Servitute

Decizie 208/A din 17.11.2010


Dosar nr. 488/244/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 208/A

Sedinta publica de la 17 Noiembrie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE ADINA ALEXANDRU

Judecator DANIELA MIHAELA MANOLE

Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol se afla pronuntarea cererii de apel formulata de apelantii – reclamanti MC si MMG, în contradictoriu cu intimatii - pârâti RS si RI, împotriva sentintei civile nr. 362/07.04.2010 a Judecatoriei Husi, cauza având ca obiect servitute.

La apelul nominal facut în sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile..

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca procedura de citare este legal îndeplinita. Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica de la 3 noiembrie 2010, sustinerile partilor fiind consemnate în încheierea din acea zi si care face parte integranta din prezenta decizie. Din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronuntarea pentru data de 10 noiembrie 2010 si ulterior, pentru astazi 17 noiembrie 2010, când s-a dat solutia de fata.

INSTANTA

Deliberând asupra apelului declarat constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 362/07.04.2010 Judecatoria Husi a  respins actiunea civila formulata de reclamantii MC si  MMG, în contradictoriu cu pârâtii RS si RI.

 A respins cererea reconventionala formulata de pârâtii RS si Ratru Ioana în contradictoriu cu reclamantii MC si MMg

În temeiul art.274 cod pr. civila a obligat în solidar reclamantii sa achite pârâtilor suma de 1206,7 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamantii MC si MMG au solicitat în contradictoriu cu pârâtii RS si RI :

1)- constatarea dreptului de servitute asupra caii de acces spre proprietatea lor prin proprietatea pârâtilor;

2)- obligarea pârâtilor la a le asigura servitutea de trecere pe terenul lor aflat pe str. M P, nr.24 pâna la proprietatea lor aflata pe str. M P nr.22.

1) Prin contractul de vânzare cumparare nr. 4099 din 23.06.1996 reclamantii au cumparat imobilul situat în , str. M P, nr.22, de la vânzatorii Panfil Eugen, Pamfil Elisa si Rafaila Elena.

În contractul de vânzare-cumparare al reclamantilor s-a precizat faptul ca „imobilul are acces la str. Maior Popovici prin terenul proprietatea RS, acces constituit la imobil (lot înfundat) de autorii drepturilor lor, prin contractul autentificat sub nr.374/245/12 aprilie 1958 de Notariatul Raion Husi, transcris sub nr. 251/1958 de Grefa Tribunalului Husi”.

În schita aferenta actului de proprietate a fost evidentiat un drum de acces comun pentru lotul 1 si lotul 2 si avea urmatoarele dimensiuni: deschidere – 6,90 m. latime – 2,50 m. lungime 26 m. + 10,40 m. + o lungime neprecizata pâna la poarta de acces a imobilului proprietatea reclamantilor. 

Pe de alta parte pârâtii RS si RI au cumparat potrivit contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.4989/14.07.1992, imobilul din str. Maior Popovici nr.24, compus dintr-o casa si terenul aferent în suprafata de 530 mp. Pârâtii au cumparat imobilul de la Morosanu Octavian, care la rândul sau l-a dobândit prin mostenire de la Panfil Elena, conform certificatului de mostenitor din 19.09.1991.

În contractul pârâtilor nu s-a mentionat ca imobilul cumparat este aservit proprietatii învecinate de la nr. 22 printr-o servitute de trecere, lucru ce se poate constata si din schita anexa la contract, întocmita cu respectiva ocazie.

Reclamantii au sustinut ca dreptul lor de servitute a apartinut autorilor lor si a fost transmis astfel:

- cele 2 suprafete de teren au apartinut numitei Pamfil Ilinca. Aceste proprietati formau un singur lot.

În anul 1958 Pamfil Ilinca a încheiat doua contracte de vânzare-cumparare prin care a înstrainat imobilul proprietatea sa dupa cum urmeaza:

- prin contractul de vânzare-cumparare nr.374/245/12.04.1958 vinde lui Pamfil Vasile si sotiei acestuia-Pamfil Elisa, teren loc de casa în suprafata de 300 mp. situat pe str. Maior Popovici, nr.14;

- iar prin contractul de vânzare-cumparare nr.470/244/12.04.1958 vinde lui Panfil Elena un teren loc de casa în suprafata de 530 mp. pe care se afla o casa cu doua camere si sala, situat pe str. Maior Popovici, nr.14.

Prin contractul 371/245/12.04.1958 s-a stipulat ca iesirea la strada se va face pe drumul existent de pe lotul 1(ce urma sa fie vândut lui Pamfil Elena), iar în celalalt contract nr.470/244/12.04.1958 s-a stipulat ca vânzatoarea a constituit un drept de servitute în favoarea proprietarilor vecini Pamfil Vasile si Pamfil Eliza.

Prin natura clauzelor stipulate în contracte ne aflam în prezenta  unei servituti de trecere ce s-a constituit prin destinatia proprietarei întregului imobil-Pamfil Ilinca. Astfel ca imobilul dobândit de Pamfil Vasile si Pamfil Elisa si ulterior de reclamanti avea caracterul unui lot înfundat sau fond dominant, iar imobilul dobândit de Pamfil Elena, ulterior de Morosanu Octavian si mai apoi de pârâti, sa aiba caracterul unui fond aservit.

Potrivit art.622 al.2 cod civil „Servitutile continue sunt acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu, fara sa aiba trebuinta de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele*), scursurile apelor, ferestrele si altele asemenea. Servitutile necontinue sunt acelea care au trebuinta de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fântâna, de a paste vite si alte asemenea. Servitutile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrari exterioare.”

Asadar, servitutea de trecere este o servitute necontinua si aparenta si se poate constitui conventional (contract) sau legal (sentinta judecatoreasca).

 Destinatiunea proprietarului tine loc de titlu doar în situatia servitutilor continue si aparente, potrivit art.625 cod civil, ceea ce nu este cazul în situatia servitutii de trecere care este necontinua si aparenta.

„Pentru a dobândi exercitiul unei servituti aparente dar necontinue este necesara producerea unui titlu prin care s-a operat separarea celor doua fonduri pentru a se verifica daca prin acest titlu s-a prevazut ceva împotriva reînvierii servitutii rezultata din starea de fapt existenta în momentul separarii celor doua fonduri, adica din destinatia fostului proprietar al celor doua fonduri.” (Drept civil, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, de Ion P. Filipescu si Andrei I. Filipescu, edit.Actami, Bucuresti-2000, pag.347).

În speta acest titlu nu exista, astfel încât nu se putea retine existenta unei servituti de trecere valabila în persoana reclamantilor pe terenul pârâtilor.

La momentul la care numita Pamfil Ilinca a instituit servitutea de trecere prin contractul de vânzare-cumparare nr.470/244/12.04.1958, ea nu mai era proprietara fondului dominant, adica al aceluia care devenea lot înfundat, deoarece el fusese înstrainat lui Pamfil Vasile si Pamfil Elisa prin contractul de vânzare-cumparare nr.374/245/12.04.1958, astfel încât ea nu mai putea institui o sarcina în favoarea proprietarilor vecini.

Nefiind legala servitutea instituita, ulterior mostenitorii lui Pamfil Vasile, respectiv Pamfil Elisa sotia sa si Pamfil Eugen, Rafaila Elena nu puteau înstraina la rândul lor imobilul grevat de acest beneficiu reclamantilor.

De altfel, din raportul de expertiza efectuat în cauza rezulta ca pe planul cadastral de intravilan al mun. Husi nu este materializata calea de acces aflata în litigiu.

2) Pe fondul celei de-a doua cereri a reclamantilor, referitoare la obligarea pârâtilor la a le asigura servitutea de trecere pe terenul lor aflat pe str. Maior Popovici, nr.24 pâna la proprietatea lor aflata pe str. Maior Popovici nr.22, instanta a constatat ca si aceasta este nefondata din urmatoarele considerente:

Art. 616 Cod civil defineste locul înfundat ca fiind acela care nu are nici o iesire la calea publica. Problema de drept ce se cere dezbatuta în speta este aceea de a stabili daca terenul proprietatea recurentului este loc înfundat în sensul textului expus. Codul civil se limiteaza la a defini locul înfundat ca fiind acela care nu are nici o iesire la calea publica.

În aplicarea acestui text se are în vedere imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica, existenta atunci când terenul este înconjurat din toate partile de alte fonduri, ale altor proprietari, precum si cazurile în care iesirea ar fi insuficienta, astfel încât folosinta sa nu se poate face corespunzator, ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa.

Inconvenientele sau greutatile pe care le-ar reprezenta trecerea la calea publica ramân la aprecierea instantei, constituind o situatie de fapt, urmând sa se tina seama si de interesul celui ce urmeaza sa suporte consecintele servitutii, iar nu numai de interesul beneficiarului dreptului de servitute.

Drepturile subiective civile, apartinând unor proprietari diferiti, trebuie sa fie exercitate astfel încât nici unul dintre acesti titulari sa nu sufere un prejudiciu mai mare decât inconvenientele normale care rezulta din coexistenta drepturilor.

Stabilind calitatea unui teren de loc înfundat si existenta servitutii de trecere, instanta trebuie sa aplice principiul echitatii, tinând seama ca dreptul de proprietate, ca drept real fundamental, nu poate fi grevat de sarcini decât în conditii extraordinare.

În speta, era dovedit atât din raportul de expertiza, cât si din declaratiile martorilor ca terenul reclamantilor nu constituie un loc înfundat în sensul imposibilitatii absolute de iesire la calea publica, deoarece se învecineaza pe una din laturi cu domeniul public, constând într-o suprafata de teren-cale de acces, asa cum rezulta si din adresa nr.5456/06.03.2009 eliberata de Primaria Husi. Asadar, calea de acces cuprinsa între SPLS si fosta centrala termica a mun. Husi are iesire la str. Diaconu Irimia. Calea de acces pe domeniul public este practicata de reclamanti din anul 1996 si le permite acestora deplasarea si cu autoturismul proprietate personala pâna la proprietatea lor. Pe când calea de acces reclamanta prin curtea pârâtilor nu permite trecerea decât cu pasul.

Expertul a concluzionat ca lungimea acestei cai de acces pe domeniul public este aproximativ egala cu lungimea caii de acces prin proprietatea pârâtilor, respectiv de 40,84 mp. prima si 39,68 mp. ce-a de-a doua.

Reclamantii nu au folosit niciodata ca si cale de acces la imobilul lor aleea de beton din curtea pârâtilor, lucru recunoscut de reclamantul MC în raspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriu.

În aceste conditii, depozitiile celor doi martori Costachescu Mircea si Mihai Veronica veneau în contradictie cu recunoasterea reclamantului. Situatia de fapt relevata de martori nu este conforma cu realitatea din actele încheiate de parti si autorii lor. Astfel, martorii au aratat ca acolo este un singur corp de casa ce a apartinut lui Pamfil Ilinca.

În realitate Pamfil Ilinca a avut o casa pe care a înstrainat-o lui Panfil Elena precum si suprafata de 530 mp., iar lui Pamfil Vasile si Pamfil Elena a înstrainat doar suprafata de 300 mp. fara constructii. Ulterior, Pamfil Vasile a edificat o constructie pe terenul astfel dobândit.

Dreptul de proprietate privata, garantat în mod egal tuturor titularilor, prin art. 44 din Constitutia României si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO, nu este un drept absolut, fiindu-i stabilite prin lege anumite limitari, astfel ca instanta, analizând legalitatea sustinerilor reclamantilor trebuie sa aiba în vedere nu numai interesul acestora de a ajunge la calea publica, ci si pe cel al pârâtilor, de a le fi protejata proprietatea si care nu pot fi obligati sa suporte dezafectarea unei parti a terenului lor.

Sustinerile referitoare la destinatia data de proprietar terenului în litigiu nu au relevanta, deoarece, desi initial terenul a apartinut unui singur proprietar ulterior a fost dobândit de doi proprietari diferiti, situatia juridica fiind modificata, iar mentinerea drumului de trecere nefiind o obligatie impusa pârâtilor.

Fata de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, instanta a respins actiunea principala a reclamantilor MC si Mihai Ioana.

Împotriva acestei hotarâri au formulat apel MC si Mihai Mariana, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:

La întocmirea contractului de vânzare cumparare nr.4989/14.07.1992, intimatii s-au folosit de înscrisuri false ceea ce a dus la eliminarea din schita anexa la contractul de vânzare cumparare, a portii de acces de pe proprietatea Pamfil Vasile si Eliza, dintre lotul 1 si lotul 2, prin care acestia aveau acces la strada Mr. Popovici, nr.22, neexistenta unui gard între suprafetele construite între cele 2 proprietati printr-un gard la distanta de 1 m., situatia reala fiind de perete comun între cladirile celor doua proprietati

Apelantii arata ca au cumparat proprietatea numitilor Pamfil Vasile si Eliza în anul 1996. Din anul 1992 si pâna în 1996, pe unde au avut acestia acces la proprietatea ce o detineau? În conformitate cu raportul de expertiza tehnica judiciara, la punctul 7.4 se precizeaza urmatoarele: pe planul cadastral de intravilan al municipiului Husi nu este materializata calea de acces aflata în litigiu. Cu toate acestea, fostii proprietari au achitat la Primaria Mun. Husi impozite si taxe pâna la vânzarea proprietatii lor.

La data efectuarii expertizei tehnice judiciare (10.04.2009) la punctul 7.2 se precizeaza ca, proprietatea reclamantilor Minai Costache si MMG, nu are caracteristicile unui „loc înfundat" deoarece acesta are iesire la str. Sf. Gheorghe (strada ce nu exista în zona unde locuim), respectiv prin aleea cuprinsa între S.P.L.S. Husi.

Prin sentinta civila, la pag.7, art.2 se specifica, ca pe fondul celei de a doua cereri a reclamantilor referitoare la obligarea pârâtilor la a se asigura servitutea de trecere pe terenul lor aflat pe str. M P, nr.24, pâna la proprietatea reclamantilor aflata pe str. M P, nr.22, instanta constata ca aceasta este nefondata din urmatoarele considerente: - art.616 cod civil defineste locul înfundat ca fiind acela care nu are nicio iesire la calea publica. În acest moment, arata apelantii, nu au iesire la drumul public.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale aplicabile în cauza, instanta de control judiciar a constatat ca apelul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:

Prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 4099/23.06.1996, apelantii au cumparat de la numitii Pamfil Eugen, Pamfil Elena si Rafaila Elena un imobil format din constructie si suprafata de 300 mp situat în str. M P nr. 22. În contract este prevazut faptul ca accesul la str. M P se face prin proprietatea lui RS, acces constituit la imobil de autorii drepturilor vânzatorilor prin contractul autentificat sub nr. 371/245/12.04.1958.

Aceasta mentiune nu este prevazuta si în contractul de vânzare cumparare încheiat de intimati în anul 1992 prin care au cumparat casa si terenul de care se face vorbire în contractul apelantilor.

Drumul de acces la str. M P este consemnat în contractele de vânzare cumparare încheiate în anul 1958 prin care numita Pamfil Ilinca împarte imobilul care îi apartinea în doua imobile distincte pe care le vinde fiilor sai, Pamfil Vasile, casatorit cu Pamfil Elisa, respectiv Pamfil Elena cele doua imobile rezultate prin împarteala. Deoarece imobilul vândut fiului sau nu mai avea iesire la drumul public a constituit o servitute de trecere pe lotul vândut fiicei sale. Acest drum de trecere a fost folosit de proprietarii initiale pâna la momentul în care au decedat, iar imobilele au fost vândute de mostenitori la proprietari diferiti.

Chiar daca în expertiza efectuata în cauza, expertul a aratat ca proprietatea apelantilor nu este loc înfundat, aceasta are caracteristicile unui loc înfundat potrivit art. 616 C. civ. în sensul ca este înconjurata de alte proprietati, inclusiv proprietatea domeniului public, apelantii neavând iesire la drumul public. Faptul ca proprietatea apelantilor se învecineaza cu domeniul public nu înseamna nu are iesire la drumul public, deoarece domeniul public consta în curtea unei institutii, iar nu un drum public pe care au acces toate persoanele.

Servitutea de trecere în speta este o servitute necontinua si aparenta în conditiile în care drumul de acces spre locul înfundat a existat din anul 1958 când numita Pamfil Ilinca a împartit imobilul proprietatea sa în doua imobile distincte pe care le-a vândut copiilor ei. Drumul de acces a fost amenajat pentru a fi folosit în acest sens, efectuându-se si o poarta de acces între cele doua proprietati.

Într-adevar, art. 625 C. civ. prevede ca nu se pot constitui prin destinatia proprietarului decât servitutile continue si aparente. Însa în cazul servitutii de trecere când este o servitute necontinua si aparenta, s-a pus problema în practica judiciara daca se pot constitui prin destinatia proprietarului si astfel de servituti, cum este cazul de fata: un proprietar dezmembreaza fondul sau si înstraineaza proprietatile rezultate. Astfel, în practica s-a recunoscut existenta unei servituti de trecere în favoarea locului înfundat.

Faptul ca aceasta servitute constituita în anul 1958 nu a fost preluata si în contractul încheiat de intimati nu înseamna ca terenul nu este grevat de aceasta sarcina pe care intimatii sunt obligati sa o respecte.

Art. 617 C. civ. impune ca trecerea sa se faca pe calea cea mai scurta, iar drumul identificat de expert pe proprietatea intimatilor îndeplineste aceasta conditie. Calea de acces ce urmeaza a fi stabilita de instanta se regaseste pe traseul actual stabilit de expert si nu pe cel initial din actele din 1958 în conditiile în care intimatii au construit cu acte în regula si înainte ca apelantii sa cumpere un garaj care optureaza în parte intrarea în imobil.

În ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de pârâti, acestia nu au facut nici o dovada la instanta de fond din care sa rezulte ca costurile trecerii reclamantilor pe calea de acces s-ar ridica la suma solicitata de acestia, iar cu privire la amenajarea drumului de trecere, inclusiv cu gard, aceasta cale de acces este folosita si de intimati pentru accesul la locuinta lor, nu numai de apelanti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de MC si MMG împotriva sentintei civile nr. 362/07.04.2010 a Judecatoriei Husi pe care o schimba în parte:

Admite actiunea civila formulata de reclamantii MC si MMG în contradictoriu cu pârâtii RS si RI.

Constata ca reclamantii au un drept de servitute spre proprietatea acestora pe proprietatea pârâtilor.

Obliga pârâtii sa permita reclamantilor accesul spre proprietatea lor pe proprietatea pârâtilor pe calea de acces pe punctele de contur 60, 61, 62, 63, 12, 36, 37, 14, 15, 59, 1, 60 conform anexei nr. 1 la raportul de expertiza.

Mentine dispozitiile hotarârii apelate cu privire la cererea reconventionala.

Obliga pârâtii la plata catre reclamanti a sumei de 645,3 lei, cheltuieli de judecata la fond.

Definitiva.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 17 noiembrie 2010.