Litigii de muncă-drepturi băneşti Lg.53/2003

Sentinţă civilă 3220 din 19.09.2011


Dosar nr. 3361/88/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 3220

Sedinta publica din data de 13 septembrie 2011

T R I B U N A L U L ,

Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr. 3361/88/2010, , a chemat în judecata pe S.C. ... Tulcea, solicitând obligarea pârâtei sa-i plateasca salariile compensate si datorate pentru munca prestata, începând cu data de 01.01.2008, pâna la data de 01.05.2010, conform contactului individual de munca.

De asemenea, reclamanta a aratat ca, potrivit art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii, solicita sa-i plateasca toate asigurarile sociale si impozitele datorate, în conditiile legii.

A mai  precizat reclamanta ca solicita si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamanta a aratat ca a fost angajata pârâtei în functia de colectoare de lapte, începând cu data de 25.04.2001 si, desi nu a semnat nici un contract individual de munca la angajare, dupa angajare a lucrat în zilele de sâmbata , duminica si chiar si în  zilele de sarbatori legale.

A mai precizat reclamanta ca, la momentul angajarii i s-a spus ca salariul sau va fi în functie de cantitatea de lapte colectata, adica 0,35 lei pe litru de lapte.

A subliniat ca nu i-au fost platite drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2008 - 01.05.2010, iar la data de 12.05.2010 a primit o decizie prin care era înstiintata ca a fost concediata deoarece activitatea societatii se reducea.

A mentionat reclamanta ca, ulterior s-a prezentat cu respectiva decizie la Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea, pentru a-si depune dosarul de somaj, însa a aflat ca nu poate beneficia de somaj întrucât pârâta ar fi declarat ca a lucrat doar 2 ore pe saptamâna în ultimii 2 ani.

În dovedire, reclamanta a depus copii xerox dupa urmatoarele înscrisuri: contract individual de munca nr. ...decizia nr. ...adresa nr. ...

În aparare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a aratat ca reclamanta a fost angajata sa, în baza contractului individual de munca nr. ...clauzele acestui contract referitoare la salariul de baza si durata timpului de munca fiind schimbate cu acordul partilor, astfel ca reclamanta solicita gresit plata salariului pentru perioada 01.01. 2008 – 01.05.2006.

A mentionat pârâta ca pentru perioada 01.01.2008 - 01.05.2010, reclamanta si-a încasat drepturile salariale cuvenite conform modificarilor aduse contractului individual de munca prin cele 5 acte aditionale.

În aparare, pârâta a depus la dosar actele aditionale încheiate la contractul individual de munca, fluturasii de salariu, statele de  plata aferente perioadei reclamate si borderourile de achizitii aferente aceleasi perioade.

La data de 5 ianuarie 2011, reclamanta a depus adresa nr.  ...

În sedinta din data de 2 februarie 2011, instanta a încuviintat efectuarea în cauza a unei expertize contabile.

Raportul de expertiza contabila efectuat în cauza a fot depus la dosar la data de 16 mai 2011.

În cauza, pârâta a formulat obiectiuni la raportul de expertiza contabila, iar raspunsul la obiectiuni a fost depus la dosar la data de 05 septembrie 2011.

Examinând actiunea, raportat la materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Între parti au existat raporturi de munca fundamentate în baza contratului individual de munca nr. ...

Conform contractului de munca mai sus mentionat, reclamanta a ocupat în cadrul unitatii pârâte functia de colector lapte, începând activitatea la data de 1.04.2001, cu un salariu de 140.000 lei, salarizarea fiind în functie de cantitatea de lapte colectat, respectiv câte 35......... lei(ROL) pe litru de lapte , durata timpului de lucru stabilit prin contract fiind de 4 ori pe zi.

Reclamanta si-a încetata activitatea ca urmare a emiterii deciziei ...începând cu data de 1.05.2010, conform prevederilor art. 65 din Codul muncii.

Prin adresa nr. ...dar si în sedinta din 9 decembrie 2010, pârâta a precizat ca nu întelege sa se foloseasca în cauza de actele aditionale la contractul individual de munca depuse la dosar. De asemenea, a mai precizat si ca nu detine foi colective de prezenta, motivat de împrejurarea ca reclamanta îsi desfasura activitatea de colector lapte, pe raza comunei Mihai Bravu.

Analizând borderourile de achizitie, fluturasii de salarii si statele de  plata aflate la dosar, aferente perioadei 01.01.2008 – 01.05.2010, dar si raportul de expertiza contabila efectuat în cauza, instanta constata ca din sumele datorate cu titlu de salariu pentru reclamanta, acesteia i-au fost platite salarii nete în cuantum de 1.283 lei, pârâta datorându-i o diferenta salariala reprezentând salarii nete în cuantum de 24.843 lei.

Se retine ca în mod corect expertul a retinut ca pretul litrului de lapte colectat este de 0,35 lei(RON), acesta raportându-se la realitatea actuala cu privire la pretul de achizitie al unui litru de lapte, asa dupa cum rezulta si din raspunsul la obiectiuni.

De asemenea instanta apreciaza ca reclamanta este îndreptatita la plata acestor diferente salariale actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, în vederea acopeririI prejudiciului generat acesteia prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate, pârâta urmând a fi obligata la plata diferentelor salariale datorate, actualizate cu indicele de inflatie în cuantum total de 28.467 lei.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanta urmeaza a obliga pârât la plata catre reclamanta a diferentelor salariale cuvenite si neachitate pentru perioada 01.01.2008 – 01.05.2010, actualizate cu indicele de inflatie în cuantum total de 28.467 lei.

Cu privire la capatul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata tuturor asigurarilor sociale si a impozitelor datorate, instanta retine urmatoarele:

Conform prevederilor art. 40 alin.(2) lit.  f) din Legea nr. 53/2003 angajatorul are obligatia sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati în conditiile legii.

Având în vedere ca pârâta nu si-a îndeplinit obligatia prevazuta de legea sus mentionata, instanta urmeaza a obliga pârâta sa îi plateasca reclamantei toate contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de aceasta, în conditiile prevazute de art. 40 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 53/2003, conform raportului de expertiza efectuat în cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarâre.

Se retine ca, în cauza reclamanta a efectuat cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat si onorariu expert, în cuantum de 2.136 lei.

Asa fiind, retinând prevederile art. 274 din Codul de procedura civila, instanta va obliga pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 2.136 lei, reprezentând chetuieli de judecata.

Domenii speta