Litigiu de muncă. Încadrarea în grupa i de muncă

Litigiu de muncă. Încadrarea în grupa I de muncă.

-Ordinul 50/1990

În speţă, prin  probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că postul de electrician ocupat de reclamanţi se regăseşte printre categoriile profesionale, activităţile sau locurile de muncă care se încadrează în  grupa I de muncă şi care sunt prevăzute ca atare în anexa nr. 1 la Ordinul  nr. 50/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 1499 din 21 mai 2012, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi acţiunea civilă formulată de reclamanţii P.I., C. I., B. A., B. A., S. D., L. A., S. I., R. D., L. S., V. C., B. L., V. A., B. A., P. I., T. l., O. I., T. V., M. M., M. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. „Electrica Distribuţie Transilvania Sud” S.A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut  că, sub aspectul persoanei obligate în raportul juridic dedus judecăţii, nu are relevanţă împrejurarea că prin H.G. nr. 1342/2001 societatea pârâtă s-a reorganizat, în condiţiile în care reclamanţii au desfăşurat activitate în favoarea S.C. Electrica S.A., pârâta preluând personalul fostei unităţi cu tot cu drepturile şi obligaţiile faţă de aceştia.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanţii solicită a se constata că activitatea desfăşurată în perioada 1969 - 2001 se încadrează în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile art. 3, 6, 7 din Ordinul nr. 50/1990, însă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din cartea de muncă şi fişele de post anexe la contractul individual de muncă se observă că meseriile de electrician ocupate de reclamanţi au fost incluse doar în categoria grupei a III - a de muncă,  în urma îndeplinirii procedurilor  de evaluare a locurilor de muncă de către administraţia unităţii pârâte şi sindicatul liber constituit.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate prin invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Prin intermediul memoriului de recurs, reclamanţii au susţinut că funcţia de electrician pe care au ocupat-o la unitatea pârâtă se încadrează în grupa I de muncă, potrivit prevederilor pct. 123 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 50/1990, prima instanţă ignorând în mod nejustificat Scrisoarea nr. 84823 din 07.11.1990 a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - referitoare la aplicarea şi interpretarea prevederilor pct. 3 din ordinul menţionat, precum şi declaraţia martorului audiat în cauză – care a confirmat faptul că au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite de muncă, precum suprasolicitare fizică şi nervoasă, respectiv condiţii nefavorabile de microclimat, fiind supuşi riscului căderii de la înălţime, precum şi producerii de accidente prin electrocutare, astfel cum s-a stabilit şi printr-o expertiză tehnică efectuată într-un alt dosar, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

S-a mai arătat că astfel de condiţii conturează activitatea desfăşurată de electricienii din cadrul căilor ferate, care au beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă potrivit pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990, situaţie în care soluţia primei instanţe încalcă prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţia României, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi pe cele ale art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, potrivit următoarelor considerente:

Prin Ordinul nr. 50/1990 au fost reglementate în mod expres criteriile pe baza cărora se stabileau locurile de muncă ce se încadrează în grupele I şi II, organele competente să facă aceste încadrări şi metodologia pe baza căreia unităţile efectuau încadrarea personalului în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării.

Ordinul amintit a vizat încadrarea în grupele I şi II de muncă a perioadelor lucrate atât anterior datei de 18 martie 1969, cât şi ulterior acestei date, până la abrogarea lui prin Legea nr. 19/2000.

Astfel, prin art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 s-a prevăzut  că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă persoanele care lucrează efectiv  la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 din ordin, iar prin art. 6 s-a stabilit că nominalizarea persoanelor care se încadrează în respectivele grupe se face de către conducerea unităţilor, împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care acestea îşi desfăşoară activitatea (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)

De asemenea, prin art. 7 al aceluiaşi  ordin s-a prevăzut  că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse  în aceste grupe, cu condiţia ca pentru grupa I de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II cel puţin 70% din programul de lucru.

În speţă, prin  probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că postul de electrician ocupat de reclamanţi se regăseşte printre categoriile profesionale, activităţile sau locurile de muncă care se încadrează în  grupa I de muncă şi care sunt prevăzute ca atare în anexa nr. 1 la Ordinul  nr. 50/1990.

Reclamanţii au susţinut că, în raport de condiţiile deosebite de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea, aceasta poate fi asimilată cu activităţile care sunt încadrate în grupa I de muncă potrivit pct. 123 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, însă aceste prevederi se referă la personalul din unităţile de  exploatare a căilor ferate.

Or, în contextul în care activitatea desfăşurată de reclamanţi nu este prevăzută în mod expres  în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, Curtea  apreciază că beneficiul  grupei I de muncă nu poate fi obţinut prin adăugare la lege, aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990 neputând fi extinsă altor situaţii sau activităţi care n-au fost indicate de actele normative edictate de autorităţile abilitate.

Pe de altă parte, prin Ordinul nr. 50/1990 a fost reglementată în mod expres şi procedura de nominalizare a persoanelor  care se încadrează în grupa I sau II de muncă, însă condiţia prealabilă a nominalizării concrete a beneficiarilor acestor grupe era aceea ca locul de muncă sau activitatea prestată să se regăsească în anexele nr. 1 sau 2 la ordinul menţionat.

După cum s-a arătat mai devreme, însă, locul de muncă al reclamanţilor nu se regăseşte în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, iar în acest context, proba testimonială administrată în cauză sau expertiza tehnică efectuată într-un alt dosar nu au relevanţă, deoarece potrivit prevederilor pct. 13 din ordinul menţionat, dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi, în sprijinul solicitării lor, a Scrisorii nr. 84.823/7 noiembrie  1990, transmisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale către Departamentul Energiei Electrice şi Termice, trebuie observat faptul că aceasta se referă la aplicarea prevederilor pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, în conformitate cu care „beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi, personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I sau II de muncă”.

Prin urmare, adresa menţionată se referă la posibilitatea încadrării unor alte persoane din aceeaşi unitate, care lucrează în aceleaşi condiţii cu personalul încadrat deja în grupele I sau II de muncă, însă reclamanţii nu au dovedit că se află într-o astfel de situaţie - în sensul de a fi lucrat în aceleaşi condiţii cu alţi angajaţi ai pârâtei şi cărora să li se fi recunoscut de către aceasta beneficiul grupei I sau II de muncă, urmărind, în realitate, să obţină recunoaşterea analogiei postului lor cu cel al electricienilor de la căile ferate, prevăzuţi în mod expres la pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990, ceea ce este inadmisibil prin prisma dispoziţiilor legale anterior evocate.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării, Curtea a observat că o atare situaţie nu se regăseşte în cauză, nefăcându-se dovada că reclamanţii ar fi fost trataţi în mod diferenţiat de către autorităţile statului sau de către organele judiciare în raport cu persoane aflate în situaţii analoage, jurisprudenţa instanţelor naţionale fiind majoritar constantă, în sensul respingerii unor acţiuni similare.

Având în vedere considerentele anterior expuse, neidentificând incidenţa motivelor de nelegalitate invocate prin recursul examinat, Curtea a dispus respingerea acestuia ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare