A) Fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente distinctive.

Înscrisul oficial este, în înţelesul art. 150 C. pen., orice înscris care emană de la o autoritate publică, instituţie publică, instituţie sau persoană juridică de interes public, dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau care aparţine unei asemenea unităţi.

Înscrisurile care emană de la o asemenea unitate este acel înscris întocmit, emis sau confirmat de aceasta.

Chitanţele emise de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. nu emană de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., ci de la o persoană juridică privată, chiar dacă, la momentul faptelor, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. era o societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, întrucât legea nu plasează această societate bancară în rândul persoanelor juridice de interes public, iar statutul său de autoritate sau instituţie de interes public este exclus prin prisma termenilor utilizaţi de art. 2 alin. 1 lit. b, k şi l din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data faptelor.

Înscrisurile care aparţin unei unităţi dintre cele prevăzute la art. 145 C. pen. sunt acele înscrisuri depuse şi înregistrate la o astfel de unitate, indiferent de la cine emană.

Întrucât emană de la un particular şi reflectă manifestarea de voinţă a acestuia, cererea de eliberare a paşaportului şi declaraţia pe propria răspundere sunt acte juridice sub semnătură privată. Acest statut îl au până la depunerea şi înregistrarea lor la instituţia publică ce este competentă să le proceseze, moment din care ele aparţin acelei instituţii şi devin acte oficiale. Faptul că instituţia publică, pentru fluidizarea şi uşurarea procedurilor, utilizează formulare tipizate pentru asemenea documente nu schimbă natura cererii şi a declaraţiei în discuţie, deoarece tipizatul necompletat sau completat, însă nefolosit sau neîncredinţat spre folosire, nu are nicio valoare juridică, ci doar una pur practică.

Din punct de vedere al laturii subiective, însă, infracţiunea de favorizare a infractorului nu se poate realiza decât sub forma intenţiei directe sau indirecte. Pentru existenţa intenţiei, o condiţie esenţială este ca făptuitorul să ştie sau cel puţin să aibă posibilitatea rezonabilă să ştie că persoana pe care o favorizează a comis o infracţiune, fără să fie necesară cunoaşterea detaliilor activităţii infracţionale.

Prin sentinţa penală nr. 84/27 mai 2011, Tribunalul Mureş:

- l-a condamnat pe inculpatul T.R.S. la pedeapsa  de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului  prev. de art. 17 alin. 1 litera a din Legea nr.78/2000  modificată raportat  la  art. 264  Cod penal, cu aplicarea art. 18 alin. 1 din Legea nr.78/2000  modificată.

- l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa  de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 17 alin. 1 litera c din Legea nr.78/2000 modificată raportat  la  art. 289 alin. 1  Cod penal, cu aplicarea art. 18 alin. 1 din Legea nr.78/2000  modificată.

- l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa  de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 17 alin. 1 litera c din Legea nr.78/2000  modificată raportat la  art. 291  Cod penal, cu aplicarea art. 18 alin. 1 din Legea nr.78/2000 modificată.

- conform art. 33 lit. a Cod penal raportat la art.34 litera b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

- a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. 1 lit. a,b,c, alin. 2  Cod penal.

- a fixat inculpatului un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, conform art. 82 alin.1 Cod penal.

- a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

- a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii prev. de art.64 alin. 1 litera a teza 2 , b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii,în baza art.71 alin.5 Cod penal.

- l-a condamnat pe inculpatul M.F.  la pedeapsa  de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată  prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 modificată raportat  la  art. 257  Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal .

- l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa  de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,  prev. de art. 17 alin. 1 litera c din Legea nr.78/2000 modificată raportat  la  art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal  şi  a art.18 alin. 1 din Legea nr.78/2000 modificată.

- l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa  de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată  prev. de art. 17  litera c din Legea nr.78/2000 modificată raportat  la  art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi a art.18 alin. 1 din Legea nr.78/2000 modificată.

- conform art. 33 lit. a Cod penal raportat la art.34 litera b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani  închisoare.

- a aplicat pedeapsa accesorie, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.71 Cod penal, art.64 alin. 1 litera a teza 2 şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

-a dispus confiscarea specială de la inculpatul  M.F. a sumei de 374 lei care a format obiectul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, conform art. 257 alin. 2 Cod penal, art. 256 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 19 din Legea nr.78/2000 modificată .

- a anulat înscrisurile falsificate, respectiv Cererea de eliberare a unui nou paşaport  în caz de furt, pierdere, deteriorare faţă/verso completată pe numele Ş.S.I. şi a procesul verbal  de  contravenţie cu seria AY , nr. 1601657 din data de 1.08.2006, întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R. şi a paşaportului seria 12118137 emis la data de 2 august 2006 pe numele Ş.S.I., conform art. 445 Cod proc. penală.

- în baza art. 191 alin. 1, 2 C. pr. pen., i-a obligat pe inculpaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de câte 2.400 lei fiecare.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, în fapt, la data de 2 august 2006, martorul U.C. lucrător în cadrul S.P.C.E.E.P.S. Mureş şi-a informat verbal şeful, pe martorul C.D., despre faptul că la data de 1 august 2006, o persoană, martorul Ş.S.I. a depus o cerere de eliberare paşaport în regim de urgenţă, iar în schimbul eliberării paşaportului a achitat unui intermediar, şi anume inculpatului M.F., suma de 600 lei, urmând să-i mai achite o diferenţă, până la concurenţa sumei de 400 de Euro. Aceste aspecte i-au fost relatate martorului U.C. chiar de martorul Ş.S.I., iar pentru verificarea împrejurărilor relatate s-a derulat un control intern la serviciul paşapoarte, ocazie cu care s-a descoperit că semnătura de pe paşaport nu aparţine martorului şi că acesta nu a semnat sau completat vreun document, respectiv nu a plătit vreo chitanţă, deşi aceste acte au fost analizate şi preluate de inculpatul T.R.S..

Martorul Ş.S.I. a relatat că în cursul lunii noiembrie 2005, în timp ce se afla la Paris la muncă, a fost victima unei furt din locuinţă, cu această ocazie fiindu-i sustras paşaportul simplu. I-a contactat astfel pe fratele şi pe cumnata sa din România, telefonic, respectiv pe martorii Ş.R.N. şi Ş.D.M., cărora le-a solicitat ajutorul în eliberarea unui alt paşaport fără ca el să vină în ţară. Prin intermediul unui angajat al lor, martorul Ş.C.P., cei doi martori au aflat că inculpatul M.F. se ocupă cu efectuarea demersurilor în vederea eliberării paşaportului şi ar putea rezolva problema ivită. Apelând la acest angajat, au luat legătura cu inculpatul M.F. stabilind o întâlnire cu acesta în cursul lunii aprilie 2006. Această întâlnire a avut loc lângă staţia de carburanţi „P.” din Tg. Mureş, la ea participând, pe lângă martorii Ş.R.N. şi Ş.D.M. şi martorul Ş.C.P., însă acesta din urmă nu a asistat decât la finalizarea discuţiilor purtate între cei trei, stând într-o zonă de unde nu putea auzi toată conversaţia dintre ei.

Starea de fapt până la acest moment e confirmată de declaraţiile martorilor enunţaţi, date în special în faza de urmărire penală, mai puţin în faza de cercetare judecătorească, când martorii nu şi-au mai amintit detalii importante în legătură cu cele întâmplate, motiv pentru care au fost luate în considerare declaraţiile lor din faza de urmărire penală care se coroborează între ele şi surprind mai multe detalii ale succesiunii evenimentelor, fiind luate imediat după consumarea acestora. De exemplu, martorul Ş.C. nu şi-a mai amintit că ulterior întâlnirii, inculpatul M.F. a transmis fratelui şi cumnatei martorului Ş.S.I. că are o cunoştinţă care poate să rezolve problema obţinerii paşaportului, fără ca acesta să vină în ţară şi că pentru ajutorul acordat pretinde suma de 350 de Euro şi 100 lei. De asemenea, martorii Ş.S.I. şi Ş.R.N. nu şi-au mai amintit, în faza de judecată, dacă inculpatul M.F. a menţionat că va apela la o cunoştinţă de la Serviciul Paşapoarte, aşa cum au relatat în cursul urmăririi penale.

Chiar în cursul discuţiei avute de martorii Ş.R.N. şi Ş.D.M. în prima parte a lunii aprilie a anului 2006 de la Staţia P., inculpatul M.F. a primit suma de 600 lei de la martori din cei 400 de Euro trimişi din Franţa de Ş.S.I., plus o copie xerox a actului de identitate a martorului Ş.S.I., aceasta însă constituind un avans, urmând ca la obţinerea paşaportului să primească diferenţa. Deşi inculpatul M. cu această ocazie nu a precizat expres ce cunoştinţă are la Serviciul Paşapoarte, martorul Ş.R.N. a concluzionat că acesta are relaţii printre angajaţii acestui serviciu. Mai mult, după primirea banilor martorul Ş.C.P. l-a auzit pe inculpatul M.F. afirmând că „banii nu sunt numai ai mei” şi că „mie nu-mi rămâne nimic, trebuie să plătesc taxele şi trebuie să-i împart”, deşi în faza de cercetare judecătorească, martorul nu-şi mai aminteşte aceste aspecte esenţiale pentru cauză, motiv pentru care prima instanţă i-a înlăturat declaraţia, luând-o în considerare pe cea de la urmărire penală care surprinde în detaliu cele întâmplate. Ulterior, martorul Ş.R.N. a plecat în Franţa, iar martora Ş.D.M. a ţinut legătura telefonic cu inculpatul M.F. care tergiversa soluţionarea problemei obţinerii paşaportului spunând sau că este întocmit sau că urmează să-l obţină, dar are nevoie de o procură specială din partea martorului Ş.S.I. ca să-l poată ridica.

La data de 14 iulie 2006, martora a luat legătura tot telefonic cu cumnatul său, Ş.S.I., căruia i-a solicitat să obţină această procură, însă nu a fost posibilă obţinerea ei. A urmat o perioadă în care inculpatul M.F. a evitat-o pe martoră, nerăspunzând la telefon. Această situaţie l-a determinat pe martorul Ş.S.I. să vină în ţară pentru a-şi rezolva personal problema, lucru pe care l-a şi făcut pe baza unui titlu de călătorie. Ajuns în Tg. Mureş, l-a contactat telefonic pe inculpatul M.F. la data de 31 iulie 2006, acesta cerându-i să se prezinte la sediul S.P.C.E.E.P.S. Mureş pentru a-şi primi paşaportul.

La data de 1 august 2006, în jurul orei 11,00 cei doi s-au întâlnit la Serviciul Paşapoarte. De remarcat că în intervalul de timp următor, respectiv în jurul orei 12,33, inculpatul M.F. l-a apelat pe inculpatul T.R.S. pe care pretinde că nu-l cunoştea decât din vedere şi nici nu l-a sunat. Mai mult, i-a dat indicaţii martorului Ş.S.I. să se apropie de ghişeul la care se afla inculpatul T.R.S. căruia i se adresa cu apelativul „Sebi”, acesta fiind încă un indiciu că era „cunoştinţa” de la Paşapoarte la care se refera inculpatul M.. I-a spus martorului să mai aştepte puţin, că „Sebi” este ocupat, aspect care din nou sugerează o relaţie de prietenie sau colaborare între cei doi inculpaţi. Aceste aspecte sunt relevate de declaraţia martorului Ş.S.I. în faza de urmărire penală nu şi în faza de cercetare judecătorească, motiv pentru care a fost luată în considerare declaraţia mai detaliată şi mai apropiată de evenimente a martorului din faza de urmărire penală. Din cuprinsul acestei declaraţii, tribunalul a dedus că cei doi inculpaţi au colaborat în facilitarea obţinerii paşaportului cât mai rapid de către martor. Astfel, inculpatul M.F. i-a adus martorului o cerere de eliberare a paşaportului (tip 3) pe care a completat-o pe faţă, nu pe verso, a semnat-o, apoi i-a remis inculpatului o copie de pe actul de identitate şi i s-a remis un cartonaş pe care şi-a scris numele, prenumele şi a semnat. Totodată, inculpatul l-a dus la et.II unde martora Ş.L.O.V. l-a condus pe martor pentru fotografie, pe undeva prin spatele clădirii, un sector rezervat doar angajaţilor, apoi l-a rugat pe martorul S.A.D. să-l conducă mai departe. Tot inculpatul T.R.S. i-a efectuat fotografia martorului, urmând ca paşaportul să fie gata a doua zi.

La data de 2 august 2006, inculpatul M.F. i-a cerut informaţii suplimentare martorului despre pierderea actelor, când s-a întâmplat acest lucru. Atitudinea inculpatului M. care în continuare tergiversa obţinerea paşaportului de către martor, l-a determinat pe acesta să meargă singur la Serviciul Paşapoarte şi să relateze totul martorilor C.D. şi apoi U.C.

După verificarea documentelor depuse pentru eliberarea paşaportului, s-a constatat că originalul declaraţiei şi cererii tip pentru eliberarea unui nou paşaport în caz de furt era scris şi semnat de altă persoană decât martorul, iar semnătura de pe procesul-verbal de contravenţie ori chitanţele care făceau dovada achitării taxelor necesare (de urgenţă şi pentru paşaport) nu erau ale martorului. În urma efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice s-a concluzionat că „scrisul de completare al cererii pentru eliberarea unui nou paşaport în caz de furt, pierdere, deteriorare” pe numele martorului Ş.S.I. şi „declaraţia” aferentă de pe reversul acesteia, a fost efectuat de inculpatul M.F., iar semnăturile de la poziţia „Semnătura” de pe aversul şi reversul „Cererii pentru eliberarea unui nou paşaport în caz de furt, pierdere, deteriorare pe numele de Ş.S.I., au fost efectuate de inculpatul M.F. O completare a acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat că semnătura de la poziţia „Contravenient” din Procesul-verbal cu seria AY nr.1601657 din data de 1.08.2006, nu aparţine inculpatului M.F. sau martorului Ş.S.I., menţionat în procesul-verbal că ar fi declarat pierderea paşaportului, fiind posibil, susţine prima instanţă, ca această semnătură să aparţină inculpatului T.R.S. care a şi întocmit acest proces-verbal de contravenţie, mai ales că era exclus ca o altă persoană total străină de martor şi de cei doi inculpaţi să semneze acest proces-verbal la poziţia „contravenient”.

Afirmaţiile inculpaţilor că nu ar fi existat o colaborare între ei, că se salutau doar, cunoscându-se din vedere, nu pot fi luate în considerare, în lumina relatărilor martorilor Ş.S.I., Ş.R.N., Ş.D.M. şi Ş.P.C. din faza de urmărire penală care relevă faptul că inculpatul M.F. a promis obţinerea ilegală a paşaportului, a menţionat că va împărţi banii şi cu altcineva, a pretins în acest scop o sumă mai mare decât era necesară pentru achitarea taxelor, a sugerat implicit că ar avea o „cunoştinţă” la Serviciul Paşapoarte şi a demonstrat acest lucru prin apelul telefonic către inculpatul T.R.S., care nu era primul după cum rezultă din listingul de la dosarul de urmărire penală, prin faptul că i-a spus acestuia pe numele mic şi stătea lângă ghişeul lui, urmând să-i facă semn martorului când „Sebi” nu ar mai fi ocupat, a menţionat numele inculpatului T. şi când a solicitat altor angajaţi de la Paşapoarte să-l ducă la – poză - pe martor cu prioritate, înaintea altor persoane care se aflau acolo şi prin zona în care aveau acces doar angajaţii şi nu în ultimul rând a completat cereri în numele martorului pe care le-a şi semnat, respectiv a achitat taxele necesare. Mai mult, martorul nu a semnat nici pe acel proces-verbal de contravenţie care i-a fost redactat de inculpatul T., doar acesta putând fi autorul semnăturii, încă un indiciu de natură a reliefa relaţia de prietenie şi colaborare dintre cei doi inculpaţi şi de a evidenţia nesinceritatea declaraţiilor acestora de pe tot parcursul procesului penal. Încercarea inculpatului T. de a arăta prin intermediul celorlalţi martori C.D., U.C., S.A.D., C.P., audiaţi în faza de judecată că era o practică frecventă aceea că anumite persoane să ajungă după ghişeul său, neexistând pereţi despărţitori şi că lumea nu stătea la coadă neexistând reguli care să permită preluarea în ordine a cererilor de eliberare a paşaportului, nu prezintă relevanţă în speţă, cât timp legătura dintre cei doi inculpaţi este dovedită, precum şi ajutorul dat de inculpatul T. inculpatului M. pe are l-a ajutat să depună prioritar actele necesare martorului pentru eliberarea paşaportului, făcând o examinare sumară a acestora şi e posibil chiar să fi semnat pe procesul-verbal de contravenţie în locul aceluiaşi martor.

Ansamblul probelor administrate, în special în faza de urmărire penală, confirmă în integralitate toate acuzele aduse celor doi inculpaţi, în pofida nerecunoaşterii acestora sau a recunoaşterii doar parţiale a inculpatului M.F. cu privire la actele falsificate în favoarea martorului Ş.S.I., ori, de vreme ce martorul a venit în ţară, nu se mai justifica intervenţia inculpatului M. şi falsificarea actelor, singura explicaţie fiind aceea că inculpatul voia să justifice faţă de martor banii primiţi cu titlu de „comision” pentru demersurile pe care le va efectua şi primirea şi a restului de bani, cum era înţelegerea, până la concurenţa sumei de 400 de Euro. Este cel puţin absurd să luăm în considerare declaraţia inculpatului M. că banii i-a folosit pentru achitarea taxelor şi nu şi-a însuşit nimic din aceştia, atunci ce rost ar mai fi avut toate promisiunile făcute familiei Ş.?. Nici faptul că inculpatul a cerut o procură martorului nu îi diminuează sau nu-l absolvă de răspundere penală, cât timp această procură, conform susţinerilor martorei Ş.D.M. era necesară, în opinia inculpatului, doar pentru ridicarea paşaportului, nu şi pentru întocmirea actelor necesare pentru obţinerea lui care oricum, în mare parte, au fost întocmite în fals de acelaşi inculpat. O altă apărare a inculpatului a vizat faptul că acele falsuri nu au produs efecte sau consecinţe judiciare, atâta timp cât solicitantul a fost prezent, i s-a efectuat o fotografie, a semnat unul din exemplarul cererii, însă acest fapt nu e justificat, consecinţele juridice constând tocmai în eliberarea paşaportului în condiţii ilegale.

Probele administrate şi analizate mai sus confirmă împrejurarea că inculpatul M.F. a pretins suma de 400 Euro şi 1 milion lei vechi în toamna anului 2005 şi respectiv a primit din această sumă un avans de 6 milioane lei vechi de la martorul Ş.R.N. în vederea obţinerii unui nou paşaport pentru martorul Ş.S.I., în condiţiile în care acesta din urmă nu se afla în ţară, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul S.P.C.E.E.P. Mureş deoarece obţinerea paşaportului în lipsa titularului nu era posibilă în condiţii legale. Din declaraţiile martorilor Ş.R.N., Ş.D.M., Ş.P.C. şi Ş.S.I. rezultă că suma de 6.000.000 lei vechi nu ar fi fost remisă inculpatului în alte condiţii scopul fiind obţinerea paşaportului în lipsa titularului, urmând a fi dus de martorul Ş.R.N. fratelui său, în cursul lunii aprilie 2006, cu ocazia deplasării acestuia în Franţa.

Fapta săvârşită de inculpatul M.F., în condiţiile specificate mai sus, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea reglementată de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, modalitatea de săvârşire a elementului material al laturii obiective a infracţiunii constând atât în pretinderea, în toamna anului 2005, respectiv luna noiembrie 2005, a sumei de 400  Euro şi 1 milion lei vechi, cât şi în primirea sumei de 6 milioane de lei vechi în aprilie 2006 în scopul obţinerii unui paşaport cu nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv în lipsa titularului acestuia.

De altfel, în condiţiile în care în sensul reglementat de art. 257 Cod penal, pretinderea sau primirea banilor se poate face nu doar pentru altul, ci şi pentru sine, respectiv în beneficiul traficantului de influenţă, este irelevantă împrejurarea că inculpatul nu a făcut precizarea expresă în sensul că suma urmează să o împartă cu altă persoană sau reprezintă beneficiul său exclusiv, fiind însă cert faptul că pretinderea şi respectiv primirea s-a realizat pentru a determina un funcţionar al serviciului paşapoarte să elibereze un paşaport cu nerespectarea condiţiilor impuse de lege pentru realizarea acestei operaţiuni.

Acţiunea de pretindere şi respectiv primire a sumei de bani menţionate s-a realizat în cursul lunii noiembrie 2005 şi respectiv aprilie 2006, anterior momentului la care s-au demarat procedurile privind eliberarea unui nou paşaport, iar acţiunile inculpatului efectuate în data de 1 august 2006 şi respectiv 2 august 2006 constând în dirijarea martorului Ş.S.I. telefonic, la ghişeul unde îşi desfăşura activitatea inculpatul T.R.S., completarea şi semnarea cererii de eliberare a unui nou paşaport de către inculpatul M.F., dirijarea în mod preferenţial a martorului pentru efectuarea fotografiei pentru paşaport aveau rolul de a certifica faptul că influenţa inculpatului M.F. asupra unui angajat al serviciului paşapoarte respectiv asupra inculpatului T. R.S., este reală.

Probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului Ş.S.I. şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză, probe care se coroborează cu recunoaşterea inculpatului M.F., demonstrează că acesta a completat şi respectiv a semnat cererea pentru eliberarea unui nou paşaport în caz de furt, pierdere sau deteriorare şi respectiv declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului pe care de asemenea a semnat-o în numele martorului Ş.S.I., deşi nu avea o împuternicire în acest sens, conform normelor interne de eliberare a unui paşaport, predând înscrisurile falsificate inculpatului T. R.S. în vederea emiterii unui nou paşaport pentru martorul Ş.S.I.

Fapta inculpatului M.F., constând în efectuarea operaţiunilor de completare şi semnare a cererii de obţinere a unui nou paşaport şi respectiv a declaraţiei pe propria răspundere în numele martorului Ş.S.I., deşi nu avea procură în acest sens întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.288 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar fapta aceluiaşi inculpat, de a preda înscrisurile pe care le-a falsificat inculpatul T.R.S. în vederea eliberării paşaportului pentru martorul menţionat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Forma continuată se va reţine cu referire la fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpatul M.F., întrucât acesta a realizat acţiuni repetate, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Astfel cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.257 Cod penal nu poate fi reţinută o unitate naturală de infracţiune, în condiţiile în care acţiunea iniţială de pretindere a avut loc în cursul lunii noiembrie 2005, iar momentul primirii sumei de 6 milioane lei vechi de la martorul Ş.N.R. este localizat în cursul lunii aprilie 2006, întrucât acţiunea iniţială de pretindere, este distinctă de acţiunea de primire a sumei menţionate chiar dacă vizează acelaşi scop.

Acţiunea iniţială de pretindere fiind simultană, concomitentă până aproape de suprapunere cu primirea unei părţi din suma solicitată se justifică reţinerea dispoziţiilor art.41 alin.2 Cod penal, cu atât mai mult cu cât actului iniţial de pretindere nu i s-a dat curs, în condiţiile în care, potrivit declaraţiei martorului Ş. N. R., suma i se părea exagerată.

Faptul că inculpatul M.F. a primit o parte din suma solicitată iniţial în cursul lunii aprilie, nu poate conduce la concluzia existenţei unei unităţi naturale de infracţiuni, întrucât la momentul predării acesteia iniţiativa a aparţinut cumpărătorului de influenţă, inculpatul, traficant de influenţă, primind suma oferită cu titlu de avans.

Reţinerea formei continuate se justifică şi cu referire la infracţiunile prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.288 Cod penal şi respectiv prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.291 Cod penal, întrucât inculpatul a completat şi semnat în fals cererea de liberare a unui nou paşaport, declaraţia pe propria răspundere şi respectiv chitanţele CEC nr.567043/1 şi 567048/1 emise la 01.08.2006, predând inculpatului T. R.S. documentele falsificate, prin acţiuni repetate, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului M.F., s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, care în speţă aduce atingere prestigiului autorităţii şi credibilităţii instituţiei care are competenţă în eliberarea paşapoartelor, inducând ideea posibilităţii promovării unor interese pe căi oculte, în afara condiţiilor prevăzute de lege, prin cumpărarea favorurilor funcţionarului însărcinat cu examinarea şi soluţionarea unei cereri de această natură, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar putea acţiona sub înrâurirea intervenţiei unei persoane real sau presupus influente.

Gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite de inculpat este relevat şi de împrejurarea că aduc atingere încrederii publice în activitatea şi forţa doveditoare a înscrisurilor oficiale, iar infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals fiind săvârşite în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă au legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului M.F., justificându-se aşadar aplicarea art.17 alin.1 lit.c şi respectiv a art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Un element care însă se justifică a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei îl constituie persoana inculpatului M.F., care, deşi nu are antecedente penale şi a recunoscut parţial faptele imputate, în raport de nivelul de pregătire şi ocupaţia avută la momentul comiterii infracţiunii, fiind subofiţer în cadrul U.M. 1257 Târgu-Mureş şi având studii superioare, demonstrează o periculozitate socială sporită în condiţiile în care, în raport de aceste elemente, nu se poate reţine că nu era conştient de consecinţele faptelor sale.

Relevantă din perspectiva pericolului social ridicat pe care îl prezintă persoana inculpatului M.F. este şi împrejurarea evidenţiată în cuprinsul declaraţiei date de martorul Ş.P.C. conform căreia, era de notorietate faptul că inculpatul putea să rezolve obţinerea unor paşapoarte contra unor sume de bani, martorul afirmând şi faptul că acesta chiar i-a solicitat să intermedieze contractul cu persoane care vor să îşi rezolve problemele cu permisul sau paşaportul.

De asemenea, atitudinea inculpatului, ulterioară pretinderii şi respectiv primirii sumei menţionate, constând în ameninţări proferate la adresa martorilor Ş.S.I. şi Ş.D.M., relevă gradul de pericol social ridicat al acestuia, astfel că în raport de elementele menţionate mai sus, realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, consacrat de art-.52 Cod penal poate fi asigurat doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului M.F. fiind comise în condiţiile concursului real, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal.

Cu referire la inculpatul T. R.S., probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului Ş.S.I., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor C.D., S.A., U.C. şi C.D., coroborate cu declaraţiile inculpatului M.F., confirmă săvârşirea infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale.

Astfel, efectuarea, în calitate de funcţionar public în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş, a menţiunii necorespunzătoare adevărului în sensul că cererea de eliberare a paşaportului în caz de furt, pierdere, deteriorare şi respectiv declaraţia pe propria răspundere au fost date în faţa sa de titularul paşaportului Ş.S.I., deşi acestea au fost completate şi semnate de inculpatul M.F. şi respectiv efectuarea menţiunii necorespunzătoare pe procesul verbal de contravenţie seria AY nr.1601657 din 01.08.2006, consemnând că titularul Ş.S.I. a declarat că a pierdut paşaportul şi respectiv că „recunoaşte fapta” sunt dovedite de declaraţia martorului Ş.S.I., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţia inculpatului M.F. care recunoaşte că el a completat cererea şi declaraţia pe propria răspundere.

Apărarea formulată de inculpat în sensul că Ş.S.I. a venit cu cererea şi respectiv declaraţia gata completate, nu este de natură a justifica înlăturarea răspunderii penale a inculpatului T. R.S. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind infirmată de probele administrată în cauză. O asemenea ipoteză nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, în declaraţia pe proprie răspundere se specifică sustragerea actelor şi a paşaportului din metrou, iar declaraţia dată în faţa autorităţilor franceze, consemnează sustragerea paşaportului aparţinând martorului Ş.S.I. din locuinţa acestuia din Paris.

În acelaşi timp, conţinutul menţiunii „dată în faţa mea” de pe reversul cererii de eliberare a unui nou paşaport, impunea cel puţin obligaţia semnării declaraţiei pe propria răspundere în faţa funcţionarului, astfel că efectuarea acestei menţiuni în condiţiile în care declaraţia a fost semnată de inculpatul M.F. evidenţiază caracterul nereal al menţiunii aplicate de inculpatul T. R.S., înlăturând şi apărarea acestuia, la care s-a făcut referire mai sus.

Situaţia este similară şi cu referire la procesul verbal de contravenţie seria AY nr.1601657 din 01.08.2006, inculpatul T. R.S. consemnând în mod nereal că Ş.S.I. a declarat că a pierdut paşaportul şi că recunoaşte fapta, deşi, semnătura de pe procesul verbal de contravenţie nu aparţine contravenientului, conform concluziilor enunţate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Acest element evidenţiază faptul că inculpatul a efectuat consemnări nereale şi în acest document, în condiţiile în care aspectele consemnate nu au fost declarate de contravenientul Ş.S.I., fapt care rezultă de altfel şi din declaraţiile martorului menţionat şi respectiv din inadvertenţele existente între menţiunile vizând justificarea solicitării de eliberare a unui nou paşaport, consemnate în cele trei documente specificate.

Probele administrate în cauză, justificând aşadar vinovăţia inculpatului T. R.S. în efectuarea menţiunilor necorespunzătoare la care s-a făcut referire mai sus în cuprinsul declaraţiei pe propria răspundere şi respectiv în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie seria AY nr.1601657 din 01.08.2006, acuzaţia penală cu privire la acest aspect este întemeiată, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal.

Folosirea de către acelaşi inculpat a documentelor falsificate enumerate mai sus, la avizarea favorabilă a cererii de eliberare a unui paşaport întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.291 Cod penal, înscrisurile falsificate de inculpat fiind apte a produce consecinţe juridice în sensul eliberării unui nou paşaport.

Infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art.17 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000 raportat la art. 264 Cod penal, care a format obiectul acuzaţiei penale aduse inculpatului T.R.S., este de asemenea dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor Ş.S.I., C.D., U.C. şi C.D., ajutorul acordat inculpatului M.F. care a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă constând în asigurarea avantajului, a profitului material obţinut de inculpatul M.F., forma de favorizare fiind aşadar reală.

Acţiunile concrete de ajutare a inculpatului M.F. constau în faptul că inculpatul T. R.S. a acceptat depunerea de către inculpatul M.F. a cererii de eliberare a unui nou paşaport şi respectiv a declaraţiei pe propria răspundere, deşi acesta nu avea procură specială în acest sens, conform cerinţelor impuse de normele interne de eliberare a paşaportului, care reglementează expres faptul că „persoanele care din motive obiective nu se pot prezenta personal, pot depune cererile prin mandatari, cu procură specială autentificată în ţară, de notar iar în străinătate de misiunile diplomatice şi consulare ale României.

Neîndeplinirea de către inculpatul T.R.S. a obligaţiilor impuse de metodologia de soluţionare a cererilor de eliberare a paşapoartelor constând în verificarea documentelor prezentate, identificarea solicitantului prin compararea fizionomiei cu fotografia din actul de identitate, verificarea exactităţii datelor înscrise în cerere şi certificarea cererii prin semnătură, a asigurat inculpatului M.F. folosul obţinut prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă conturând ipoteza că influenţa exercitată asupra sa de inculpatul M.F. este reală.

Ajutorul acordat inculpatului M.F. este relevat şi de declaraţia martorului Ş.S.I. care precizează că depunerea cererilor menţionate s-a făcut de inculpatul M.F., care la momentul intrării sale în sediul instituţiei se afla lângă biroul inculpatului T. R.S., dirijându-l telefonic pe martor, intermediind operaţiunile necesare eliberării paşaportului, respectiv prelevarea fotografiei în condiţii preferenţiale, aspect confirmat de altfel şi de martorii C.D., S.A. şi Ş.L.O., ultimul martor specificând faptul că l-a condus pe Ş.S.I. la solicitarea inculpatului M.F., care i-a specificat că este aşteptat pentru efectuarea fotografiei de inculpatul T. R.S..

Apărarea inculpatului T. R.S., concretizată iniţial în negarea oricărei relaţii cu inculpatul M.F., iar ulterior, în afirmarea inexistenţei unei înţelegeri cu acesta în sensul de a-l ajuta la eliberarea paşaportului pentru Ş.S.I., este irelevantă din perspectiva existenţei infracţiunii de favorizare a infractorului, întrucât această condiţie negativă este chiar specifică, esenţială acestei infracţiuni.

Ajutorul acordat inculpatului M.F., în modalitatea specificată mai sus fiind efectiv, este justificată acuzaţia penală şi sub aspectul săvârşirii de către inculpatul T.R.S. sub aspectul săvârşirii de favorizare a infractorului, în modalitatea reglementată de art.17 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000, raportat la art. 264 Cod penal, astfel că prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului T. R.S. şi pentru această infracţiune.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului T. R.S., s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, relevat de modalitatea concretă în care a fost acordat ajutorul inculpatului M.F., precum şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, însă a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal.

Infracţiunile fiind săvârşite de inculpatul T.R.S. în condiţiile concursului real s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal.

Apreciind însă –în raport de împrejurarea că inculpatul T. R.S. se află la primul conflict cu legea penală şi că anterior comiterii infracţiunii a avut o conduită corespunzătoare – că scopul educativ şi preventiv al pedepsei reglementat de art. 52 Cod penal poate fi realizat şi fără executarea acesteia, tribunalul a dispus, conform art. 81, 82 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicate acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş şi inculpaţii M.F. şi T. R.S..

În motivarea căii de atac, este criticată temeinicia hotărârii primei instanţe, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor M.F. şi T. R.S.. În acest sens, procurorul subliniază gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina celor doi, valorile sociale lezate prin comiterea acestor fapte, persoana inculpaţilor, funcţiile publice pe care aceştia le deţineau la data faptelor. În raport de aceste elemente, titularul recursului consideră că inculpatului M.F. trebuia să i se stabilească o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi să i se adauge un spor de contopire de 6 luni închisoare, iar inculpatului T. R.S. trebuia să i se adauge un spor de contopire de 4 luni închisoare.

În motivarea apelului, inculpatul M.F. contestă temeinicia hotărârii tribunalului de condamnare a sa pentru infracţiunile deduse judecăţii. În acest sens, având în vedere că inculpatul a solicitat denunţătorului o procură şi în lipsa acesteia nu a acţionat, că a trecut o perioadă foarte mare de timp, şi anume 9 luni, în care inculpatul nu a mai acţionat deoarece nu a beneficiat de acea procură, precum şi declaraţiile denunţătorului, în care se arată că acea sumă de bani nu a fost dată pentru a se interveni la funcţionarul public care urma să elibereze paşaportul denunţătorului, consideră că, în baza principiului „in dubio pro reo”, văzând şi dispoziţiile art.10 alin.1 lit. d Cod procedură penală, se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Cu privire la infracţiunile de fals şi uz de fals, văzând că actele completate de inculpat nu au produs consecinţe juridice, consideră că se impune achitarea, în baza aceluiaşi text legal.

În subsidiar, dacă instanţa apreciază că faptele reţinute în rechizitoriu sunt probate, solicită reindividualizarea tratamentului sancţionator, în sensul aplicării circumstanţelor atenuante, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală şi, prin urmare, se impune aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

În motivarea apelului său, inculpatul T.R.S. critică temeinicia sentinţei atacate, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii. Astfel, susţine că prin probele administrate în cauză nu s-a demonstrat, existând doar presupuneri, că inculpatul ar fi cunoscut împrejurarea că M.F. ar fi primit vreo sumă de bani de la denunţător. Prin urmare, nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului întrucât nu a avut cunoştinţă că M.F. ar fi comis vreo infracţiune. De asemenea, nu este întrunită nici latura subiectivă a acestei infracţiuni, deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţie directă sau indirectă, astfel cum prevede textul legal.

În privinţa infracţiunii de fals intelectual, din depoziţiile martorilor rezultă că nu existau condiţii referitoare la faptul că fiecare solicitant trebuia să semneze cererile respective în faţa lucrătorului din cadrul serviciului. În contextul în care denunţătorul s-a prezentat cu actele şi nu i-a adus la cunoştinţă împrejurarea că actele nu ar fi fost completate şi semnate de el, iar nici celălalt coinculpat nu i-a comunicat aceste aspecte, rezultă că nu este întrunită latura subiectivă a infracţiunii. În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, este evident că actele nefiind false nu poate exista această infracţiune.

În consecinţă, soluţia care trebuia adusă litigiului era de achitare, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen.

Analizând apelurile pendinte prin prisma materialului dosarului nr. 1176./43/2006 al Tribunalului Mureş, a motivelor, susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpaţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

În ceea ce priveşte analiza detaliată a probelor; luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul M.F. a sumei de 374 lei; desfiinţarea înscrisurilor falsificate; obligarea inculpaţilor la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, apelurile promovate în cauză de către procuror şi inculpaţi sunt fondate, iar chestiunile pe care le vom dezvolta în continuare determină, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele desfiinţării parţiale a hotărârii atacate şi rejudecării pricinii în apel în următoarele limite:

1. Asupra situaţiei inculpatului M.F. Acesta a fost trimis în judecată şi condamnat în prim grad pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

1.1. În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, depoziţiile martorilor Ş.S.I., Ş.R.N., Ş.D.M. şi Ş.C.P., date în faza prealabilă judecăţii, şi declaraţiile inculpatului M.F., văzând caracterul divizibil al declaraţiilor de inculpat, confirmă că în cursul lunii noiembrie 2005, după ce i se furase paşaportul simplu, martorul Ş.S.I. care, la acea vreme, se afla în Franţa, dorea să obţină un nou paşaport, fără însă să fie nevoit să se deplaseze în România în această finalitate. În acest sens, a luat legătura cu fratele şi cumnata sa, martorii Ş.R.N. şi Ş.D.M., cărora le-a solicitat sprijinul în vederea eliberării noului paşaport în circumstanţele dorite de martor. Cei doi, prin intermediul martorului Ş.C.P., au ajuns să îl cunoască şi să se întâlnească apoi, în cursul lunii aprilie 2006, cu inculpatul M.F., care avea pe atunci funcţia de sergent major la U.M. 1257 Tg.-Mureş şi despre care martorul Ş. aflase că avea cunoştinţe şi relaţii prin intermediul cărora putea rezolva obţinerea de permise auto şi paşapoarte contra unor sume de bani.

Cu prilejul acestei prime întâlniri, inculpatul s-a angajat să obţină paşaportul simplu al martorului Ş.S.I., a reiterat pretenţia relatată martorului Ş.C.P. în noiembrie 2005, de a-i se înmâna o sumă de 350 euro şi 100 lei, şi a solicitat un avans din acea sumă, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor de la serviciul paşapoarte, dar fără să precizeze numele vreunui funcţionar. Influenţa pretinsă de inculpat i-a determinat pe martorii Ş. să accepte tranzacţia, Ş.S.I. plătind inculpatului 600 lei, restul din câtimea cerută de acuzat urmând să-i fie înaintat după eliberarea paşaportului.

Susţinerea inculpatului că are influenţa pe lângă funcţionarii însărcinaţi cu eliberarea paşapoartelor este confirmată, pe de o parte, prin declaraţiile martorilor Ş.D.M. şi Ş.R.N., date în faza de urmărire penală, după care, deşi inculpatul nu a indicat numele vreunui funcţionar, i-a lăsat pe martori să creadă că are relaţii printre cei din cadrul serviciului. Pe de altă parte, după primirea avansului de 600 lei de la martorul Ş.R., martorul Ş.C.P. l-a auzit pe inculpat afirmând „banii nu sunt numai ai mei”, „mie nu-mi rămâne nimic, trebuie să plătesc taxele şi trebuie să-i împart”. Aceste elemente de fapt la care se adaugă întinderea costurilor ocazionate de eliberarea paşaportului - plata taxelor şi a amenzii contravenţionale, inferioare sumei pretinse de inculpat şi oricum plătibile în lei şi nu în valută, înlătură teza avansată de acuzat în prim grad şi în apel după care suma a fost cerută pentru achitarea acestor costuri şi nu în considerarea presupusei influenţe asupra funcţionarilor de la S.P.C.E.E.P.S. Mureş.

Întrucât inculpatul nu şi-a onorat promisiunea făcută, martora Ş.D.M., după plecarea în Franţa a soţului ei, a ţinut legătura telefonic cu d-l M.F. care tergiversa soluţionarea problemei obţinerii paşaportului spunând fie că actul este întocmit, fie că urmează să-l obţină, dar are nevoie de o procură specială din partea martorului Ş.S.I. ca să-l poată ridica. În discuţiile purtate cu martora, inculpatul şi-a reiterat atitudinea din care lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor abilitaţi să elibereze paşapoartele.

Cum martorul Ş.S.I. nu a fost în măsură să transmită un mandat special de reprezentare dat pe seama inculpatului şi cum acesta din urmă nu a obţinut paşaportul, chiar a evitat discuţiile telefonice cu martora, la sfârşitul lunii iulie 2006, martorul s-a reîntors în ţară pentru a-şi rezolva personal problema.

Ajuns în Tg. Mureş, martorul l-a contactat telefonic pe inculpatul M.F. în 31 iulie 2006, inculpatul cerându-i să se prezinte a doua zi la sediul S.P.C.E.E.P.S. Mureş, unde îşi va primi paşaportul.

În dimineaţa zilei de 1 august 2006, în jurul orei 11,00, cei doi s-au întâlnit la Serviciul Paşapoarte. Inculpatul M.F. se afla înăuntrul ghişeului unde îşi desfăşura activitatea inculpatul T.R.S. (de fapt după zidul care despărţea biroul inculpatului de mulţimea care îşi aştepta rândul), telefonic i-a dat indicaţii martorului Ş.S.I. să se apropie de ghişeu şi, la întâlnirea faţă în faţă cu martorul,  îl numea pe coinculpat cu apelativul familial „Sebi”. I-a spus martorului să mai aştepte puţin, că „Sebi” este ocupat. Martorul şi inculpatul s-au despărţit şi, după aproximativ 30-60 de minute, timp în care inculpatul M. a scris şi semnat în locul martorului cererea tip 3 de eliberare a paşaportului şi declaraţia pe propria răspundere că paşaportul i-a fost furat martorului din metrou, s-au reîntâlnit la sediul S.P.C.E.E.P.S., inculpatul M. l-a condus peste rând pe martor la catul al II-lea al clădirii, prin spatele imobilului, printr-un sector rezervat doar angajaţilor, i-a cerut martorei Ş.L.O.V. –angajată a serviciului, sprijinul să-i ghideze către „Sebi”, pentru efectuarea fotografiei, martoră ca, la rândul ei, a apelat la un alt coleg al său - martorul S.A.D., ca să-i conducă spre T.R.S. Toate aceste acte ale inculpatului M. au venit să susţină impresia pe care deja o lăsase martorilor Ş., că el are influenţă asupra funcţionarilor de la serviciul paşapoarte.

Aspectele dezvoltate mai sus s-au conturat din coroborarea declaraţiilor martorului Ş.S.I. din faza prealabilă judecăţii cu ale inculpaţilor M.F. şi T. R.S. şi ale martorilor Ş.L.O. V. şi S.A.D.. Similar primei instanţe, am dat şi noi eficienţă depoziţiilor martorilor Ş.S.I., Ş.R.N., Ş.D.M. şi Ş.C.P. făcute în faţa organelor de urmărire penală, în condiţiile în care acestea sunt luate imediat după evenimentele în cauză, sunt detaliate şi se coroborează între ele, iar, în cursul judecăţii martorii nu aduc variante noi ale depoziţiilor lor, ci doar afirmă că nu îşi mai amintesc aspectele relevante despre care au fost chestionaţi o parte din ei prin comisie rogatorie Această atitudinea a martorilor din faza de judecată nu aruncă asupra lor suspiciuni de nesinceritate, fiind firesc ca, odată cu trecerea timpului, să intervină uitarea. În plus, faptul că martorii Ş.S.I., Ş.R.N. şi Ş.C.P. nu a fost posibil să fie ascultaţi nemijlocit de către judecătorul cauzei a diluat substanţial calitatea depoziţiilor acestora date în faţa autorităţilor judiciare rogate.

