Restituirea cauzei la procuror.Condiţii.

Restituirea cauzei la procuror.Condiţii.

Dacă întreaga urmărire penală s-a desfăşurat faţă de o persoană aflată în stare de libertate, în cauză neexistând niciun indiciu cu privire la o eventuală privare de libertate a inculpatului, privare care a avut loc în ziua emiterii rechizitoriului, când urmărirea penală era deja finalizată nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei  întrucât, pe de o parte, emiterea rechizitoriului nu presupune prezenţa obligatorie a inculpatului iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, aceasta oricum s-ar fi efectuat în perioada anterioară emiterii rechizitoriului, când inculpatul era în libertate.

De asemenea, soluţia instanţei de a  restitui caza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pentru a fi audiat inculpatul, a i se aduce la cunoştinţă învinuirea si a i se prezenta materialului de urmărire penală, asistarea obligatorie, la 2 ani şi 2 luni  de la pretinsa comitere a faptelor şi după 1 an şi 4 luni de la emiterea rechizitoriului, situaţie ce poate fi remediată de instanţa de judecată, ar presupune şi o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil,  întrucât ciclul procesual s-ar fi prelungit cu mult în timp dacă pentru un motiv excesiv de formal s-ar fi produs refacerea urmăririi penale de către procuror.

Secţia penală – Decizia  penală  nr.764/11 iunie 2012

Prin sentinţa penală  nr. 263 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.3232/306/2011, în baza art.332 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru refacerea urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, a reţinut următoarele:

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală rezultă că la data de  24.02.2010 Poliţia oraşului C.  a fost sesizată telefonic despre săvârşirea faptei. La data de 26 iulie 2010 s-a dat rezoluţia de începere a urmăririi penale, acesta fiind confirmată prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

In ceea ce-1 priveşte pe  inculpatul C.C.Ş., acesta nu a putut fi audiat în cauză, acesta sustrăgându-se  urmăririi penale. 

S-a constatat că  inculpatul C.C. se sustrage urmăririi penale, nefiind de găsit pentru a fi audiat, nefiind de găsit la domiciliu (f.X dos u.p.).La data de  11.04.2010 (f.X), în urma verificărilor, s-a constatat că inculpatul se afla pe raza localităţii Sibiu. Organul de cercetare penală a solicitat la data de 19.07.2010 informaţii legate de reţinerea sau arestarea inculpatului în vreunul din aresturile IGPR, răspunsul fiind unul negativ.  (f.X dos u.p.).

Instanţa a mai reţinut că inculpatul C.C., la data de 21.07.2010, alături de alte persoane a mai săvârşit alte infracţiuni, fiind cercetat şi trimis în judecată prin rechizitoriu la data de 14.09.2010 (f.X dos u.p.).m, constatând că în cauza de faţă, din luna iulie 2010 nu s-au mai făcut nici un fel de verificări cu privire la identificarea şi  aducerea inculpatului în faţa organelor de cercetare penală în vederea audierii  acestuia.

La data de  15 decembrie 2010 procurorul de caz  a încheiat un proces-verbal, şi a constatat că inculpatul nu a putut fi audiat în cauză , după săvârşirea faptei el sustrăgându-se urmăririi penale fiind plecat în  Germania din spusele rudelor sale. A reţinut că în temeiul art. 254 Cpp din Legea nr.202/2010 prezentarea materialului de urmărire penală nu a fost posibilă din cauză că inculpatul a dispărut şi a lipsit nejustificat la chemarea organului de urmărire penală (f.X).

La data de  15.12.2010 a fost întocmit rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată în lipsă inculpatul, acesta fiind arestat în Germania chiar la data emiterii rechizitoriului.

Instanţa a apreciat că demersurile organelor de cercetare, în ceea ce priveşte căutarea inculpatului au fost superficiale, acestea făcând o singură adresă către IGPR în luna iulie 2010, după care nu s-a mai revenit cu nici o solicitare, iar după circa 6 luni, dosarul a fost trimis instanţei, fără ca inculpatul să fi fost audiat în dosar în nici o calitate.

S-a arătat că potrivit art. 257 C.proc.pen., dispoziţiile privind prezenţa inculpatului, obligatorie pentru prezentarea materialului de urmărire penală cu excepţia cazurilor prev. de art. 254. alin. 1 C.p.p. (care nu sunt incidente în cauză), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, sancţiune care se răsfrânge asupra actului procesual imediat următor, cel de sesizare a instanţei, impunându-se restituirea cauzei la procuror pentru reluarea urmăririi penale.

 Judecătoria a considerat că pentru trimiterea în judecată a unui inculpat care  a dispărut şi a lipsit în mod nejustificat de la  momentul prezentării materialului de urmărire penală, aşa cum a constatat procurorul, acesta trebuia sa facă toate demersurile pentru căutarea acestuia, fiind esenţial sa se verifice daca acesta este deţinut sau arestat preventiv, în caz afirmativ acesta trebuind sa fie citat la locul de detenţie.  Or, în speţa de fata,  situaţia  inculpatului  C.C.,  fiind verificată o singură dată  prin  IGPR  la data de 19.07.2010  şi  apoi  6 luni nu s–a mai efectuat nici un demers,  sunt de natură a atrage nulitatea absolută, în condiţiile în care s-a descoperit că acesta fusese arestat în altă ţară  după săvârşirea faptei, şi înainte de trimiterea în judecată prin rechizitoriu, respectiv la data de  15.12.2010 în  Germania.

 Din actele şi lucrările dosarului, instanţa  a reţinut încălcarea de către organele de urmărire penală a dispoziţiilor dreptul la apărare al inculpatului - art.6 Cpp, privându-l pe acesta de posibilitatea de a da declaraţii, de  formula cereri , urmărind completarea urmăririi penale, si de a da declaraţii suplimentare, de a i se prezenta materialul de urmărire penală, omisiuni ce ar putea afecta soluţia procurorului si nu ar putea fi remediate în faza judecaţii. Mai mult, în cazul în care organele de cercetare constatau că inculpatul este arestat în altă ţară în altă cauză, aveau obligaţia să-i asigure asistenţă obligatorie conform art. 171 alin.2 Cpp, tot sub sancţiunea nulităţii absolute. 

 Prevederile imperative ale art. 332 alin.2 Cpp prevăd că instanţa se desesizează  şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la prezenţa obligatorie a inculpatului şi asistarea acestuia de un apărător.

 Pentru considerentele expuse, apreciind ca nu există posibilitatea ca viciile procedurale mai sus menţionate sa fie remediate în cursul judecaţii, instanţa a dispus , potrivit art. 332 alin.2  Cod proc. penală, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor legale (audierea inculpatului, aducerea la cunoştinţa a învinuirii si prezentarea materialului de urmărire penala, asistarea obligatorie).

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termenul legal  Parchetul de pe lângă Judecătoria  S., solicitând, în temeiul dispoziţiilor art.385 ind.9 pct.17 ind.2 C.proc.pen.,  casarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de respingere a cererii de restituire a cauzei la procuror.

 În motivarea recursului, procurorul a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât în mod greşit s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a arătat că instanţa de judecată a dispus în mod formal restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, constatând încălcarea dispoziţiilor imperative reglementate de art. 332 alin. 2 C.proc.pen., dispoziţii imperative  care au fost reglementate de legiuitor pentru a asigura dreptul fundamental la apărare a inculpatului, drept constând în posibilitatea concretă de a lua cunoştinţă de probatoriul administrat şi de a propune probe în apărare.

Este adevărat că în îndeplinirea acestui scop şi pentru trimiterea în judecată a unui inculpat care se sustrage urmăririi penale şi momentului prezentării materialului de urmărire penală, procurorul trebuie să facă toate demersurile pentru căutarea acestuia, însă ceea ce este esenţial este să verifice dacă acesta este deţinut sau arestat preventiv pentru a i se asigura prezenţa şi asistarea de către apărător.

În cauza de faţă, inculpatul C.C.Ş. a fost arestat de autorităţile germane exact la data emiterii rechizitoriului, aceasta fiind şi data emiterii mandatului de arestare preventivă sau cu o zi înainte,  când urmărirea penală a fost deja finalizată şi s-a dispus împotriva acestuia punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea sa în judecată şi astfel  nu se mai poate vorbi de o urmărire penală în curs de desfăşurare în cadrul căreia să devină incidente dispoziţiile art. 197 alin. 2 C.proc.pen.

Prin urmare, întreaga urmărire penală s-a desfăşurat faţă de o persoană aflată în stare de libertate, care ar fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de materialul probatoriu şi sa beneficieze de asistenţă juridică, dar care s-a sustras urmăririi penale încă de la începutul cercetărilor.

Situaţia ar fi rămas neschimbată, chiar dacă verificările dispuse de procuror şi considerate insuficiente de către instanţă (motivat de faptul că datează din luna iulie 2010, cu toate că s-au făcut verificări şi în luna noiembrie 2010, f. 81,82), s-ar fi efectuat la o dată apropiată terminării urmăririi penale.

Ele ar fi rămas ineficiente, întrucât pe întreg parcursul urmăririi penale nu existau indicii cu privire la o eventuală privare de libertate a inculpatului, putându-se constata chiar o imposibilitate de ordin fizic a procurorului de a lua la cunoştinţă că exact la data stabilită pentru prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirii actului de sesizare inculpatul este arestat în străinătate. Chiar şi instanţa a descoperit această împrejurare după aproximativ trei luni de la data sesizării instanţei prin rechizitoriu (adresele efectuate la ANP şi IGP - Direcţia de Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operativă menţionând de fiecare dată că inculpatul nu este deţinut sau arestat preventiv). Abia la data de 09.02.2012, când mama inculpatului C.C. a adus la cunoştinţă instanţei faptul că este posibil ca acesta să fi fost arestat în Germania s-a efectuat adresă la INTERPOL pentru a se confirma acest aspect.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, a cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art.385 ind.9 pct.17.ind. 2 Cod procedură penală, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform art. 385/6 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursul declarat de procuror este fondat, având în vedere următoarele :

Judecătoria  Sibiu a fost sesizată la data de 16.12.2010 cu rechizitoriul  procurorului din 15.12.2010 dat în  dosarul de urmărire penală nr.2953/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S., rechizitoriu înregistrat sub nr.16448/306/2010  şi prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art.321 alin.l Cp. şi vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. 1 Cp., ambele cu aplic, art.37 lit.b) Cp., art. 75lit.a) Cp. şi art.33 lit.a) Cp.

- C.C.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art.25 Cp. rap. la art.321 alin. 1 Cp. şi instigare la vătămare corporală, prev. de art.25 Cp. rap. la art. 181 alin. 1 Cp., ambele cu aplic. art. 75 lit.a) Cp. şi art.33 lit.a) C.pen., 

Inculpatul C.I., prezent în faţa instanţei, a recunoscut faptele reţinute în cuprinsul rechizitoriului şi a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 Cpp. La data de 31.03.2011 s-a pronunţat sentinţa penală nr.207/31.03.2011 a Judecătoriei Sibiu cu privire la inculpatul C.I., definitivă prin nerecurare la data de 19.04.2011.

Prin încheierea de şedinţă din 02.03.2011 instanţa a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul C.C., reţinându-se că s-a aflat de la mama acestuia că este arestat în Germania,  formându-se  un nou dosar cu nr.3232/306/2011.

În urma  cercetărilor efectuate de către instanţă, s-a constatat că  inculpatul a fost arestat la data de  14.12.2011  în  Germania , acesta fiind predat autorităţilor române la data de 10.01.2012 ( filele X).

La termenul din 29 februarie 2012  instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a început cercetarea judecătorească S-a dat citire actului de sesizare, după care instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului C.C. învinuirea ce i se aduce, a fost audiat acesta  şi s-au încuviinţat cererile în probaţiune solicitate de procuror şi de inculpat, respectiv audierea părţii civile F.M.V. şi a martorilor I.C.,  F.G. şi P.I., respectiv a martorilor C.I. şi F.T.G.

La termenul din 14 martie 2012 a fost audiat martorul C.I., iar la termenul din 28.03.2012 au fost audiaţi martorii F.G. şi P.I. şi a fost încuviinţată cererea procurorului de suplimentare a probatoriului cu privire la audierea martorilor P.D. şi B.I.

Prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2012 instanţa a pus în discuţie, din oficiu, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Curtea de apel constată că soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus  restituirea  cauzei la procuror este nelegală, fiind  pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 332 Cod procedură penală şi astfel criticele aduse hotărârii prin recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu sunt fondate.

Potrivit acestui text de lege instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie  sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de apărător.

De asemenea, cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se referă la sesizarea instanţei, compunerea acesteia, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului, asistarea  acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

În cauză au fost respectate dispoziţiile legale privitoare la sesizarea instanţei şi la competenţa după materie  sau după calitatea persoanei, iar în ceea ce priveşte prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, se constată că aceasta este obligatorie, în cursul urmăririi penale, numai în situaţiile prevăzute de art.171 alin.2 din Codul de procedură penală, respectiv când învinuitul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale  sau obligarea la tratament medical  chiar în altă cauză, ori când organul de urmărire penală apreciază că învinuitul nu şi-ar putea face singur apărarea  .

Se constată că niciunul din cazurile, expres şi limitativ prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu se regăsesc în cauză, în contextul în care, pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a sustras de la cercetări, iar arestarea acestuia în Germania a avut loc la data de 14 decembrie 2012, dată la care urmărirea penală s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului de către procuror în ziua următoare..

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.257 şi 261 C.proc.pen., când acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, procurorul procedează la prezentarea materialului de urmărire penală, sens în care îl cheamă pe învinuit, cu excepţia situaţiilor când acesta lipseşte în mod nejustificat, refuză în mod nejustificat să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală sau este dispărut. Procurorul procedează la prezentarea materialului dacă inculpatul este prins sau adus după înaintarea dosarului la parchet, având obligaţia ca în termen de 15 zile de la primirea dosarului să se pronunţe asupra lucrărilor urmăririi penale, reţinându-se că rezolvarea cauzelor cu arestaţi se face de urgenţă şi cu precădere ( în speţă, coinculpatul C.I. fiind arestat preventiv ).

Prin procesul-verbal întocmit la data de 15.12.2012, procurorul a consemnat că învinuitul C.C.Ş. s-a sustras de la urmărire penală, în cauză fiind efectuate formalităţile specifice de căutare şi luându-se legătura şi cu membrii familiei acestuia care au declarat că învinuitul s-ar afla în Germania, însă nu au cunoştinţă unde anume.

Curtea nu poate împărtăşi susţinerea instanţei de fond în sensul că  actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută - deoarece nu ar fi  fost respectate dispoziţiile privind prezenţa inculpatului, obligatorie pentru prezentarea materialului de urmărire penală - întrucât, pe de o parte, emiterea rechizitoriului nu presupune prezenţa obligatorie a inculpatului iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, având în vedere textele de lege expuse, aceasta oricum s-ar fi efectuat în perioada anterioară emiterii rechizitoriului, când inculpatul C.C.Ş.  era în libertate.

Toate împrejurările menţionate de către instanţă care au condus, în opinia acesteia, la restituirea cauzei la procuror  ar putea  fi considerate ca încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal şi care ar atrage nulitatea relativă a hotărârii, cu condiţia producerii unei vătămări.

Însă, fiind nulităţi relative, acestea pot fi invocate numai în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.

În cauză, se observă că instanţa a administrat probe la solicitarea părţilor, a ascultat inculpatul, după ce în prealabil i-a adus la cunoştinţă acestuia învinuirea  şi a avut posibilitatea legală de a îi garanta dreptul la apărare inculpatului şi să pronunţe o hotărâre prin care să înlăture  omisiunea organului de urmărire penală de a îl asculta pe inculpat şi de a-i prezenta materialul de urmărire penală, omisiune cu privire la care  instanţa de recurs constată că nu poate fi imputabilă procurorului, atâta timp cât în cauză nu existau  indicii cu privire la o eventuală privare de libertate a inculpatului.

S-a invocat de către prima instanţă  că încălcarea de către organele de urmărire penală a dispoziţiilor privind dreptul la apărare al inculpatului - art.6 C.proc.pen.-, privându-l pe acesta de posibilitatea de a da declaraţii, de  a formula cereri , urmărind completarea urmăririi penale, si de a da declaraţii suplimentare, de a i se prezenta materialul de urmărire penală, omisiuni ce ar putea afecta soluţia procurorului, nu ar putea fi remediate în faza judecaţii.

Şi această aserţiune este lipsită de fundament juridic. Nerespectarea acestei obligaţii de către organele judiciare nu ar putea atrage decât nulitatea relativă a actelor procesuale, sancţiune procedurală care nu poate fi ridicată decât de persoana lezată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. 

Inculpatul C. nu a susţinut niciun moment cauzarea vreunei vătămări cu privire la modul de desfăşurare a urmăririi penale, iar  instanţa din oficiu, după citirea actului de sesizare şi implicit constatarea regularităţii acestuia, şi după administrarea de probe, a invocat necesitatea restituirii cauzei la procuror.

 Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor  art.197 alin.1 şi 4 teza a II a C.proc.pen., instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, situaţie care nu este incidentă în cauză.

Exagerând rolul activ al organelor judiciare, instanţa de fond  a procedat în mod inadmisibil, atribuind prezenţei inculpatului în faza de urmărire penală un caracter obligatoriu, în contextul în care actele dosarului atestă faptul că acesta era liber şi s-a sustras urmăririi penale încă de la începutul cercetărilor.

În acord cu motivele de recurs invocate de procuror, Curtea constată că întreaga urmărire penală s-a desfăşurat faţă de o persoană aflată în stare de libertate, care ar fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de materialul probatoriu şi sa beneficieze de asistenţă juridică, în cază neexistând niciun indiciu cu privire la o eventuală privare de libertate a inculpatului, privare care de altfel a avut loc în ziua emiterii rechizitoriului, când urmărirea penală era deja finalizată.

De asemenea, soluţia instanţei de a  restitui caza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pentru a fi audiat inculpatul, a i se aduce la cunoştinţă învinuirea si a i se prezenta materialului de urmărire penala, asistarea obligatorie, la 2 ani şi 2 luni  de la pretinsa comitere a faptelor şi după 1 an şi 4 luni de la emiterea rechizitoriului, situaţie ce poate fi remediată de instanţa de judecată, ar presupune şi o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil,  întrucât ciclul procesual s-ar fi prelungit cu mult în timp dacă pentru un motiv excesiv de formal s-ar fi produs refacerea urmăririi penale de către procuror.

Pentru considerentele ce preced, constatând că sunt fondate criticele aduse hotărârii prin recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi având în vedere dispoziţiile art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.proc.pen., s-a admis recursul, s-a casat sentinţa penală nr. 263/18.04.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu şi s-a trimis cauza spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

Domenii speta

Spete similare