Civil –validare poprire

Decizie 106 din 12.10.2011


DECIZIA CIVILA NR. 106

Sedinta publica de la 12 octombrie 2011

Cu privire la apelul civil constata urmatoarele:

Prin cererea adresata Judecatoriei Tulcea, înregistrata la nr. ... /327/01.04.2008, reclamantA SC "... " SA Tulcea, a chemat în judecata pe pârâta debitoare Asociatia de proprietari nr.  ...  Tulcea si tertul poprit  ... ... , solicitând validarea popririi înfiintata în dosarul de executare nr.  ...  /2007 al B.E.J. Vlad Irinel, pentru suma de 1.973 lei datorata de tertul poprit debitoarei.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr.  ... /24 aprilie 2007 a Judecatoriei  Tulcea, pârâta  Asociatia de proprietari  nr.  ...  Tulcea a fost obligata la plata sumei  de 28.319,41  lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de apa-canal si cheltuieli de judecata, iar sentinta respectiva  a fost pusa  în executare.

Întrucât debitoarea nu a platit suma datorata în termenul prevazut în somatie, la solicitarea sa, executorul judecatoresc a înfiintat poprire în mâna tertului poprit  ... ...  pentru suma de 1.973 lei; pentru ca atât debitoarea cât si tertul poprit nu au achitat sumele de bani datorate, solicita validarea popririi,

În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 460 Cod pr. civila, iar în dovedire a depus la dosar înscrisuri si a solicitat luarea unui interogatoriu tertului poprit.

Debitoarea si tertul poprit nu au depus întâmpinare si nu au produs probe în aparare.

Prin sentinta civila nr. 1600/12.06.2008 cererea a fost respinsa ca nefondata, iar poprirea desfiintata.

S-a retinut ca prin sentinta civila nr.  ... /24 aprilie 2007 a Judecatoriei Tulcea, Asociatia de proprietari nr.  ...  Tulcea a fost obligata la plata sumei de 28.319,41  lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apa-canal si cheltuieli de judecata.

Sentinta ramasa definitiva si irevocabila a fost pusa în executare la cererea creditoarei, formându-se dosarul de executare nr.  ... /2007 al B.E.J. Vlad Irinel.

În cadrul executarii silite s-a înfiintat poprire pe suma de 1.973 lei, despre care creditoarea si debitarea au sustinut ca  tertul poprit o datoreaza debitoarei.

Potrivit art. 460 Cod pr. civila, daca tertul poprit nu-si mai îndeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în  loc sa consemneze suma urmaribila a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, în vederea validarii popririi. Instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit sa plateasca si daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarâre de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, în limita creantei, suma datorata debitorului.

În speta, creditoarea nu a dovedit ca tertul poprit datoreaza vreo suma de  bani debitoarei, asa cum cer dispozitiile legale aratate. 

Prin apelul declarat la data de 17 iunie 2008, apelanta - creditoarea S.C.  "... " S.A. Tulcea a solicitat admiterea cererii astfel cum ea a fost formulata,  validarea popririi în mâinile tertului poprit  ... ...  si obligarea acestuia sa  achite suma datorata cu titlu de cota parte serviciu de apa si canalizare, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea apelului, apelanta-creditoare a aratat ca, în mod gresit prima instanta a apreciat ca în cauza de fata nu s-a dovedit ca tertul poprit datoreaza  vreo suma de bani debitoarei Asociatia de Proprietari nr.  ... ; acest aspect este  dovedit cu tabelul trimis de debitoare executorului judecatoresc, pe care  debitoarea si tertul poprit nu l-au contestat în instanta si nici nu s-a facut vreo dovada contrara cu privire la acest înscris care, pâna la o eventuala proba contrara, se prezuma ca exprima adevarul.

S-a mai aratat ca tacerea debitoarei si a tertului poprit care nu au depus întâmpinare si nici nu au solicitat administrarea de probe în aparare, reprezinta o recunoastere tacita din partea pârâtilor a pretentiilor sale si implicit  o proba certa în dovedirea cererii de validare a popririi.

Intimata-debitoare si tertul poprit nu au depus întâmpinare la dosar.

Prin decizia nr. 24/16.01.2009 a fost admis apelul si schimbata în tot  hotarârea atacata, instanta de apel validând poprirea si obligând tertul poprit sa plateasca creditoarei suma de 2.690, ...  lei.

Au fost avute în vedere urmatoarele argumente:

Intimata-debitore a depus listele de  plata întocmite lunar privind  pe tertul poprit  ... ... .

Conform concluziilor raportului de expertiza contabila întocmit  în cauza de expert Neata Maria, tertul poprit  ... ...  datoreaza la data de 30.09.2008 suma de 2.690, ...  lei, reprezentând c/val. servicii livrare a apei potabile si a altor servicii.

Cererea a fost atacata cu recurs de catre Furtna  ... .

Prin cerere s-a solicitat repunerea în termenul de recurs. În motivarea acestei solicitari s-a invocat existenta unor cauze temeinic justificate, respectiv necitarea intimatului-recurent la dresa de domiciliu, lisa unei comunicari la aceasta adresa. Recurentul a aratat ca, în aceste conditii, a luat cunostinta de hotarârea atacata la 23.04.2010, când a fost înfiintata poprirea asupra veniturilor sale.

În motivarea recursului s-au invocat aceleasi aspecte, respectiv nelegala citare la adresa de domiciliu.

Prin decizia civila nr. 1737/COM/23.09.2010 a Curtii de Apel Constanta a fost admisa cererea de repunere în termen formulata de  ... ... , fiind respinsa exceptia tardivitati recursului.

Instanta de recurs a constatat din înscrisurile depuse la dosar ca recurentul nu mai locuieste din anul 2005 la adresa la care a fost citat si la care s-a comunicat hotarârea atacata, iar "înmânarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se face la domiciliul sau resedinta celui citat" art. 90 alin. 1 Cod pr. civila, prin domiciliu întelegându-se nu adresa din buletin, ci adresa la care partea locuieste efectiv, instanta a apreciat ca a existat o împrejurare mai presus de vointa partii care a împiedicat depunerea recursului în termen legal. Aceasta împrejurare a fost apreciata si prin prisma relatiilor deteriorate dintre recurent si sotia sa care locuieste la adresa unde au fost comunicate acele de procedura.

Fiind retinuta nelegala citare a recurentului  ... ... , fata de prevederile art. 312 al. 5 Cod pr. civila, s-a apreciat ca instanta de apel nu intrat în cercetarea fondului, fapt ce impune casarea hotarârii si rejudecarea apelului cu procedura legal îndeplinita.

În consecinta, s-a dispus casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instante de apel, respectiv Tribunalul Tulcea.

Pe rolul acestei instante, cauza a fost înregistrata sub nr. 3878/88/2010/R.J.

Prin întâmpinarea depusa la dosar,  ... ...  a solicitat respingerea apelului declarat de S.C. "... " S.A. Tulcea împotriva Sentintei civile nr. 1600 din 12.06.2010 a Judecatoriei Tulcea, deoarece din luna mai 2005 nu mai locuia la adresa la care a fost comunicata înfiintarea popririi, fapt ce rezulta si din adresa nr.  18/27.03.2010 a Asociatiei de Proprietari nr.  ... , depusa la dosar. În aceste conditii, nu a cunoscut de înfiintarea popririi în dosarul de executare silita nr.  ... /2007 al B.E.J. Vlad Irinel, iar la data formularii cererii de validare poprire - ce a facut obiectul dosarului de fond nr. ... /2008 - nu erau îndeplinite dispozitiile art. 454 Cod pr. civila, respectiv nu a fost comunicata poprirea la adresa de domiciliu. Ca urmare, nu sunt îndeplinite nici dispozitiile art. 460 Cod pr. civila în temeiul carora creditorul ar putea solicita validarea popririi.

Examinând apelul declarat de S.C. "... " S.A. Tulcea, în raport de sustinerile intimatului si constatarile instantei de recurs, tribunalul constata ca în cauza sunt incidente prevederile art. 297 al. 1 Cod pr. civila conform carora "... în cazul în care se constata ca judecata s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotarârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante".

Aceasta deoarece, cererea de validarea a popririi formulata de S.C. "... " S.A. Tulcea a fost înregistrata pe rolul primei instante la 1 aprilie 2008,  ... ...  fiind citat la adresa indicata, din Tulcea, str. Constructorilor nr. 2 bl. I. 1, sc. A ap. 82 (la care nu mai locuieste din anul 2005) pentru toate termenele, judecata având loc în lipsa acestuia.

În consecinta, prin decizia civila nr.145 din 12.11.2010  a Tribunalului Tulcea, asa cum a fost îndreptata prin încheirea din 31.03.2011 fata de prevederile art.297 alin.1 cod procedura civila  a fost admis apelul declarat de SC ...  SA împotriva sentintei civile nr.1600/12.06.2008 a Judecatoriei Tulcea pronuntata  în dosarul nr. ... /327/2008.

A fost desfiintata în totalitate hotarârea atacata, cauza fiind trimisa spre rejudecare aceleiasi instante de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 9446/2010.

Reclamanta a precizat ca întelege sa o cheme în judecata si pe numita  ...  (Sandu) Maria, fosta sotie a tertului poprit, întrucât datoria catre debitoare a fost acumulata cât timp cei doi erau casatoriti.

De asemenea, pârâtul-tert poprit  ... ...  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, aratând ca adresa de înfiintare a popririi nu i-a fost comunicata la adresa de domiciliu, motiv pentru care nu a cunoscut despre înfiintarea popririi, nefiind astfel îndeplinite cerintele art.454 si art.460 C.proc.civ.

Examinând cauza pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanta de fond a constatat  ca actiunea formulata de catre reclamanta S.C. ...  SA nu este întemeiata. Astfel, din coroborarea înscrisurilor administrate în cauza rezulta ca la momentul înfiintarii popririi, adica 17.01.2008, pârâtul-tert poprit nu locuia la adresa unde i s-a facut comunicarea de înfiintare a popririi, ci acesta locuia din anul 2005 în localitatea Frecatei, asa cum rezulta din cuprinsul cartii sale de identitate. Acest aspect era cunoscut, de altfel, si de catre reprezentantii debitoarei, iar reclamanta avea obligatia, ca înainte de a proceda la înfiintarea popririi, prin intermediul executorului judecatoresc, sa se intereseze de domiciliul actual al tertului poprit. Nefacând acest lucru si comunicând înfiintarea popririi la o adresa eronata, poprirea astfel înfiintata este nelegala, cât timp tertul poprit nu a avut posibilitatea de a cunoaste despre înfiintarea popririi si, implicit, de a efectua plata catre tertul poprit.

De asemenea, instanta a retinut ca cererea de validare a popririi  este nefondata si în privinta pârâtei  ... (Sandu) Maria, atât timp cât nici nu a fost înfiintata poprirea pentru aceasta persoana, care nu are deci calitatea de tert poprit.

În consecinta, prin sentinta civila nr.2035 din  02.06.2011 a Judecatoriei Tulcea a fost respinsa  ca nefondata actiunea formulata de reclamanta creditoarea SC ...  SA.

În conformitate cu prevederile art.460 alin.2  teza a II-a Cod procedura civila a fost desfiintata poprirea înfiintata în mâna tertului poprit  ... ... prin adresa nr. ... /17.01. 2008 a Biroului Executor Judecatoresc Vlad Irinel.

Împotriva acestei sentinte civile a declarat apel reclamanta SC "... " SA Tulcea criticând-o ca netemeinica si nelegala.

În motivarea apelului  s-au sustinut urmatoarele:

-în mod gresit a retinut prima instanta ca cei doi terti popriti nu ar datora suma pentru care s-a solicitat validarea popririi,  realizând astfel, o gresita aplicare a  legii  precum si o gresita interpretare  a actelor deduse judecatii.

-prima instanta a depasit limitele rejudecarii stabilite de catre Curtea de Apel Constata  prin decizia civila nr.1737/23.09.2010 si de Tribunalul Tulcea, prin  decizia civila nr.145/2010, prin care s-a stabilit ca în rejudecare sa se procedeze doar la legala citare a tertului poprit  ... ...  si la introducera în cauza a numitei Sandu Maria (fosta  ...  Maria).

-s-a sustinut ca domicilul tertului poprit nu are relevanta cu privire la fondul cauzei,  deoarece cei doi terti erau si sunt coproprietari ai imobilului  din Tulcea str. Constructorilor nr.2 bl.I1 sc. A, ei divortând la 21.01.2010, deci ulterior perioadei pentru care este datorata suma poprita.

Examinând hotarârea atacata tribunalul constata ca apelul declarat  de SC "... " SA Tulcea este nefondat,  pentru urmatoarele condiderente.

Potrivit art.460 alin.2 Cod procedura civila, instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit si daca din probele administrate  rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului,  va da o hotarâre de validare a popririi, prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, în limita creantei, suma datorata debitorului, iar în caz contrar  va hotarî desfiintarea popririi.

În consecinta, tertul poprit va putea formula împotriva creditorului poprit orice aparare de fond pe care ar putea sa o invoce contra debitorului poprit.

În conditiile în care pârâtul tert poprit a dovedit ca înfiintarea popririi nu i-a fost comunicata la adresa de domiciliu si nu a cunoscut despre masura luata, în mod corect prima instanta a constatat ca nu poate valida poprirea înfiintata în mâna tertului  ... ...  si cu atât mai putin o poprire care  nici macar nu a fost înfiintata.

Prin dispozitiile finale ale art.297 alin. 1 Cod procedura civila s-a stabilit ca "Dezlegarea  data problemelor de drept de catre  instanta de apel, ca si necesitatea administrarii unor probe, sunt obligatorii pentru judecatorul fondului".

Critica formulata în apel cu privire la depasirea, de catre prima instata a limitelor  rejudecarii nu este întemeiata deoarece desfiintarea hotarârii pronuntate  de prima instanta  a fost determinata de lipsa partii care nu a fost legal citata.

Prin umare, instata de fond nu era tinuta sa pronunte o anumita solutie în rejudecare, nefiind stabilita vreo limita în aceasta privinta de catre instanta de apel.

Pentru considerentele expuse constatându-se ca solutia instantei de fond este temeinica si legala urmeaza a fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC ...  SA.

5

Domenii speta