Excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de judecată. Respingerea prin încheiere motivată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale, conform art. 29 alin. 3 din acelasi act normativ.

Împrejurarea ca legea stabileste ca nu în toate cazurile aflate pe rolul unei instante,  este necesar a fi sesizata Curtea Constitutionala -  situatie in care  instanta are posibilitatea sa  nu înainteze sesizarea la instanta de contencios constitutional -  reprezinta o transpunere legislativa a uneia din conditiile de exercitare a actiunii civile, respectiv interesul.

La data de 6 mai 2010, recurenta pârâta M.S. prin aparator, a invocat în scris, în cadrul recursului, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I alin.49 pct.1111 din Legea nr.219/2005 si a disp. art.I alin.1 pct.112 din OUG 138/2000 si a formulat cerere de sesizare a Curtii Constitutionale, în acest sens.

În motivarea cererii a aratat:  cele doua dispozitii legale aratate ca fiind neconstitutionale au abrogat disp. art. 304 pct. 10 si 11 Cod procedura civila, fiind încalcate în acest mod, dispozitii din legea fundamentala - art. 20 si 21 Constitutia României.

Arata ca  dispozitiile legale abrogate dadeau posibilitatea instantei de fond si apel  ca, în baza rolului activ conferit de dispozitiile art.129 pct.5 din Codul de procedura civila, sa analizeze cauza atât sub aspectul legalitatii cât si  al temeiniciei.

A sustinut ca sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a exceptiei invocate, prevazute de art.29 din Legea nr.47/1992, întrucât exceptia priveste o lege sau o ordonanta, ori o dispozitie dintr-un  asemenea act normativ în vigoare, dispozitia respectiva nu a fost constatata ca fiind neconstitutionala printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale si are legatura cu solutionarea cauzei, exceptia putând fi invocata în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.

Instanta a acordat termen pentru ca partile sa observe cererea si  sa-si exprime un punct de vedere în scris cu privire la cerere.

Intimatul reclamant prin avocat, a precizat oral ca exceptia de neconstitutionalitate este în principal inadmisibila.  În subsidiar, în  cazul sesizarii Curtii  Constitutionale, a apreciat ca abrogarea celor doua texte de lege nu contravine celor doua articole din Constitutie. De altfel, nici accesul la justitie nu este îngradit prin eliminarea celor doua texte legale, existând în continuare un dublu grad de jurisdictie, prin apel se pot formula critici referitoare la temeinicia unei hotarâri judecatoresti, iar instantei nu îi este limitat rolul activ în solutionarea cauzei.

Cererea de fata s-a respins ca inadmisibila, având în vedere urmatoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea per a contrario a acestor dispozitii legale  si în baza art. 29 alin. 6 din acelasi act normativ, daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. 1, în sensul ca priveste neconstitutionalitatea unor dispozitii legale în vigoare, dar care nu au legatura cu solutionarea cauzei,  instanta respinge printr-o încheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.

Împrejurarea ca legea stabileste ca nu în toate cazurile aflate pe rolul unei instante,  este necesara sesizarea Curtii Constitutionale - situatie in care  instanta are posibilitatea sa  nu înainteze sesizarea la instanta de contencios constitutional -  reprezinta o transpunere legislativa a uneia din conditiile de exercitare a actiunii civile, respectiv interesul.

În cauza, observând motivele de recurs, Curtea  a constatat ca recurenta pârâta a invocat ca temeiuri în drept ale  controlului judiciar,  cazurile de modificare prev. de art. 304 pct.  6, 7, 8 si 9 Cod procedura civila, neinvocând  clar si explicit disp. art. 304 pct. 10 si 11 Cod procedura civila,  abrogate prin dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate o invoca.

 Corelativ  acestui aspect,  respectiv în lipsa unor asemenea motive, nu se regasesc printre argumentele în sustinerea recursului,  nici trimiteri directe sau indirecte  la dispozitiile legale abrogatoare a caror neconstitutionalitate se invoca.

Un argument în acest sens îl constituie inclusiv cel aratat de însasi recurenta prin aparator, în sustinerea  cererii  de sesizare a Curtii Constitutionale, potrivit caruia  nu se invoca direct limitarea controlului judiciar în recurs, ci faptul ca  înainte de abrogare, instantele de fond în exercitarea  rolului activ, manifestau mai multa preocupare în analizarea cauzei atât sub aspectul legalitatii, cât si al temeiniciei.

 De asemenea, chiar si în situatia în care ar interveni declararea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale abrogatoare,  prevederile. art. 304 pct. 10 si 11 Cod procedura civila nu reintra în vigoare ca efect al deciziei Curtii Constitutionale, având în vedere  si disp.  art. 62 alin. 3  din Legea 24/2000 privind tehnica legislativa, potrivit carora abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv, cu  exceptia situatiei în care  prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare,  au fost respinse prin lege de catre Parlament.

Or, chiar si în ipoteza în care s-ar admite ca prin declararea neconstitutionalitatii  textelor abrogatoare, reintra în vigoare textele abrogate,  sau ulterior prin legiferare,  se reintroduc  dispozitii legale asemanatoare sau identice cu cele abrogate, recurenta nu mai este în masura sa completeze motivele de recurs, având în vedere disp. art. 303 Cod procedura civila cu privire la termenul motivarii recursului.

De asemenea, în aceasta din urma ipoteza, se au în vedere si data pronuntarii deciziei recurate, dar  si dispozitiile art. 725 alin. 3 Cod procedura civila, potrivit carora în cazul intrarii în vigoare a unei legi de procedura noi, hotarârea pronuntata  înaintea acestui moment, ramâne supusa  cailor de  atac si termenelor prevazute de legea sub care au fost pronuntate.

In concluzie, recurenta pârâta  tinde sa puna în discutie  chestiuni care nu-i sunt de folos si pe care nu le poate opune cu succes  în cauza aflata pe rol, de vreme ce nu invoca neconstiutionalitatea unor  dispozitii legale în vigoare si aplicabile, de procedura sau de drept material - incidente  si care au legatura cu solutionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, s-a respins ca inadmisibila, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale prev. de art.I alin.49 pct.1111 din Legea nr.219/2005 cât si a art.I alin.1 pct.112 din OUG 138/2000, formulata în cauza.

3

Domenii speta

Spete similare