Acreditarea şi retragerea acreditării. Limitele în care trebuie apreciată conduita autorităţii publice chemate în judecată precum şi a naturii şi a semnificaţiei actului a cărui anulare se solicită
Verificarea modului în care autorităţile publice asigură accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la informaţii de interes public trebuie să se realizeze în strictă concordanţă cu prevederile Legii nr. 544/2001.
Inexistenţa actului de acreditare şi a unei dispoziţii emise de autoritatea publică competentă, ce funcţionează la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, prin care se susţine că acea acreditare a fost retrasă, nu îndreptăţea prima instanţă să asimileze o colaborare de fapt unui act de acreditare şi nici adresa prin care se aduce la cunoştinţă încetarea acelei colaborări cu un act valabil de retragere a acreditării, răstălmăcind, fără nici un suport probator şi de o manieră excesivă, termenii utilizaţi de redactorii adresei contestate.
Temei de drept: Legea nr. 544/2001, art. 18
Decizia nr. 1433/31.05.2012
Tribunalul Caraș Severin
Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE CERTIFICAT DE ÎNCADRARE ÎN GRAD DE HANDICAP.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare dispoziţie emisă de primar privind recuperarea sumelor acordate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire pentru sezonul rece
Curtea de Apel Suceava
Act constatator al datoriilor vamale. Titlu executoriu din momentul emiterii. Exigibilitate. Deschidere procedura insolvenţă.
Curtea de Apel Bacău
STATUTUL POLIŢISTULUI. CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DE CONDUCERE. COMISIA DE SPECIALITATE. LIMITELE ÎNVESTIRII INSTANŢEI.