Activitatea inculpatului M.F. - sergent major în cadrul UM 1257- de a pretinde de la martorii Ş.R.N. şi Ş.D.M., în mod repetat, dar în realizarea unei rezoluţii unice, o dată în cursul lunii noiembrie 2005 şi o altă dată în cursul lunii aprilie 2006, suma de 350 euro şi 100 lei şi de a primi o parte din această sumă, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii abilitaţi să elibereze paşapoarte simple, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

Actele materiale ale inculpatului se circumscriu infracţiunii continuate de trafic de influenţă şi nu unei unităţi naturale de infracţiuni, deoarece inculpatul a realizat două acţiuni distincte de pretindere a sumei de 350 euro şi 100 lei: prima în faţa martorului Ş.C.P., în cursul lunii noiembrie 2005 şi a doua cu ocazia întâlnirii dintre inculpat şi martori la începutul lunii aprilie 2006, aceasta din urmă fiind urmată şi de modalitatea alternativă a primirii unei părţi din folosul cerut. Rezoluţia unică infracţională este dată de unicitatea scopului urmărit de inculpat -obţinerea unui folos injust prin pretinsa traficare a influenţei, de unicitatea cauzei pentru care inculpatul a fost de acord să îşi exercite pretinsa influenţă, de identitatea persoanelor de la care a pretins şi primit folosul necuvenit şi în faţa cărora a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici care lucrează la S.P.C.E.E.P.S. Mureş.

Prin urmare, încadrarea juridică dată infracţiunii de trafic de influenţă în rechizitoriu şi în hotărârea Tribunalului Mureş este corectă, nejustificându-se schimbarea acesteia în sensul pus în discuţie la termenul din 20 ianuarie 2012.

1.2. În ceea ce priveşte infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În dimineaţa zilei de 1 august 2006, anterior întâlnirii cu martorul Ş.S.I., inculpatul M.F. a achitat taxele de eliberare a paşaportului şi de urgenţă a eliberării acestuia, contrafăcând semnătura martorului pe cele două chitanţe doveditoare ale plăţii, eliberare de C.E.C. Ulterior, cu prilejul primei întâlniri dintre martor şi inculpat, acesta din urmă i-a înmânat primului un formular tip de cerere pentru eliberarea paşaportului, în vederea completării lui. Martorul l-a completat şi semnat pe prima pagină şi apoi, cum precizam anterior, s-a despărţit de inculpat pentru un interval de 30-60 minute. În acest timp, observând că martorul nu a completat formularul de cerere corect, inculpatul a scris şi semnat în numele martorului formularul tip 3 de cerere pentru eliberarea unui paşaport în caz de furt, pierdere, deteriorare, precum şi declaraţia pe propria răspundere că paşaportul i-a fost furat martorului într-o staţie de metrou din Paris. Cu aceste ultime documente şi cu chitanţele care făceau dovada plăţii taxelor, martorul, împreună cu inculpatul M.F., în jurul orei 12,35, s-au prezentat la inculpatul T. R.S. în vederea depunerii lor pentru eliberarea paşaportului. Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului Ş.S.I., date în faţa organelor de urmărire penală, cu ale inculpatului M.F. şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Succesiunea acţiunilor celor doi s-a desprins din orele menţionate în chitanţele nr. 567043/1/1 august 2006 şi nr. 567048/1 din aceiaşi dată - 10,41 şi 10,42, din ora de întâlnire precizată de martor cu aproximaţie -11,00, care dovedesc că la momentul primei întâlniri, taxele fuseseră plătite de către inculpat; din perioada estimată de inculpatul M. după care martorul trebuia să revină la serviciul de paşapoarte pentru predarea documentaţiei şi efectuarea fotografiei; şi ora la care inculpatul M. l-a apelat telefonic pe coinculpatul T..

Înscrisul oficial este, în înţelesul art. 150 C. pen., orice înscris care emană de la o autoritate publică, instituţie publică, instituţie sau persoană juridică de interes public, dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau care aparţine unei asemenea unităţi.

a) Înscrisurile care emană de la o asemenea unitate este acel înscris întocmit, emis sau confirmat de aceasta.

Chitanţele nr. 567043/1 şi nr. 567048/1 din 1 august 2006 au fost emise de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. La data de 1 august 2006, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. era, potrivit Legii nr. 66/1996 republicată, o societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român. Chiar dacă statul era acţionarul unic, legea nu plasează această societate bancară în rândul persoanelor juridice de interes public, iar statutul său de autoritate sau instituţie de interes public este exclus prin prisma termenilor utilizaţi de art. 2 alin. 1 lit. b, k şi l din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data faptelor.

Prin urmare, cele două chitanţe nu au emanat de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., ci de la o persoană juridică privată.

b) Înscrisurile care aparţin unei unităţi dintre cele prevăzute la art. 145 C. pen. sunt acele înscrisuri depuse şi înregistrate la o astfel de unitate, indiferent de la cine emană.

Întrucât emană de la un particular şi reflectă manifestarea de voinţă a acestuia, cererea de eliberare a paşaportului şi declaraţia pe propria răspundere sunt acte juridice sub semnătură privată. Acest statut îl au până la depunerea şi înregistrarea lor la instituţia publică ce este competentă să le proceseze, moment din care ele aparţin acelei instituţii şi devin acte oficiale. Faptul că instituţia publică, pentru fluidizarea şi uşurarea procedurilor, utilizează formulare tipizate pentru asemenea documente nu schimbă natura cererii şi a declaraţiei în discuţie, deoarece tipizatul necompletat sau completat, însă nefolosit sau neîncredinţat spre folosire, nu are nicio valoare juridică, ci doar una practică.

În prezenta cauză nico dovadă nu-l indică pe inculpatul M.F. ca redactor şi semnatar al cererii şi declaraţiei după depunerea şi înregistrarea acestora la S.P.C.E.E.P.S. Mureş, ci anterior acestui moment.

Astfel, actele inculpatului - efectuate în mod repetat şi în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de trafic de influenţă - de contrafacere a semnăturii martorului Ş.S.I. depusă pe chitanţele nr. 567043/1 şi nr. 567048/1 din 1 august 2006 emise de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. şi de contrafacere a scrierii şi subscrierii martorului cererea de eliberare a paşaportului şi de pe declaraţia pe propria răspundere, urmate de predarea acestora către martorul Ş.S.I. şi apoi de utilizarea lor în vederea obţinerii de către martor a unui nou paşaport simplu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma continuată, prev. de art. 17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, şi nu a două infracţiuni continuate: una de fals material în înscrisuri oficiale şi o alta de uz de fals, cum a fost trimis în judecată inculpatul şi condamnat în prim grad.

În consecinţă şi având în vedere că falsul în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe infracţiunea de uz de fals, în rejudecare, vom dispune schimbarea încadrării juridice în sensul pus în discuţie la termenul din 20 ianuarie 2012, infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000 raportat la art.288 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi a art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi uz de fals în formă continuată, prev. de art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000 raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art. 41alin.2 Cod penal şi a art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000 în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a realizat actele care compun elementul material al infracţiunii în discuţie cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, cerute de textul art. 290 C. pen., iar împrejurarea că cele patru înscrisuri au venit oricum în sprijinul realizării finalităţii dorite de martor nu înlătură vinovăţia d-lui M.F. Aceasta, întrucât, pe de o parte, la data de 1 august 2006, inculpatul nu a acţionat ca mandatar al martorului, actele lui nefiind efectuate cu acordul expres sau tacit al acestuia, ci sub presiunea nemulţumirilor manifestate de d-l Ş.S.I., a solicitărilor lui de înapoiere a banilor şi pentru a justifica în faţa martorului partea din banii pretinşi şi primiţi. Pe de altă parte, un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru încrederea publică pe care legiuitorul a urmărit să o apere prin incriminarea falsului în înscrisuri

1.3. În ceea ce priveşte condiţiile condamnării. Constatând că faptele continuate de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată există, că au fost săvârşite de inculpatul M.F. şi au fost comise cu vinovăţia specifică, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea acuzatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., iar prin prezenta decizie, în urma schimbării încadrării juridice, vom dispune condamnarea aceluiaşi inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 alin.1 lit.c  din Legea nr.78/2000 raportat la art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art. 18 alin.1 din Legea nr. 78/2000.

1.4. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.

Observăm criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.:

 - gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt în esenţă: modalitatea concretă de efectuare a actelor materiale, ideea indusă şi menţinută de inculpat, a posibilităţii promovării unor interese pe căi oculte, în afara condiţiilor prevăzute de lege, prin cumpărarea funcţionarilor publici pentru ca aceştia să-şi exercite atribuţiile; numărul actelor materiale, stăruinţa depusă de inculpat în realizarea consecinţelor dorite şi urmărite, timpul scurs de la consumarea şi până la epuizarea infracţiunilor, urmările de pericol pricinuite, date de lezarea prestigiului autorităţii şi a încrederii publice pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată;

- persoana inculpatului. Pe de o parte, subliniem aici calitatea inculpatului subofiţer activ în cadrul U.M. 1257 Tg.-Mureş, el însuşi funcţionar public ţinut de obligaţia respectării şi aplicării plenare a legii. Cu toate acestea, a încălcat legea cu bună-ştiinţă şi fără nicio justificare rezonabilă care să-i motiveze gesturile. Pe de altă parte, remarcăm că martorul Ş.P.C. a apelat la inculpat tocmai pentru că acesta era cunoscut în comunitatea din localitatea Jebeniţa că se ocupa cu obţinerea de  paşapoarte şi permise de conducere contra unor sume de bani. În plus, cu toate că faţă de inculpat erau în curs de desfăşurare procedurile penale în cauza pendinte, el a săvârşit în cursul lunii august 2007 o altă infracţiune de trafic de influenţă, pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 170/30 noiembrie 2010 a Tribunalului Mureş.

- limitele de pedeapsă prevăzute în textele art. 257 C. pen. şi art. 290 C. pen., ultimul cu referire la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

Elementele expuse mai sus sprijină concluzia că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prim grad pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi pedeapsa de 4 luni închisoare pe care o vom stabili în apel pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pe care o vom aplica în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. sunt proporţionale şi satisfac în concret şi în mod eficient, nevoile reinserţiei sociale şi ale prevenţiei generale, neexistând niciun motiv care să argumenteze aplicarea unei pedepse cu o durată mai grea cum a solicitat procurorul sau mai blândă cum a cerut inculpatul.

Inculpatul s-a limitat să afirme că scopurile pedepsei pot fi atinse şi fără executarea efectivă a acesteia, nu a oferit însă argumente convingătoare în acest sens, dimpotrivă gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite, în special al infracţiunii de trafic de influenţă, şi conduita inculpatului anterioară şi ulterioară comiterii acestora impun intervenţia fermă a autorităţilor judiciare şi duc la concluzia că numai prin executarea în detenţie a sancţiunii impuse pot fi atinse dezideratele înscrise în textul art. 52 C. pen.

2. Asupra situaţiei inculpatului T. R.S. Acesta a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului, prev. de art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000rapoartat la art. 264 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen.

2.1. În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului. Din depoziţiile martorului direct Ş.S.I., ale martorilor indirecţi C.D., U.C. şi C.D., precum şi declaraţiile inculpaţilor rezultă că, în data de 1 august 2006, fără să aştepte al rând (de fapt o „grămadă” de oameni, o „înghesuială”, cum afirmă martorii S.A.D. şi C.D.), martorul Ş.S.I. a fost condus de către inculpatul M.F. către inculpatul T. R.S.. Acesta din urmă i-a verificat actele şi identitatea martorului, a semnat la rubrica de pe cerere „certific identitatea persoanei şi exactitatea datelor” şi la rubrica de pe declaraţie „dată la 1.08.2006 în faţa mea”, i-a executat martorului fotografia în vederea procesării ei pe paşaport şi apoi a întocmit procesul verbal de contravenţie seria AY nr. 1601657 în care a menţionat că martorul a declarat pierderea paşaportului şi că recunoaşte fapta, cu toate că martorul nu a făcut asemenea relatări şi declaraţii, iar dosarul astfel constituit l-a predat la clasor pentru confecţionarea paşaportului. Contrar celor susţinute de tribunal, constatăm că nicio dovadă nu infirmă susţinerile inculpatului T. după care l-a identificat pe martor şi nu confirmă că inculpatul ar fi omis să procedeze la identificarea solicitantului prin compararea fizionomiei cu fotografia din actul de identitate.

În schimb, inculpatul nu a fost în măsură să explice de ce a făcut menţiuni diferite în procesul verbal faţă de cele specificate în declaraţia pe propria răspundere şi nici nu a putut să indice dacă martorul i-a prezentat vreo dovadă eliberată de către autorităţile franceze în caz de furt al paşaportului, deşi aceasta fusese depusă în limba franceză, sau dacă martorul a scris cererea şi declaraţia în faţa lui sau s-a prezentat cu ele completate.

Cum arătam sub pct. 1.2., cererea şi declaraţia pe propria răspundere nu au fost scrise şi semnate de martor în faţa inculpatului T., ci inculpatul M. a contrafăcut  scrierea şi subscrierea martorului Ş.S.I.. Chiar admiţând condiţiile improprii de lucru cu publicul la acea vreme în cadrul S.P.C.E.E.P.S. Mureş, acestea nu-l dispensau pe inculpatul T. R.S. de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, între care se încadra şi aceea a verificării valabilităţii în substanţă şi nu doar formal a documentaţiei depuse de solicitanţi. O asemenea obligaţie impunea inculpatului, anterior certificării cererii şi a declaraţiei, cel puţin să cerceteze autenticitatea semnăturii depuse pe cele două înscrisuri în cauză, ceea ce nu a făcut însă. Astfel, verificarea actelor s-a rezumat la un examen sumar al depunerii înscrisurilor prevăzute de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2006. Totodată, chiar în prezenţa unor condiţii de lucru împovărătoare, din moment ce martorul Ş. nu se afla într-o situaţie deosebită - bolnav sau prezentând vreo invaliditate fizică ori psihică, nu se justifică gestul inculpatului de a-l trata pe acesta în regim preferenţial. Aceste acte ale inculpatului, combinate cu întocmirea procesului verbal de contravenţie, cu faptul că martorul, când s-a prezentat la sediul serviciului, l-a observat pe inculpatul M. la ghişeu lângă inculpatul T. şi că acesta din urmă a fost apelat telefonic de d-l M.F. la ora 12,33,  îndreptăţesc concluziile că, înainte să fie depusă documentaţia, între cei doi inculpaţi a existat o discuţie prin care inculpatul M. i-a cerut coinculpatului T. R.S. să urgenteze procedura eliberării paşaportului martorului, iar inculpatul a dat curs cererii.

În acelaşi timp, actele inculpatului T. R.S. pot contura elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului, sub forma favorizării reale a inculpatului M.F. să-şi păstreze folosul infracţiunii de trafic de influenţă.

Din punct de vedere al laturii subiective, însă, infracţiunea de favorizare a infractorului nu se poate realiza decât sub forma intenţiei directe sau indirecte. Pentru existenţa intenţiei, o condiţie esenţială este ca făptuitorul să ştie sau cel puţin să aibă posibilitatea rezonabilă să ştie că persoana pe care o favorizează a comis o infracţiune, fără să fie necesară cunoaşterea detaliilor activităţii infracţionale.

În prezenta cauză, nicio piesă a dosarului nu demonstrează cu certitudine că în 1 august 2006, inculpatul T.R.S. a cunoscut sau putea în mod rezonabil să cunoască faptul comis de coinculpatul M.F. Astfel, cei doi au negat constant că d-l M. l-a informat pe d-l T., chiar şi în termeni generali, că a pretins şi a primit anterior bani pentru a trafica influenţa, iar martorul Ş.S.I. afirmă că în faţa lui cei doi nu au discutat nimic de bani. Totodată, inculpaţii erau simple cunoştinţe, care se salutau, o dată sau de două ori, inculpatul M. l-a invitat pe coinculpat la un suc, dar s-a lovit de refuzul acestuia. Potrivit listingului convorbirilor telefonice şi numerelor de telefon apelate de la postul telefonic nr. 0740455601, aparţinând inculpatului M., în perioada noiembrie 2005-augiust 2006, o singură dată acesta l-a sunat pe inculpatul T. în 1 august 2006, la ora 12,33. Nu există la dosar nicio probă care să dovedească faptul că inculpaţii erau prieteni sau cel puţin cunoştinţe apropiate, că se vizitau, îşi cunoşteau modul şi stilul de viaţă sau că inculpatul T. cunoştea sau era apropiat al familiilor martorilor Ş.S.I. şi Ş.C.P. ori că a aflat pe vreo cale termenii înţelegerii intervenite între primul martor, fratele şi cumnata sa şi inculpatul M.F. Toate acestea exclud orice concluzie lipsită de echivoc în sensul că inculpatul T.R.S. în 1 august 2006 a ştiut sau ar fi avut posibilitatea rezonabilă să ştie că inculpatul M.F. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.

În acelaşi timp, actele materiale efectuate de inculpatul T. şi prezentate mai sus, diligenţa disproporţionată cu care acesta a acţionat, la care se adaugă şi împrejurarea că între angajaţii serviciului se purtaseră discuţii despre existenţa unor intermediari în obţinerea paşapoartelor dezvăluie lipsa de prudenţă de care trebuia să dea dovadă o persoană cu pregătirea şi experienţa inculpatului şi pot trasa suspiciuni asupra corectitudinii acuzatului. În procesul penal, însă, o soluţie de condamnare nu se poate întemeia decât pe certitudini desprinse din probe irefutabile de vinovăţie de care instanţa trebuie să dispună la dosarul cauzei. O bănuială nu îndeplineşte exigenţele certitudinii, cu atât mai puţin ale probei şi sub nicio formă nu poate fundamenta o dispoziţie de condamnare.

Prin urmare, faptei inculpatului T. R.S. îi lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului, astfel că, în rejudecare, în temeiul art. 345 alin. 1 şi 3 C. pr. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d C. pr. pen., îl vom achita pe inculpat de sub acuza comiterii infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.

2.2. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual. La data de 1 august 2006, inculpatul T. R.S. a certificat, contrar realităţii, că cererea de eliberare a paşaportului şi declaraţia pe propria răspundere au fost date în faţa sa de Ş.S.I. şi, cu prilejul întocmirii procesului verbal de contravenţie seria AY nr. 1601657, a atestat că martorul a declarat pierderea paşaportului şi că recunoaşte fapta, împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a dovedit că cererea şi declaraţia nu fuseseră date în faţa inculpatului, ci redactate şi semnate înainte, iar martorul Ş.S.I. afirmă că nu l-a informat pe inculpat că ar fi pierdut paşaportul, nici nu a făcut în faţa inculpatului vreo afirmaţie că recunoaşte fapta consemnată de acesta din urmă. Suplimentar, datele de care dispunea inculpatul, desprinse din declaraţia pe propria răspundere şi dovada eliberată de autorităţile franceze, contrazic consemnarea inculpatului potrivit căreia paşaportul a fost pierdut.

Cum precizam mai sus, inculpatul nu ştia şi nu avea posibilitatea rezonabilă să ştie că M.F. a săvârşit o infracţiune de corupţie, astfel încât nu este realizat în cauză scopul special impus de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual, prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000 în infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal.

În drept, activitatea inculpatului T. R.S., în calitate de funcţionar public în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş, de a menţiona, contrar adevărului, că cererea de eliberare a paşaportului şi declaraţia pe propria răspundere au fost date în faţa sa de titularul paşaportului şi de a efectua menţiuni necorespunzătoare adevărului pe procesul verbal de contravenţie seria AY nr.1601657 din 1 august 2006, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

2.3. În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals. Cerere pentru eliberarea unui paşaport în caz de furt, pierdere, deteriorare, declaraţia pe propria răspundere, chitanţele nr. 567043/1 şi nr. 567048/1 din 1 august 2006 emise de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A., precum şi procesul verbal de contravenţie seria AY nr.1601657 au fost folosite de inculpatul T. R.S. odată cu predarea acestora la clasor în vederea confecţionării paşaportului.

a) Sub punctul 3.2.1. am demonstrat că inculpatul T. R.S. nu ştia şi nu avea posibilitatea rezonabilă să ştie că M.F. a săvârşit o infracţiune de corupţie, astfel încât nu este îndeplinit nici în cazul infracţiunii de uz de fals scopul special impus de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de uz de fals, prev. de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.18 alin.1 din Legea nr.78/2000, în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal.

b) Pentru îndeplinirea elementului subiectiv al infracţiunii de uz de fals, făptuitorul trebuie să cunoască sau să aibă posibilitatea rezonabilă să cunoască împrejurarea că înscrisul folosit este unul falsificat.

Cu referire la cererea pentru eliberarea unui paşaport în caz de furt, pierdere, deteriorare, declaraţia pe propria răspundere şi chitanţele nr. 567043/1 şi nr. 567048/1 din 1 august 2006, primele două înscrisuri nu au fost scrise şi semnate de inculpatul M.F. în prezenţa d-lui T., iar chitanţele au fost semnate la sediul C.E.C., Sucursala Tg.-Mureş. De asemenea, este dovedită, prin declaraţiile martorilor C.D., U.C., S.A.D., uzanţa după care solicitanţii, din cauza aglomeraţiei, nu completau şi semnau în faţa funcţionarilor cererile şi declaraţiile pertinente, ci se prezentau cu ele deja întocmite şi semnate. Totodată, inculpatul M. nu l-a informat pe coinculpat că scrierea şi subscrierea de pe cerere şi declaraţie şi semnătura de pe cele două chitanţe au fost executate de el. În plus, martorul Ş.S.I. nu a invocat nici un impediment în calea eliberării paşaportului său şi nici nu a contestat scrierea şi subscrierea depuse pe cele patru înscrisuri. Mai mult, înscrisurile prezentau aparenţa de valabilitate şi, pentru constatarea falsului, chiar autorităţile judiciare au trebuit să recurgă la serviciile unui specialist.

În aceste condiţii, inculpatul T. R.S. nu a cunoscut şi nici nu a avut posibilitatea rezonabilă să cunoască falsul săvârşit de inculpatul M.F.

Faptul că inculpatul T. s-a rezumat doar la o verificare formală a documentelor reprezintă o exercitare defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu, dar nu demonstrează dincolo de orice dubiu că el cunoştea sau putea să cunoască falsul realizat de coinculpat.

c) În schimb, falsul intelectual a fost săvârşit chiar de inculpatul T. R.S., prin urmare acesta nu poate să opună necunoaşterea lipsei veridicităţii celor certificate şi atestate de el.

În consecinţă, activitatea inculpatului T. R.S. de a utiliza în vederea eliberării paşaportului simplu al martorului Ş.S.I. cererea şi declaraţia certificate cu date nereale, precum şi procesul verbal de contravenţie în care au fost atestate împrejurări contrare adevărului îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

2.4. În ceea ce priveşte condiţiile condamnării. Constatând că faptele de fals intelectual şi uz de fals există, că au fost săvârşite de inculpatul T.R.S. şi au fost comise cu vinovăţia specifică, în rejudecare, în urma schimbării încadrării juridice, vom dispune condamnarea acuzatului pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

2.5. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.

La individualizarea pedepselor pe care le vom stabili în sarcina inculpatului T. R.S., vom urmări criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: 

- gradul de pericol social concret al infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals ilustrat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt, în esenţă, natura actelor materiale efectuate de inculpat; conjunctura în care acesta le-a realizat -dată de condiţiile improprii de muncă, dar şi de uşurinţa cu care a dat curs solicitării coinculpatului de urgentare a procedurii eliberării noului paşaport turistic pentru martorul Ş., precum şi de abaterea de la metodologia de soluţionare a cererilor de eliberare a paşapoartelor; urmările cauzate, constând în violarea adusă încrederii publice pe care trebuie să o inspire un înscris oficial.

- persoana inculpatului, subliniind aici atât comportamentul ireproşabil avut în familie şi societate anterior faptelor, absenţa abaterilor la locul de muncă, cât şi calitatea deţinută de el la momentul comiterii celor două infracţiuni, în virtutea căreia el era chemat să salvgardeze legalitatea, nu să o încalce.

- limitele de pedeapsă prevăzute în textele art. 289 şi art. 291 C. pen.

În raport de aceste criterii, pedepsele de 8 luni închisoare - fixată pentru infracţiunea de fals intelectual şi de 5 luni închisoare - stabilită pentru infracţiunea de uz de fals, precum şi pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare aplicată în urma contopirii sunt proporţionale şi apte să realizeze în cazul concret obiectivele resocializării şi prevenţiei generale.

Constatăm în continuare că, de la data faptelor şi până în prezent, inculpatul a conştientizat implicaţiile infracţiunilor comise şi şi-a corectat conduita în societate, abandonând comportamentul infracţional, fiind integrat în societate. Observăm apoi că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prescrise de art. 81 C. pen. şi, în raport de elementele care pledează în favoarea inculpatului, date de comportamentul său în familie şi în comunitate înainte şi după săvârşirea infracţiunilor, aplicarea pedepsei este pentru acesta un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancţiunii privative de libertate poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia. Prin urmare, în rejudecare, vom dispune şi noi suspendarea condiţionată a pedepsei principale de 8 luni închisoare aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, determinat potrivit art. 82 C. pen.

Vom atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.

Prima instanţă a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii, a omis însă să-i aplice inculpatului o asemenea pedeapsă, omisiune care poate fi complinită în al doilea grad. În rejudecare, conform art. 71 C. pen., vom interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C. pen.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen., vom constata suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata termenului de încercare fixat.

3. Restabilirea situaţiei anterioare. Tribunalul a desfiinţat înscrisurile falsificate, respectiv cererea de eliberare a unui nou paşaport  în caz de furt, pierdere, deteriorare faţă/verso completată pe numele Ş.S.I. şi a procesul verbal  de  contravenţie cu seria AY , nr. 1601657 din data de 1.08.2006, întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R. şi a paşaportului seria 12118137 emis la data de 2 august 2006 pe numele Ş.S.I. Nu a desfiinţat, însă, şi chitanţele nr. 567043/1 şi nr. 567048/1 din 1 august 2006 emise de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A., Sucursala Tg.-Mureş, cu toate că a constatat falsificarea semnăturii executate pe acestea la rubrica „deponent”, ceea ce poate fi corectat în apel. Astfel, potrivit art. 170 C. pr. pen., vom dispune desfiinţarea şi a celor două înscrisuri.

Domenii speta

Spete similare