Mărturie mincinoasă. Elemente constitutive

C. pen., art. 260

Declarația dată în calitate de făptuitor anterior începerii urmăririi penale nu constituie o declarație de martor în sensul art. 260 C. pen. și nu poate angaja răspunderea penală a autorului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Prin sentinţa penală nr. 128/30.04.2013 Judecătoria Reghin a dispus următoarele:

În temeiul art.181 alin.1 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul B. P. C. [fiul lui P. şi V., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, fără antecedente penale, studii 11 clase, necăsătorit, fără ocupaţie şi fără loc de muncă] la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a şi lit. b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.260, alin.1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul D. H. D. [fiul lui D. şi M., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, fără antecedente penale, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă] la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a şi lit. b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

 În baza art.260, alin.1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul T. M. B. [fiul lui A. şi N., născut la data de xxx în xxx, având CNP xxx, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, fără antecedente penale] la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În temeiul art.71, alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal.

În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a şi lit. b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.14, alin.5 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil din 1864, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S. L., domiciliat xxx şi a fost obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă S. L. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil din 1864, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş cu sediul în xxx şi a fost obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă a sumei de 6.533,73 lei reprezentând daune materiale.

S-a făcut aplic.art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.

Se reţin următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 13 august 2012 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. P. C. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art.181, alin.1 Cod penal, a inculpatului D. H. D., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal şi a inculpatului T. M. B., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal.

Prin procesul-verbal din data de 15.10.2012 încheiat în acelaşi dosar nr. 709/P/2011 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul rechizitoriului din data de 13 august 2012 emis în dosarul 709/P/2011, în sensul reţinerii la punctele 2 şi 3 din rechizitoriu (privind trimiterea în judecată a inculpaţilor D. H. D. şi T. M. B.) a faptului că infracţiunea de mărturie mincinoasă pentru care aceştia au fost trimişi în judecată este prevăzută de art.260, alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în data de 22.03.2011 în jurul orei 16.00 partea vătămată S. L. s-a deplasat împreună cu soţia sa S. C. la domiciliul unui unchi de-al soţiei, unde acesta îşi serba ziua de naştere, împreună cu mai multe alte persoane din mun. Reghin şi Tg. Mureş.

În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 22.30, partea vătămată S. L., care era în stare de ebrietate, împreună cu soţia sa şi cu numiţii C. V., S. T. şi S. G., au plecat de la domiciliul persoanei sărbătorite  -  situat pe str. x - spre zona centrală a municipiului Reghin.

După ce grupul menţionat mai sus a ieşit din locuinţă cu scopul de a se îndrepta spre centru, la un moment dat, S. L. s-a întors pentru a-şi recupera un hard-disc pe care şi-l uitase, împreună cu el rămânând şi soţia sa C., celelalte persoane din grup continuându-şi deplasarea pe trotuarul din partea dreaptă a străzii, în sensul de mers spre P-ţa Petru Maior .

În timp ce S. L. se îndrepta spre centru împreună cu soţia sa, la un moment dat acesta a rămas mai în urmă, pentru a-şi satisface unele necesităţi fiziologice, între cei doi existând o distanţă de aproximativ 20-30 de metri.

În momentul în care S. L. a ajuns în dreptul sălii de jocuri administrată de S.C. B.G. S.R.L., situată în xxx, între acesta şi un grup de 5 tineri, format din numiţii B. P. C., D. H. D., T. M. B., M. R. D. şi B. G. A. P. a intervenit un schimb de replici, iar partea vătămată, după ce a trecut la aproximativ 1 metru de grupul de tineri s-a oprit şi li s-a adresat: „Uite cinci capete necunoscute”, urmat de un schimb de replici  şi cuvinte obscene, în principal între partea vătămată şi învinuitul B. P. C. Pe fondul injuriilor reciproce, spre partea vătămată - care între timp trecuse de grupul de tineri, fiind la o distanţă de aproximativ 20 de metri – a pornit în fugă învinuitul B. P. C. În momentul în care acesta din urmă l-a ajuns, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdomenului, lovitură în urma căreia S. L. a căzut pe betonul trotuarului. Spre locul unde acesta a căzut s-au îndreptat şi celelalte persoane din grupul de tineri, dar nici unul dintre aceştia nu l-a mai lovit pe numitul S. L., fugind cu toţii spre cartierul Rodnei, în urma strigătelor alarmate ale soţiei părţii vătămate, care i-a anunţat că a chemat poliţia.

În urma loviturii primite şi a contactului cu trotuarul, partea vătămată S. L. a suferit mai multe leziuni la nivelul capului. Din cuprinsul Raportului medico-legal de constatare a rezultat că a suferit un traumatism cranio - cerebral sever, fractură bază de craniu, etc., leziuni traumatice care s-au produs prin mecanismul de lovire directă cu corp dur contondent, urmat de cădere şi lovire de suprafeţe dure. Numărul de zile de îngrijire medicală necesar pentru vindecare este de 40-45 zile, număr menţinut în urma reexaminării din data de 23.05.2012.

După aplicarea loviturii conform celor descrise mai sus, soţia părţii vătămate a fugit la locul unde acesta era prăbuşit, constatând că era în stare de inconştienţă şi a anunţat organele de poliţie prin S.U.N.A.U. 112, oprindu-l totodată şi pe numitul S. I., care trecea cu maşina prin zonă şi care l-a observat de asemenea pe numitul S. L. căzut la pământ şi în stare de inconştienţă.

În data de 23.03.2011, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Reghin au procedat la audierea în faza actelor premergătoare a tuturor celor implicaţi.

Cu ocazia declaraţiei olografe date în calitate de martor în faza actelor premergătoare în data de 25.03.2011 şi cu ocazia declaraţiei de martor date pe formular tipizat în data de  14.02.2012, numitul D. H. D. a arătat că nu cunoştea nimic despre producerea incidentului în urma căruia a fost lovit numitul S. L., iar ulterior, după începerea urmăririi penale împotriva sa, acesta nu a mai dat nicio declaraţie în cauză. Cu ocazia declaraţiei date în calitate de învinuit în data de 27.02.2012, numitul D. H. D. a revenit asupra celor declarate în calitate de martor şi a arătat parţial împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de învinuitul B. P. C., menţionând că a asistat la desfăşurarea evenimentelor, observându-le bine. 

Învinuitul T.M. B., cu ocazia declaraţiei olografe date în calitate de martor în data de 25.03.2012 a arătat, de asemenea, că nu cunoaşte nimic despre împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovit, în condiţiile în care este evident, din probatoriul administrat, că acesta a fost de faţă la aplicarea loviturilor de către învinuitul B. P. C., lovituri în urma cărora partea vătămată a suferit leziuni puternice. Cu ocazia declaraţiei date în calitate de învinuit, numitul T. M. B. a revenit asupra declaraţiei date în calitate de martor în faza actelor premergătoare, arătând că l-a văzut pe învinuitul B. P. C. cum a plecat după partea vătămată S. L. şi - la un moment dat - a văzut cum acesta era căzut la pământ peste partea vătămată, susţinând în continuare că nu a văzut ca acesta să fie lovit de celălalt învinuit.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă: declaraţii învinuit B. P. C. (filele 46-48); declaraţii învinuit D. H. D. (filele 50,51); declaraţii învinuit T. M. B. (filele 55, 56); declaraţie parte vătămată S. L. (filele 25,26); declaraţii martor S. C. (filele 61-66); declaraţie martor B. G. A. P. (filele 67-69); declaraţie martor M. R. D. (filele 57-60); declaraţie martor C. V. ( fila 71 ); declaraţie martor S. T. (fila 72); declaraţie martor S. G. (fila 73); declaraţie martor S. I. (fila 75); proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto anexă (filele 14-20) şi Raport medico-legal de constatare nr. 867/04.04.2011 şi completare (filele 28 -39).

Analizând actele dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

 Din probele administrate în cauză a reţinut faptul că în data de 22.03.2011 partea civilă S. L. s-a deplasat împreună cu soţia sa S. C. la domiciliul unui unchi de-al soţiei, unde au sărbătorit o zi de naştere. În urma petrecerii, la ora 22:30, partea civilă fiind în stare de ebrietate, aceasta a plecat împreună cu soţia sa spre casă, precum şi împreună cu numiţii C. V., S. T. şi S. G. Deoarece partea civilă s-a întors din drum, soţia acestuia a rămas cu el, iar celelalte persoane care îi însoţeau şi-au continuat drumul spre P-ţa Petru Maior.

În timp ce partea civilă se îndrepta spre centrul oraşului Reghin împreună cu soţia sa, la un moment dat partea civilă a rămas în urmă, astfel că soţia acestuia s-a îndepărtat aproximativ 20-30 de metri.

Din probele administrate în cauză a reieşit faptul că la momentul la care partea vătămată S. L. a ajuns în dreptul sălii de jocuri administrată de S.C. B.G. S.R.L., situată în imobilul cu nr. x de pe str. xx, între acesta şi un grup de 5 tineri, format din numiţii B. P. C., D. H. D., T. M. B., M. R. D. şi B. G.A. P. a intervenit un schimb de replici, antrenat de starea de ebrietate în care se afla partea vătămată şi de atitudinea necorespunzătoare şi intolerantă de care au dat dovadă cel puţin o parte dintre inculpaţi.

Astfel, din declaraţia părţii vătămate, coroborată cu declaraţiile martorei S. C., cu declaraţia martorului B. G. A. P. date în cursul urmăririi penale (f.97 d.u.p.), cu declaraţia martorului M. R. D. date în faza de urmărire penală (f.57-60 d.u.p.), precum şi cu raportul medico-legal de constatare nr.867/04.04.2011 (f.32-34 d.u.p.)s-a reţinut că după altercaţia verbală a părţii vătămate cu inculpaţii, partea vătămată S. L. a plecat, îndepărtându-se aproximativ 10 metri de grupul de tine constituit din inculpaţi, partea vătămată fiind însă urmărită în fugă de inculpatul B. P. C., după ce acesta le-a spus celorlalţi că vor vedea o lovitură „ca în filme”, ceea ce inculpatul B. a şi făcut, inculpatul aplicându-i părţii vătămate o lovitură cu piciorul în spate, lovitură care l-a determinat pe partea vătămată să cadă şi să se lovească în zona capului. Această situaţie de fapt este confirmată de declaraţia părţii vătămate, a soţiei acestuia, precum şi de raportul medico-legal, din care rezultă că leziunile traumatice ale părţii vătămate au fost cauzate prin lovire cu un corp contondent, urmată de cădere şi lovire de suprafeţe dure. De asemenea, martorul M. R. D. a declarat că inculpatul B. s-a deplasat în fugă după partea vătămată, după care a văzut că inculpatului i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdomenului, partea vătămată căzând pe spate în drum în apropierea trotuarului, lângă un stâlp.

Această declaraţie a fost confirmată parţial şi de martorul B. G. A., care în declaraţia aflată la fila 67 dosar de urmărire penală a arătat că „P. (inculpatul B.) s-a enervat şi a plecat în fugă după S. L.”, menţionând însă în prima declaraţie că, aflându-se angajat în traversarea străzii, nu a putut observa dacă inculpatul l-a lovit pe partea vătămată. În declaraţia dată ulterior de martorul B. G. A. (f.97-99 d.u.p.), acesta a arătat că inculpatul B. avea o doză de bere în mână şi l-a lovit pe partea vătămată cu aceasta în zona capului, iar partea vătămată a luat-o la fugă, însă apoi inculpatul a fugit şi el după partea vătămată şi la momentul în care l-a ajuns, l-a lovit cu piciorul în spate şi partea vătămată a căzut la pământ. Martorul B. G. A. a arătat că atât el, cât şi martorul M. R. şi T. M. B. au observat întregul eveniment. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul B. G. A. nu a putut fi audiat, astfel că instanţa  a avut în vedere declaraţiile martorului date în faza de urmărire penală, declaraţii care se coroborează cu celelalte mijloace de probă enumerate anterior. 

Instanţa a reţinut că, chiar dacă martorul M. R. D. şi-a schimbat în faţa instanţei declaraţia dată în cursul urmăririi penale (arătând că inculpatul B. numai a fugit după partea vătămată, însă nu l-a lovit, ci doar s-a împiedicat de acesta şi a căzut peste el), declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 24.03.2011 de către acest martor se coroborează cu celelalte probe administrate, respectiv declaraţia martorului B. G. A., declaraţiile părţii vătămate şi concluziile raportului medico-legal de constatare. De asemenea, instanţa a reţinut că ceilalţi doi inculpaţi, D. H. D. şi T. M. B., au confirmat parţial situaţia de fapt. Astfel, inculpatul D. H. D. a arătat că partea  vătămată a fost urmărită în fugă de inculpatul B., arătând însă că partea vătămată a căzut înainte de a fi fost ajunsă de inculpatul B. (iar acest inculpat nu a văzut nici măcar faptul că inculpatul ar fi căzut peste partea vătămată, aşa cum a declarat inculpatul T. şi apoi martorul M. R. în declaraţia dată în faţa instanţei).

Instanţa  a înlăturat declaraţia testimonială dată în faza de judecată de către martorul M. R., având în vedere, pe de o parte, declaraţiile contradictorii date de acesta, iar pe de altă parte, faptul că declaraţia dată în faza de judecată de către acest martor se contrazice cu celelalte probe administrate în cauză şi având în vedere şi faptul că martorul şi-a schimbat declaraţia (probabil văzând şi declaraţiile inculpaţilor D. H. D. şi T. M. B. şi faptul că martorul B. G. A. nu a putut fi audiat, fiind plecat din ţară şi martorul presupunând probabil că prin schimbarea declaraţiilor îşi va ajuta prietenii – cei trei inculpaţi). Astfel, martorul M. R., fiind audiat în faza de urmărire penală în data de 13.02.2012 (filele 59-60 d.u.p.), a declarat că a avut loc un schimb de cuvinte obscene între partea vătămată, aflată în stare de ebrietate şi între inculpatul B., care după părerea martorului se afla în stare de ebrietate. Martorul a mai declarat că inculpatul a fugit după partea vătămată şi l-a lovit cu piciorul, arătând însă că l-a lovit în partea dreaptă a abdomenului, iar în urma loviturii primite, partea vătămată a căzut pe trotuar, lângă un stâlp, după care martorul a auzit o voce de femeie care striga să-l lase în pace pe partea vătămată. În declaraţia dată în faţa instanţei, martorul M. R. a arătat că nu este adevărat ce a declarat în faţa organelor de poliţie şi a mai arătat că partea vătămată a căzut, iar inculpatul Bota s-a împiedicat de acesta. Martorul M. R. a mai declarat că i s-a cerut de către organele de poliţie să scrie declaraţiile la dictare şi fiind o fire emotivă, martorul a fost intimidat de către organele de poliţie (menţionând însă că nu a fost bătut). În concluzie, având în vedere declaraţiile martorului date în cele două faze ale procesului penal, declaraţii care se contrazic şi între ele şi se contrazic şi cu celelalte probe administrate în cauză şi care au condus instanţa la concluzia că inculpatul B. este vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, instanţa  a înlăturat declaraţia martorului M. R., care apare ca fiind nesinceră.

În concluzie, instanţa a reţinut că situaţia de fapt este cea constată de instanţă anterior, care conduce la concluzia că inculpatul B. P. C. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Din probele administrate în cauză, menţionate anterior, a reţinut  că lovitura aplicată de inculpatul B. P. C. părţii vătămate S. L. au avut ca şi consecinţă provocarea unor leziuni în zona capului părţii vătămate, prin căderea acesteia pe partea carosabilă, leziuni în urma cărora partea vătămată a avut nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

S-a conchis că, fapta inculpatului B. P. C, care în data de 22.03.2011, în jurul orei 22:30, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat părţii vătămate S. L. o lovitură cu piciorul din săritură în zona capului părţii vătămate, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la pământ, având nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită deart.181, alin.1 Cod penal.

În ceea ce priveşte faptele de mărturie mincinoasă pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii D. H. D. şi T. M. B., instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi sunt vinovaţi de săvârşirea acestor infracţiuni.

Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere faptul că cei doi inculpaţi au fost audiaţi în calitate de martori în cauză, calitate în care aceştia au dat declaraţii contradictorii, prin care au încercat să împiedice aflarea adevărului.

S-a reţinut că cei doi inculpaţi au fost de faţă la desfăşurarea evenimentelor din seara zilei de 22.03.2011 şi în declaraţiile iniţiale nu au spus ceea ce ştiau în legătură cu fapta săvârşită de inculpatul B. P. C., iar în declaraţiile date ulterior inculpaţii au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu modul de desfăşurare a evenimentelor din seara respectivă. Din declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au fost întrebaţi în calitatea lor de martori asupra împrejurărilor în care partea vătămată S. L. a suferit leziunile în urma cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere faptul că cei doi inculpaţi au fost de faţă la desfăşurarea evenimentelor, conform declaraţiei celorlalte părţi în cauză şi conform declaraţiei martorului B. G. A.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D. H. D. (zis „L.”), s-a reţinut că în data de 25.03.2011 acesta a fost audiat în faţa organelor de poliţie (f.50 d.u.p.), declarând că după ce a ieşit din sala de jocuri nu a trecut pe lângă el şi ceilalţi prieteni ai săi nicio persoană, iar el a plecat imediat, astfel că nu cunoaşte despre vreun scandal petrecut în faţa localului la data respectivă. În data de 14.02.2012, inculpatul a fost audiat de către organele de poliţie în calitate de martor (f.51 d.u.p.), declarând din nou că după ce a ieşit din sala de jocuri s-a salutat cu prietenii săi şi a plecat spre casă, la fel ca şi ceilalţi, iar în timpul cât au stat în faţa sălii de jocuri prin dreptul acesteia nu a trecut nicio persoană, iar inculpatul nu a văzut ca „P.” – inculpatul B. – să agreseze vreo persoană, menţionând că nu mai are nimic de declarat în legătură că aceasta (rezultă astfel că inculpatul a fost întrebat asupra agresiunii inculpatului B. împotriva părţii vătămate S. L.).

Ulterior, în data de 27.02.2012, inculpatul D. H. D., fiind audiat în calitate de martor, în dosarul nr.709/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin (filele 80-82 d.u.p.), în legătură cu situaţia de fapt cu privire la care a dat declaraţie în data de 14.02.2012 în faţa organele de poliţie, a retractat cele susţinute în faţa organelor de poliţie. Inculpatul a precizat că partea vătămată S. L. a trecut prin faţa sălii de jocuri în seara zilei de 22.03.2011, însă martorul a arătat că nu a observat ca inculpatul B. sau vreo altă persoană să-l lovească pe partea vătămată. Martorul a mai arătat că partea vătămată a fost urmărit în fugă de inculpatul B. pe o distanţă de 50 de metri, însă partea vătămată a căzut înainte de a fi fost ajuns de inculpatul B. Martorul a mai declarat că nu a văzut ca inculpatul să-l fi lovit sau să fi căzut peste partea vătămată (declaraţie care se contrazice cu toate celelalte mijloace de probă enumerate anterior – declaraţia părţii vătămate, declaraţia martorului B. G. A., declaraţiile martorului M. R., declaraţia martorului T. M. B., declaraţia martorei S. C. şi concluziile raportului medico-legal de constatare), martorul declarând că inculpatul B. a rămas tot timpul în picioare lângă partea vătămată, după care a părăsit împreună cu ceilalţi prieteni ai săi locul incidentului, în fugă, în urma strigătelor soţiei părţii vătămate.

Prima instanţă  a constatat, în urma probatoriului administrat, că inculpatul B. P. C. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cea de vătămare corporală a părţii vătămate S. L., faptă prevăzută de art.181, alin.1 Cod penal.

S-a reţinut, în concluzie, având în vedere faptul că inculpatul D. H. D. a făcut afirmaţii mincinoase (dând declaraţii esenţial contradictorii în calitate de martor audiat în cursul urmăririi penale declanşate împotriva inculpatului B. P. C.) şi în acelaşi timp a ascuns împrejurări esenţiale în legătură cu fapta inculpatului B. (asupra cărora a fost întrebat, după cum rezultă din declaraţii), declarând că inculpatul Bota nu l-a agresat pe partea vătămată şi deşi a fugit după acesta, a rămas în picioare lângă el, încercând astfel să împiedice aflarea adevărului în ceea ce priveşte fapta săvârşită de inculpatul B.,  că inculpatul D. H. D. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.

S-a conchis că, fapta inculpatului D. H. D. care, fiind audiat în calitate de martor după începerea urmăririi penale, în data de 14.02.2012 şi în data de 27.02.2012 nu a spus tot ceea ce ştia  şi a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de inculpatul B. P. C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.260, alin.1 Cod penal.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T. M. B (zis „Ş”), instanţa a reţinut că în data de 25.03.2011 acesta a fost audiat în faţa organelor de poliţie (f.55 d.u.p.), declarând că după ce a ieşit din sala de jocuri nu a trecut pe lângă el şi ceilalţi prieteni ai săi nicio persoană, iar el a plecat imediat. În data de 11.07.2012, inculpatul a fost audiat de către organele de poliţie în calitate de martor (f.100-101 d.u.p.) în dosarul nr.709/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, retractând cele susţinute în faţa organelor de poliţie. Inculpatul a arătat că partea vătămată S. L. a trecut prin faţa sălii de jocuri în seara zilei de 22.03.2011, însă martorul a arătat că, deoarece a stat de vorbă cu ceilalţi prieteni ai săi nu a observat ce s-a întâmplat cu partea vătămată, însă la momentul la care s-a uitat spre aceasta l-a văzut pe inculpatul Bota căzut peste partea vătămată (declaraţie care se contrazice cu toate celelalte mijloace de probă enumerate anterior – declaraţia părţii vătămate, declaraţia martorului B. G. A., declaraţia martorului D. H. D., declaraţiile martorului M. R., declaraţia martorei S. C şi concluziile raportului medico-legal de constatare.

S-a conchis că, inculpatul T. M. B. a făcut afirmaţii mincinoase (dând declaraţii esenţial contradictorii în calitate de martor audiat în cursul urmăririi penale declanşate împotriva inculpatului B. P. C.) şi în acelaşi timp a ascuns împrejurări esenţiale în legătură cu fapta inculpatului B. (asupra cărora a fost întrebat, după cum rezultă din declaraţii), declarând că inculpatul B. nu l-a agresat pe partea vătămată şi nu a văzut ce s-a întâmplat cu partea vătămată, ci numai faptul că inculpatul B. era căzut peste partea vătămată (declaraţie care se contrazice cu declaraţia martorului B. G. A., care a declarat că toate persoanele aflate de faţă au văzut ce s-a întâmplat). Astfel, inculpatul T. M. B.  a încercat, prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, să împiedice aflarea adevărului în ceea ce priveşte fapta săvârşită de inculpatul B., astfel că inculpatul T. M. B. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă. 

S-a reţinut că, fapta inculpatului T. M. B. care, fiind audiat în calitate de martor după începerea urmăririi penale, în data de 25.03.2011, iar în data de 11.07.2012 nu a spus tot ceea ce ştia  şi a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările în care partea vătămată S. L. a fost lovită de inculpatul B. P. C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.260, alin.1 Cod penal.

Apreciind asupra vinovăției inculpaţilor prima instanţă a dispus conform celor arătate mai sus.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de către partea vătămată S. L., instanţa a admis-o în parte. Astfel, instanţa a reţinut că S. L. s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului B. P. C. la plata sumei de 200.000 lei, din care suma de 10.00 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 90.000 lei reprezintă daune morale pentru suferinţa provocată prin fapta inculpatului.

Instanţa, văzând probele administrate în cauză, din care a rezultat că partea civilă, în urma faptei săvârşite de inculpatul B. P. C. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, partea civilă fiind spitalizată, fiind apoi necesar ca aceasta să folosească un cărucior pentru aproximativ două săptămâni şi având şi în prezent dureri în zona capului (conform declaraţiei martorei S. C.), s-a constatat că fapta săvârşită de inculpatul B. i-a produs părţii civile o serie de suferinţe de ordin nu numai fizic, ci şi moral, partea civilă fiind nevoită să întrerupă activităţile obişnuite şi să participe împreună cu soţia acestuia la cercetarea penală pentru identificarea făptuitorului.

Astfel, în ceea ce priveşte suma solicitată de partea civilă, de 200.000 lei, prima instanţă a apreciat că aceasta este mult prea mare în raport cu fapta inculpatului B. şi nu este întemeiată cererea de a se tinde la îmbogăţirea părţii civile, având în vedere şi faptul că, potrivit precizărilor făcute de I.M.L. Tg. Mureş - f.39 d.u.p. – gravitatea leziunilor traumatice a fost favorizată şi de consumul excesiv de alcool de către partea civilă. În consecinţă, instanţa a apreciat că, faţă de suferinţele provocate părţii civile prin fapta inculpatului B. P. C., suma de 20.000 lei, care să compenseze suferinţele provocate părţii civile prin fapta inculpatului, este suficientă şi îndestulătoare, astfel că a obligat inculpatul numai la plata acestei sume. În ceea ce priveşte suma de 10.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune materiale, instanţa a constatat că aceasta nu a fost dovedită de către partea civilă, cu atât mai mult cu cât cheltuielile legate de spitalizarea acestuia au fost suportate de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, care a solicitat admiterea acţiunii sale civile şi obligarea inculpatului la plata sumei de 6.533,73 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată S. L.

În consecinţă, în baza prevederilor art.346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.14, alin.5 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil din 1864, instanţa  a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S. L. şi  a obligat inculpatul B. P. C. la plata către partea civilă S. L. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, instanţa a constatat că aceasta este admisibilă, partea civilă făcând dovada pretenţiilor sale conform înscrisurilor aflate la filele  42-45 dosar urmărire penală, iar instanţa a constatat că inculpatul B. P. C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală împotriva părţii vătămate S. L., pentru care au fost efectuate cheltuielile se spitalizare menţionate anterior.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii B. P. C., T. M. B. şi părţile civile  S. L. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Inculpatul B. P. C. a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, susţinând că fapta nu a fost săvârşită de el neexistând probe care să dovedească vinovăţia acestuia. În subsidiar, a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.d Cod procedură penală susţinând că doar martorul B. G. A. ar fi declarat că l-a văzut lovind victima, toate celelalte probe fiindu-i favorabile.

Inculpatul T. M. B. a solicitat achitat sa, în baza art.10 lit.d Cod procedură penală susţinând că nu a avut calitatea de martor în acest dosar.

Partea civilă S. L. şi-a retras, în faţa instanţei de recurs, calea de atac formulată.

Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş  a solicitat obligarea inculpatului B. P. C. şi la plata de dobânzi legale aferente prejudiciului cauzat, întrucât acestea au fost solicitate prin acţiunea civilă iniţială şi se cuvin a fi acordate în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură fiscală.

Examinând  hotărârea atacată prin prisma motivelor de  recurs invocate şi în integralitatea sa, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

În ceea ce priveşte infracţiunea săvârşită de recurentul B. P. C. arătăm următoarele:

Starea de fapt, astfel cum a fost reţinută şi dovedită, este corectă. Din coroborarea probelor administrate în cauză,  rezultă că inculpatul B. P. C., în data de  22.03.2011, în jurul orelor 22:30, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat părţii vătămate S. L. o lovitură cu piciorul din săritură, în zona spatelui, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni la cap, care au necesitat pentru vindecare 40-50 zile de îngrijiri medicale. Din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor S. C., B. G. A. şi M. R., rezultă că, după altercaţia verbală dintre partea vătămată pe de o parte şi inculpatul B. P. C. şi însoţitorii săi, pe de altă parte, partea vătămată s-a îndepărtat de grupul de tineri, aproximativ 10 m, iar inculpatul, lăudându-se că vor vedea o lovitură „ca în filme” a fugit către partea vătămată şi i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona spatelui, lovitură care l-a doborât la pământ, lovindu-se la cap. M. B. G. A. a declarat că acţiunea inculpatului B. P. C. a fost văzută şi de numiţii M. R. şi T. M. B..

De asemenea, martorul H. D. şi inculpatul T. M. B au conformat parţial starea de fapt arătând că singurul care a fugit după partea vătămată a fost inculpatul B. P. C..

Prima instanţă a motivat în mod clar şi elocvent de ce a înlăturat declaraţiile contradictorii drept pentru are nu vom mai reveni asupra acestora. Ca atare, susţinerile inculpatului recurent B. P. C., că acuza adusă împotriva sa nu se bazează decât pe o declaraţie de martor, nu pot fi primite vinovăţia acestuia fiind dovedită pe deplin.

La aceste probe se adaugă şi raportul medico.legal din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni atât la nivelul capului datorate căderii şi contactului dur cu solul, cât şi în zona spatelui, locul unde a fost aplicată lovitura cu piciorul şi care i-a provocat căderea.

Încadrarea juridică dată faptei comise considerăm că este corectă şi nu a fost contestată de niciuna din părţi.,

Individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B. P. C. considerăm că s-a făcut cu respectarea criteriilor prev.de art.72 Cod penal, privind gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită,  dar şi de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală şi nu a recunoscut comiterea faptei.

Ca atare, considerăm că pedeapsa aplicată inculpatului B. P. C. a fost dozată corect, iar modalitatea de executare aleasă de prima instanţă corespunde exigenţelor instituite de instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte recursul inculpatului T. M. B. reţinem următoarele:

Infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară, sau în orice cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Pentru a exista infracţiunea de mărturie mincinoasă potrivit celor arătate mai sus se impunea să fi îndeplinit condiţia esenţială, respectiv aceea  să fi avut calitatea de martor, într-o cauză, penală, civilă, disciplinară, sau în orice cauză în care se ascultă martori.

Ori, în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală ce a constituit dosarul nr.709/P/2011, al Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, în care se susţine că inculpatul T. M. B. a dat declaraţia de mărturie mincinoasă care se află la fila 55, reţinem că, aceasta este declaraţia lui de făptuitor, deoarece, a fost dată după ce a fost acuzat că el l-ar fi lovit pe numitul S. L., în noaptea precedentă. Aceasta nicidecum nu poate fi asimilată cu o declaraţie de martor, existând un impediment legal pentru care nu putea avea atât calitatea de făptuitor cât şi calitatea de martor.Impedimentul care îl împiedica pe recurentul Turceniuc să fie considerat cu dublă calitate şi anume, atât în calitate de autor - făptuitor a infracţiunii de vătămare corporală, cât şi în calitatea de martor este unul de natură legală şi anume cel prevăzut de art. 85 Cod procedură penală. Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală secţiunea III declaraţiile martorilor la art. 85, sub titlul jurământul martorului se arată că:

„Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

In timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.”

Aşadar până când înscrisul de la fila 55, dosar urmărire penală, nu cuprinde în conţinutul său nici o menţiune cu privire la depunerea jurământului, cu privire la faptul că i-a fost pus în vedere să spună adevărul şi că dacă nu spune adevărul  săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, acest înscris nu poate fi considerat declaraţie de martor.

Ori, dacă acest înscris nu este o declaraţie de martor şi nici nu poate fi declaraţie de martor pentru că legea însăşi stabileşte ce menţiuni trebuie să cuprindă în conţinutul său orice declaraţie de martor, atunci ne aflăm în situaţia în care fapta pentru care a fost condamnat inculpatul T., la un an de închisoare, nu îndeplineşte condiţiile art.260 alin.1 Cod penal.

Menţionăm că la 11.07.2012 T. M. B. a fost audiat în calitate de inculpat, calitate în care a arătat ceea ce cunoştea cu privire la fapta comisă de inculpatul B. P. C.

La aceeaşi dată de 07.11.2012, lui T. i s-a adus la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev.de art.260 alin.1 Cod penal.

Oricum, la data de 25.03.2011, recurentul T. M. B. nu a fost audiat în calitate de martor, nefiindu-i comunicată calitatea în  care a fost audiat şi nefiind îndeplinite condiţiile audierii în calitate de martor, considerăm, că prima instanţă în mod nelegal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În ceea ce privește recursul părţii civile S. L. acesta a declarat în faţa instanţei de recurs că îşi retrage calea de atac formulată, fiind astfel îndeplinite disp.art.3854 Cod procedură penală rap.la art.369 Cod procedură penală.

Cu privire la recursul părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş considerăm că în mod eronat prima instanţă nu a acordat şi dobânzi la despăgubirile acordate acestei părţi civile, deoarece prima instanţă nu a făcut deloc vorbire despre ele nemotivându-se în niciun  fel neacordarea acestora. Apreciem că aceste dobânzi se cuvin părţii civile recurente, deoarece, au fost solicitate odată cu formularea acţiunii civile, iar temeiul de drept, invocat, corespunde exigenţelor legale (art.146 Cod procedură penală, art.262 şi art313 din Legea nr.95/2006, art.21 şi urm.din Cod procedură fiscală şi art.119 şi 120 din Cod procedură fiscală).

Date fiind cele reţinute mai sus instanţă de control judiciar va dispune următoarele:

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, recursul, inculpatului B. P. C., ca nefondat.

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală va admite recursurile inculpatului T. M. B. şi al părţii civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, va casa parţial hotărârea atacată şi în rejudecare:

În baza art.11 pct.2 lit. a şi art.10 lit. d Cod procedură penală îl vom achita pe inculpatul T. M. B. de sub acuza comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 Cod penal.

Vom înlătura  dispoziţia privind obligarea acestui  inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată  şi care nu sunt contrare prezentei.

Îl vom obliga pe inculpatul B. P. C. la plata, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, a dobânzilor legale aferente sumei de 6.533,73 lei până la data plăţii efective a acestora.

Vom lua act de renunţarea la judecată a recursului promovat de partea civilă S. L.  împotriva sentinţei penale atacate.

În baza art.193 alin.6 Cod procedură penală vom respinge cererea apărătorului inculpatului T. M. B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare