Anularea deciziei de acordare a pensiei de serviciu. Natura juridică a litigiului

Instanţa de fond în mod corect a stabilit că litigiul dedus judecăţii nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ci este un litigiu de asigurări sociale, care intră sub incidenţa prevederilor art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 4568/29.11.2012, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2405/96/2012 s-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Harghita în contradictoriu cu pârâtul C.G., având ca obiect anularea deciziei nr. 165001/15.06.2012 privind acordarea pensiei de serviciu, emisă pe seama pârâtului. 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 165001/15.06.2012 privind acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992, emisă de reclamantă, s-a reluat în plată pensia de serviciu stabilită anterior pe seama pârâtului C. G.

Această decizie a fost emisă de către reclamantă în urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 297/27.03.2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 lit. h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi art.196 lit. j din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Deşi iniţial reclamanta a înaintat acţiunea în contencios administrativ, dosarul a fost transpus la completul de asigurări sociale, urmând ca judecarea să se facă conform normelor instituite de Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Instanţa de fond a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 106 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, conform cărora admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. De asemenea, s-a reţinut incidenţa art. 107 alin. 1 din acelaşi act normativ, care prevede că în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

În contextul celor prezentate, instanţa de fond a considerat că reclamanta avea la îndemână posibilitatea de a-şi revoca propria decizie, iar în cazul în care pârâtul ar fi fost nemulţumit de această revocare, ar fi avut la dispoziţie procedura de contestare instituită de art. 148 şi urm. din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere cele prezentate, instanţa a apreciat ca neîntemeiată acţiunea reclamantei şi în consecinţă a procedat la respingerea ei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Harghita şi a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de contencios administrativ, iar în situaţia în care totuşi se va trece la judecarea cauzei să se dispună casarea sentinţei instanţei de fond şi anularea deciziei nr. 165001/15.06.2012.

În motivarea recursului s-a arătat că prin Decizia nr. 297/2012, Curtea Constituţională a stabilit neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 lit. h din Legea nr. 119/2010 şi art. 196 lit. j din Legea nr. 263/2010, în sensul care aceste prevederi se aplică şi consilierilor de conturi, pentru celelalte funcţii prevăzute în statul de funcţii din cadrul Curţii de Conturi, cum sunt controlorii financiari şi auditorii publici externi neoperând neconstituţionalitatea.

S-a mai arătat că în contextul în care funcţia de consilier de conturi nu este aceeaşi cu funcţia îndeplinită de pârât, cea de auditor public extern, decizia Curţii Constituţionale nu îşi găseşte aplicabilitate în cazul pârâtului şi în aceste condiţii decizia nr. 165001/15.06.2012, emisă de reclamantă este nelegală, motiv pentru care aceasta a solicitat anularea respectivei decizii, conform art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a apreciat că decizia emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ. Pe de altă parte, Legea nr. 263/2010 prevede strict cazurile care intră în jurisdicţia completului de asigurări sociale şi între acestea nu se regăseşte şi cel referitor la legalitatea unui act administrativ.

S-a mai invocat faptul că prevederile art. 106 alin. 1 şi ale art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 se referă la modul de stabilire şi plată a pensiilor şi acestea nu au incidenţă în prezenta cauză, care are ca obiect anularea unui act nelegal, care a intrat în circuitul civil şi ca atare nu mai poate fi revocat, putându-se dispune doar anularea lui de către o instanţă judecătorească.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi în raport de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 165001/15.06.2012, privind acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992, emisă de reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Harghita s-a dispus reluarea în plată a pensiei de serviciu stabilite anterior în favoarea pârâtului C. G. Decizia menţionată a fost emisă în urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 297/27.03.2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. h din Legea nr. 119/2010 şi  ale art. 196 lit. j din Legea nr. 263/2010.

Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat să se dispună anularea deciziei sus-menţionate, pe motiv că a fost emisă nelegal în contextul în care decizia Curţii Constituţionale îi vizează doar pe controlorii de conturi, nefiind aplicabilă şi în cazul pârâtului, care a îndeplinit funcţia de auditor public extern anterior pensionării.

În ceea ce priveşte natura juridică a litigiului, susţinerile reclamantei se apreciază a fi neîntemeiate, întrucât instanţa de fond în mod corect a stabilit că litigiul dedus judecăţii nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ci este un litigiu de asigurări sociale, care intră sub incidenţa prevederilor art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Instanţa de fond a reţinut că în raport de prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 cererea reclamantei este inadmisibilă întrucât aceasta are posibilitatea să îşi revoce propria decizie.

În speţă trebuie avut însă în vedere faptul că reclamanta nu a invocat existenţa unei simple diferenţe între drepturile de pensie cuvenite şi cele stabilite în favoarea reclamantului, ci a invocat nelegalitatea acestei decizii pe motiv că pârâtul nu este îndreptăţit să beneficieze de pensie de serviciu.

În contextul în care în cauză se pune în discuţie natura pensiei de care este îndreptăţit să beneficieze pârâtul şi ca atare se impune a se analiza însăşi legalitatea deciziei respective prin prisma prevederilor legale incidente în materie, nefiind vorba de o simplă eroare în stabilirea cuantumului pensiei, instanţa de recurs apreciază că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că în speţă sunt incidente prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010. 

Având în vedere că în condiţiile în care s-a reţinut că reclamanta putea să îşi revoce propria decizie şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea introductivă, tribunalul nu a analizat fondul cauzei, Curtea a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 312 alin. 3 şi 5 Cod procedură civilă.

În consecinţă, în temeiul prevederilor legale menţionate, instanţa de recurs a admis recursul declarat de reclamantă, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei la tribunal pentru a fi judecată în fond, urmând ca în rejudecare instanţa să analizeze legalitatea deciziei emise de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare