Anularea deciziei de debit emisă de c.j.p. Excepţie tardivitate. Verificare de scripte.

Anularea deciziei de debit emisă de C.J.P. Excepţie tardivitate. Verificare de scripte.

Legea 263/2010:  art. 181;

O.G. 92/2003: art. 172-173;

Cod procedură civilă: art. 100 alin.4; 

Împotriva menţiunilor făcute de agentul poştal partea nu poate solicita verificarea de scripte, confirmarea de primire neputând fi asimilată unui înscris sub semnătură privată, astfel că singura cale de urmat este înscrierea în fals.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 696/12 aprilie 2013.

Prin contestaţia precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr.  4734/85/21.09.2012, contestatoarea I.M. a chemat în judecată pe intimaţii C.J.P. Sibiu şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap solicitând:

1.anularea titlului executoriu  respectiv decizia nr. 90699/21.08.2012 emisă de C.J.P. Sibiu.

2.anularea  tuturor actelor de executare silită efectuate în temeiul titlurilor executorii fiscale indicate anterior, privind debitele fiscale stabilite şi individualizate în baza acestuia şi având ca temei un act administrativ vădit nelegal.

3.restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziei contestate cu obligarea C.J.P. Sibiu la restituirea către contestatoare a sumelor reţinute nelegal în temeiul titlului contestat.

În motivare, se susţine că contestatoarea nu datorează intimatei nici o  sumă, întrucât restituirea nu putea fi dispusă în baza deciziei unilaterale a autorităţilor publice competente.

În fine, contestatoarea arată că admisibilitatea deciziei contestate rezidă, în esenţă, în fundamentarea sa pe un act administrativ individual  nelegal.

În drept se invocă disp. art. 78, 107, 179 din Legea 263/2010, art. 172 şi urm. Cod procedură fiscală, Legea 448 /2006 şi Legea 136/2012.

Intimatul M.M.F.P.S. prin întâmpinare invocă, în principal, excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

C.J.P. Sibiu prin completarea la întâmpinare invocă excepţia tardivităţii contestaţiei deciziei nr. 90699/21.08.2012, raportat la art. 181 din Legea 263/2010  şi data promovării prezentei contestaţii, respectiv 21.09.2012.

Prin sentinţa civilă nr. 15/8.01.2013 Tribunalul Sibiu a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia tardivităţii invocată de  intimată şi în consecinţă a respins contestaţia  formulată de contestatoarea I.M. împotriva intimatelor C.J.P. Sibiu şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, reţinând următoarele:

 Contestatoarea a investit instanţa la data de 28.06.2012  cu o contestaţie având ca obiect, în principal, anularea deciziei de debit emisă de C.J.P.Sibiu la 31.05.2012.

Întrucât prin decizia nr. 90699/21.08.2012 s-a revocat decizia emisă la 31.05.2012, contestatoarea prin precizarea contestaţiei înregistrată la 21.09.2012 solicită anularea deciziei de debit din 21.08.2012.

Faţă de excepţiile invocate de intimaţi, instanţa, având în vedere disp. art. 137 Cod de procedură civilă, s-a pronunţat mai întâi asupra acestora, cercetarea fondului fiind de prisos.

Excepţia necompetenţei materiale invocată de M.M.P.S. - Comisia S.E.P.H.A. a fost respinsă, întrucât obiectul cauzei dedus judecăţii se circumscrie prevederilor Legii nr. 263/2010 şi nu dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, dat fiind faptul că  în prezenta cauză se contestă o decizie de debit emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii, competenţa materială soluţionării cauzei revenind tribunalului conform disp. art. 153 lit. „e” din Legea 263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia tardivităţii invocată de intimata C.J.P. Sibiu a fost admisă întrucât termenul pentru promovarea unei astfel de contestaţii este de 15 zile de la data comunicării deciziei, astfel cum prevăd disp. art. 172-173 din O.G. 92/2003 raportat la disp. art. 181 din Legea 263/2010.

Faţă de prevederile legale invocate, constatând că decizia contestată a fost comunicată la 28.08.2012 (confirmare de primire - fil.72 dos.) şi prezenta contestaţie s-a înregistrat la 21.09.2012,  cu mult peste termenul de 15 zile, excepţia tardivităţii a fost admisă.

 Susţinerile contestatoarei în sensul că nu a avut cunoştinţă de comunicarea deciziei, întrucât confirmarea de primire poartă semnătura „soţului” nu poate fi primită, date fiind disp. art. 92(3) Cod procedură civilă.

Pentru  considerentele  expuse a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale, fiind admisă excepţia tardivităţii. Dat fiind faptul că excepţia  tardivităţii este o excepţie de procedură, peremptorie, soluţionarea fondului cauzei este de prisos.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea I.M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

În motivarea recursului se arată că la data soluţionării excepţiei contestatoarea nu a fost prezentă, fiind reprezentată de avocat, care nu a avut cunoştinţă de faptul că nu soţul contestatoarei a semnat confirmarea de primire.

Prima instanţă a procedat în mod greşit soluţionând procesul pe baza excepţiei tardivităţii, impunându-se verificarea de scripte sau chiar efectuarea unei expertize grafice, deoarece se contestă semnătura soţului. Instanţa de fond avea obligaţia de a verifica dacă semnătura de pe confirmarea de primire din data de 28.08.2012 aparţine soţului sau chiar contestatoarei, deoarece acea semnătură nu aparţine nici unuia dintre ei.

Cum prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie, fără a analiza fondul, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Intimata CJP Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că prima instanţă nu avea de ce să treacă la verificarea de scripte, deoarece contestatoarea nu a contestat semnătura soţului de pe confirmarea de primire în faţa primei instanţe.

În susţinerea cererii de verificare de scripte recurenta a depus acte originale şi scripte de semnătură de comparaţie.

Solicitarea de verificare de scripte a fost respinsă conform celor menţionate în practicaua deciziei.

Curtea, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, reţine următoarele:

Recursul este nefondat.

Contestatoarea critică soluţia primei instanţe apreciind că aceasta a soluţionat în mod greşit cauza pe excepţie, în condiţiile în care trebuia să păşească la verificarea semnăturii existente pe confirmarea de primire, această semnătură neaparţinând  nici contestatoarei şi nici soţului său.

Instanţa de recurs nu poate primi această susţinere.

Menţiunile făcute de agentul poştal pe confirmarea de primire au valoarea unei menţiuni făcute pe un act autentic, astfel că se prezumă că exprimă realitatea, până la înscrierea în fals.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 100 alin.4  Cod procedură civilă.

Instanţa de fond nu avea, prin urmare, de ce să suspicioneze menţiunile făcute de către agentul poştal, cât timp acestea nu au fost contestate prin înscrierea în fals.

Mai mult, deşi la ultimul termen de judecată contestatoarea nu a fost prezentă, aceasta putea să comunice avocatei sale faptul că nu a primit personal sau prin soţul său decizia a cărei anulare se solicita, aceasta cu atât mai mult cu cât excepţia tardivităţii a fost invocată la termenul din 20.11.2012, iar excepţia a fost pusă în discuţia părţilor doar la termenul următor.

Părţile au îndatorirea, potrivit art. 129 alin. 1 Cod proc.civ. să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să-şi exercite drepturile procedurale şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Chiar dacă partea nu este obligată să se prezinte personal la fiecare termen de judecată, acest lucru nu o scuteşte de obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului. Contestatoarea nu se poate apăra prin aceea că nu ştia de invocarea excepţiei, în condiţiile în care, potrivit dovezii de comunicare existente la fila 72 dosar de fond, acesteia i s-a comunicat un exemplar din completarea la întâmpinare prin care s-a invocat excepţia tardivităţii.

Prin urmare, după primirea completării de întâmpinare şi luarea la cunoştinţă de conţinutul acesteia partea avea îndatorirea, dacă ştia că semnătura de pe confirmarea de primire nu-i aparţine nici ei şi nici soţului ei, să invoce acest aspect şi să-şi formulate apărările legale ce se impun, personal sau prin avocatul ales.

Astfel cum s-a menţionat mai sus, împotriva menţiunilor făcute de agentul poştal partea nu poate solicita verificarea de scripte, confirmarea de primire neputând fi asimilată unui înscris sub semnătură privată, astfel că singura cale de urmat este înscrierea în fals.

Însă contestatoare nici după declararea căii de atac nu a înţeles să se înscrie în fals, neformulând o plângere penală pentru lămurirea şi stabilirea falsului.

Evident că partea are deschisă această cale şi în prezent, iar dacă se va stabili că semnătura de pe confirmare este falsă, va avea la dispoziţie căile extraordinare legale.

Faţă de cele menţionate, se constată că în lipsa contestării  semnăturii de pe confirmarea de primire în faţa instanţei de fond şi în lipsa înscrierii în fals, singura cale legală posibilă şi permisă în această situaţie, în mod corect prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii, astfel că soluţia  pronunţată este temeinică şi legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă; Curtea, a respins recursul formulat ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare