Art. 41 din Decretul nr. 31/1954. Fuziunea a două persoane juridice

Art. 41 din Decretul nr. 31/1954. Fuziunea a două persoane juridice.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 din Decretul nr. 31/1954, comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă. În această din urmă situaţie, persoanele juridice care fuzionează încetează a avea fiinţă. În cauză,  a existat consimţământul ambelor părţi pentru această fuziune, chiar dacă el s-a exprimat la date diferite, neexistând vreo interdicţie legală în acest sens

Prin decizia civilă nr. 42 din 11.04.2012 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 14468/301/2008* s-a admis apelul formulat de apelanta Camera de Comerţ şi Industrie a României, precum şi apelul formulat de apelanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant S. D. împotriva Sentinţei civile nr. 2530 din data de 7 Octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc şi s-a dispus schimbarea acestei hotărâri, în sensul că s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui I. P., persoana care a semnat cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, s-au admis excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a intervenienţilor accesorii.

De asemenea, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant I. P., în contradictoriu cu pârâtele Structura Organizaţională Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant S. D., şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii B.F., C. G., D. M., M. Ş., M. N., N.E., P.M., P. Ş., S. D.G..

Totodată, intimata Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant I. P., în solidar cu intervenienţii în interesul reclamantei, au fost obligaţi la plata sumei de 65.583,00 lei, către apelanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant S. D., reprezentând cheltuieli de judecată, pentru toate fazele procesului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a fuziunii dintre Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, înfiinţată prin HG nr. 709/2005, şi Structura Organizaţională Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin S. D., iar nu anularea hotărârilor adunărilor generale ale celor două entităţi. Aceasta însă nu înseamnă că reclamanta nu ar fi putut ataca actul final al operaţiunii de fuziune.

Tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile legale cu privire la asociaţii şi fundaţii, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art.23 al.2 din OG 26/2000, care prevăd termenul de 15 zile pentru atacarea hotărârilor adunărilor generale. Astfel, tribunalul a reţinut că nu sunt întemeiate criticile apelantei referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii şi nici solicitarea de anulare a sentinţei atacate, întrucât nu a fost pronunţată în Camera de Consiliu.

De asemenea, s-a apreciat că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui I.P., persoana care a semnat cererea de chemare în judecată, invocată de pârâta Structura Organizaţională Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin reprezentant S. D. a fost corect respinsă de prima instanţă, neregularităţile săvârşite la alegerea domnului I. P. putând fi invocate prin atacarea hotărârii Adunării Generale respective, iar preşedintele ales are calitatea de reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie Judeţene sau a Municipiului Bucureşti, cât timp hotărârea Adunării Generale nu a fost anulată de către instanţa de judecată sau nu au intervenit alte motive de încetare a funcţiei.

Cu privire la fuziune, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă  a interpretat greşit opţiunea entităţilor implicate, constatând că, în speţă, consimţământul a fost exprimat prin hotărârea Adunării Generale a reclamantei din 03.07.2008 şi prin hotărârea Adunării Generale a apelantei pârâte din data de 18.07.2008, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod greşit  faptul că ar fi existat numai o singură hotărâre de aprobare a fuziunii celor două entităţi şi anume cea din 18.07.2011.

Cu privire la includerea Camerei de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti în rândul membrilor Camerei Naţionale, Tribunalul a reţinut că aceasta a fost admisă în unanimitate ca membru în Camera de Comerţ şi Industrie, de Adunarea Generală din 14 mai 2008.

Prin urmare, instanţa a reţinut că a avut loc fuziunea dintre cele două entităţi, iar ca urmare a absorbţiei, patrimoniul societăţii absorbite a fost preluat integral de persoana juridică absorbantă, rezultând că la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIMB), astfel cum a fost înfiinţată potrivit HG nr.709/2005, nu mai exista ca subiect de drept.

Cu referire la măsura interzicerii accesului în imobilul  proprietate privată CCIR,  situat în Bucureşti, tribunalul a reţinut că această măsură a fost dată de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi nu de Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti, iar cei care ar fi fost interesaţi să solicite dreptul de acces sunt persoanele menţionate în aceea dispoziţie a Preşedintelui Camerei Naţionale şi nu reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti, despre care instanţa a reţinut că nu are nici capacitate şi nici calitate procesuală activă. În aceeaşi ordine de idei, tribunalul a constatat că nici una dintre acele persoane nu a solicitat ridicarea limitării accesului în imobil.

Referitor la cererea de intervenţie accesorie, fiind subordonată părţii în favoarea căreia a intervenit, văzând că cererea principală a fost respinsă, tribunalul a procedat în consecinţă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin preşedinte I.P. şi intervenienţii B. F., C. G., D. M., M. Ş., M. N., N. E., P. M., P. Ş., S. D. G., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtelor ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că excepţiile privind lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei şi a pârâtei şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei nu puteau fi admise, întrucât din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi realizat o fuziune legală între cele două persoane juridice. În acest sens s-a arătat că dacă s-ar fi produs fuziunea, persoana absorbantă ar fi fost recurenta.

S-a mai arătat că numai recurenta este înfiinţată în baza Legii nr. 335/2007, iar pârâta a fost inclusă în mod nelegal în rândul membrilor Camerei Naţionale, fiind înfiinţată ilegal, cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 335/2007.

Cu privire la fuziune, s-a arătat că la data de 03.07.2008 s-a aprobat în cadrul Adunării Generale a membrilor reclamantei fuziunea cu pârâta, însă Adunarea Generală a membrilor acesteia din urmă a respins fuziunea, motiv pentru care reclamanta şi-a continuat activitatea independent, ca unică structură la nivelul mun. Bucureşti.

La 18.07.2008 a avut loc o Adunare generală a membrilor pârâtei condusă de S. D., când se pretinde că s-a hotărât fuziunea, hotărârea fiind însă nulă, fiind doar un act unilateral al pârâtei.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Recurenţii intervenienţi au criticat hotărârea atacată sub aceleaşi aspecte invocate şi de reclamantă, adăugând faptul că înfiinţarea CCIM Bucuresti este recunoscută de Guvernul României şi de CCIR, denumirea acesteia fiind înregistrată la OSIM, iar pârâta a uzurpat denumirea, nefiind niciodată recunoscută de Guvernul României.

S-a mai subliniat faptul că pârâta nu a solicitat niciodată anularea Hotărârii Adunării Generale din 3 iulie 2008, prin care s-a aprobat noul statut şi s-au ales organele de conducere.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursurile promovate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate invocate de recurenţi sunt în esenţă aceleaşi, astfel că urmează a fi grupate şi analizate împreună, Curtea reţinând că acestea vizează, în primul rând, modalitatea de soluţionare a excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă şi lipsei calităţii procesuale active, recurenţii argumentând că nu a existat o fuziune legală între cele două organizaţii aflate în litigiu.

Reclamanta a dobândit personalitate juridică în baza art. 1 din HG nr. 709/2005, prin care legiuitorul a recunoscut înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în baza hotărârii Adunării generale a comercianţilor din municipiul Bucureşti din 15 aprilie 2005.

Prin H.G. nr. 1187/2007, a fost abrogat art. 2 din H.G. nr. 709/2005, potrivit căruia sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti este în municipiul Bucureşti, bd. Octavian Goga nr. 2, sectorul 3., statutul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti este cel adoptat de Adunarea generală a comercianţilor din 15 aprilie 2005 şi organele de conducere ale Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti sunt cele alese de Adunarea generală a comercianţilor din 15 aprilie 2005, iar patrimoniul iniţial al Camerei este cel stabilit de aceeaşi adunare generală. Rezultă, deci, că prin abrogarea art. 2 din HG nr. 709/2005, a rămas valabilă recunoaşterea înfiinţării reclamantei, însă aceasta nu mai are sediu, statut, organe proprii de conducere şi patrimoniu.

Prin Legea nr. 335/2007 (art. 3)  s-a stabilit că denumirea camera de comerţ şi industrie poate fi folosită numai de către cele constituite conform Decretului-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România, cu completările ulterioare, şi recunoscute prin Hotărârea Guvernului nr. 799/1990 privind recunoaşterea înfiinţării unor camere de comerţ şi industrie teritoriale judeţene, cu modificările şi completările ulterioare, sau de către cele înfiinţate în baza prevederilor acestei legi, precum şi de către acele camere de comerţ si industrie bilaterale, care sunt recunoscute ca persoane juridice prin hotărâre judecătorească.

Pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a fost înfiinţată în baza Legii nr. 335/2007, ca urmare a Adunării generale a comercianţilor din municipiul Bucureşti ce a avut loc la data de 05.03.2008, în cadrul căreia s-a aprobat statutul, au fost alese organele de conducere, inclusiv preşedintele în persoana d-lui S. D.. Potrivit art. 7 din Legea nr. 335/2007, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti poate funcţiona o singură cameră de comerţ.

Faţă de cele reţinute anterior, în mod legal Tribunalul a  constatat că reclamanta nu face parte din nici una din categoriile menţionate la art. 3 din Legea nr. 335/2007, nefiind recunoscută prin H.G. nr. 799/1990, ci prin HG nr. 709/2005, nefiind înfiinţată în baza Legii nr. 335/2007 sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, Curtea a înlăturat criticile recurentei pe acest aspect. De asemenea, a înlăturat şi argumentele referitoare la faptul că înfiinţarea organizaţiei pârâte s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 335/2007, în contextul în care la data înfiinţării pârâtei, reclamanta nu făcea parte din sistemul cameral, pentru considerentele arătate anterior. Nu pot fi primite în acest context nici argumentele intervenienţilor referitoare la marca înregistrată la OSIM, neavând nici un fel de relevanţă în cauză, câtă vreme legea nu impune o astfel de condiţie pentru dobândirea denumirii.

Faţă de cadrul legal instituit de Legea nr. 335/2007, s-a ajuns la concluzia necesităţii unei fuziuni între cele două structuri existente la nivelul municipiului Bucureşti.

În acest sens, la data de 03.07.2008, au avut loc, în paralel,  Adunări Generale ale celor două organizaţii. Din cuprinsul Procesului-verbal al Adunării Generale a membrilor reclamantei rezultă că, după ce în cadrul acestei adunări s-a aprobat fuziunea, dl. N. B., care a participat la adunarea pârâtei, a relatat în şedinţa Adunării Generale a reclamantei faptul că în adunarea pârâtei conducerea a prezentat proiectul de fuziune şi l-a susţinut, că au existat vorbitori care s-au pronunţat împotriva fuziunii şi că dl. Sorin Dimitriu nu a mai solicitat un vot sub acest aspect, ci a solicitat sistarea discuţiilor şi mandatarea conducerii pentru continuarea negocierilor între cele două organizaţii, cu convocarea în viitor a Adunării generale privind acest subiect. Tot în hotărârea din data de 03.07.2008 s-a mai menţionat faptul că dl. Ion Pârgaru a fost mandatat să continue demersurile pentru finalizarea fuziunii.

Ulterior, la data de 18.07.2008, în cadrul Adunării Generale a pârâtei s-a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu aceeaşi ocazie s-au ales organe noi de conducere şi s-a dat împuternicire preşedintelui nou ales pentru finalizarea procedurii de fuziune. Rezultă, astfel, că a existat consimţământul ambelor părţi pentru această fuziune, chiar dacă el s-a exprimat la date diferite, neexistând vreo interdicţie legală în acest sens.

Trebuie subliniat, în acest context, faptul că sunt nefondate şi criticile recurenţilor referitoare la caracterul contradictoriu al argumentelor instanţei de apel în privinţa menţiunii potrivit căreia în urma fuziunii  a luat fiinţă o altă persoană juridică, diferită de cea care exista înainte.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 41 din Decretul nr. 31/1954, comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă. În această din urmă situaţie persoanele juridice care fuzionează încetează a avea fiinţă.

În speţă, ceea ce s-a discutat în cele două Adunări Generale a fost, potrivit proceselor verbale întocmite,  fuziunea între cele două organizaţii, ceea ce presupune că a luat fiinţă o nouă entitate. Din acest motiv, la şedinţa din data de 18.07.2008, după aprobarea fuziunii, s-au ales organe noi de conducere şi s-a dat mandat preşedintelui nou ales pentru finalizarea formalităţilor legale legate de această fuziune.

În consecinţă, singura membră a sistemului cameral din România este Camera de Comerţ şi Industrie a Mun. Bucureşti, reprezentată prin preşedinte S. P. D., astfel cum a luat fiinţă în urma fuziunii menţionate.

În raport de aceste împrejurări, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 27.08.2008, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIMB), astfel cum a fost înfiinţată potrivit HG nr.709/2005, nu mai exista ca subiect de drept, astfel că instanţa în mod legal a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei.

Având în vedere legalitatea soluţiei referitoare la constatarea valabilităţii procedurii de fuziune şi lipsa capacităţii de folosinţă, în mod legal a fost respinsă şi cererea referitoare la anularea tuturor actelor de dispoziţie ale pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, în mod legal a fost respins şi capătul de cerere privitor la interzicerea accesului în incinta sediului pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti a d-lui P. I., precum şi a intervenienţilor. În acest sens , trebuie subliniat faptul că măsura interzicerii accesului se referă punctual la anumite persoane, acestea fiind singurele îndreptăţite să ceară ridicarea măsurii, iar nu reclamanta.

Referitor la cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză în favoarea reclamantei, având în vedere soluţia pronunţată în cererea principală, Curtea a constatat  că în mod legal a fost respinsă.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate prev. de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondate recursurile promovate de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a mun. Bucureşti, prin Preşedinte I. P. şi de intervenienţii M. N., N. E., M. Ş., D. M., S. D. G., P. M., P. Ş., B. F. şi C. G., împotriva deciziei civile nr. 42 din 11.04.2012 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 14468/301/2008*.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta a fost obligată la plata către intimata Camera de Comerţ şi Industrie a mun. Bucureşti, reprezentată de S. D., a sumei de 24.104,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând 22.687,04 lei onorariu avocaţial şi 1417,94 lei, cheltuieli de deplasare, conform facturii  nr. TZA-02101-2012 din 07.08.2012 şi ordinului de plată nr. 1151 din 22.10.2012 (fila 228).

Domenii speta

Spete similare