Stabilire program de vizitare. Interesul superior al copilului

Stabilire program de vizitare. Interesul superior al copilului. 

În exercitarea dreptului copilului de a dezvolta relaţii cu ambii părinţi trebuie avut în vedere în primul rând interesul superior al copilului. Relaţiile copilului cu tatăl său trebuie să fie efective, astfel încât acesta să poată contribui la educarea minorului. Din acest motiv, programul de vizitare trebuie să satisfacă în primul rând interesul copilului, dar şi dreptul tatălui de a se implica în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului său.

Prin decizia civilă nr. 169 din 05.06.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 12186/320/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta H. B. E. împotriva sentinţei civile nr. 8640 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că apelanta a invocat în susţinerea necesităţii schimbării programului de vizită, relaţiile tensionate şi lipsa de comunicare dintre părţi, însă nu s-a invocat faptul că intimatul nu ar manifesta grijă părintească faţă de minoră sau că intimatul nu ar avea condiţii locative în România.

Tribunalul a constatat că susţinerile apelantei nu justifică schimbarea sentinţei atacate în sensul stabilirii programului de vizită exclusiv pe teritoriul Spaniei, neavând relevanţă în prezenta procedură de drept comun, măsurile provizorii şi urgente luate în procesul de divorţ al părţilor, pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Tribunalul a avut în vedere poziţia intimatului, reţinând că un program constant şi definitiv de acordare a dreptului tatălui la relaţii personale cu copilul exclusiv pe teritoriul Spaniei l-ar supune la costuri prea mari, necesare pentru transport, cazare şi traiul zilnic.

Cu privire la programul efectiv de vizitare a copilului de către tată, tribunalul a avut în vedere circumstanţele prezentei cauze, respectiv faptul că părinţii copilului locuiesc în ţări diferite, pentru o exercitare efectivă a dreptului de vizitare a copilului, impunându-se stabilirea unui program, care, pe de o parte, să nu se suprapună cu programul şcolar al copilului şi, pe de altă parte, să nu supună copilul unui ritm obositor ce ar putea fi cauzat de călătoriile  la intervale scurte de timp, pe distanţa mare dintre domiciliile părinţilor. De aceea, în condiţiile în care în timpul anului şcolar nu s-a stabilit program de vizită pentru apelant, raportat la un an calendaristic, s-a apreciat ca fiind inechitabilă solicitarea apelantei de reducere a perioadei de vizită stabilită de prima instanţă (două luni şi o săptămână în timpul vacanţelor).

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 8640 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg.- Mureş, schimbarea în parte a acestei hotărâri în sensul ca programul de vizitare stabilit să se realizeze numai pe teritoriul Spaniei.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că programul de vizitare stabilit de instanţă îi dă posibilitatea pârâtului de a aduce minora în România şi a o reţine pe teritoriul acestui stat, într-un mediu neagreat de copil, aspect ce poate avea consecinţe grave asupra dezvoltării sale psihice.

În acest sens, recurenta a arătat că s-a întâmplat ca pârâtul să nu-şi mai dea acordul pentru deplasarea minorei înapoi în Spania, fapt ce a dus la prelungirea şederii ei în România şi după începerea anului şcolar. Astfel recurenta a arătat că interesul minorei este să evite o situaţie de stres asemănătoare cu cea din vara anului 2010.

Recurenta a criticat şi durata pentru care s-a stabilit pe perioada vacanţei de vară posibilitatea pârâtului de a o ridica pe minoră, arătând că interesul acesteia este ca vacanţa de vară să o petreacă în mod egal cu ambii părinţi, arătând că motivarea instanţei este contradictorie pe acest aspect.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 din Codul de procedură civilă.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea a subliniat  faptul că în exercitarea dreptului copilului de a dezvolta relaţii cu ambii părinţi trebuie avut în vedere în primul rând interesul superior al copilului. Relaţiile copilului cu tatăl său trebuie să fie efective, astfel încât acesta să poată contribui la educarea minorului. Din acest motiv, programul de vizitare trebuie să satisfacă în primul rând interesul copilului, dar şi dreptul tatălui de a se implica în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului său.

Curtea a reţinut faptul că este în interesul copilului să cunoască deopotrivă şi familia tatălui, să cunoască mediul de viaţă în care tatăl său trăieşte, acesta fiind în măsură să asigure minorei condiţii materiale şi locative corespunzătoare în timpul programului de vizitare.

Solicitarea recurentei de a se stabili un program de vizitare a tatălui exclusiv pe teritoriul Spaniei nu este în interesul minorei şi ar pune în sarcina pârâtului costuri prea mari. Incidentul invocat de recurentă petrecut în vara  anului 2010, nu este un motiv suficient pentru a interzice pârâtului să aducă minora în România.

Referitor la perioada programului de vizitare stabilită în timpul vacanţei de vară, Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect şi echitabil asupra duratei acesteia, din perspectiva faptului că în timpul anului şcolar nu i s-a acordat intimatului drept de vizitare, tocmai având în vedere interesul copilului.

Din probele administrate nu rezultă sub nicio formă vreun indiciu privind  existenţa vreunei stări de pericol pentru minoră în contextul programului de vizitare stabilit. Din această perspectivă, instanţa constată că hotărârea nu este contradictorie.

În consecinţă, Curtea a constatat că programul de vizitare corespunde interesului minorei, hotărârea ce face obiectul prezentei analize fiind dată cu aplicarea corectă a principiilor enunţate în art.2 alin.3 şi 4 din legea 272/2004 şi cu respectarea dreptului tatălui de a avea legături efective cu copilul.

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta H. B. E. împotriva deciziei civile nr. 169 din 05.06.2012 pronunţată în dosarul nr. 12186/320/2010 al Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare