Încredinţare minor. Principiul respectării interesului superior al copilului. Stabilirea obligaţiei de întreţinere

Încredinţare minor. Principiul respectării interesului superior al copilului. Stabilirea obligaţiei de întreţinere

Solicitările formulate de părinţi în privinţa încredinţării minorei născute din afara căsătoriei trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei, care erau în vigoare la data înregistrării cauzei deduse judecăţii şi care se aplică prin asemănare şi în situaţia copilului din afara căsătoriei, conform cărora instanţa de judecată hotărăşte căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copii minori, ţinând seama de interesele acestora.

Principiul respectării interesului superior al copilului este statuat şi de Legea nr. 272/2004, prin art. 6 din această lege prevăzându-se că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform mai multor principii, unul dintre acestea fiind principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului (art.6 lit. c din Legea nr. 272/2004). De asemenea prin art. 31 alin. 3 din aceeaşi lege se prevede că în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

În condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că minora este îngrijită corespunzător şi este ataşată de mama sa şi totodată având în vedere că la această vârstă fetiţa are mai multă nevoie de prezenţa şi îngrijirea mamei, se justifică încredinţarea minorei la mamă, prin luarea acestei măsuri principiul interesului superior al copilului fiind respectat.

De asemenea, în contextul în care potrivit art. 94 alin. 3 din Codul familiei întreţinerea este datorată în raport cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană au caracter permanent, fiind acordate în virtutea raporturilor juridice de muncă dintre pârât şi angajator, susţinerile pârâtului în sensul că norma de hrană nu trebuie avută în vedere la stabilirea obligaţiei de întreţinere sunt nefondate.

Prin sentinţa civilă nr. 5832 din 11 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 11635/320/2009 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta N.A.R. împotriva pârâtului F.L. şi pe cale de consecinţă s-au dispus următoarele:

- încredinţarea minorei F.K.A., născută la data de 20.05.2008 spre creştere şi educare reclamantei N.A.R.;

- stabilirea domiciliului minorei F.K.A., născută ldata de 20.05.2008, la reclamanta N.A.R.;

- obligarea pârâtului F.L. la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei F.K.A., în cotă de 25% parte din veniturile lunare nete, cu începere de la data pronunţării  hotărârii, în baza de calcul a pensiei urmând să intre toate veniturile lunare nete ale pârâtului, inclusiv norma de hrană.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâtul F.L. în contradictoriu cu reclamanta N.A.R. şi s-a stabilit programul de vizitare al minorei F.K.A., de către pârâtul F.L., după cum urmează:

- în fiecare săptămână, începând de vineri orele 16, până duminică orele 18, cu ridicarea minorei;

- cu ocazia sărbătorilor de Paşti si de Crăciun, timp de câte o săptămână;

- pe perioada de vară de 2 ori câte 2 săptămâni, în perioada concediului de odihnă al pârâtului.

S-a dispus de asemenea compensarea cheltuielilor de judecată între părţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamanta N.A.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F.L. următoarele:

- încredinţarea minorei F.K.A., născută la data de 20.05.2008, spre creştere şi educare reclamantei N.A.R.;

- stabilirea domiciliului minorei la reclamantă;

-obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, în cuantum de ¼ parte din veniturile lunare;

Pârâtul a formulat acţiune separată, înregistrată în dosarul nr. 11757/320/2009 al Judecătoriei Tg. Mureş, prin care a solicitat încredinţarea minorei, stabilirea domiciliului acesteia la pârât şi obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere, iar în subsidiar a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.02.2010 s-a admis excepţia de conexitate între cele două acţiuni formulate de părţi pe cale separată  şi, ca urmare a conexării celor două dosare, instanţa a analizat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 11757/320/2009 al Judecătoriei Tg. Mureş ca o acţiune reconvenţională.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că din relaţia părţilor a rezultat minora F.K.A., născută la 20.05.2008, iar în prezenta cauză ambii părinţi au solicitat încredinţarea minorei spre creştere şi educare.

Analizând acţiunile deduse judecăţii prin prisma prevederilor art. 65 din Codul familiei, raportat la prevederile art. 42- 44 din codul familiei, precum şi a prevederilor art. 100 din Codul familiei,  instanţa a reţinut faptul că de la naşterea minorei şi până în prezent acesta s-a aflat în îngrijirea mamei. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat faptul că reclamanta este o mamă bună, care s-a preocupat de creşterea şi educarea fiicei sale, martorii confirmând faptul că reclamanta a fost văzută deseori ocupându-se de fiica sa şi ieşind în parc cu aceasta.

În adoptarea soluţiei privind încredinţarea copilului instanţa a  avut în vedere exclusiv interesul superior al minorei (nevoi fizice, emoţionale, psihologice, inclusiv nevoia de stabilitate), precum şi prevederile art. 6 lit. i din Legea 272/2004, conform cărora unul dintre principiile prin care se realizează respectarea si garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilităţii si continuităţii în îngrijirea, creşterea si educarea acestuia.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, inclusiv ancheta socială efectuată la domiciliul părţilor, instanţa de fond a apreciat că se justifică încredinţarea minorei spre creştere si educare reclamantei, opinând că aceasta este în măsură să-i asigure fetiţei complexul de factori care să conducă la dezvoltarea fizică, morală si intelectuală a acesteia în cele mai bune condiţii.

În temeiul art. 86 din Codul familiei pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei F.K.A. în cotă de 25% parte din veniturile lunare nete, cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri, cu precizarea că în baza de calcul a pensiei vor intra toate veniturile lunare nete ale pârâtului, inclusiv norma de hrană.

În stabilirea datei de la care curge obligaţia de întreţinere instanţa a avut în vedere faptul că pârâtul a contribuit la întreţinerea minorei, atât prin ridicarea acesteia de a domiciliul mamei, cât şi prin sume de bani şi bunuri necesare traiului zilnic.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională în privinţa petitului de stabilire a programului de vizitare, instanţa a reţinut faptul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 65 din Codul familiei, coroborat cu art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Raportat la soluţia adoptată în cauză, instanţa a constatat faptul că reclamanta a precizat că este de acord cu stabilirea programului de vizitare, astfel cum a fost solicitat de către pârât şi ca urmare a admis în parte cererea reconvenţională şi a stabilit programul de vizitare a minorei, conform celor solicitate.

Având în vedere modul de soluţionare a cererii principale şi a acţiunii reconvenţionale, instanţa a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 50 din 10 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosarul nr. 11635/320/2009 s-a admis apelul declarat de reclamanta N.A.R. împotriva sentinţei civile nr.5832 din 11 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş şi în consecinţă s-a dispus schimbarea în parte hotărârea apelată după cum urmează:

Pârâtul F.L. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei F.K.A., începând de la data de 27 octombrie 2009, în cuantum de 400 lei lunar.

S-a stabilit programul de vizitare a minorei F.K.A. de către pârât, astfel:

- în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, începând de vineri ora 16 şi până duminica, ora 18, cu ridicarea minorei de la domiciliul reclamantei;

- cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, în anii impari de Paşte şi în anii pari de Crăciun, de fiecare dată câte trei zile;

- în timpul vacanţei de iarnă, timp de o săptămână;

- în timpul vacanţei de vară, de 2 ori, câte două săptămâni, în timpul concediului de odihnă al pârâtului.

Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate au fost menţinute.

Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul F.L. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Pârâtul F.L. a fost obligat la plata către reclamanta N.A.R. a sumei de 512,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând, în limitele apelurilor declarate, stabilirea situaţiei de fapt şi modul de aplicare a legii de către prima instanţă, tribunalul a apreciat că apelul declarat de reclamanta N.A.R. este fondat.

În privinţa pensiei de întreţinere  s-a reţinut că instanţa a fixat cuantumul acesteia procentual, pentru a se evita procese ulterioare având ca obiect majorarea sau reducerea pensiei de întreţinere, în situaţia în care veniturile realizate de pârât vor suferi modificări. Cu toate acestea s-a apreciat că se impunea stabilirea în concret a pensiei de întreţinere, pentru a se evita dificultăţile de stabilire a bazei de calcul a pensiei şi de punere în executare a acesteia. De asemenea în situaţia în care pârâtul îşi va schimba locul de muncă nu se va impune un nou proces de stabilire a pensiei de întreţinere.

Ţinând seama de venitul net lunar realizat de pârât, incluzând şi norma de hrană, care reprezintă un spor cu caracter permanent şi de nevoile minorei, instanţa de apel a fixat pensia de întreţinere la suma de 400 lei lunar. În privinţa datei de la care aceasta este datorată, s-a reţinut că doctrina şi practica judiciară sunt unanime în a aprecia că este datorată de la data la care se solicită, adică de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Se admite însă o situaţie de excepţie, atunci când tatăl a contribuit material la cheltuielile privind creşterea şi educarea copilului, însă în cauză nu se regăseşte o asemenea situaţie, din probele administrate nereieşind că pârâtul a contribuit la aceste cheltuieli.

Referitor la programul de vizitare a minorei de către tatăl acesteia, s-a reţinut că în principiu cel stabilit de judecătorie este adecvat vârstei minorei şi stadiului relaţiei dintre tată şi copilă, cu excepţia programului din perioada sărbătorilor de Paşte şi Crăciun. Afirmaţia reclamantei în sensul că în modul în care a fost acesta stabilit ar însemna ca minora să petreacă în fiecare an aceste sărbători cu tatăl s-a apreciat ca fiind fondată şi ca atare se impune schimbarea acestei modalităţi, în sensul ca în perioada sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, minora să fie luată de intimat, în anii impari de Paşte şi în anii pari de Crăciun, de fiecare dată câte trei zile.

În privinţa apelului declarat de pârât, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat. În acest sens s-a reţinut că măsura încredinţării minorei, spre creştere şi educare, mamei, este justificată de vârsta redusă a minorei, de starea de sănătate a acesteia şi de relaţiile de afecţiune dintre mamă şi copilă. Mama dispune de condiţii materiale şi morale suficiente şi corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorei, afirmaţiile pârâtului în sensul că minora este crescută într-un mediu nesănătos nefiind întemeiate. Fără a se nega afecţiunea tatălui apelant pentru minoră şi condiţiile materiale şi de locuit de care dispune acesta, acestea nu sunt suficiente pentru a i se încredinţa minora. Având în vedere că reclamanta este cea care s-a ocupat într-o măsură mai mare de îngrijirea minorei şi nu s-a făcut dovada că lăsarea copilei în grija acesteia ar prejudicia interesele minorei, s-a considerat că nu se justifică încredinţarea minorei spre creştere şi educare tatălui.

Motivele de apel în privinţa modului de stabilire a pensiei de întreţinere s-au apreciat a fi nefondate şi sub acest aspect s-a reţinut că norma de hrană, atât timp cât are un caracter permanent şi se prezintă sub forma unei sume de bani, poate şi trebuie să fie avută în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă şi a  schimbat în parte hotărârea atacată în sensul celor consemnate în dispozitivul deciziei.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, în baza aceloraşi prevederi legale, instanţa de apel a dispus respingerea acestuia ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul F.L. şi a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi respingerii apelului declarat de reclamanta N.A.R. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă şi pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea în rejudecare a acţiuni reconvenţionale formulate de pârât şi respingerea acţiunii principale formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi sub acest aspect s-a invocat faptul că instanţa de fond, precum şi cea de apel au dispus încredinţarea spre creştere şi educare a  minorei F.K.A., în favoarea mamei, fără a avea în vedere faptul că pârâtul poate oferi condiţii mult mai bune pentru creşterea şi educarea minorei, precum şi un mediu stabil.

În ceea ce priveşte probatoriul administrat în cauză, s-a relevat faptul că din anchetele sociale efectuate la domiciliile părţilor, rezultă că încredinţarea minorei este lăsată la latitudinea instanţei de judecată, ceea ce conduce la concluzia că, ipotetic vorbind, părţile sunt pe picior de egalitate în ceea ce priveşte condiţiile pe care fiecare poate să le ofere copilului pentru creştere şi educare. De asemenea, conform aprecierii pârâtului şi din audierea martorilor reiese faptul că pârâtului poate să-i fie încredinţare minora, spre creştere şi educare, deoarece acesta s-a ocupat îndeaproape de fetiţă.

Având în vedere probele administrate s-a susţinut că este dovedit faptul că reclamanta nu poate oferi un mediu stabil de creştere şi educare pentru minoră, deoarece este foarte instabilă în relaţiile de concubinaj pe care le-a avut în derulare şi această instabilitate se regăseşte şi în privinţa locurilor de muncă pe care le-a avut reclamanta. De asemenea nu este de neglijat problema de sănătate a fetiţei, care necesită un mediu sănătos, în care să crească şi să se dezvolte îngrijit.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, la plata căreia a fost obligat pârâtul, s-a invocat faptul că instanţa de apel, în mod nelegal, a stabilit pensia de întreţinere luând în calcul şi norma de hrană.

S-a relevat faptul că potrivit Codului fiscal, norma de hrană nu intră în categoria veniturilor salariale fiind acordată în baza unei legi speciale şi nu poate fi considerată venit. Pe de altă parte, potrivit art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă, indemnizaţiile cu destinaţie specială, potrivit legii, nu pot fi  urmărite pentru nici un  fel de datorii.

Instanţa de apel, în mod nelegal a stabilit cuantumul pensiei de întreţinere fără luarea în calcul a ultimelor venituri pe 6 luni, din adeverinţa depusă la dosar, emisă de la locul de muncă al pârâtului, reieşind un cuantum al veniturilor realizate mult mai mic şi ca atare, procentul de ¼ trebuie aplicat la venitul realizat de pârât.

Pârâtul a mai invocat faptul că, în mod nelegal, a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei începând cu data introducerii acţiunii civile, având în vedere că a contribuit la întreţinere acesteia atât prin ridicarea de la domiciliu, cât şi prin sume de bani şi bunuri necesare traiului zilnic şi în aceste condiţii, data de la care curge obligaţia de întreţinere trebuie să fie cea a pronunţării hotărârii.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Reclamanta N.A.R. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că atât sentinţa primei instanţe, cât şi decizia instanţei de apel sunt legale în privinţa încredinţării minorei către reclamantă.  Reclamanta a susţinut că pârâtul a manifestat dezinteres faţă de creşterea, educarea şi supravegherea minorei şi până la data înregistrării acţiunii introductive acesta nu s-a ocupat de fetiţă. La adoptarea soluţiei privind încredinţarea minorei s-a avut în vedere interesul superior al acesteia şi probatoriul administrat în cauză, inclusiv ancheta socială efectuată la domiciliul părţilor.

Minora având o vârstă fragedă are nevoie de stabilitate emoţională, de un program bine stabilit şi de prezenţa mamei, de care este foarte ataşată şi pentru aceste motive s-a apreciat că decizia atacată este legală şi temeinică, sub aspectul încredinţării minorei către reclamantă.

Referitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere s-a apreciat că în mod corect s-a stabilit cuantumul pensiei de întreţinere cu luarea în calcul şi a normei de hrană, în contextul în care sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană au caracter permanent şi se încadrează în categoria veniturilor periodice destinate asigurării mijloacelor de întreţinere a debitorului obligaţiei de întreţinere.

În privinţa datei de la care se datorează pensia de întreţinere s-a arătat că regula statornicită în practica judiciară este aceea că întreţinerea se acordă de la data cererii de chemare în judecată, iar nu de la o dată ulterioară acesteia.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă  şi având în vedere actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Reclamanta N.A.R. şi pârâtul F.L. sunt părinţii minorei F.K.A., născută la 20 mai 2008. În cauza dedusă judecăţii fiecare dintre părinţi, care în prezent nu mai locuiesc împreună, au solicitat să le fie încredinţată minora spre creştere şi educare, respectiv să se dispună stabilirea domiciliului minorei la unul dintre ei.

În urma analizării probatoriului administrat în cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat că este justificată încredinţarea minorei la mama reclamantă, având în vedere vârsta acesteia, starea de sănătate a minorei, relaţiile de afecţiune dintre mamă şi fetiţă, precum şi faptul că mama dispune de condiţii materiale şi morale corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorei.

În speţă, instanţa de recurs reţine că  solicitările formulate de părţi în privinţa încredinţării minorei trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei, dispoziţii care erau în vigoare la data înregistrării cauzei deduse judecăţii şi care se aplică prin asemănare şi în situaţia copilului din afara căsătoriei, conform cărora instanţa de judecată hotărăşte căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copii minori, ţinând seama de interesele acestora.

Principiul respectării interesului superior al copilului este statuat şi de Legea nr.272/2004, prin art. 6 din această lege prevăzându-se că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform mai multor principii, unul dintre acestea fiind principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului (art.6 lit. c din Legea nr. 272/2004). De asemenea prin art. 31 alin. 3 din aceeaşi lege se prevede că în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Analizând cererile formulate de părţi având ca obiect încredinţarea minorei, instanţa de recurs reţine că atât din anchetele sociale efectuate la domiciliile părţilor, cât şi din declaraţiile martorilor rezultă că ambii părinţi sunt în măsură să ofere minorei K.A. condiţii corespunzătoare de creştere şi educare.

Fără a nega ataşamentul tatălui pârât faţă de minoră şi condiţiile materiale pe care acesta le poate oferi fetiţei, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, în speţă trebuie avute în vedere şi alte criterii relevante în luarea măsurii de încredinţare a minorei.

Sub acest aspect trebuie să se ţină seama în primul rând de faptul că până la această vârstă mama s-a ocupat în mod stabil de creşterea şi educarea fetiţei şi totodată relevantă este şi vârsta minorei (3 ani), în această perioadă minora având nevoie, mai mult de îngrijirea, afecţiunea şi prezenţa mamei.

Chiar dacă reclamanta a locuit împreună cu tatăl său, iar ulterior a intrat în relaţii de concubinaj cu un  alt bărbat, mutându-se la domiciliul acestuia, nu s-a făcut dovada că aceasta şi-ar fi neglijat obligaţiile părinteşti şi că ar fi prejudiciat interesele şi dezvoltarea armonioasă a minorei. Dimpotrivă minora a fost bine îngrijită şi a frecventat constant  Creşa nr.1 din Târgu-Mureş, începând din luna mai 2009.

De asemenea împrejurarea că reclamanta a avut mai multe locuri de muncă nu poate constitui un argument în susţinerea ideii că aceasta nu s-ar ocupa corespunzător de minoră.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a minorei, chiar dacă martorii audiaţi în cauză au arătat că minora este mai bolnăvicioasă, fiind deseori răcită, nu s-a dovedit faptul că aceasta ar suferi de afecţiuni grave şi că starea de sănătate a fetiţei s-ar fi înrăutăţit din cauza reclamantei.

În contextul în care din probele administrate în cauză rezultă că minora este îngrijită corespunzător şi este ataşată de mama sa şi totodată având în vedere că la această vârstă fetiţa are mai multă nevoie de prezenţa şi îngrijirea mamei, instanţa de recurs apreciază că în mod justificat s-a dispus în cauză încredinţarea minorei la mamă, prin luarea acestei măsuri principiul interesului superior al copilului fiind respectat.

Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă că şi pârâtul este în măsură să-i asigure minorei condiţii corespunzătoare de creştere şi educare, însă în raport de criteriile care au fost prezentate mai sus şi de principiul interesului superior al copilului este în interesul minorei ca aceasta să-i fie încredinţată mamei.

Pe de altă parte prin această măsură pârâtul nu este exclus din viaţa minorei, acesta având dreptul de a păstra legături personale cu aceasta şi în aceste condiţii relaţiile de afecţiune şi ataşamentul pârâtului faţă de minoră nu vor avea de suferit.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere la plata căruia a fost obligat pârâtul în favoarea minorei, în speţă, s-au luat în considerare veniturile realizate de pârât de la locul de muncă, potrivit adeverinţei eliberate de UM 01021 Târgu-Mureş, venituri care cuprind atât salariul net, cât şi norma de hrană de care a beneficiat pârâtul.

Susţinerile pârâtului în sensul că norma de hrană nu trebuie avută în vedere la stabilirea obligaţiei de întreţinere se apreciază a fi nefondate, în contextul în care potrivit art. 94 alin. 3 din Codul familiei întreţinerea este datorată în raport cu mijloacele celui care urmează a o plăti, or sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană au caracter permanent, fiind acordate în virtutea raporturilor juridice de muncă dintre pârât şi angajator. Sub acest aspect prevederile art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă nu sun t incidente în cauză, deoarece se referă la executarea silită a unor obligaţii ale debitorului stabilite prin titluri executorii şi nu la executarea unor obligaţii prevăzute de lege, aşa cum este şi obligaţia de întreţinere.

Cuantumul obligaţiei de întreţinere datorate de pârât a fost stabilit în conformitate cu veniturile consemnate în adeverinţa depusă la dosar, cuprinzând salariul net şi norma de hrană, astfel că în mod nejustificat se susţine că s-ar fi luat în considerare alte venituri decât cele  realizate de pârât.

Referitor la data de la care s-a stabilit obligaţia de întreţinere în sarcina pârâtului, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul a contribuit material la întreţinerea minorei după înregistrarea cererii de chemare în judecată de către reclamantă şi ca atare se justifică obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere începând cu data înregistrării acestei cereri.

Susţinerile pârâtului în sensul că pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă a contribuit cu sume de bani la întreţinerea minorei nu au fost dovedite. Ulterior soluţionării cauzei de către instanţa de fond, pârâtul i-a trimis lunar reclamantei, prin mandat poştal, câte 200 lei, în contul obligaţiei de întreţinere, situaţie confirmată de reclamantă. În legătură cu acest aspect trebuie însă avut în vedere faptul că sumele trimise nu acoperă integral cuantumul obligaţiei de întreţinere datorată de pârât în raport cu veniturile obţinute şi pe de altă parte de sumele achitate în contul obligaţiei de întreţinere se poate ţine eventual seama la executarea sentinţei prin care a fost stabilită obligaţia respectivă.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea a reţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie şi cu interpretarea corectă a actelor deduse judecăţii şi în consecinţă, nefiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304  pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare