Revendicare imobiliară. Transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu,

Revendicare imobiliară. Transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic, substanţial dedus judecăţii

 - Codul civil, art. 480, art. 481

Pe parcursul desfăşurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc şi o transmitere a calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a fost investită cu o acţiune în revendicare prin care reclamanţii invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii care au apreciat că sunt neproprietari.

Potrivit doctrinei, transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic, substanţial dedus judecăţii.

Cel care dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândeşte şi calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii şi preia procesul în starea în care se găseşte.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr.2619/2000, reclamanţii S.A., S.D. şi S.L., au chemat în judecată pârâtele K.M., B.K. şi V.V., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în municipiul Târgu Mureş, P-ţa Trandafirilor, şi înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureş sub A+1, nr. top. 1161/2 1162/1, 1163/1 format din spaţiu comercial având intrare directă din stradă, în suprafaţă de 72,54 mp, un antreu în suprafaţă de 7,67mp, o cameră de 4,5/5 m. şi un depozit aflat la subsol în suprafaţă de 46,8mp. De asemenea, reclamanţii au solicitat să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Prin sentinţa civilă  nr. 84 din 30.03.2001, Tribunalul Mureş a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului  aflat în litigiu, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamanţilor şi totodată obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Mureş a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 08.04.1948, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către S.A. şi S.D. de către antecesoarea pârâtelor în contract consemnându-se plata în întregime a preţului precum şi faptul că apartamentul a intrat în posesia cumpărătorilor.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, prin încheierea nr. 1276 din 1948 a biroului de carte funciară, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor la data de 5.08.1948, operaţiunea în cartea funciară fiind efectuată în baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu Mureş, prin care întregul imobil a fost cuprins în CF 2916 Târgu Mureş şi a fost dezmembrat pe apartamente.

De asemenea, s-a reţinut că dovada faptului că cei doi cumpărători au intrat în posesia imobilului este ordinul de cartiruire  precum şi contractul de închiriere încheiat între reclamanta S.A. şi Magazinul de stat Târgu Mureş.

Prin decizia civilă nr. 59/A din 14.11.2001, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelurile declarate de pârâte, a anulat sentinţa civilă nr. 84/2001, pronunţată de Tribunalul Mureş şi, în rejudecare, a admis acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului în cauză. Pârâtele au formulat recurs împotriva acestei decizii şi prin decizia civilă nr. 2442 din 14.06.2002 Î.C.C.J. l-a admis, a casat decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 84/2001 a Tribunalului Mureş, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureş.

Instanţa supremă a constat că, deşi pârâtele au contestat existenţa valabilă a unui titlu exhibat de reclamanţi, instanţele nu au dispus administrarea unor probe pentru verificarea acestor susţineri şi abia după administrarea unor astfel de probe - verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri - se va putea trece la aplicarea Decretului lege nr. 115/1938.

În rejudecare, reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâţilor S.C.C., S.M. şi K.C.S.C., solicitând obligarea acestora la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului în cauză, evacuarea necondiţionată a pârâţilor S.C. şi M. din spaţiul revendicat, lăsarea acestuia în deplină folosinţă reclamanţilor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au susţinut această cerere arătând că, în cursul judecăţii cererii,  pârâtele împreună cu K.C. au înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001, imobilul în cauză către soţii S., însă cum procesul era înscris în cartea funciară, în contrat s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de evicţiune totală sau parţială.

Judecătoria Târgu Mureş şi-a declinat competenţa materială în soluţionarea cererii trimise spre judecare prin sentinţa civilă nr. 5776 din 5.10.2004 în favoarea Tribunalului Mureş.

În rejudecare, pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C.Ş., V.V., B.K. şi K.M., aceste excepţii fiind unite de instanţă cu fondul cauzei.

Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1850 din 13.11.2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C.S., V.V., B.K. şi K.M. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceştia. Totodată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.A., S.D. T. şi S.L., acţiune continuată de reclamanţii S.D. T. şi S.L., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai reclamantei S.A., şi a obligat pârâţii S.M.şi S.C. să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 din imobilul situat în Târgu Mueş, P-ţa Trandafirilor, înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureş, sub A+1, nr.top. 1161/2, 1162/1 şi 1163/1/1, apartament compus din spaţiu comercial în suprafaţă de  72,54 mp, un antreu în suprafaţă de 7,67 mp., o cameră de 4,5/5metri şi un depozit la subsol de 46,8 mp. S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi.

