit tribunalului şi că, în fine pedeapsa aplicată este între alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece dacă s-ar fi reţinut alin. (5), pedeapsa ar fi fost de la 10 la 20 de ani.

Inculpatul a învederat instanţei de recurs că sentinţa prima instanţe este nelegală şi netemeinică, fiind incident motivul de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 172 C. pr. pen.

Examinând sentinţa penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de recurs a constatat că recursurile formulate de către Parchet şi inculpat sunt fondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost investită cu judecarea infracţiunii prevăzute de şi art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934.

La termenul din 15.05.2012, instanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934 în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice, prima instanţă a reţinut  că cecurile constituie instrumente de plată şi nu un mod de garantare a viitoarelor plăţi. Chiar dacă în contract (art. 14) s-a prevăzut faptul că puteau fi lăsate cu titlul de garanţie bilete la ordin şi file CEC la scadenţă acestea trebuiau să fie „operabile”. 

Inculpatul a emis un număr de două file cec pentru plata mărfii achiziţionate de la SC S. SRL, într-un interval relativ scurt de timp, astfel că este evidentă rezoluţia infracţională unică a inculpatului, intenţia de a crea aparenţa bonităţii sale şi convingerea părţii vătămate că preţul poate fi încasat la scadenţa înscrisă în titlurile de credit.

Potrivit art. 215 alin. (4): „Emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alineatul 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatul doi.”

Astfel, s-a apreciat că această normă incriminatoare se referă în exclusivitate la emiterea unui cec în condiţiile, scopul şi cu urmarea expres arătate în text.

S-a reţinut că emiterea filelor cec a avut loc pe perioada derulării unor contracte între societatea administrată de inculpat şi SC S. SRL.

Instanţa de recurs reţine în primul rând că prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut: „În cazul în care beneficiarul CEC-ului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal, deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiaşi articol.

Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege "oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut.”

Prin urmare, esenţial pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune este de a se stabili dacă partea civilă, beneficiar al CEC-ului a cunoscut în momentul emiterii acestuia că nu există disponibilul necesar.

În al doilea rând, se constată că prima instanţă nu a analizat declaraţia părţii civile, prin administratorul B.R., aflată la fila 88 şi urm din dosarul de urmărire penală şi fila 23 şi urm din dosarul primei instanţe, care a arătat că a primit fila CEC doar semnată şi ştampilată, că a derulat afaceri cu inculpatul începând din anul 2007 fără a exista incidente de plată, că la scadenţă au existat discuţii cu inculpatul pentru efectuarea plăţii, acesta solicitând amânarea pe timp de o săptămână, iar apoi a fost asigurat că există disponibil şi poate introduce filele CEC. A mai arătata că pe perioada derulării afacerilor inculpatul a mai emis file CEC, care nu au fost introduse în bancă deoarece plata s-a făcut prin alte mijloace.

Astfel, instanţa de recurs reţine că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la această probă administrată, respectiv de a stabili dacă partea civilă a cunoscut sau nu la momentul emiterii CEC-ului că nu există provizia necesară, analizarea acestei probe fiind de natură să influenţeze încadrarea juridică şi implicit soluţia procesului.

Aşadar, faţă de motivele reţinute, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. (1) pct. 10 C. pr. pen. se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a pronunţa o hotărâre legală raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va administra şi va analiza probe din care să rezulte dacă partea civilă cunoştea împrejurarea că nu există disponibilul necesar la momentul emiterii filelor CEC, şi în funcţie de această analiză, va stabili încadrarea juridică corectă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului precum şi, în cazul în care există, prejudiciul produs.

Domenii speta

Spete similare