Tribunalul a reţinut că  nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod civil în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, întrucât acţiunea reclamanţilor, soluţionată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş.

De asemenea, tribunalul a reţinut că pârâtele K.M., V.V., B.K. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ele nu mai sunt proprietare, nu au calitate de posesori ai imobilului revendicat în cauză.

Pe fond, Tribunalul Mureş a reţinut că, în conformitate cu îndrumările deciziei Î.C.C.J., dar şi cu concluziile raportului de expertiză grafologică efectuată în cauză, conform cărora contractul a fost semnat de văduva lui B.G., B.V., B.G. junior, B.L. şi B.E., reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate în contradictoriu cu pârâtele K.M., V.J. şi B.K., prin prisma prevederilor art. 969 alin. 1 Cod civil şi a ansamblului prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractuală celeilalte părţi contractuale.

Tribunalul a mai reţinut că, în ceea ce priveşte pârâţii S.C. şi S. M., nu se pot prevala de prezumţia de proprietate rezultată din întabulare, întrucât aceasta profită numai dobânditorilor de bună credinţă, iar pârâţii cunoşteau, la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, de existenţa litigiului purtat cu moştenitorii defuncţilor B.G. şi B.V., mai mult, ei şi-au asumat riscul unei evicţiuni. În continuare, tribunalul a arătat că, prin compararea titlului de proprietate al reclamanţilor cu titlul de proprietate al pârâţilor S.C. şi S. M., este preferabil cel al reclamanţilor, care au dobândit imobilul prin cumpărare de la foştii proprietari tabulari.

Întrucât efetul principal al acţiunii în revendicare reprezintă restituirea bunului în patrimoniul revendicatorului liber de orice sarcină, în temeiul Legii nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.

 Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat, în termen legal, apel atât reclamanţii S.D. şi S.L., cât şi pârâţii S.C. şi S. M..

La data de 31 februarie 2009, reclamanţii au formulat în scris o cerere de renunţare la judecarea apelului, iar pârâţii S.C. şi S.M.au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului pârâţii au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, aceasta a fost în mod greşit respinsă în raport cu prevederile art. 17 şi 18 din Legea nr. 115/1938, deoarece, în cauză, nu s-a făcut dovada  faptului că autorii reclamanţilor şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Înscrierea în cartea funciară reprezintă o condiţie fără de care dreptul de proprietate asupra unui imobil nu se poate constitui. Încheierea de întabulare nr. 1276 din 20.07.1948 nu face dovada menţiunilor cuprinse în CF şi nici că, la momentul naţionalizării, imobilul constituia proprietatea autorilor reclamanţilor.

La momentul cumpărării imobilului de către familia S., în cartea funciară nu era înscris numele reclamanţilor şi astfel în contra pârâţilor li se putea opune doar o înscriere în CF, pentru ca acţiunea în revendicare să fie întemeiată.

Instanţa de fond nu face nicio referire cu privire la apărarea pârâţilor potrivit căreia  reclamanţii nu au dovedit faptul că la momentul naţionalizării erau proprietari ai imobilului aflat în litigiu, pentru a combate astfel hotărârea prin care s-a constat în mod irevocabil că imobilul a fost naţionalizat de la pârâţii K. şi B., cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregului imobil. În contractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi se poate observa declaraţia vânzătorilor, care arată că la data încheierii contractului nu sunt proprietari tabulari ai întregului imobil.

Aşa cum s-a arătat, prin sentinţa civilă nr. 861 din 25.06.1999, pronunţată de Tribunalul Mureş, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a constatat faptul că imobilul a fost naţionalizat de la pârâţii K. şi B. şi în aceste condiţii, a pronunţa o nouă hotărâre judecătorească prin care s-ar recunoaşte dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 ar duce la existenţa a două hotărâri potrivnice.

Instanţa de fond a respins în mod  greşit excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportate la această hotărâre judecătorească.

În fine, apartamentul 6 pentru care s-a dispus admiterea acţiunii nu mai poate fi delimitat, aşa cum, de astfel, s-a arătat în raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond.

Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, a luat act de renunţarea reclamanţilor S.D. şi S.L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1850 din 13.11.2008, pronunţată de Tribunalul Mureş, şi totodată a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii S.M.şi S.C..

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:

La data de 31.03.2009, reclamanţii au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunţare la apelul declarat şi respectând principiul disponibilităţii, instanţa a luat de renunţare la judecarea apelului.

În privinţa apelului pârâţilor, Curtea de apel a avut în vedere următoarele argumente de fapt şi de drept:

Imobilul situat în strada Stalin, nr. 45, în prezent P-ţa Trandafirilor, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei B.E.,  ai cărei moştenitori legali sunt B.K., V.J. şi K.M.

Imobilul a constituit obiect al Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, iar prin sentinţa civilă nr. 861 din 25.06.1999 a Tribunalului Mureş, s-a constatat că  imobilul a fost trecut nelegal în proprietatea statului şi ca urmare s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea lui B.E., cu restabilirea situaţiei de carte funciară. Urmare a acestei sentinţe, cele trei pârâte au devenit proprietare tabulare în cota de 1/3 parte fiecare. Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08.04.1948 în faţa Notarului Public D.I., B.E. a vândut soţilor S.D. şi S.A. o parte din imobil, respectiv apartamentul nr. 6, situat la parterul imobilului. Dreptul de proprietate transmis soţilor Suciu a fost menţionat şi în încheierea  CF nr. 1276 din 1948, în care se arată că apartamentul nr. 6, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost întabulat în CF individual nr. 8021  Târgu Mureş. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între familia S. şi vânzătoarea B.E. a fost verificată în urma unei expertize grafologice, care a dovedit că acest contract a fost semnat de vânzătoare. În aceste condiţii, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 969 alin. 1 Cod civil şi prevederile D.L. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrieri dreptului în cartea funciară nu poate fi opusă celeilalte părţi contractante, fiecare dintre parte fiind obligată să respecte obligaţiile asumate.

Dreptul de proprietate al dobânditorului este opozabil şi terţilor care au cunoştinţă de existenţa acestui drept deşi nu este înscris în cartea funciară.

În această situaţia se află şi pârâţii S., care, la data cumpărării, aveau cunoştinţă de existenţa litigiului între reclamanţi şi moştenitoarele lui B.E., asumându-şi riscul de a fi evinşi de către reclamanţi.

Dreptul de proprietate fiind pe deplin dovedit, acţiunea în  revendicare este admisibilă în condiţiile art. 480-481 Cod civil, de aici izvorând calitatea procesuală activă a reclamanţilor, ceea ce a dus la respingerea în mod corect a excepţiei lipsei calităţii procesuale invocată de pârâţii S.C. şi M. În mod corect s-a reţinut faptul că dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost dovedit şi prin încheierea de CF nr. 1276 din 20.07.1948, ceea ce face ca susţinerile pârâţilor, conform cărora încheierea poartă doar semnătura de conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reţinută.

Pârâţii erau cei care trebuiau să dovedească faptul că împotriva acestei încheieri s-a exercitat o cale de atac. Nu are relevanţă susţinerea pârâţilor potrivit căreia reclamanţii nu au făcut dovada că imobilul revendicat ar fi aparţinut autorilor lor, având în vedere că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe art. 480, 481 Cod civil. Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 2648/1999 a Tribunalului Mureş s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din P-ţa Trandafirilor, însă trebuie menţionat că decretul de naţionalizare  se referea la imobilele înscrise în cartea funciară şi la proprietarii tabulari, însă, în fapt, imobilul a fost naţionalizat de la familia S., aşa cum rezultă din Ordinul de cartiruire din 07.09.1948. În consecinţă, faptul că s-a naţionalizat întregul imobil de la văduva lui B.G., B. E., nu are relevanţă atâta timp cât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, proprietari ai apartamentului 6, nu era înscris în cartea funciară dar dobândit anterior naţionalizării.

Nu are relevanţă faptul că reclamanţii au revendicat imobilul din fosta Piaţă Stalin, nr. 16, pentru că acest imobil a fost atribuit autorilor reclamantei ca urmare a rechiziţionării farmaciei ce o aveau în proprietate. Oricum, această acţiune a fost respinsă ca urmare a faptului că şi el a fost preluat abuziv de la alţi proprietari.

În mod corect a fost respinsă şi excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1496/1996 a Curţii de Apel Târgu Mureş, lipsind tripla identitate în condiţiile în care în această cauză pârâţi erau Primăria municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş, iar obiectul nu îl constituia o acţiune în revendicare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii S.M.şi S.C., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâţilor şi a casat în parte decizia recurată  dispunând trimiterea spre rejudecare a apelului declarat de pârâţii S.M.şi S.C., menţinând dispoziţiile referitoare la apelul reclamanţilor.

 În considerentele deciziei s-a arătat că din actele aflate la dosar, la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat, anterior pronunţării sentinţei civile nr. 1850 din 13.11.2008 a Tribunalului Mureş.

Ca urmare, cererea reclamanţilor a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în atare situaţie se impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând să fie analizate toate motivele.

Procedând la rejudecarea cauzei curtea reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, apreciind că au fost viciate normele de procedură în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 1850 din 13.11.2008, a fost pronunţată  după ce, anterior, decedase una dintre pârâte. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că rejudecarea cauzei trebuie să pornească din faza procesuală a apelului. Din ansamblul motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că motivele de casare privesc stabilirea cadrului procesual al acestui litigiu.

Acţiunea a fost iniţial pornită de către reclamanţii S.A., S.D. şi S.L., pe parcursul judecăţii decedând reclamanta S.A., demersul judiciar fiind continuat de ceilalţi doi reclamanţi, care au şi calitatea de moştenitori ai primei reclamante.

Cererea iniţială a fost îndreptată împotriva pârâtelor K.M., născută B., B.K., născută B., şi V.V., născută B. Ulterior, la data de 02.05.2001, imobilul aflat în litigiu este cumpărat de soţii S.C. şi S.M.şi este înscris în cartea funciară la poziţia B+21, B+22, la data de 02.05.2001, prin încheierea nr. 7601, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 898/2001, pentru ca, mai apoi, soţii S. să vândă acelaşi imobil către SC H.C.SRL  prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2373/2001, dreptul de proprietate fiind înscris sub B+23 la data de 03.10.2001, prin încheierea nr. 17736.

 La data de 07.10.2002, reclamanţii formulează o cerere de introducere în cauză şi a soţilor S.C. şi S.M.constatând că aceştia au dobândit, prin cumpărare, imobilul aflat în litigiu, aceeaşi cerere fiind formulată cu ocazia rejudecării apelului faţă de SC H.C.SRL.

Curtea constată că, pe parcursul desfăşurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu de la pârâţii iniţiali K.M., B.K. şi V.V. către soţii S.C. şi S.M.şi, în cele din urmă, către SC H.C.SRL:

Odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc şi o transmitere a calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a fost investită cu o acţiune în revendicare prin care reclamanţii invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii care au apreciat că sunt neproprietari.

Potrivit doctrinei, transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic, substanţial dedus judecăţii.

Cel care dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândeşte şi calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii şi preia procesul în starea în care se găseşte.

Ca urmare, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureş a procedat la introducerea în cauză, în calitate de  pârâtă, a SC H.C.SRL, singura care, la momentul de faţă, are calitate procesuală pasivă.

Pârâtele iniţiale, K.M., B.K. şi V.V., precum şi soţii S.C. şi S.M.nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a transmiterii acestei calităţi succesiv către SC H.C.SRL:

Curtea remarcă faptul că, în cauză, doar în rejudecarea apelului şi cu mult timp după ce a avut loc înstrăinarea imobilului dedus judecăţii, pârâţii S.C. şi S.M.au înţeles să invoce faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, încercând astfel să lase fără efect demersul judiciar al reclamanţilor.

Curtea apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care stipulează principiul potrivit căruia orice persoană este îndreptăţită să beneficieze de un proces echitabil într-un termen rezonabil. Chiar dacă normele de procedură civilă nu reglementează în mod expres procedura după care are loc transmiterea calităţii procesuale, în cazul în care are loc o transmitere convenţională a bunului ce face obiectul litigiului, prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituţia României,  prevederile art. 6 din Convenţie pot asigura cadrul legislativ care să  permită înlocuirea pârâţilor care au înstrăinat obiectul dedus judecăţii şi care nu mai justifică participarea lor la judecată cu cel care a dobândit imobilul şi, odată cu aceasta, calitatea procesuală pasivă. Acest procedeu asigură toate garanţiile procesuale privind dreptul la apărare pentru cel care a dobândit calitate procesuală prin transmitere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, SC H.C.SRL are ca acţionari unici pe pârâţii S.C. şi S. M.. 

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate invocate în apel, Curtea reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele argumente:

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/1948 încheiat de Notarul Public I.D.la data de 8 aprilie 1948, imobilul aflat în litigiu a fost înscris iniţial în cartea funciară nr. 2916 Târgu Mureş, sub A+1 având ca proprietari tabulari pe văduva lui B.G. – B.E., născută B., B.V., B.G. junior, B.L. junior  şi B.E.

Apartamentul 6 din acest imobil constând în local de farmacie, compus din o cameră mare, o bucătărie, antreu, a fost vândut, prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus, arătat soţilor S.D. şi S.A. contra sumei de 174.000 lei. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menţionează la pct. 4 alin. 2 că, la momentul încheierii vânzării, dreptul de proprietate al vânzătorilor nu era întabulat în cartea funciară, însă, prin menţiunea făcută pe acest contrat de vânzare-cumpărare constând în încheierea nr. 1276/1948 din data de 5.08.1948, menţiune semnată şi ştampilată, dreptul de proprietate dobândit de cumpărători a fost înscris în cartea funciară. Aceasta înseamnă că, în intervalul 8 aprilie 1948, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, şi 5 august 1948, data încheierii, dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra întregului imobil a fost înscris în cartea funciară, precum şi dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra apartamentul 6. În acest sens se poate observa că, prin încheierea aflată la fila 12 din dosarul nr.2619/2000 al Tribunalului Mureş, a avut loc o dezmembrare a imobilului înscris iniţial în CF nr.2916 Târgu Mureş în 7 apartamente, iar apartamentul 6 – local de prăvălie-farmacie – a fost transcris în CF 8021 Târgu Mureş şi înscris dreptul de proprietate al soţilor S.D. şi S.A.. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, familia Suciu este obligată să părăsească acest  local de farmacie, primeşte de la autorităţile vremii un alt local pentru farmacie, preluat de autorităţi de la alte persoane, apoi este naţionalizată farmacia cu tot ce este în ea şi trecută în proprietatea statului. Imobilul este transcris din cartea funciară nr. 8021 Târgu Mureş,  mai întâi în foaia colectivă 800/II Târgu Mureş şi, în cele din urmă, în cartea funciară nr. 90203 Târgu Mureş.

La 25 iunie 1999, prin sentinţa civilă nr.861, Tribunalul Mureş a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului construit situat în Târgu Mureş, Piaţa Trandafirilor, nr.45, restabilind dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar, B.E., în CF 800/II Târgu Mureş, nr.top 1161/2, 1162/1, 1163/1/1, imobil transcris din CF 8023 Târgu Mureş. Ulterior, dreptul de proprietate redobândit astfel de fosta proprietară este înscris sub B+9 în CF 90203 Târgu Mureş, prin Încheierea nr.13880 din 5.08.1999, transcris din CF 800/2 Târgu Mureş.

 În baza certificatului de moştenitor nr.113/1999, prin Încheierea nr.14578, este înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.K., V.J. şi K.M..

 Foarte important este de observat faptul că, deşi imobilul a fost dezmembrat iar apartamentul 6, dobândit de soţii S.D. şi S.A., a fost transcris într-o altă carte funciară şi anume CF 8021 Târgu Mureş, la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B. E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere faptul că în CF 800/II Târgu Mureş nu putea să fie transcrisă din CF 8023 Târgu Mureş decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948, adică apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 şi 7, rămase în proprietatea lui B.E. înainte de naţionalizare.

Recapitulând, Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr.861/15.06.1999, a dispus restituirea imobilului din Piaţa Trandafirilor, nr.45, mai puţin apartamentul 6, ce a fost dobândit de autorii reclamanţilor şi apartamentul 6 a rămas înscris în CF 8021 Târgu Mureş. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureş, deci la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 şi 7.

Trebuie precizat faptul că, o dată cu naţionalizarea imobilelor, a avut loc o transcriere a acestora în cărţi funciare colective, una dintre acestea fiind 800/II Târgu Mureş, ocazie cu care cărţile funciare iniţiale s-au distrus.

Constatarea stării de fapt mai sus arătate rezultă însă din actele depuse la dosar, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948, precum şi din încheierea de dezmembrare şi înscriere a dreptului de proprietate depuse de reclamanţi în mai multe rânduri, pe parcursul judecării cauzei. Foarte important este şi aspectul că, într-un prim demers iniţial de reclamanţi, instanţele au stabilit că apartamentul 6, pe care-l revendică reclamanţii, nu a făcut obiectul naţionalizării prin Decretul nr.92/1950 (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr.1494 din 1996 a Curţii de Apel Alba Iulia).

Pornind de la această stare de fapt, Curtea reţine că, indubitabil, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari ai apartamentului 6, au calitate procesuală activă în a revendica acest imobil invocând prevederile art.480 – 481 Cod civil. Dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor fiind înscris în CF poate fi opus oricăror persoane care invocă un drept asupra acestui imobil. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu numai că a fost confirmată de expertiza grafologică, dar ea este întărită de faptul că acest contract a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor în CF 8021 Târgu Mureş şi întabularea dreptului de proprietate în CF 90203 Târgu Mureş în favoarea lui B.E. şi apoi succesiv, prin moştenire, în favoarea lui B.K., V.J. şi K.M., prin vânzare-cumpărare în favoarea familiei Sipos Cornel şi Sipos M. şi prin vânzare-cumpărare în favoarea S.C. H.C.S.R.L. a avut la baza o eroare a conducătorilor de carte funciară.

Nu se pot reţine nici criticile de nelegalitate aduse de apelanţi privind existenţa unei autorităţi de lucru judecat pentru că, pe de o parte, cauza litigiului promovat de S.A., S.D. T. şi S.L.D. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş este diferită de cea din prezenta cauză şi totodată părţile sunt diferite. Aşa cum s-a arătat deja, hotărârea Tribunalului Mureş din 1999 a dispus cu privire la imobilul transcris din CF 8023 Târgu Mureş.

Apelanţii au criticat hotărârea instanţei de fond considerând că apartamentul 6 nu poate fi restituit pentru că expertul tehnic judiciar, care, la fond, a efectuat raportul de expertiză, a precizat că acest apartament nu poate fi delimitat încât să poată fi revendicat de către reclamanţi.

Nici această critică nu poate fi primită şi curtea nu-şi însuşeşte concluziile expertului pentru că, într-adevăr, prin raportare la situaţia actuală a imobilului, care, după înstrăinare şi dobândirea acestuia de către familia Sipos şi mai apoi de către S.C. H.C.S.R.L., şi-a schimbat destinaţia şi totodată compartimentarea. Este evident că, în raport cu această nouă compartimentare, nu poate fi identificat cu descrierea din cartea funciară, dar această constatare a expertului nu poate duce la concluzia că acţiunea în revendicare nu poate fi primită pentru că, în mod evident, admiţându-se acţiunea în revendicare, limitele de demarcare a apartamentului 6, aşa cum este el descris prin suprafeţe şi amplasament,  pot fi restabilite.

 Apelanţii pârâţi au criticat hotărârea instanţei de fond considerând că reclamanţii nu puteau revendica imobilul situat în Piaţa Trandafirilor, nr.45, pentru că localul de farmacie a fost rechiziţionat de la autorii reclamanţilor şi li s-a atribut o altă farmacie, un alt local, al firmei R. din fosta Piaţă StaliN.

 Curtea nu poate să nu remarce diferenţa de raţionament a pârâţilor, care, pe de o parte, neagă faptul că autorii reclamanţilor au devenit proprietari ai apartamentului 6 revendicat şi susţin că imobilul a fost în întregime naţionalizat de la văduva B., iar, pe de altă parte, apreciază că imobilul în litigiu a fost rechiziţionat de Statul Român, reclamanţii primind în schimb un alt imobil.

 Raţionamentul Curţii porneşte de la faptul că autorii reclamanţilor nu doar au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aflat în litigiu, ba chiar au intrat în posesia acestuia şi şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Faptul că, ulterior, statul, printr-o măsură arbitrară, a rechiziţionat imobilul aflat în litigiu şi tot printr-o măsură arbitrară a acordat autorilor reclamanţilor un alt spaţiu dovedeşte atât că apartamentul 6 n-a fost preluat de Statul Român prin naţionalizare în temeiul Decretului nr.92/1950, ci prin rechiziţie, cât şi faptul că reclamanţii nu au fost compensaţi pentru pierderea acestui apartament.

 De altfel, aşa cum au susţinut chiar şi pârâţii, demersul reclamanţilor de a redobândi un alt imobil decât cel care sunt îndreptăţiţi nu a fost încununat de succes.

Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că apelul este nefondat şi urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit căruia cel care cade în pretenţii este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adeversă.

Domenii speta

Spete similare